Appeal against administrative compensation for illegal recovery of rural development funds dismissed, upholding award of legal interest damages

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 octombrie 2013, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 693.367,3 RON, cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de 100.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR valabil în data efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri morale.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 801 din 10 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi obligat pârâta la plata către aceasta a dobânzii în cuantum de 688.575,40 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, respingând, în rest, acţiunea.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, subrogată în drepturile şi obligaţiile pârâtei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, conform art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 41/2014, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, şi solicitând modificarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, recurenta a evocat contextul emiterii Procesului-verbal de constatare nr. x din 7 iunie 2010 şi al anulării acestuia şi a argumentat că hotărârea criticată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, precum şi a dispoziţiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Deşi instanţele de judecată au anulat actele administrative emise de recurentă, aceste acte au fost emise în îndeplinirea unei obligaţii legale, în contextul în care intimata-reclamantă nu a respectat clauzele contractului de finanţare nr. x din 11 februarie 2006, iar OLAF a solicitat APDRP recuperarea întregului ajutor nerambursabil acordat.

Acest aspect reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere.

De asemenea, în speţa de faţă, prejudiciul suferit de intimată nu este dovedit, fiind doar un prejudiciu potenţial. Bugetul intimatei nu a fost diminuat prin vreo acţiune/inacţiune a recurentei, în condiţiile în care recurenta şi-a îndeplinit obligaţia legală de restituire a sumelor plătite de beneficiar în baza actului administrativ anulat.

Din susţinerile intimatei-reclamante şi din probatoriul administrat nu rezultă că patrimoniul reclamantei ar fi fost diminuat cu suma de 688.575,40 RON.

Nu este îndeplinită nici condiţia existenţei unei legături de cauzalitate între fapta ilicită (emiterea actelor administrative) şi prejudiciu.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 26 mai 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2015, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat obligarea recurentei AFIR (fostă APDRP) la plata sumei de 693.367,3 RON, reprezentând dobânda legală, cu titlu de despăgubiri materiale, invocând prejudiciul suferit ca urmare a emiterii Procesului-verbal de constatare nr. x din 7 iunie 2010, anulat, definitiv, de instanţa de judecată.

Situaţia de fapt este necontestată.

Între părţi a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x din 11 februarie 2006 pentru implementarea proiectului "Modernizarea fabricii prin înfiinţarea unei secţii de pate ambalat în cutie şi prin achiziţii de echipamente noi destinate ambalării şi porţionării produselor, igienizării spaţiilor de producţie şi protecţiei mediului", contract în baza căruia intimata a obţinut o finanţare nerambursabilă în cuantum de 3.417.634,68 RON (75 % de la bugetul Uniunii Europene şi 25 % de la bugetul de stat).

Prin Procesul-verbal de constatare nr. x din 7 iunie 2010, recurenta a reţinut în sarcina societăţii intimate obligaţia restituirii întregii sume primita cu titlu de finanţare, respectiv suma de 3.417.634,68 RON, pe care intimata a achitat-o, la data de 4 octombrie 2010, prin ordinul de plată nr. 4024.

La solicitarea recurentei, intimata a achitat şi suma de 325.017,06 RON cu titlu de dobânzi şi penalităţi, în data de 3 iunie 2011, prin ordinul de plata nr. 1655.

Procesul-verbal de constatare nr. x din 7 iunie 2010 şi Decizia nr. 15214 din 20 iulie 2010, emisă în soluţionarea contestaţiei administrative formulată de intimată, au fost contestate de aceasta în instanţă, acţiunea fiind admisă prin Decizia nr. 3521 din 19 martie 2013, pronunţata în Dosarul nr. x/2/2010 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa anulării actelor administrative sus-menţionate.

Art. 19 din Legea nr. 554/2004, republicată, prevede că, atunci când persoana vătămată a cerut anularea unui act administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, cererea se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termen de un an de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Din aceste dispoziţii rezultă că admisibilitatea acţiunii în daune întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 este condiţionată de soluţionarea unei acţiuni anterioare în anularea unui act administrativ, de către instanţa de contencios, condiţie care, în speţă, este îndeplinită, aşa cum s-a arătat mai sus.

O altă cerinţă ce se deduce din interpretarea aceleiaşi norme este că pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale se cere, inter alia, dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, şi emiterea actelor administrative, anterior anulate.

În speţă, instanţa de fond, admiţând în parte cererea reclamantei, a apreciat întrunite cumulativ condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţii pârâte, reţinute, atât în literatura de specialitate, cât şi în jurisprudenţa actuală a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, respectiv existenţa unui act administrativ ilegal, anulat de instanţă, prejudiciul suferit de reclamantă, care trebuie dovedit, şi legătura de cauzalitate între actul ilegal şi prejudiciul suferit de reclamantă.

Aceeaşi este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Judecătorul fondului a analizat minuţios îndeplinirea condiţiilor răspunderii patrimoniale a autorităţii pârâte, toate aspectele avute în vedere fiind explicit arătate în argumentarea soluţiei de admitere a cererii reclamantei-intimate.

La baza stabilirii răspunderii patrimoniale a autorităţii pârâte a stat culpa acesteia, concretizată, în speţă, prin emiterea unui act nelegal, aşa cum s-a constatat anterior prin hotărâre judecătorească definitivă, hotărâre care invalidează argumentele recurentei privind acţionarea în limitele prevăzute de lege şi exonerarea sa de orice răspundere.

Este întemeiată concluzia fondului, în sensul îndeplinirii cerinţei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat intimatei, şi anume, ca urmare a emiterii în mod nelegal a actelor administrative, intimata a fost lipsită de folosinţa sumelor de bani pe care le-a remis recurentei, de sumele pe care le-ar fi putut obţine în cazul în care ar fi economisit sau ar fi investit respectivele sume, obţinând cel puţin dobânda legală.

Privarea intimatei de o sumă de bani în mod nelegal între momentul 4 octombrie 2010 (data plăţii sumei menţionată în procesul-verbal) şi 3 iunie 2011 (data plăţii dobânzilor şi penalităţilor la cererea recurentei) şi respectiv momentul 17 iunie 2013 (data restituirii a 75 % debit şi 75 % accesorii, din sumele achitate de intimată) şi 13 septembrie 2013 (data restituirii a 25 % debit şi 25 % accesorii, din sumele achitate de intimată) nu constituie un prejudiciu teoretic, potenţial, eventual, ci unul practic, cert, real.

Dobânda acordată reprezintă o sancţiune menită să acopere beneficiul nerealizat de către creditor - respectiv societatea intimată - care a fost în imposibilitatea de a dispune de sumele respective ca urmare a stabilirii eronate a obligaţiei de plată.

Pentru cuantificarea prejudiciului, la cererea reclamantei şi pe baza obiectivelor fixate de aceasta, instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile, ale cărei concluzii au fundamentat soluţia pronunţată.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare invocat de către recurentă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 801 din 10 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM