Time-barred annulment motion rejected; 2013 appellate ruling upheld.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Decizia instanţei de recurs atacată pe calea contestaţiei

Prin Decizia nr. 6941 din 25 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 665 din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a modificat sentinţa atacată, în sensul că s-a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamantul A. şi a fost obligat pârâtul Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (actuala Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor) la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 26 iunie 2011 - 15 martie 2012, fiind respinse, ca nefondate, celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că "perioada prezentului litigiu, se suprapune peste perioada de suspendare a activităţii pârâtei "fără să analizeze incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru perioada cuprinsă între 26 iunie 2011, (când a expirat termenul de 30 de zile pentru executarea Sentinţei nr. 440/2010, irevocabilă la 26 mai 2011) şi data de 15 martie 2012 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012.

Intimata - pârâtă nu a luat nici o măsură pentru punerea în executare a sentinţei, prin care a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. x, nr. x, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

Este adevărat că emiterea titlului de despăgubire se face cu respectarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dar din probatoriul administrat în cauză rezultă pasivitatea autorităţii publice, în condiţiile în care nu au fost luate măsuri care să dovedească măcar începerea executării (respectiv Sentinţa nr. 440 din 15 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, irevocabilă la data de 26 mai 2011, prin desemnarea unui evaluator, întocmirea raportului de evaluare) fapt ce atrage incidenţa răspunderii prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Critica vizând respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de despăgubire pentru neexecutarea hotărârii, a fost respinsă, în condiţiile în care nu au fost administrate probe în acest sens în faţa instanţei de fond sau în condiţiile art. 305 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 6941 din 25 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, B. a formulat contestaţie în anulare, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În esenţă, petenta contestatoare a susţinut că, în cursul judecăţii în calea extraordinară a recursului, nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul la care a avut loc judecata, instanţa de recurs nesocotind astfel prevederile art. 85 C. proc. civ., dar şi pe cele prevăzute de art. 107 şi art. 90 alin. (1) C. proc. civ., pronunţând astfel o hotărâre nelegală, care se impune a fi anulată.

A arătat contestatoarea că, figurând ca parte în proces ca efect al funcţiei deţinute, respectiv Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în mod distinct de persoana juridică de drept public al cărei preşedinte era, potrivit dispoziţiilor art. 87 şi 90 alin. (1) C. proc. civ., era necesar să fie citată la domiciliul său legal, respectiv Bucureşti, sector 2, strada x nr. x.

În concluzie, a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea Deciziei nr. 6941 din 25 octombrie 2013 şi rejudecarea recursului şi respingerea acestuia ca nefondat.

Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în calitate de succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au depus întâmpinare, prin care, în esenţă, au solicitat admiterea cererii de contestaţie în anulare, anularea Deciziei nr. 6941 din 25 octombrie 2013, rejudecarea recursului şi respingerea acestuia ca nefondat.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că decizia atacată este supusă contestării în termenul prevăzut în art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., "împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă" .

Legea a instituit regula formulării contestaţiei în anulare într-un termen de 15 zile de la data când partea a cunoscut efectiv existenţa şi conţinutul hotărârii, dar pentru a nu se perpetua starea de incertitudine asupra finalizării procesului, s-a prevăzut şi un termen maxim de un an de la data hotărârii irevocabile, termen care nu poate fi depăşit chiar dacă, în anumite situaţii concrete, cele 15 zile de la data luării la cunoştinţă s-ar împlini ulterior.

În speţă, hotărârea atacată cu contestaţie în anulare a fost pronunţată în data de 25 octombrie 2013, iar respectiva cale de atac a fost formulată la data de 2 decembrie 2015, deci peste termenul prevăzut de dispoziţiile art. 319 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, formularea contestaţiei în anulare după un termen de mai bine de doi ani de la pronunţarea unei hotărâri irevocabil aduce atingere principiului securităţii juridice.

Instituirea unor termene de decădere pentru efectuarea diferitelor acte de procedură face parte dintre limitările admise de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de acces la justiţie, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar contestatoarea nu a invocat existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa ei, în accepţiunea art. 103 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., care să o fi împiedicat să exercite contestaţia în anulare în termenul prevăzut de lege.

Înalta Curte mai reţine, în acord cu jurisprudenţa consecventă a CEDO, reliefată de exemplu prin soluţiile pronunţate în cauzele Mitrea c. României (nr. 26105/03/2008) şi Stanca Popescu c. României (nr. 8727/03/2009), că în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În altă ordine, Înalta Curte constată din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei că a fost citat Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în dosarul în care a fost pronunţată decizia atacată cu contestaţie în anulare . De altfel, chiar contestatoarea, în calitate de preşedinte al comisiei a formulat întâmpinarea aflată la dosarul Curţii de Apel Craiova

Preşedintele C. civ..S.D. a fost citat în mod legal, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările."

O astfel de abordare apare ca fiind pe deplin justificată prin prisma respectării principiul siguranţei raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.

În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare ca tardiv formulată, aplicând sancţiunea juridică a decăderii, reglementată în art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv formulată contestaţia în anulare formulată de B. împotriva Deciziei nr. 6941 din 25 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM