Inadmissibility of appeal against final annulment decision due to irrevocability of appellate ruling

Prin Decizia nr. 907 din 11 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2013/al, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A., împotriva Sentinţei nr. 8061/04.09.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar C. şi D. Prin aceeaşi decizie i-a fost aplicată contestatorului amenda judiciară în cuantum de 700 RON.

Prin Decizia nr. 82 din 16 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosar nr. x/2016 a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei anterior menţionate.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că la termenul de judecată din data de 11.03.2015, când a avut Ioc judecarea recursului declarat de recurentul A., împotriva Sentinţei nr. 8061/04.09.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2013/al, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar C. şi D., recurentul contestator a fost prezent, procedura de citare fiind legal îndeplinită, nefiind incidente dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.

Totodată, aspectele potrivit cărora instanţa de recurs ar fi dispus, ulterior datei de 11.03.2015, cu privire Ia aplicarea amenzii judiciare, nu au suport probator, cât timp, astfel cum rezultă din Decizia civilă nr. 907/11.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. x/2013/al, instanţa de recurs a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva Sentinţei nr. 8061/04.09.2014, aplicând recurentului amenda judiciară de 700 de RON, măsura aplicării amenzii judiciare fiind menţionată atât în minută, cât şi în sistemul ECRIS.

Nici împrejurarea potrivit căreia, cele constatate prin Decizia nr. 2102/15.10.2015 pronunţată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2015 şi Decizia nr. 1635/16.06.2015 pronunţată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2015 se impun cu autoritate de lucru judecat în privinţa susţinerilor contestatorului conform cărora, aplicarea amenzii judiciare în privinţa acestuia prin Decizia nr. 907/11.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost dispusă la o altă dată decât cea la care a avut loc pronunţarea Deciziei nr. 907/11.03.2015 nu pot fi reţinute, împrejurarea că în deciziile mai sus indicate nu a fost menţionată şi aplicarea amenzii judiciare de către instanţa de apel constituind o omisiune a instanţei ce poate fi remediată în cadrul procedurii de îndreptare a erorilor materiale.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, deşi contestatorul a precizat că exercitarea contestaţiei în anulare vizează Decizia nr. 907/11.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, motivele contestaţiei în anulare se referă la aplicarea amenzii judiciare, or în privinţa acesteia din urmă, calea de atac prevăzută de lege era reexaminarea şi nu contestaţia în anulare, procedură la care dealtfel contestatorul a şi recurs, fiind pronunţată în acest sens încheierea din 27.01.2016, prin care a fost respinsă cererea formulată de petentul A., de reexaminare amendă judiciară aplicată prin Decizia nr. 907/11.03.2015.

Referitor la dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ce vizează situaţia în care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, aşadar a competenţei generale, a competenţei materiale şi teritoriale exclusive, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că atare situaţie nu se regăseşte în speţă, după cum nici ipoteza în care motivele invocate prin intermediul contestaţiei în anulare au fost invocate şi prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de fapt ori ipoteza în care recursul a fost respins fără ca acesta să fi fost judecat, în fond, nu sunt incidente cauzei pendinte.

Împotriva acestei decizii a declarai recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 3, 4, 5, 7, 9 C. proc. civ., contestatorul A., arătând că pricina a fost soluţionată de o instanţă necompetentă, ce s-a substituit instanţei supreme şi legiuitorului, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, prin reţinerea unei amenzi judiciare inexistente în realitate şi aprecierea că statuările existente în Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1635/16.06.2015 (pronunţată în Dosar nr. x/2015) şi nr. 2102/15,10.2015 (pronunţată în Dosar nr. x/2015) ar fi rezultatul unor erori materiale.

Recurentul-contestator a făcut ample referiri la modalitatea de aplicare a sancţiunii amenzii judiciare prin Decizia nr. 907/11.03.2015, despre care a concluzionat că a fost nelegal dispusă, respectiv, ulterior pronunţării hotărârii prin care a fost stabilită.

Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat limitele puterii judecătoreşti, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ. şi a procedat ia o modificare nelegală a hotărârilor instanţei supreme la care contestatorul a făcut referire în susţinerea cererii.

Instanţa de judecată a încălcat interdicţia legiferării pe cale judiciară şi a pronunţat o hotărâre prin care a omis aplicarea unor texte legale şi s-a raportat ia altele inexistente.

De asemenea, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, fiind lipsita de temei legal şi dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, sens în care se impune desfiinţarea acesteia, cu consecinţa rejudecării cauzei în condiţii de legalitate în ceea ce priveşte constatarea existenţei şi aplicării amenzii judiciare dispusă prin Hotărârea nr. 907/11.03.2015.

Prin cererea formulata la data de 17 aprilie 2018, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 299, art. 105, 159, 255, 261, 304 alin. (1) C. proc. civ., la toate dispoziţiile constituţionale şi la dispoziţiile art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil întrucât solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu prilejul dezbaterilor de la prezentul termen de judecată, potrivit considerentelor cuprinse în practicaua deciziei, instanţa de judecată a rămas în pronunţare cu privire la admisibilitatea căii de atac exercitate.

Astfel, căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Aceasta înseamnă că, în cazul în care contestaţia în anulare s-a judecat de către o instanţă de recurs, hotărârea dată în contestaţie nu mai este susceptibilă de recurs, ea fiind irevocabilă.

Hotărârea obiect al prezentului recurs, respectiv, Decizia civilă nr. 82/16.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost dată în soluţionarea contestaţiei în anulare împotriva Deciziei civile nr. 907/11.03.2015 a aceleiaşi instanţe, hotărâre prin care a fost soluţionat recursul împotriva Sentinţei nr. 8061/04.09.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosar nr. x/2013/al.

Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

Pentru considerentele arătate anterior, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ. şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 82 din 16 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ.

Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunţare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 82 din 16 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2018.

Procesat de GGC - NN