Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1454/2018 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in labor dispute due to monetary threshold under transitional provisions despite constitutional annulment of the limit

Case Number Decizia nr. 1454/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant municipality, thereby leaving in force the Court of Appeal’s decision that ordered the municipality to pay the plaintiff 17,500 euros (approx. 78,925 RON) in equivalent leu and 4,025.25 RON in litigation costs. The dispute concerned a labor conflict where the plaintiff claimed remuneration based on a civil convention for sporting activities, which the first-instance tribunal had rejected citing lack of passive legal standing, but the appellate court reversed, finding the municipality properly liable. The decisive legal basis for the dismissal is Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which excludes from cassation appeal court decisions in labor disputes with monetary value not exceeding 1,000,000 RON; the Court held that although the Constitutional Court had declared part of the relevant legal threshold unconstitutional in 2017, the effects of that decision are prospective only and do not apply to cases initiated under the previous, stricter procedural rules, making the appeal inadmissible due to the value of the claim falling below the then-applicable limit.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, Art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, art. 27 din C. proc. civ, art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992; Inadmissibility of cassation appeal in labor dispute due to monetary threshold under transitional provisions despite constitutional annulment of the limit: 78,925 RON) in equivalent leu and 4,025.25 RON in litigation costs. The dispute concerned a labor conflict where the plaintiff claimed remuneration based on a civil convention for sporting activities, which the first-instance tribunal had rejected citing lack of passive legal standing, but the appellate court reversed, finding the municipality properly liable. The decisive legal basis for the dismissal is Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which excludes from cassation appeal court decisions in labor disputes with monetary value not exceeding 1,000,000 RON; the Court held that although the Constitutional Court had declared part of the relevant legal threshold unconstitutional in 2017, the effects of that decision are prospective only and do not apply to cases initiated under the previous, stricter procedural rules, making the appeal inadmissible due to the value of the claim falling below the then-applicable limit.

Keywords

AI generated
labor disputes article of civil procedure civil annulment standing to appeal constitutional limits standing of the municipality

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to establish the finality of the decision and the requirement to communicate it to the parties.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 25 noiembrie 2016 sub nr. x/2016, având ca obiect conflict de muncă, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Năvodari, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 17.500 de euro, reprezentând remuneraţie asimilată veniturilor salariale, cuvenită în baza Convenţiei civile nr. 550 din 1 iulie 2014, înregistrată la FRF sub nr. x/17 iulie 2014 precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 697 din 5 aprilie 2017, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Năvodari.

A respins acţiunea civilă formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Năvodari, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.

În apel, Curtea de Apel Constanţa, prin încheierea din 9 octombrie 2017 a calificat acţiunea reclamantului ca o acţiune patrimonială evaluabilă în bani, de drept comun, stabilind că valoarea acţiunii este de 78.925 RON, reprezentând 17.500 euro la cursul BNR la data introducerii acţiunii pe rol (1 euro = 4,51 lei), suma solicitată de reclamant prin acţiune.

Prin Decizia nr. 175 C din 6 noiembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 697 din 5 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Năvodari, a anulat în tot procedura urmată şi hotărârea atacată şi a reţinut cauza spre rejudecare.

A respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Oraşului Năvodari.

A admis acţiunea şi a obligat pe pârâtul Oraşul Năvodari să plătească reclamantului suma de 17.500 euro în echivalent în RON, la data plăţii efective la cursul BNR.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.683,50 RON cheltuieli de judecată la fond (taxă de timbru) şi 1.341,75 RON, cheltuieli de judecată în apel (taxă timbru).

În temeiul art. 38 şi 40 din O.U.G. nr. 80/2013 a obligat pe reclamant la plata taxei de timbru, datorată la fond în cuantum de 2.683,50 RON.

A dispus comunicarea hotărârii la Administraţia fiscale a localităţii de domiciliu a reclamantului.

Decizia a fost dată cu recurs.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâtul Oraşul Năvodari a declarat recurs.

Cererea de recurs a fost înaintată, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, la termenul din 23 mai 2018 a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii recursului.

Recursul va fi respins ca inadmisibil, pentru considerentele care succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din acelaşi act normativ, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2010 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 şi O.U.G. nr. 95/2016 a fost extins, succesiv, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Însă, efectele acestei decizii nu se pot produce în litigiul pendinte, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul instanţei sub imperiul dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma nemodificată.

În sistemul de drept românesc, efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc numai pentru viitor - ex nunc, ele neputând opera cu efect retroactiv - ex tunc, asupra situaţiilor juridice trecute.

De aici decurge consecinţa că, până la data publicării deciziei de neconstituţionalitate, respectiva normă juridică se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât, dacă s-a făcut aplicarea acesteia în cadrul unei proceduri judiciare soluţionate printr-o hotărâre definitivă, principiul neretroactivităţii legii civile ce se reflectă şi în art. 147 alin. (4) din Constituţie, impune respectarea securităţii raporturilor juridice cu privire la aceste situaţii juridice finalizate - facta praeterita.

În ceea ce priveşte efectele deciziei de neconstituţionalitate cu privire la procesele în curs, facta pendentia, această chestiune trebuie abordată, pe de o parte, prin prisma raportului dintre art. 27 din C. proc. civ. şi art. 147 din Constituţia României, iar pe de altă parte, în contextul caracterului obligatoriu al considerentului nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curţii Constituţionale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituţionale.

Aşadar, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi-a încetat efectele, cât priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Consecinţele pe care le produce ieşirea din vigoare a normei, în privinţa părţii din text constatate ca fiind neconstituţională, sunt similare celor ale abrogării parţiale a normei.

În această situaţie, se pune problema existenţei unui conflict de legi, întrucât din perspectiva aplicării în timp a normei, dispoziţia legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale reprezintă legea nouă.

În mod evident, regulile după care se soluţionează conflictul de norme procesual civile se regăsesc în C. proc. civ., respectiv în cuprinsul prevederilor art. 24 - 27, indicate în doctrină drept norme generale de drept tranzitoriu.

Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie, nu împiedică, ci dimpotrivă, impune aplicarea dispoziţiilor art. 24 - 27 din C. proc. civ., atât timp cât diferitele situaţii juridice ce reclamă stabilirea în concret a legii aplicabile în cazul unui conflict de norme nu pot fi rezolvate doar prin raportarea la legea fundamentală.

Cât priveşte considerentele cuprinse în paragraful nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, se observă absenţa oricărei referiri în conţinutul acestuia la normele C. proc. civ., ceea ce denotă mai degrabă intenţia de a se sublinia aplicarea pentru viitor a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma configurată după eliminarea sintagmei ce a generat constatarea de neconstituţionalitate, decât aceea de a se tranşa în mod efectiv chestiunea aplicării în timp a legii de procedură civilă şi doar prin raportare la legea fundamentală.

Mai mult decât atât, se constată că instanţa constituţională în Decizia nr. 369/2017 nu a extins controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., în măsura în care s-ar fi considerat că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu putea fi disociată de acest text, astfel cum stabileşte art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992:

"(2) În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare." În condiţiile în care - în forma în care este redactat de legiuitor - art. 27 din C. proc. civ. nu cuprinde vreo excepţie de la regula pe care o consacră, dacă s-ar face aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi în privinţa hotărârilor date în apel în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 având ca obiect cereri evaluabile în bani, s-ar da efect retroactiv admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, câtă vreme Curtea Constituţională, prin această decizie, a reconfigurat o normă de procedură civilă în materia căilor de atac.

În acest fel, s-ar ajunge să se considere că art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 avea - încă de la data iniţierii procesului (în speţă, 25 noiembrie 2010) - conţinutul ce rezultă din modificarea normei prin eliminarea sintagmei constatate neconstituţionale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ignoră intenţia explicită a legiuitorului de a supune hotărârile judecătoreşti căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, fiind astfel nesocotite şi dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ.

În speţă, demersul judiciar al reclamantului a fost calificat de instanţa de apel ca o acţiune patrimonială evaluabilă în bani, de drept comun, stabilind că valoarea acţiunii este de 78.925 Iei reprezentând 17.500 euro la cursul BNR Ia data introducerii acţiunii pe rol (1 euro = 4,51 RON), suma solicitată de reclamant prin acţiune.

Prin urmare, cum valoarea acţiunii deduse judecăţii, la data de 25 noiembrie 2016, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, recursul de faţă este inadmisibil.

Având în vedere considerentele care succed, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Oraşul Năvodari împotriva Deciziei nr. 175C din 6 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Oraşul Năvodari împotriva Deciziei nr. 175C din 6 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Decizia este definitivă şi se va comunica părţilor, în temeiul prevederilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2018, secţia I civilă.

Procesat de GGC - CL