Revision inadmissible for lack of identity of object and cause in conflicting judgments on wage deductions and restitution of unearned bonuses.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Cu privire la litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 soluţionat prin Decizia nr. 895 din 14.04.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă - se reţine că:

Prin cererea înregistrată la 6.04.2015 pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. x/2015 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE.,FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW. şi XXXXX. au chemat în judecată pe pârâta S.C. YYYYY. S.A. Ploieşti solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor ce au fost reţinute abuziv prin poprire din salariul lunar şi sistarea acestor popririi.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că pârâta le reţine abuziv din salariul, lunar câte 25 RON până la suma de 1900 RON, poprire ce a operat începând cu luna ianuarie 2013 şi că nu există aplicată vreo sancţiune disciplinară conform Codului Muncii, neexistând o hotărâre judecătorească în acest sens care să permită pârâtei S.C. YYYYY. S.A. să efectueze popriri salariale.

În conformitate cu art. 169 alin. (2) din C. muncii reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului, nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă, constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin decizia din 16.01.2013 emisă de directorul societăţii, s-a decis recuperarea plăţilor efectuate, în lipsa posibilităţilor financiare ale regiei la nivelul anilor 2009, 2010 cu titlu de prime acordate salariaţilor, prevalându-se de Deciziile nr. 19/2011 şi nr. 27/2012 emise de Curtea de Conturi Prahova.

Potrivit art. 169 alin. (1) din C. muncii republicat, nici o reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege în conformitate cu art. 632 C. proc. civ. coroborat cu art. 638 C. proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii.

Prin Decizia nr. 19/2011, Curtea de Conturi Prahova a decis ca măsuri în sarcina Regiei "recuperarea plăţilor efectuate exagerat, respectiv a celor plătite prin acordarea primelor, în condiţiile în care clauza din Contractul Colectiv de Muncă în care se stipulează că "Angajatorul contribuie anual, în funcţie de posibilităţile financiare, cu o sumă necesară sărbătorilor Crăciunului, zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paşti şi ziua transportatorului" nu a fost respectată, iar această decizie constituie titlu executoriu, având în vedere Sentinţa nr. 309/04.11.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă şi irevocabilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 3141 pronunţată la data de 20 noiembrie 2015, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acţiunea, reţinând următoarele:

Prin Decizia Curţii de Conturi nr. 19/2011 s-au decis ca măsuri în sarcina pârâtei, recuperarea plăţilor efectuate exagerat, respectiv a celor plătite prin acordarea primelor în condiţiile în care clauza din Contractul Colectiv de Muncă în care se stipulează că angajatorul contribuie anual în funcţie de posibilităţile financiare, cu o sumă necesară sărbătorilor Crăciunului, zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paşti şi Ziua Transportatorului, nu a fost respectată.

Tribunalul a constatat că decizia Curţii de Conturi constituie titlu executoriu având în vedere că prin Sentinţa nr. 309 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă.

Prin sentinţa Curţii de Apel Ploieşti s-a constatat că în mod corect au fost dispuse de Camera de Conturi Prahova prin Decizia nr. 19/2011, măsurile dispuse la punctele 1.1, 1.3, 1.8 şi II.1 conform celor reţinute în mod legal şi temeinic în Raportul de Control nr. x/16.05.2011 privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare al patrimoniului public şi privat al unităţii administrativ teritoriale de către reclamantă.

Astfel, între Sindicatul Transportatorilor din Ploieşti şi conducerea ZZZZZ. s-a încheiat înţelegerea cu nr. J1657/29.01.2013 prin care s-a stabilit la art. 1 că recuperarea integrală a acestor prime să se facă începând cu luna februarie 2013, prin reţinerea din salariile cuvenite angajaţilor a unor rate în cuantum de 25 RON/salariat până la acoperirea integrală a cuantumului total de 1505 RON/brut, reprezentând prime salariale acordate nelegală pe anii 2009 - 2010.

Camera de Conturi Prahova a constatat, prin Decizia nr. 9/2014, că în perioada 01.03.2012 - 31.12.2013, societatea a recuperat de la salariaţi/foştii salariaţi o parte din sumele acordate nelegal şi a obligat pârâta ca până la 31.12.2014 să continue măsurile de recuperare a diferenţei de prejudiciu neîncasat reprezentând prime acordate nelegal în perioada 2009 - 2010.

Potrivit disp. art. 256 alin. (1) din C. muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie indiferent de inexistenţa vinovăţiei sale în încasarea acestor sume nedatorate, indiferent de lipsa culpei angajatului.

Astfel, salariatul este obligat să restituie sumele de bani încasate nedatorat în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Reclamanţii au invocat prevederile art. 169 alin. (2) din C. muncii, prevederi care nu sunt aplicabile în cauză, întrucât aceştia nu au provocat pagube societăţii pârâte din vina şi în legătură cu munca lor, ci este o plată nedatorată făcută de pârâtă salariaţilor acesteia.

Aşa fiind, tribunalul a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 895 din 14 aprilie 2016 a admis apelul reclamanţilor împotriva Sentinţei civile nr. 3141 pronunţată la data de 20 noiembrie 2015 de Tribunalul Prahova, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea, a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele ce au fost reţinute din salarii în baza Deciziilor nr. 19/2011 şi 27/2012 ale Curţii de Conturi Prahova şi a dispus sistarea acestor reţineri din salariu.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că în conformitate cu disp. art. 256 alin. (1) din C. muncii, republicat, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, textul reprezentând transpunerea, în cazul raporturilor juridice de muncă, a regulilor şi principiilor plăţii lucrului nedatorat.

Atât în cazul răspunderii patrimoniale, cât şi în cazul obligaţiei de restituire a salariaţilor, procedura de recuperare este aceeaşi.

Potrivit disp.art. 169 alin. (1) din C. muncii, republicat, aplicabile în speţă, nicio reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar conform alin. (2) al art. 169, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Astfel, reţinerile lunare din salariu (art. 257, art. 258, coroborate cu art. 169 alin. (2) din C. muncii republicat) nu se pot legal efectua decât dacă, în prealabil, cu referire la creanţa respectivă, există un titlu executoriu.

Această concluzie nu se deduce numai din principiul general înscris în art. 372 din vechiul C. proc. civ., conform căruia executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori a unui alt înscris, care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, dispoziţii similare fiind cuprinse în art. 632, coroborat cu art. 638 din noul C. proc. civ. şi în cuprinsul art. 258 alin. (2) din C. muncii republicat, potrivit căruia urmărirea debitului la noul angajator al salariatului-debitor ori la autoritatea (instituţia publică) la care acesta a devenit funcţionar public poate avea loc exclusiv "pe baza unui titlu executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit". Or, transmiterea titlului executoriu presupune, în mod necesar, existenţa lui în prealabil.

Deciziile Camerei de Conturi Prahova şi hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă, pronunţată în contencios administrativ, în care reclamanţii nu au figurat ca părţi, nu pot constitui, având în vedere cele mai sus reţinute, un temei suficient pentru reţinerea în mod direct a unor sume de bani din salariul reclamanţilor.

Pentru aceleaşi considerente, nici Înţelegerea încheiată la data de 29.01.2013, având nr. J 1657, între Sindicatul Transportatorilor din Ploieşti şi conducerea ZZZZZ., prin care s-a stabilit, la art. 1, ca recuperarea acestor prime să se facă începând cu data de 01.02.2013 prin reţinerea din salariile cuvenite angajaţilor a unor rate în cuantum de 25 RON/salariat până la acoperirea integrală a cuantumului total de 1505 RON brut, reprezentând prime salariale acordate nelegal pe anii 2009 - 2010, nu poate justifica, în absenţa acordului expres al reclamanţilor, efectuarea de reţineri direct din salariu, întrucât contravine disp. art. 169 alin. (1) şi (2) din C. muncii.

