Taxpayer prevails as court upholds res judicata and annuls wage tax on离职 payments to former employees.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 februarie 2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea în parte a Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 109 din 7 aprilie 2008 şi a deciziei de impunere nr. 208 din 12 septembrie 2007, constatarea nelegalităţii raportului de inspecţie fiscală nr. x din 12 septembrie 2007 în privinţa sumei totale de 4.089.091 RON, reprezentând impozit pe veniturile din salarii, contribuţie asigurări sociale datorată de angajator, contribuţie individuală de asigurări sociale, contribuţie la fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţie a angajatorului la Fondul unic de asigurări sociale de sănătate, contribuţie a angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj, majorările de întârziere şi penalităţile aferente, precum şi majorări de întârziere şi penalităţi aferente impozitului pe profit.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1695 din 29 mai 2014, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Decizia nr. 109 din 7 aprilie 2008 de soluţionare a contestaţiei şi Decizia de impunere nr. 208 din 12 septembrie 2007, respectiv în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de plată a sumei totale de 4.089.091 RON, din care 1.060.268 RON accesorii aferente impozitului pe profit, 611.784 RON impozit pe veniturile de salarii şi 2.417.039 RON contribuţii sociale şi accesorii aferente acestora.

Totodată, a obligat pârâta A.N.A.F. să plătească reclamantei suma de 20.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 20.000 RON onorariu de avocat şi 100 RON taxă de timbru.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 decembrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 ianuarie 2016, completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond la data de 28 ianuarie 2016.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi, potrivit art. 498 şi art. 499 din Noul C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 1695 din 29 mai 2014 este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

3.2. În recursul formulat, aşa cum s-a arătat la pct. 2.1., autoritatea fiscală recurentă a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, potrivit căruia, o hotărâre poate fi casată atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, în cererea de recurs au fost susţinute următoarele critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat:

- instanţa de fond a reţinut greşit că sumele achitate în cadrul schemei de plecări voluntare (SPV), în favoarea celor 975 de salariaţi, nu ar constitui sume asimilate salariilor;

- instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 56 alin. (2) lit. j) şi pe cele ale art. 78 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, reţinând fără temei că sumele respective ar constitui venituri din alte surse, iar nu venituri asimilate salariilor;

- instanţa de fond a ajuns astfel la concluzia greşită potrivit căreia societatea reclamantă nu ar datora suma totală de 4.089.091 RON formată din: 1.060.208 RON accesorii aferente impozitului pe profit; 611.784 RON impozit pe veniturile din salarii şi 2.417.039 RON contribuţii sociale şi accesorii;

- instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la prezumţia legală de lucru judecat în ceea ce priveşte Sentinţa nr. 2672/2008, deşi era vorba de o altă situaţie de fapt şi de o altă perioadă controlată de organele fiscale;

- instanţa de fond a apreciat greşit complexitatea cauzei/litigiului şi volumul activităţii avocaţilor, atunci când a obligat autoritatea fiscală la plata sumei de 20.100 RON cheltuieli de judecată, din care 20.000 RON onorariul avocat, dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., fiind interpretate şi aplicate greşit.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

3.3. Într-adevăr, instanţa de fond a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora "oricare dintre părţi poate opune lucrul judecat anterior într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Astfel, instanţa de fond a argumentat, în esenţă, că acest articol reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior prin hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile exprese ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

În optica legiuitorului, există deopotrivă încălcare a autorităţii de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicţie dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, ci şi atunci când contradicţia operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega ceea ce s-a stabilit anterior asupra unei chestiuni litigioase ce a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale. Întrucât lucrul judecat are şi o funcţie pozitivă, care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre judecătorească, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, rezultă că cea de-a doua instanţă nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora.

Or, în cauza de faţă, în opinia instanţei de recurs, este necontestat că actele fiscale vizează plăţile efectuate de societate în perioada decembrie 2004 - mai 2005 în cadrul SPV a 975 de salariaţi, iar obiectul litigiului, care a format obiectul soluţiei date prin Sentinţa nr. 2672 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 2584/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, l-au constituit sumele plătite de aceeaşi societate în luna mai 2004 în cadrul aceleiaşi SPV pentru salariaţii care renunţaseră la calitatea de angajaţi în perioada anterioară.

În ambele cauze problema juridică a fost aceeaşi: calificarea sumelor respective ca fiind venituri de natură salarială sau venituri din alte surse.

În considerentele Deciziei nr. 2584/2009, prin care a fost respins recursul formulat de ANAF împotriva Sentinţei nr. 2672/2008, Înalta Curte a reţinut că sumele acordate în cadrul SPV nu au natura juridică a veniturilor salariale, atâta vreme cât la data acordării lor, între beneficiarii plătiţi şi societate nu mai existau raporturi de muncă, plăţile fiind făcute după încetarea contractului de muncă.

Or, în cauza de faţă problema juridică este aceeaşi: natura juridică a plăţilor efectuate de societate în perioada decembrie 2004 - mai 2005 în cadrul SPV, fiind necontestat că la data efectuării plăţilor beneficiarii acestora nu mai aveau calitatea de salariaţi în cadrul societăţii.

Oricum, potrivit prevederilor art. 78 alin. (1) lit. c), fost art. 83, din Codul fiscal, în cadrul veniturilor din alte surse se includ, între altele "veniturile primite de (...) foştii salariaţi, potrivit clauzelor contractului sau în baza unor legi speciale".

Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 78 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, constatând că societatea nu datorează bugetului de stat sumele de 1.060.268 RON accesorii aferente impozitului pe profit, 611.784 RON impozit pe veniturile din salarii şi 2.417.039 RON contribuţii sociale şi accesorii, din moment ce sumele achitate foştilor salariaţi, nu constituiau venituri de natură salarială.

3.4. În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor stabilite de Curtea de apel, instanţa de recurs constată că au fost aplicate prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cuantumul acestora fiind redus de la 44.551 RON la suma de 20.100 RON.

3.5. Astfel fiind, recursul este nefondat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

3.6. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate în cauza de faţă, instanţa de recurs constată incidenţa prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că onorariul va fi redus de la suma de 16.524,24 RON la suma de 10.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 1695 din 29 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 10.000 RON către intimata-reclamantă S.C. A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM