Appeal against property restitution and forest land title annulment dismissed as inadmissible

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. x/2014 la data de 22 septembrie 2014, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. vi din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005 şi H.G. nr. 890/2005, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia Orăşenească Azuga pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi A.), să se constate nulitatea absolută a HCJ Prahova nr. 5510/13.07.2010 cu privire la validarea poziţiei nr. 1 din Anexa nr. 37 şi a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria oraşului Azuga sub nr. 8675/15.11.2005, precum şi anularea Titlurilor de proprietate nr. 200759/10.10.2007 şi nr. 201742/22.10.2008, ambele emise în favoarea pârâtei A. de Comisia Judeţeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafaţa de 388 ha teren forestier.

Prin Sentinţa nr. 1233 din 15 decembrie 2014 Judecătoria Sinaia a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Prahova, raportat la valoarea terenului solicitat a fi reconstituit.

După soluţionarea regulatorului de competenţă prin Sentinţa nr. 36 C. civ. din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă sub nr. x/2015.

La termenul de judecată din 8 decembrie 2015 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie a Regiei Naţionale a Pădurilor - prin Direcţia Silvică Prahova, în favoarea reclamantei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Prin Sentinţa nr. 368 din 1 februarie 2017 pronunţată în Dosar nr. x/2015 Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea; a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei formulată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Prahova; a obligat reclamanta la plata, către pârâta A., a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat; a luat act că apărătorii pârâtei A. îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin Decizia nr. 2755 din 5 decembrie 2017 pronunţată în Dosar nr. x/2015* Curtea de Apei Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei menţionate; a luat act că intimata-pârâtă A. va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ. reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, arătând că hotărârea instanţei de apel nu este motivata corespunzător, respectiv nu arată în concret care au fost motivele de fapt şi de drept pentru care acţiunea reclamantei, cererea de intervenţie accesorie şi solicitarea de introducere în cauză a Statului Român au fost respinse.

Instanţa de apel s-a limitat la a reţine că tribunalul a avut în vedere fiecare motiv pe care reclamanta l-a invocat în susţinerea acţiunii, analizându-l în mod separat şi detaliat, prin raportare la toate probele dosarului, nemulţumirea reclamantei referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate şi la motivele de drept pe care instanţa de fond a întemeiat soluţia pronunţată nefiind de natură să conducă la concluzia că hotărârea acesteia este nemotivată.

Astfel, fără a expune considerente proprii, instanţa de apel a preluat aspectele reţinute de instanţa de fond pe baza unui rezumat al afirmaţiilor pârâtei, situaţie cu nu poate constitui o motivare în sensul legii.

Recurenta-reclamanta mai arată că instanţa de apel a ignorat susţinerile acesteia şi ale celor două comisii pârâte, interpretând şi aplicând greşit prevederile legale incidente cauzei.

Instanţa de apel reţine că pârâta A. a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 388 ha, deşi în Registrul de Transcrieri Ordinare de la Tribunalul Prahova, secţia I civilă, potrivit transcrierii nr. 5937/09.06.1947 privind contractul de vânzare-cumpărare din 12.05.1947, rezultă că autoarea pârâtei a înstrăinat terenul.

De asemenea, instanţa de apel reţine că la data depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate (15.11.2005), pârâta A. nu deţinea un certificat de moştenitor ori de calitate de moştenitor, acesta fiind emis abia la 27.04.2006 (ulterior validării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei), dar, cu toate acestea, concluzionează că nu s-a probat că dovada respectivă nu s-ar fi aflat la dosarul administrativ la data adoptării HCJ nr. 5510/13.07.2010 şi că autorităţile abilitate ar fi trebuit să facă demersuri suplimentare pentru a proba vocaţia succesorală a petentei, ca persoană îndreptăţită la reconstituire.

Nesemnarea Cererii nr. 8675/2005 nici de către solicitantă, nici de către mandatarul acesteia, este considerată irelevantă de către instanţa de apel, câtă vreme toate actele ulterioare emise în cadrul procedurii administrative, inclusiv procesul-verbal de punere în posesie, au fost semnate de mandatarul acesteia. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă arată că are atribuţii legale de verificare şi control a modului în care au fost soluţionate cererile de reconstituire de către entităţile abilitate, precum şi obligaţia de a solicita anularea acelor acte emise cu încălcarea prevederilor legale.

Instanţa de apel a ignorat susţinerile celor două comisii pârâte, care au recunoscut că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei A. pentru suprafaţa de 388 ha teren este rezultatul unor greşeli şi a respins, în mod greşit, cererea de introducere în cauză a Statului Român, care este titularul de drept al terenului, scopul final al demersului judiciar fiind acela al reintrării în patrimoniului statului a terenului cu vegetaţie forestieră faţă de care s-a reconstituit, în mod nelegal, dreptul de proprietate al pârâtei.

În mod greşit şi nejustificat s-a apreciat că deciziile Curţii Constituţionale pronunţate cu ocazia soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ale art. 111 alin. (1) lit. a) pct. vi din Legea nr. 169/1997, invocate în susţinerea acţiunii, reprezintă un argument insuficient pentru admiterea acesteia, reţinându-se însă, în sprijinul soluţiei adoptate, jurisprudenţa invocată de către pârâtă.

Reclamanta a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON onorariu de avocat B., având în vedere că pârâta a angajat alţi doi avocaţi, care şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, dar instanţa de apel a refuzat, de asemenea, nejustificat, această solicitare.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 12 martie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 14 martie 2018, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat intimaţilor la data de 20 martie 2018, iar recurentei la data de 22 martie 2018, termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raport expirând la 2 aprilie 2018.

La data de 26 martie 2018, în termen legal, intimata-reclamantă A. a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil şi acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 9436,49 lei, conform facturii ataşate.

La data de 30 martie 2018, în termen legal, intimata-pârâtă Comisia Judeţeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Prin art. 111 alin. (1) din Legea nr. 169/1997 sunt reglementate expres actele care sunt lovite de nulitate absolută atunci când ele au fost întocmite cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.

Alin. 2 al aceluiaşi articol statuează că "Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun ".

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat să se constate nulitatea absolută a HCJ Prahova nr. 5510/13.07.2010 cu privire la validarea poziţiei nr. 3 din Anexa nr. 37 şi a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria oraşului Azuga sub nr. 8675/15.111005, precum şi anularea titlurilor de proprietate nr. 200759/10.10.2007 şi nr. 201742/22.10.2008, ambele emise în favoarea pârâtei A. de Comisia Judeţeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafaţa de 388 ha teren forestier.

Cauza a fost soluţionată în fond de Tribunalul Prahova, iar în apel, de către Curtea de Apel Ploieşti.

Potrivit art. 5 alin. 1 al Titlului XIII din Legea nr. 247/2005 "Hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului".

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. statuează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse recursului şi, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

În raport de aceste dispoziţii legale, Decizia nr. 2755/05.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, indiferent de menţiunea din dispozitivul acesteia, este o decizie nesusceptibilă de recurs.

Întrucât prin punctul de vedere formulat la raportul de admisibilitate intimata-pârâtă A.) a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 9436,49 lei reprezentând onorariu de avocat, pentru care a depus factura seria x nr. x/19.03.2018, iar faţă de caracterul inadmisibil al recursului declarat recurenta-reclamantă este parte căzută în pretenţii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Acestea vor fi însă reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la împrejurarea că pricina a avut un singur termen de judecată, fără citare părţi, iar serviciul avocaţial a constat în formularea punctului de vedere la raportul de admisibilitate în conţinutul căruia s-au regăsit argumentele juridice ale inadmisibilităţii căii de atac. Aşadar, nu este justificată acordarea sumei solicitate, al cărei cuantum este disproporţionat în raport cu aspectul care s-a impus analizei prioritar, sens în care suma de 1000 RON cheltuieli de judecată este apreciată de instanţă ca fiind conformă atât dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cât şi activităţii depuse de avocat în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei nr. 2755 din 5 decembrie 2017 a Curţii de Apei Ploieşti, secţia I civilă, şi va obliga recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata, către intimata-pârâtă A.), a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu sediul în Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 2755 din 5 decembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Comisia Judeţeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în Ploieşti, judeţul Prahova, Comisia Orăşenească Azuga pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în Azuga, judeţul Prahova, A.), cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură C., cu sediul în Bucureşti, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Prahova, cu sediul în Ploieşti, judeţul Prahova.

Obligă recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata, către intimata-pârâtă A.), a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 mai 2018.

Procesat de GGC - NN