Numai într-un proces în care societatea pârâtă i-ar chema în judecată pe reclamanţi în ceea ce priveşte sumele respective de bani, se poate stabili dacă se justifică obligarea acestora la plată, iar numai în măsura în care va exista o hotărâre judecătorească care să îi oblige să restituie drepturile băneşti, se poate proceda la executarea acesteia şi reţinerea unor sume din salariu.

Pe cale de consecinţă pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a dispus sistarea acestor reţineri.

Cu privire la litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 soluţionat prin Decizia nr. 1176 din 23.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti se reţine că:

Tribunalul Prahova a pronunţat Sentinţa civilă nr. 61/11.01.2017 prin care, admiţând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi, a respins, ca fiind prescrisă, acţiunea formulată de reclamantă S.C. YYYYY. S.A., în contradictoriu cu pârâţii P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., P.. A obligat reclamanta să plătească fiecărui parat câte 100 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin Decizia Curţii de Conturi nr. 19/2011 s-au decis ca măsuri în sarcina pârâtei, recuperarea plăţilor efectuate exagerat, respectiv a celor plătite prin acordarea primelor în condiţiile în care, clauza din Contractul Colectiv de Muncă în care se stipulează că angajatorul contribuie anual în funcţie de posibilităţile financiare, cu o sumă necesară sărbătorilor Crăciunului, zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paşti şi Ziua Transportatorului, nu a fost respectată.

Tribunalul a constatat că Decizia Curţii de Conturi nr. 19/2011 constituie titlu executoriu având în vedere că prin Sentinţa nr. 309/04.11.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă.

Între Sindicatul Transportatorilor din Ploieşti şi conducerea ZZZZZ. s-a încheiat Înţelegerea cu nr. J1657/29.01.2013 prin care s-a stabilit la art. 1 că recuperarea integrală a acestor prime să se facă începând cu luna februarie 2013 prin reţinerea din salariile cuvenite angajaţilor a unor rate în cuantum de 25 RON/salariat până la acoperirea integrală a cuantumului total de 1505 RON/brut, reprezentând prime salariale acordate nelegală pe anii 2009 - 2010.

Camera de Conturi Prahova a constatat prin Decizia nr. 9/2014 că în perioada 01.03.2012 - 31.12.2013, societatea a recuperat de la salariaţi/foştii salariaţi o parte din sumele acordate nelegal şi a obligat pârâta ca până la 31.12.2014, să continue măsurile de recuperare a diferenţei de prejudiciu neîncasat reprezentând prime acordate nelegal în perioada 2009 - 2010.

Potrivit disp. art. 256 alin. (1) din C. muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie indiferent de inexistenţa vinovăţiei sale în încasarea acestor sume nedatorate, indiferent de lipsa culpei angajatului.

Astfel, salariatul este obligat să restituie sumele de bani încasate nedatorat în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Sub acest aspect s-a constatat că prin Sentinţa nr. 309/04.11. 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, sentinţa fiind definitivă.

A fost astfel, confirmată obligaţia stabilită în sarcina pârâtei prin Decizia Curţii de Conturi nr. 19/2011, de recuperare a plăţilor efectuate exagerat, respectiv a celor plătite prin acordarea primelor în condiţiile în care, clauza din CCM în care se stipulează că angajatorul contribuie anual în funcţie de posibilităţile financiare, cu o sumă necesară sărbătorilor Crăciunului, zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paşti şi Ziua Transportatorului, nu a fost respectată.

Sub acest aspect instanţa a constatat ca potrivit art. 211 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unei plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Astfel faptul că reclamanţii au încasat sume cu titlu plăţi nedatorate a fost statuat în mod definitiv prin Sentinţa nr. 309/04.11.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de la data când aceasta a devenit definitivă prin nerecurare, în cursul lunii noiembrie 2011. De la această dată curge termenul de 3 ani pentru restituirea unor sume care au format obiectul unei plăţi nedatorate, aceasta fiind data certă a producerii pagubei.

În concluzie, tribunalul a reţinut că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

Împotriva sentinţei a declarat apel în termen legal reclamanta S.C. YYYYY. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 1176 din 23 mai 2017 a admis apelul declarat de reclamanta S.C. YYYYY. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 61 din 11 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, a anulat sentinţa şi, evocând fondul, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâţi. A admis acţiunea şi a obligat pârâţii să restituie reclamantei sumele reprezentând prime salariale primite cu titlu necuvenit, după cum urmează: - P. - 668 RON; - Q. - 659 RON; - R. - 659 RON; - S. - 669 RON; - T. - 669 RON; - U. - 671 RON; V. - 667 RON; - W. - 659 RON; - X. - 660 RON; - Y. - 673 RON; - Z. - 669 RON; - AA. - 689 RON; - BB. - 661 RON; - CC. - 687 RON; - DD. - 650 RON. A luat act că apelanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanţa de apel a reţinut că, urmare a controlului Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 19/2011, s-a stabilit că reclamanta a acordat salariaţilor prime necuvenite cu ocazia sărbătorilor Crăciunului, zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paşti şi Ziua Transportatorului, urmând a fi luate măsuri pentru recuperarea plăţilor efectuate. Decizia nr. 19/2011 a Curţii de Conturi Prahova constituie titlu executoriu, fiind menţinută prin Sentinţa nr. 309/04.11.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă şi irevocabilă. Prin Decizia nr. 27/22.05.2012, Curtea de Conturi a dispus punerea în aplicare a acestei sentinţe.

În executarea acestei decizii, între Sindicatul Transportatorilor din Ploieşti şi conducerea ZZZZZ. s-a încheiat Înţelegerea cu nr. J1657/29.01.2013 prin care s-a stabilit ca recuperarea integrală a acestor prime să se facă începând cu 01 februarie 2013, prin reţinerea din salariile cuvenite angajaţilor a unor rate în cuantum de 25 RON/salariat până la acoperirea integrală a cuantumului total de 1505 RON/brut, reprezentând prime salariale acordate nelegal pe anii 2009 - 2010.

În baza acestei înţelegeri, apelanta-reclamantă a efectuat reţineri lunare din salariile intimaţilor-pârâţi până în luna iunie 2016.

Curtea a reţinut că intimaţii-pârâţi au solicitat în instanţă restituirea sumelor reţinute abuziv prin poprire din salariul lunar şi sistarea acestei popriri, iar prin Decizia civilă nr. 895/14 aprilie 2016, Curtea de Apel Ploieşti a obligat apelanta din prezenta cauză să restituie pârâţilor sumele reţinute din salarii în baza Deciziilor nr. 19/2011 şi 27/2012 ale Curţii de Conturi şi sistarea acestor reţineri din salariu.

Curtea a constatat că dreptul la acţiune în recuperarea sumelor încasate necuvenit de către intimaţii-pârâţi s-a născut, potrivit dispoziţiilor art. 2528 din C. civ., la momentul la care apelanta-reclamantă a cunoscut paguba şi pe cel răspunzător de producerea ei, respectiv la momentul rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr. 309/04.11.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, şi anume la data de 21.12.2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 2.537 din C. civ., prescripţia se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia.

În ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului, ca şi cauză de întrerupere a prescripţiei, articolul 2.538 din C. civ. prevede că: (1) recunoaşterea se poate face unilateral sau convenţional şi poate fi expresă sau tacită. (2) Când recunoaşterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia. Constituie acte de recunoaştere tacită plata parţială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităţilor, solicitarea unui termen de plată şi altele asemenea.

În cauză, Curtea a constatat că, prin încheierea Înţelegerii cu nr. J1657/29.01.2013, organul sindical ce a reprezentat pârâţii a recunoscut datoria, fiind de acord cu reţinerea lunară a sumelor prevăzute în acea înţelegere. Împrejurarea că, ulterior, a fost promovată acţiunea în restituirea sumelor poprite nu poate înlătura efectul recunoaşterii datoriei asupra prescripţiei dreptului la acţiune, cu atât mai mult cu cât restituirea s-a dispus de către instanţa de judecată pe considerentul că nu a fost urmată procedura legală pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit de către salariaţi, şi nu pe considerentul că sumele respective nu ar fi fost datorate.

În consecinţă, prin recunoaşterea datoriei de către reprezentantul pârâţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 2537 pct. 1 din C. civ., Curtea constată că cursul prescripţiei începute la data de 21.12.2011 a fost întrerupt, începând să curgă un nou termen de prescripţie de la data recunoaşterii datoriei, prin încheierea Înţelegerii nr. J1657/29.01.2013 şi a recunoaşterii părţilor din datorie reţinute lunar de la fiecare dintre pârâţi, cel puţin până la data de 06.04.2015, când au formulat acţiune împotriva acestor reţineri.

Faţă de acest moment, Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termenul de prescripţie de 3 ani, respectiv la data de 05.08.2016, dreptul material la acţiune al reclamantei nefiind prescris.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că, în mod eronat, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, soluţionând cauza fără a intra în cercetarea fondului, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., a admis apelul, a anulat sentinţa şi a rejudecat pricina, evocând fondul.

Evocând fondul, Curtea a constatat că, urmare a Deciziei Curţii de Conturi nr. 19/2011, pârâţii nu erau îndreptăţiţi la încasarea primelor menţionate în actul de control, astfel că a admis acţiunea, a obligat pârâţii să restituie reclamantei sumele reprezentând prime salariale primite cu titlu necuvenit, menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în virtutea principiului îmbogăţirii fără just temei, potrivit dispoziţiilor art. 256 din C. muncii şi a luat act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

La 21 iunie 2017, revizuenţii P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AAAAAA., BB., CC. şi DD. au formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 1176 din 23 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, solicitând anularea acesteia în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, au arătat că decizia a cărei retractare o solicită este contradictorie cu Decizia nr. 895 din 14.14.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. x/2015, încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri pronunţate.

Revizuenţii au susţinut că prin Decizia nr. 895/2016 a Curţii de Apel Ploieşti a fost obligat angajatorul să le restituie sumele de bani reţinute abuziv prin poprire pe salariu, iar, prin Decizia nr. 1176/2017 a Curţii de Apel Ploieşti, au fost obligaţi să restituie angajatorului sumele de bani reprezentând prime salariale primite cu titlu necuvenit. Astfel, în două litigii distincte au fost pronunţate hotărâri potrivnice, între aceleaşi părţi, cu identitate de obiect şi cauză, situaţie care îi prejudiciază material şi moral.

Au precizat că, în esenţă, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o acţiune în justiţie, între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi cauză, nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei.

Au solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei atacate.

La termenul de judecată din 5 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a supus dezbateri admisibilitatea căii de atac, cerinţă impusă de art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, analiză care este prioritară în considerarea prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Astfel, potrivit textului menţionat, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict şi limitativ prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.".

Pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac, textul impune, aşadar, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, pronunţarea acestor hotărâri de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, precum şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

Printre condiţiile ce se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ, se află şi aceea să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, mai precis elementele caracteristice lucrului judecat (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), hotărârile să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Astfel, norma amintită conferă părţilor dreptul de a uza de calea extraordinară de atac, de retractare, a revizuirii, în situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite,care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri şi care face imposibilă punerea în executare concomitentă.

În speţă, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de obiect şi cauză.

Astfel, litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 soluţionat prin Decizia nr. 895 din 14.04.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, a avut ca obiect cererea reclamanţilor, salariaţi ai pârâtei S.C. YYYYY. S.A. Ploieşti, de obligare a acesteia la restituirea sumelor ce au fost reţinute abuziv prin poprire din salariul lunar şi sistarea acestor popririi. Poprirea a fost instituită urmare a Deciziei Curţii de Conturi nr. 19/2011, a Sentinţei definitive nr. 309 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, şi a acordului încheiat între Sindicatul Transportatorilor din Ploieşti şi conducerea ZZZZZ., şi anume Înţelegerea cu nr. J1657/29.01.2013.

În drept cererea a fost întemeiată pe art. 169 alin. (1), art. 169 alin. (2) C. muncii, art. 194 C. proc. civ. şi art. 149 CCM.

Litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 soluţionat prin Decizia nr. 1176 din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, a avut ca obiect cererea reclamantei, pârâtă în primul litigiu, de obligare a pârâţilor (reclamanţi în primul litigiu) de restituire a primelor salariale acordate cu titlu necuvenit aferente perioadei 2009 - 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 256 alin. (1) C. muncii.

Comparând cele două cauze în care au fost pronunţate deciziile civile care sunt considerate contrare, Înalta Curte constată că nu există identitate de obiect şi cauză juridică, întrucât, în primul litigiu pretenţia dedusă judecăţii a pus în discuţie reţinerea nelegală din salariu a unor sume de bani, motivat de faptul că nu a fost urmată procedura legală pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit de către salariaţi, în absenţa unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar, în cel de al doilea litigiu, pretenţia dedusă judecăţii a pus în discuţie îmbogăţirea fără justă cauză, şi anume o plată nedatorată efectuată în favoarea salariaţilor, care nu erau îndreptăţiţi să primească prime salariale în perioada 2009 - 2010.

Ca atare, hotărârile pretins potrivnice au fost pronunţate în procese cu obiect şi cauză diferite, astfel că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a revizuirii referitoare la existenţa triplei identităţi de elemente specifică autorităţii de lucru judecat.

Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să aibă acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, ceea ce nu este cazul în speţă.

Trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Pe de altă parte, în Decizia nr. 895/2016 a Curţii de Apel Ploieşti prin care a fost soluţionat primul proces, s-a reţinut că deciziile Curţii de Conturi şi Sentinţa civilă nr. 309 din 4.112011 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care în instanţa de contencios administrativ a respins acţiunea angajatorului de anulare a deciziilor organului de control fiscal, nu pot constitui temei al executării silite a salariaţilor, cu atât mai mult cu cât aceştia nu au avut legitimare procesuală în litigiul de contencios administrativ.

În litigiul finalizat prin Decizia nr. 1176/2017 a Curţii de Apel Ploieşti instanţa nu a ignorat litigiul anterior, făcând referire la statuările din Decizia nr. 895/2016 a Curţii de Apel Ploieşti.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 1176/2017 prin care a fost soluţionat cel de al doilea litigiu, Curtea de Apel, în dezlegarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, a reţinut că prin Decizia nr. 895/2016 a Curţii de Apel Ploieşti instanţa a obligat angajatorul să restituie salariaţilor sumele reţinute din salarii în baza Deciziilor Curţii de Conturi nr. 19/2011 şi 27/2012, dar că, prin încheierea Înţelegerii nr. J1657/29.01.2013, organul sindical care a reprezentat pârâţii a recunoscut datoria, fiind de acord cu reţinerea lunară a sumelor prevăzute prin acel acord, situaţie în care termenul de prescripţie a fost întrerupt.

Prin urmare, Decizia nr. 895/2016 a Curţii de Apel Ploieşti a fost valorificată în cadrul probatoriului administrat în al doilea dosar, astfel încât nu se poate reţine că a fost ignorată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1176 din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, formulată de revizuenţii S., Z., R., X., Y., CC., AA., DD., W., BB., V., U., P., T., Q.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1176 din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, formulată de revizuenţii S., Z., R., X., Y., CC., AA., DD., W., BB., V., U., P., T., Q.

Cu recurs la Completul de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2017.

Procesat de GGC - NN