Land restitution ruling final; town's further appeal inadmissible under transitional procedural norms.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2010 pe rolul Judecătoriei Câmpina, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Oraşului Băicoi şi SC C. SA, au solicitat anularea Hotărârii Comisiei judeţene Prahova de stabilire a dreptului de proprietate nr. x/2010, prin care îi s-a respins cererea de reconstituire a terenului de 0,46 ha conform Legii nr. 247/2005.

Prin Sentinţa civilă nr. 2987 din 15 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/2010, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost decimată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin Sentinţa civilă nr. 1316 din 23 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2011, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2012 la data de 26 aprilie 2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 430 din 21 februarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B.

Prin Decizia civilă nr. 1607 din 2 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat sentinţa instanţei fondului, apreciind că este necesar a se stabili în cauză situaţia juridică a terenului, să se determine istoricul de rol fiscal şi să se stabilească situaţia de fapt, deoarece din actele dosarului rezultă că terenul în suprafaţă de 0,46 mp, situat în intravilanul oraşului Băicoi, a făcut obiect atât al unor cereri formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, cât şi în temeiul Legii nr. 30/2001.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2012* la data de 18 aprilie 2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 1108 din 15 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia tardivităţii formulării notificării, ca neîntemeiate, şi a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Oraşului Băicoi şi SC C. SA.

Prin Decizia civilă nr. 613 din 15 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis recursul formulat de recurenţii-reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 1108 din 15 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2012*, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Bucureşti.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 16 octombrie 2015, sub nr. x/2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 1309 din 21 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Oraşului Băicoi şi SC C. SA; a fost obligată pârâta SC C. SA să restituie în natură reclamanţilor terenul în suprafaţă de 3.563,73 mp, situat în Oraşul Băicoi, jud. Prahova, identificat ca reprezentând Parcela x potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert D.; a fost obligată pârâta Primăria Oraşului Băicoi să restituie în natură reclamanţilor terenul în suprafaţă de 986,63 mp, situat în Oraşul Băicoi, jud. Prahova, identificat ca reprezentând Parcela x potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert D.; au fost obligaţi reclamanţii la plata către expert a sumei de 1.000 RON cu titlul de onorariu suplimentar, stabilind astfel un onorariu definitiv al expertului de 2.200 RON; au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 4.200 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii B. şi A. au solicitat instanţei să procedeze la soluţionarea pe fond a notificării formulată la 18 august 2001 de către A., tatăl reclamanţilor, în temeiul Legii nr. 10/2003, pentru imobilul situat în oraşul Băicoi, întrucât, deşi termenul legal pentru soluţionare a expirat, pârâtele Primăria Oraşului Băicoi şi SC C. SA nu au procedat la soluţionarea acesteia.

Notificarea a fost înregistrată pe rolul Primăriei Oraşului Băicoi şi apoi aceasta a transmis-o spre competentă soluţionare către SC C. SA, întrucât cea mai mare parte a terenului notificat s-ar afla în posesia acesteia.

Tribunalul a constatat că pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţia legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi, având în vedere dispoziţiile Deciziei XX din 19.03.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia împotriva deciziei sau dispoziţiei de respingere, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, instanţa a analizat pe fond cererea de obligare a pârâtelor să emită o dispoziţie motivată privind restituirea în natura sau stabilirea de despăgubiri.

Procedând la soluţionarea pe fond a notificării, tribunalul a reţinut că imobilul notificat face obiectul Legii nr. 10/2001, având în vedere prevederile art. 6 şi art. 8 din lege, şi reprezintă un teren preluat în mod abuziv, actul de preluare a imobilului în proprietatea statului constituind un act abuziv.

De asemenea, tribunalul a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 pârâtele au calitatea de a sta în proces în această calitate, de persoane cărora le revenea obligaţia soluţionării notificării formulate de către reclamanţi.

S-a constatat că suprafaţa de teren totală notificată este de 4.550,36 mp, din care suprafaţa de 3.563,73 mp este deţinută de către pârâta SC C. SA, iar suprafaţa de 986,63 mp este folosită în fapt de către reclamanţi, potrivit raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert D.. Cu toate că folosesc în prezent în fapt suprafaţa de 986,63 mp teren, tribunalul a avut în vedere că şi această suprafaţă a fost preluată de stat în anul 1959 ieşind din patrimoniul autorului reclamanţilor şi regăsindu-se teoretic în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale, Oraşul Băicoi, conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, coroborate cu celelalte prevederi ale Legilor nr. 18/1991, 213/1998 şi 215/2001.

S-a reţinut că pârâta SC C. SA este o fostă societate la care statul a fost acţionar majoritar, privatizată în anul 2004, prin vânzarea a 51% din acţiuni, în anul 2014 Statul Român deţinând încă 20% din acţiuni. Faţă de aceste informaţii şi de prevederile legale, apreciind că terenul notificat are o valoare în mod evident mai mică decât valoarea a 20% din acţiunile SC C. SA, s-a apreciat că pârâta SC C. SA are calitatea de unitate deţinătoare, în sensul Legii nr. 10/2001, pentru suprafaţa notificată de 3.563,73 mp pe care o deţine.

Totodată, s-a statuat că pentru suprafaţa de 986,63 mp are calitate de imitate deţinătoare pârâta Primăria Oraşului Băicoi revenindu-i obligaţia de soluţionare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru respectiva suprafaţă de teren pe care o deţine.

S-a mai reţinut că reclamaţii au făcut dovada faptului că dreptul de proprietate a existat în patrimoniul persoanei îndreptăţite, în raport de pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele ale Legii nr. 18/1991 potrivit cărora înscrierile din registrul agricol fac dovada vechiului drept de proprietate. Reclamanţii au justificat şi calitatea de persoană îndreptăţită la restituire/măsuri reparatorii sau moştenitor al unei astfel de persoane în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, dovedind că sunt succesori ai persoanei fizice îndreptăţite pentru imobilul notificat.

Referitor la situaţia juridică a imobilului notificat, s-a constatat că pentru acesta nu au fost acordate despăgubiri şi că poate fi restituit în natură, această măsură având prioritate, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013.

Faţă de cererea expertului de majorare a onorariului provizoriu, asupra căreia tribunalul nu s-a pronunţat, au fost obligaţi reclamanţii la plata către expert a sumei de 3.000 RON cu titlul de onorariu suplimentar, stabilind astfel un onorariu definitiv al expertului de 2.200 RON, apreciind că acesta este suficient şi proporţional cu activitatea desfăşurată de către expert.

Referitor la cererea formulată de către reclamanţi, de prevederile art. 453 C. proc. civ. şi de soluţia dată, apreciindu-se că pârâţilor le revine culpa procesuală, aceştia au fost obligaţi la plata către reclamanţi a sumei de 4.200 Iei cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 2.200 RON reprezintă onorariu definitiv expert (1.200 lei onorariu provizoriu + 1.000 lei majorare onorariu), iar 2.000 RON onorarii avocat achitate în toate ciclurile procesuale parcurse (1.000 RON + 500 RON + 500 RON).

Împotriva Sentinţa civilă nr. 1309 din 21 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat apel apelanta-pârâtă Primăria Oraşului Băicoi, iar, prin Decizia nr. 1152 din data de 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul, ca tardiv.

În privinţa căii de atac asupra hotărârii pronunţate, instanţa de apel a reţinut că aceasta este supusă recursului, întrucât cererea a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Oraşul Băicoi prin Primar a declarat recurs, susţinând că în mod greşit a fost respins, ca tardiv, apelul său, deoarece a fost formulat în termenul legal de 30 de zile, respectiv sentinţa apelată a fost comunicată la 25 septembrie 2017, iar apelul a fost înaintat prin fax la 23 octombrie 2017.

Recursul declarat de către recurentul-pârât este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost modificate în sensul că "decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.

Acest act normativ a fost publicat în M.O. nr. 714/26.10.2010 şi a intrat în vigoare la data de 25.11. 2010.

Prin art. XII din Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situaţia exercitării contestaţiei împotriva actului emis de unitatea deţinătoare, hotărârile de primă instanţă rămânând supuse astfel doar recursului.

Totodată, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, care conţine norme tranzitorii, dispoziţiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică "şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până Ia data intrării în vigoare a prezentei legi".

În cauză, se constată că hotărârea dată în primă instanţă este Sentinţa civilă nr. 430 din 21 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B.

Aşadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 - 25 noiembrie 2010, s-a pronunţat o hotărâre de primă instanţă care, atât potrivit normei tranzitorii, cât şi potrivit dispoziţiei de drept comun incidenţă în cauză - art. 725 C. proc. civ. - rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicţional.

Aplicarea acestor dispoziţii legale se face în raport de hotărârea pronunţată în primă instanţă şi nu de data introducerii cererii de chemare în judecată, aşa cum a reţinut instanţa de apel, şi în raport de care a apreciat că decizia recurată este supusă recursului.

Intenţia legiuitorului, dedusă din conţinutul art. XXVI al Legii nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de atac în privinţa hotărârilor de primă instanţă pronunţate după intrarea în vigoare a noii reglementări - ipoteză regăsită în speţă, Sentinţa civilă nr. 430 din 21 februarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, fiind pronunţată după acest termen.

În cauză, Sentinţa civilă nr. 430 din 21 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, era supusă căii de atac a recursului.

Ca atare, motivat de faptul că prin recursul de faţă se solicită recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, acesta se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Oraşul Băicoi prin Primar împotriva Deciziei nr. 1152 din data de 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL