Jurisdictional conflict between civil and administrative courts over unpaid public-sector salary differentials: wage claims vs. challenge to administrative salary orders

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Timiş, secţia I civilă, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu reprezentând procentul cuvenit (8,33%) pentru acoperirea diminuării de 25% calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, diferenţă de salariu ce va fi plătită începând cu 1 decembrie 2012 şi în continuare, proporţional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, în cadrul fiecărui pârât.

De asemenea, au solicitat şi obligarea pârâţilor la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale de la data scadenţei 1 decembrie 2012, până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Timiş, secţia I civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 2597/PI din 24 septembrie 2015, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 294 din 3 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin cererea adresată instanţei de judecată reclamantele nu au solicitat cenzurarea unor acte administrative de stabilire a drepturilor salariale, pentru a fi incidente prevederile speciale ale art. 7 din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010, ci au solicitat obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale considerate cuvenite, fiind aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materia dreptului muncii, potrivit cărora competenţa materială în primă instanţă aparţine tribunalului de la domiciliul reclamanţilor, în speţă Tribunalului Timiş.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că a fost investită cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte reţine că obiectul cererii introductive îl reprezintă obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale, respectiv obligarea la plata diferenţei de salariu reprezentând procentul cuvenit (8,33%) pentru acoperirea diminuării de 25% calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, începând cu 1 decembrie 2012 şi în continuare, proporţional cu perioada lucrată de fiecare reclamant şi la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale de la data scadentei, până la data plăţii efective.

Se observă că acţiunea formulată de reclamante nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010, întrucât acestea nu au solicitat anularea pentru nelegalitate a ordinelor prin care le-au fost stabilite drepturile salariale şi nici obligarea la emiterea unor alte ordine de salarizare cu respectarea prevederilor legale, nefiind aşadar dedus judecăţii un litigiu ce are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul de emitere a unui ordin de salarizare) şi care ar atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.

Prin urmare, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere că în cuprinsul acţiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte şi nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci se solicită obligarea la plata unor drepturi salariale pe care reclamantele le consideră cuvenite şi neplătite.

Întrucât reclamantele au formulat o acţiune în pretenţii având ca obiect drepturi salariale, văzând dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., competenţa de primă instanţă aparţine secţiei sau completului specializat în soluţionarea conflictelor de muncă din cadrul tribunalului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM