Securitate agent status under OUG 24/2008: Political motivation and fundamental rights restrictions as criteria for declassification
Legislator summary
AI generatedIn a final and definitive ruling, the High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant, upholding the appellate court’s decision which established that the defendant held the status of a former Securitate (secret police) agent. The case arose from an administrative law action brought by the National Council for the Study of the Securitate Archives under Emergency Government Ordinance No. 24/2008, seeking to verify the defendant's classification as a Securitate worker for declassification purposes, with the defendant challenging the lower court’s finding by arguing the decision was insufficiently motivated and that his activities did not infringe upon fundamental rights, claiming they were purely preventive and non-political. The Supreme Court rejected these arguments, applying Article 2(1)(a) of OUG No. 24/2008, which defines a Securitate worker as any officer who suppressed or restricted fundamental human rights between 1945 and 1989, and determined that the defendant’s role as a Major who personally directed and implemented complex surveillance operations—including phone interception, mail monitoring, and influencing a target through his wife and associates—constituted a politically motivated suppression of civil and constitutional liberties.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Securitate agent status under OUG 24/2008: Political motivation and fundamental rights restrictions as criteria for declassification: The case arose from an administrative law action brought by the National Council for the Study of the Securitate Archives under Emergency Government Ordinance No. 24/2008, seeking to verify the defendant's classification as a Securitate worker for declassification purposes, with the defendant challenging the lower court’s finding by arguing the decision was insufficiently motivated and that his activities did not infringe upon fundamental rights, claiming they were purely preventive and non-political. The Supreme Court rejected these arguments, applying Article 2(1)(a) of OUG No. 24/2008, which defines a Securitate worker as any officer who suppressed or restricted fundamental human rights between 1945 and 1989, and determined that the defendant’s role as a Major who personally directed and implemented complex surveillance operations—including phone interception, mail monitoring, and influencing a target through his wife and associates—constituted a politically motivated suppression of civil and constitutional liberties.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calităţii acestuia de lucrător al Securităţii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1315 din 25 aprilie 2014 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securităţii.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 1315 din 25 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul A. pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât arată că sentinţa atacată este nelegală pentru următoarele considerente: hotărârea pronunţată reproduce susţinerile reclamantului şi cuprinde aprecieri de ordin general, ceea ce conduce la concluzia că este nemotivată; în legătură cu încălcarea dreptului la viaţa privată prin contactarea soţiei persoanei urmărite, în opinia recurentului această afirmaţie nu se susţine; în opinia recurentului contactarea s-a realizat prin serviciul eliberării paşapoartelor, cu ocazia unei vizite în străinătate ce urma să fie efectuată de aceasta; astfel se susţine de recurent că metoda de contactare nu poate fi caracterizată ca o intruziune în viaţa privată a persoanei; presupusa atingere a drepturilor şi libertăţilor persoanei s-a realizat din raţiuni exclusiv politice sau s-a încadrat în limitările inerente drepturilor fundamentale ce sunt acceptate şi în societăţile democratice.
4. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 noiembrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 28 ianuarie 2016, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a investit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul disp.art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât A..
În temeiul Notei de constatare nr. Dl/1/1388 din 30 mai 2013, precum şi al înscrisurilor ataşate, A., având gradul de maior în cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti, Serviciul 210, a participat la acţiunea de urmărire a domnului B., deschisă deoarece aceasta fusese semnalat cu "legături suspecte cu elemente duşmănoase din emigraţie", precum şi pentru că "adoptă o poziţie politică necorespunzătoare".
În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea hotărârii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reţine că este nefondată.
Potrivit disp.art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:
"... motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.
Jurisprudenţa CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.
Examinând considerentele sentinţei recurate instanţa constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părţilor, contrar susţinerilor recurentului-pârât, care afirmă că au fost reproduse susţinerile reclamantului CNSAS.
Critica privind neîncadrarea activităţii recurentului-pârât în prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este, de asemenea, nefondată.
Potrivit dispoziţiilor legale enunţate, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Prima condiţie prevăzută de disp.art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, al Securităţii în perioada 1945 - 1989, este întrunită, întrucât pârâtul a avut gradul de maior în cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti.
Şi cea de-a doua condiţie prevăzută de textul legal, respectiv aceea ca persoana vizată să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză.
Astfel, recurentul a participat direct şi nemijlocit la instrumentarea acţiunii de urmărire informativă a scriitorului B., acţiune motivată strict politic, chiar din momentul iniţierii ei, în 1976, când despre titularul dosarului s-a consemnat că "adoptă o poziţie politică necorespunzătoare" şi "are legături suspecte cu elemente duşmănoase".
Totodată, în calitatea sa de angajat al Securităţii Municipiului Bucureşti, recurentul - pârât a întocmit şi a semnat olograf mai multe documente - a căror autenticitate nu o contestă - prin care a propus măsuri operative complexe, aprobate de ofiţerii superiori şi puse în aplicare.
Astfel, recurentul a propus şi chiar a răspuns personal de punerea în aplicare a unor sarcini şi măsuri operative complexe, prin care Securitatea a vizat, succesiv: influenţarea pozitivă a lui B., prin intermediul soţiei sale şi a unor persoane recrutate din rândul anturajului, pentru a-l determina să renunţe la poziţia sa critică faţă de situaţia din ţară, în special cea a scriitorilor români; controlul reacţiei sale, atât prin intermediul reţelei informative, cât şi prin interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice; compromiterea lui B. în rândul profesorilor străini şi al persoanelor contactate, pe perioada studiilor în RFG.
În concluzie, urmărirea scriitorului B. a constituit o acţiune motivată politic, mijloacele informative complexe, propuse şi chiar implementate personal de către recurentul-pârât - influenţarea pozitivă prin intermediul soţiei şi prietenilor, interceptarea telefoanelor, a scrisorilor şi, nu în ultimul rând, compromiterea prin orice mijloace au atras după sine încălcarea gravă a drepturilor civile şi constituţionale ale persoanei urmărite.
Niciunul dintre înscrisurile existente la dosarul cauzei nu sprijină afirmaţiile recurentului - pârât, potrivit cărora măsurile pe care Ie-a propus şi de care a răspuns personal au fost realizate "în scopul de a preveni săvârşirea unor fapte penale de către persoana urmărită, fapte ce erau prevăzute de legislaţia penală din acea perioadă.
Concluzionând, sentinţa atacată este legală şi temeinică, astfel că în temeiul disp.art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1315 din 25 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2016.
Procesat de GGC - MM