Jurisdictional competence for cassation against tribunal appeals in succession proceedings under Art. 97 CPC.

Prin acţiunea înregistrată la data de 9 octombrie 2015 pe rolul judecătoriei Constanţa sub numărul x/212/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., dezbaterea succesiunii defunctului D.

Prin Sentinţa civilă nr. 2467 din 7 martie 2017 pronunţată de judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. x/2015 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi E. în contradictoriu cu pârâta C.

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C. în contradictoriu cu reclamanţii pârâţi A., B. şi E.

S-a constatat deschisă succesiunea defunctului D., decedat la data de 1 octombrie 2015 în Constanţa.

S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D. se compune din următoarele bunuri;

- imobilul situat în Constanţa, judeţul Constanţa în valoare actuală de 17.481 Euro stabilită prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul F.

- autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x în valoare actuală de 10.328 RON stabilită prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul G.

- suma de 3.675,42 RON existentă în contul bancar în RON al defunctului D. deschis la H. SA

- suma de 6.650 RON existentă în contul bancar în lei al defunctului D. deschis la H. SA la data deschiderii succesiunii şi retrasă ulterior de pârâtă,

- pasiv succesoral constând în dreptul de creanţă al pârâtei C. asupra sumei de 10.467,02 Euro reprezentând suma achitată de aceasta în temeiul contractului de credit bancar din 21 august 2016 încheiat între I. SA şi defunctul D.

S-a constatat că au calitatea de moştenitori legali ai defunctului D.:

- A., deţinând cota de 1/6 din masa succesorală,

- J., deţinând cota de 1/6 din masa succesorală,

- E., deţinând cota de 1/3 din masa succesorală,

- C., deţinând cota de 1/3 din masa succesorală,

S-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la bunurile sus-menţionate.

S-a atribuit reclamanţilor imobilul situat în Constanţa, judeţul Constanţa în valoare de 17.481 Euro (77.830,66 RON).

Reclamanţii au fost obligaţi să plătească pârâtei sulta aferentă imobilului în sumă de 5.827 Euro în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a atribuit reclamanţilor autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x.

Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtei sulta aferentă autoturismului în sumă de 3.442,66 RON în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtei suma de 6.978,01 Euro reprezentând cota de 2/3 din pasivul succesoral.

S-a dispus partajarea sumei de 3.675,42 Iei existentă în contul bancar în RON al defunctului D. deschis la H. SA, urmând ca reclamanţii să încaseze suma de 2.450,28 lei, iar pârâta să încaseze suma de 1.225,14 RON.

S-a dispus partajarea sumei de 6.650 RON existentă în contul bancar în RON al defunctului D. deschis la H. SA la data deschiderii succesiunii şi retrasă ulterior de pârâtă şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 4.433,33 RON aferentă cotelor succesorale deţinute.

S-a constatat că pârâta C., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului, deţine un drept special de moştenire asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor.

S-a respins cererea pârâtei de a se constata dreptul de abitaţie asupra locuinţei situate în Constanţa, judeţul Constanţa şi cererea de a se constata că din pasivul succesoral face parte cota de 1 din suma de 3.235 RON reprezentând reparaţii capitale ale autoturismului ca neîntemeiate.

S-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capetelor de cerere având ca obiect includerea în masa succesorală a bunurilor mobile, a sumei de 5.000 Euro, a sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de internare, medicamente şi operaţie, a sumei de 5.000 RON reprezentând sponsorizare, a sumei de 1.200 RON reprezentând cheltuieli de înhumare.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 2.381,49 RON reprezentând taxă de timbru, onorariu avocat şi onorariu expert.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriii cu pârâtele I. SA şi I. SA prin Sucursala Mamaia, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 conexat la prezenta cauză.

Pârâtele au fost obligate să restituie reclamanţilor 690 Euro reprezentând plată nedatorată.

Pârâtele au fost obligate să închidă contul x aparţinând defunctului D.

Pârâtele au fost obligate să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 261 RON reprezentând taxă de timbru.

Prin Decizia civilă nr. 1576 din data de 12 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, s-au decis următoarele:

"Admite apelul declarat de către apelanta C., în contradictoriu cu intimaţii B., A. şi E. împotriva Sentinţei civile nr. 2467 din 7 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. x/2015.

Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: înlătură dispoziţiile referitoare la acordarea termenului de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, stabilit în favoarea reclamanţilor pentru plata sultelor aferente imobilului şi autoturismului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelanţii B., A. şi E. în contradictoriu cu intimata C..

Împotriva acestei din urma decizii, reclamanţii B., E. şi A. au declarat recurs, care s-a depus la Tribunalul Constanţa, secţia civilă, care l-a înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 14 martie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluţia completului din data de 15 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 26 aprilie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs, părţile fiind citate în acest sens.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţa, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect succesiune.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judeca:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezulta în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauza a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Constanţa revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de către reclamanţii B., E. şi A. împotriva Deciziei nr. 1576 din data de 12 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL