Insurer's appeal on excessive moral damages rejected; €100,000 per parent affirmed for son's wrongful death.

Asupra cauzei civile de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, la data de 23.02.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând obligarea acesteia, în temeiul contractului RCA, la plata despăgubirilor datorate pentru prejudiciul ce le-a fost creat urmare a decesului fiului lor D., victima accidentului rutier produs în data de 7.11.2014, respectiv: câte 250.000 euro pentru fiecare în parte, cu titlu de daune morale; 15.000 RON cu titlu de daune materiale; daune interese în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate asupra despăgubirilor pretinse, începând, în principal, din data de 4.01.2016 şi până la plata efectivă a sumelor pretinse sau, în subsidiar, de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă.

În şedinţa publică din 08.06.2016, reclamanţii au precizat că măresc cuantumul daunelor materiale solicitate la suma de 25.196 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 844/01.07.2016, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, a admis în parte acţiunea şi în consecinţă: a obligat pe pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 250.000 euro în favoarea reclamantei A., a sumei de 250.000 euro în favoarea reclamantului B., la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; a obligat pe pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 25.196 RON în favoarea reclamanţilor A. şi B., cu titlu de daune materiale; a respins cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtei la plata de daune interese în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. C. S.A.

Prin Decizia civilă nr. 111/21.02.2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că: a diminuat cuantumul daunelor materiale acordate reclamanţilor, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a sumei de 21.996 RON de către pârâtă; a diminuat cuantumul daunelor morale la suma de 100.000 euro pentru fiecare dintre cei doi reclamanţi în parte sau echivalentul în RON a acestei sume la data plăţii; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva Deciziei nr. 111/21.02.2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A., criticând-o sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamanţilor.

Invocând, în drept, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că stabilirea cuantumului daunelor morale la câte 100.000 euro pentru fiecare reclamant este nelegală, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat următoarele:

Instanţa de control judiciar şi-a fundamentat decizia de acordare a daunelor morale în cuantum de 100.000 euro pentru fiecare reclamant pe următoarele aspecte: prejudiciul moral a fost pe deplin dovedit de martorul audiat în cauză, instanţa punând întrebări punctuale cu privire la aspecte importante pentru cuantificarea prejudiciului suferit de aceştia; ca elemente obiective la care s-a raportat instanţa pentru a aprecia astfel, pot fi amintite vârsta victimei, faptul că ea locuia împreună cu cei doi părinţi, fiind unicul lor fiu, pe care l-au considerat drept stâlpul familiei, sprijinul lor fundamental; suferinţa încercată de aceştia este atestată şi de concluziile rapoartelor de expertiză psihologică extrajudiciară depuse la dosarul de fond, precum şi de faptul că anterior trecuseră printr-un moment similar, prin dispariţia tragică şi prematură a celuilalt fiu ce locuia în Canada.

Instanţa de control judiciar acordă o importanţă decisivă declaraţiei martorului propus de însuşi reclamanţi, care, prin răspunsurile "obiective" date la întrebările puse de către instanţă, apare ca fiind cel care "decide" cuantificarea prejudiciului suferit de către reclamanţi, ceea ce este absurd raportat la gradul de subiectivism al unei astfel de declaraţii.

Mai mult, se reţine ca fundament al acordării acestor daune morale colosale faptul că nu poate fi ignorat istoricul reclamanţilor, cu atât mai mult cu cât relevă faptul că din punct de vedere emoţional decesul celui de-al doilea fiu a reprezentat o adevărată tragedie raportat la faptul că anterior trecuseră printr-un moment similar prin dispariţia tragică şi prematură a celuilalt fiu ce locuia în Canada, aspect confirmat şi de declaraţiile martorilor. Or, pârâta nu poate fi obligată la acordarea unui cuantum excesiv de mare al daunelor morale şi în considerarea decesului primului copil al acestora.

De asemenea, instanţa înţelege să ţină cont de concluziile rapoartelor de expertiză psihologică extrajudiciară care atestă suferinţa reclamanţilor. Recurenta susţine că nu a contestat faptul că tragicul eveniment rutier a creat un dezechilibru sever al vieţii de familie a reclamanţilor sau că aceştia nu ar fi suferit traume accentuate în urma pierderii fiului lor, însă simplul fapt al depunerii unei expertize extrajudiciare într-un dosar nu o transformă într-o probă, dacă nu a fost încuviinţată de instanţă în acest sens şi nici într-o expertiză judiciară, aspect care nu se confirmă în cauză, nefiind administrată în condiţii de contradictorialitate. Prin urmare, instanţa de control judiciar nu ar fi trebuit să aibă în vedere aceste rapoarte întocmite la solicitarea exclusivă a reclamanţilor.

Prezenta cauză este supusă legislaţiei speciale aplicabile în materie, cât timp potrivit art. 69<SUP>1</SUP> din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, "în România, asigurările şi reasigurările sunt supuse dispoziţiilor C. civ. şi ale prezentei legi", iar potrivit art. 69<SUP>2</SUP> din acelaşi act normativ, "Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme obligatorii în aplicarea dispoziţiilor C. civ. şi ale prezentei legi". De asemenea, la data producerii evenimentului rutier era în vigoare Ordinul CSA nr. 14/2011, care la art. 49 pct. 1 lit. f) prevede că în caz de deces şi vătămare corporală se pot acorda daune morale "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Astfel, în raport cu legislaţia în vigoare şi cu soluţiile jurisprudenţiale, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, ci prezumţiei simple a judecătorului, care va stabili cuantumul daunelor morale pe baza evaluării datelor personale ale victimelor accidentului. Jurisprudenţa a grupat aceste criterii în criterii generale (importanţa valorii lezate, personalitatea victimei), criterii orientative speciale (gravitatea şi intensitatea durerilor fizice şi psihice, repercusiunile prejudiciului asupra situaţiei sociale a victimei, existenţa unei strânse legături afective între victima şi rudele sale) şi criterii orientative de stabilire a cuantumului despăgubirilor în compensare (gravitatea prejudiciului moral, criteriul echităţii, exprimat prin cerinţa ca indemnizaţia să reprezinte o justă şi integrală despăgubire).

Instanţa de apel arată faptul că, "Curtea va pronunţa această hotărâre de acordare a daunelor morale cu aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile, prin acordarea unor sume care să respecte atât criteriul echităţii şi evitarea îmbogăţirii fără justă cauză, cât şi cel al proporţionalităţii dintre prejudiciul suferit şi suma acordată ca despăgubire, şi având în vedere şi practica conturată a acestei instanţe", precum şi faptul că "susţinerile pârâtei că sumele acordate de către instanţa de fond sunt excesive prin raportare la practica în materie nu au temei. La dosarul cauzei au fost depuse soluţii ale instanţelor de judecată din România prin care s-au acordat daune morale pentru suferinţele cauzate familiilor celor decedaţi în sume apropiate faţă de cele acordate în prezentul dosar. Chiar dacă este adevărat că există şi soluţii care par să susţină poziţia pârâtei, ele nu sunt relevante în sensul indicat în motivele de apel, din perspectiva faptului că în această materie nu există jaloane trasate de legiuitor, rămânând la aprecierea instanţelor acest aspect, el trebuind să fie rezolvat funcţie de particularităţile fiecărei spete, fiind căutată existenţa acelor indicii minime pe baza cărora să se poată realiza o justă despăgubire".

Or, raportat la faptul că s-a indicat soluţia dată de către însăşi Curtea de Apel Cluj (practica aceleiaşi instanţe) în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a soluţionat acţiunea formulată de către părinţii unui alt băiat decedat în urma aceluiaşi eveniment rutier tragic şi cărora li s-a acordat suma de câte 50.000 euro, nu se poate susţine că s-a ţinut cont de practica conturată a acestei instanţe, nefiind posibil a se avea în vedere doar o anumită practică depusă la dosarul cauzei (probabil de reclamanţi), cu ignorarea celei indicate de către pârâtă.

Instanţa avea obligaţia, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, să procedeze la examinarea jurisprudenţei, pentru ca, pe de o parte, reclamanţii să fie just despăgubiţi, dar, pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei.

Recurenta arată că este în totală consonanţă cu suferinţa reclamanţilor, decesul fiului producându-le un prejudiciu de ordin moral, aceştia încercând o suferinţă psihică teribilă şi un dezechilibru familial sever, însă la fel de adevărat este că daunele morale acordate nu trebuie să ducă la o îmbogăţire fără justă cauză, întrucât daunele morale reprezintă o sancţiune civilă aplicată persoanei vinovate de săvârşirea unei fapte penale, astfel că este imperios necesară cenzurarea daunelor morale acordate în prezenta cauză.

Pe de altă parte, sumele de bani care se acordă cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, să poată fi calificate numai ca despăgubiri şi să nu se constituie în venituri nejustificate.

Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Având în vedere cele menţionate mai sus, recurenta solicită admiterea recursului, cu consecinţa diminuării cuantumului daunelor morale acordate.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit, potrivit art. 493 C. proc. civ., pe baza cererii de recurs, întâmpinării formulate de intimaţii-reclamanţi şi răspunsului la întâmpinare formulat de recurentă, s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu, fiind declarat împotriva unei hotărâri care are deschisă această cale de atac în raport de criteriul valoric, urmând a se aprecia asupra posibilităţii de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. a criticilor referitoare la modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate.

Prin încheierea de şedinţă din 22 februarie 2018, având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată a căii de atac la data de 3 mai 2018, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

Analiza instanţei de recurs:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, unde se statuează criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea daunelor morale în caz de deces.

Art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 prevede că, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale evocate, ţinând cont de legislaţia şi jurisprudenţa în materie atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

Sub un prim aspect, este de observat că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Cuantumul daunelor morale stabilit de instanţa de apel, ca urmare a aplicării criteriilor jurisprudenţiale raportat la circumstanţele particulare ale speţei stabilite pe baza probelor administrate în cauză, reprezintă rezultatul aprecierii acestei instanţe şi, în consecinţă, vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii pronunţate, necenzurabilă în recurs.

Din această perspectivă, susţinerile recurentei referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate şi solicitarea de micşorare a sumei acordată cu titlu de daune morale în funcţie de probele care relevă impactul produs reclamanţilor relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat în urma decesului fiului lor în accidentul rutier ce a generat prezentul litigiului şi a consecinţelor nefaste care s-au răsfrânt asupra reclamanţilor în calitate de părinţi, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate.

Cât priveşte susţinerile din recurs în sensul că instanţa de apel nu ar fi trebuit să aibă în vedere rapoartele de expertiză psihologică extrajudiciară ce atestă suferinţa reclamanţilor, pentru că nu au fost administrate în condiţii de contradictorialitate, acestea sunt irelevante în cauză, în condiţiile în care suferinţa încercată de reclamanţi prin pierderea fiului lor în accidentul rutier ce a generat prezentul litigiu a fost reţinută, ca dovedită, pe baza şi a altor mijloace de probă, administrate nemijlocit în faţa instanţei de judecată, respectiv declaraţii de martori, şi în condiţiile în care însăşi recurenta recunoaşte suferinţa încercată de reclamanţi, arătând în cererea de recurs că,,nu a contestat faptul că tragicul eveniment rutier a creat un dezechilibru sever al vieţii de familie a intimaţilor-reclamanţi sau că aceştia nu ar fi suferit traume accentuate în urma pierderii fiului lor", respectiv că este,,în totală consonanţă cu suferinţa intimaţilor-reclamanţi, decesul fiului producând acestora un prejudiciu de ordin moral, aceştia încercând o suferinţă psihică teribilă şi un dezechilibru familial sever".

Se poate invoca, însă, nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza stabilirii despăgubirilor, în măsura în care acestea există. În acest sens, recurenta se prevalează de dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care stipulează faptul că daunele morale, în cazul decesului unor persoane, se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În speţă, instanţa de apel, având a aprecia asupra cuantumului daunelor morale, în mod just a reţinut faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, indicând criteriile jurisprudenţiale ce trebuie avute în vedere în evaluarea acestuia, şi anume consecinţele negative suferite de cei în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În prezent, la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanţele se ghidează după criteriile jurisprudenţiale, evaluate în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, pentru a fi acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

La aceste considerente ar trebui adăugată şi exigenţa existenţei unei limitări naturale - daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simţul măsurii, să nu devină astfel spoliatoare şi nelegitime, căci, după cum s-a observat în practică, prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, iar judecătorii au obligaţia să-l aprecieze în raport de gravitatea şi importanţa sa şi fără a se ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese.

Astfel, un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea, criteriu avut în vedere de instanţa de apel în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale raportat la circumstanţele particulare ale speţei.

În acest sens, instanţa de apel a ţinut a ţinut cont în aprecierea daunelor morale de importanţa valorii lezate, dar şi de gravitatea şi intensitatea durerilor psihice suferite de reclamanţi prin pierderea fiului lor, precum şi de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuşi, o sursă de îmbogăţire fără just temei, ci să rămână doar un mijloc de compensaţie, de alinare a durerii psihice suferite.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci au avut în vedere şi o judecată în echitate, prin raportare şi la consecinţele negative suferite de victimele evenimentului rutier asigurat.

Toate aceste aspecte, circumstanţiate situaţiei particulare a cauzei, au fost expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a daunelor morale suferite de reclamanţi.

Aşa cum rezultă din cele ce preced, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării reprezintă un criteriu ce trebuie avut în vedere în cuantificarea prejudiciului moral, iar în evaluarea acestui criteriu instanţa trebuie să se raporteze la circumstanţele particulare ale cauzei. Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, în mod corect instanţa de apel a ţinut seama, în aprecierea traumei emoţionale suferite de reclamanţi şi, implicit, a prejudiciului moral încercat, de împrejurarea că în accidentul rutier ce a generat prezentul litigiu aceştia şi-au pierdut cel de al doilea copil, după ce anterior trecuseră printr-un moment similar, prin dispariţia tragică şi prematură a celuilalt fiu, împrejurare stabilită pe baza probelor administrate în cauză.

Pe de altă parte, nu se poate reţine nici faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere jurisprudenţa din România, cât timp nu s-a raportat la cuantumul acordat părinţilor altei victime a aceluiaşi accident rutier în care şi-a pierdut viaţa şi fiul reclamanţilor, cum neîntemeiat se pretinde în recurs.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel s-a raportat şi la jurisprudenţa invocată de pârâtă, apreciind corect că nu este relevantă în sensul indicat de aceasta, devreme ce în materia cuantificării daunelor morale nu există jaloane trasate de legiuitor, rămânând la aprecierea instanţei acest aspect, ce trebuie rezolvat în funcţie de particularităţile fiecărei speţe.

Astfel, faptul că în acelaşi eveniment rutier au decedat mai multe persoane nu este de natură să justifice acordarea unui cuantum egal al despăgubirilor pentru părinţii victimelor, esenţiale în stabilirea cuantumului daunelor morale fiind circumstanţele particulare ale fiecărei cauze. Dat fiind caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, determinarea despăgubirilor de către instanţa de apel s-a realizat în funcţie de criteriile oferite de doctrină şi jurisprudenţă, raportat la circumstanţele concrete ale speţei. Or, în acest context, hotărârea la care face trimitere recurenta, prin care au fost acordate despăgubiri mai mici pentru prejudiciul moral cauzat părinţilor altei victime a aceluiaşi accident rutier, nu se impune în prezenta cauză ca jurisprudenţă relevantă sub aspectul cuantumului daunelor morale, ci doar al criteriilor la care instanţa trebuie să se raporteze, criterii avute în vedere de instanţa de apel, prin raportare, însă, la circumstanţele particulare din prezenta cauză.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios instanţa de apel a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în art. 49 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, referitoare la legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În consecinţă, constatându-se că instanţa de apel a efectuat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale ce guvernează materia, nefiind astfel întrunite cerinţele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că a pierdut procesul prin respingerea căii de atac exercitate, recurenta-pârâtă va fi obligată să plătească intimaţilor-reclamanţi cheltuielile de judecată suportate de aceştia în recurs, în cuantum de 997,89 RON, reprezentând cheltuieli de deplasare a avocatului la instanţa de recurs, ce includ contravaloare bilet avion şi cazare (747 RON + 250,89 RON), conform dovezilor de la filele 91-95 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva Deciziei nr. 111 din 21 februarie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. la plata sumei de 997,89 RON, cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi A. şi B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2018.

Procesat de GGC - NN