Exclusive territorial jurisdiction for judicial staff labor claims under Art. 127 CPC overriding domicile rule

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Buzău şi Tribunalul Dolj, constată următoarele: Prin Sentinţa civilă nr. 1030 din 27 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secţia I civilă - complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 27 octombrie 2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să constate discriminarea şi faptul că reclamanta era îndreptăţită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale calculate pe baza valorii de referinţă arătate pentru perioada 10.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 10.05.2017 şi pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite şi obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 3<SUP>4</SUP> alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, şi la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflaţie.

În motivarea acţiunii se susţine în esenţă că este discriminatorie prevederea legală din O.G. nr. 10/2007 prin care s-a acordat indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariaţi bugetari, aspect ce are ca rezultat aplicarea unui tratament diferenţiat în ceea ce priveşte drepturile salariaţilor bugetari.

S-a reţinut că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu de muncă, că obiectul prezentei acţiuni vizează drepturi salariale, că din copia tabelului anexat la dosar rezultă că domiciliul reclamantei A. este în Craiova, judeţul Dolj, precum şi faptul că reclamanta nu a făcut nicio precizare din care să rezulte că ar avea reşedinţa la o altă adresă.

În acest sens instanţa a constatat că reşedinţa din punctul de vedere al legiuitorului nu reprezintă domiciliul procesual ales, ci adresa la care partea locuieşte în mod efectiv.

Faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, potrivit cărora "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul", competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, respectiv Tribunalului Dolj, motiv pentru care s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale prin Sentinţa nr. 186 din data de 30 ianuarie 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru regulator de competenţă.

Instanţa a reţinut că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. ce reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, precum şi dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social - potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. S-a constatat că art. 127 C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau pârât.

Raţiunea normei rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţilor. Atât în prima ipoteză, cât şi în cea de-a doua, atunci când reclamantul nu se adresează instituţiei competente, intervine o prorogare legală a competenţei teritoriale deoarece instanţa sesizată nu soluţionează, în mod obişnuit, cererea cu care este investită, fiind vorba de o competenţă teritorială alternativă, după cum reiese, de altfel, din denumirea prevederii legale.

Reclamanta A. este salariata Tribunalului Bucureşti, motiv pentru care în temeiul art. 127 C. proc. civ. împreună cu ceilalţi colegi grefieri au sesizat Tribunalul Buzău cu o acţiune privind drepturile salariale.

În conflictele de muncă competenţa de soluţionare a cauzelor este stabilită prin art. 269 C. muncii completat cu art. 210 din Legea nr. 63/2011 a dialogului social.

Art. 269, C. muncii stabileşte: (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

În legătură cu alin. (2) al art. 269 C. muncii, şi respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată prevăd: Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Coparticiparea procesuală (liticonsorţiul procesual) desemnează situaţia în care calitatea de reclamant sau pârât este deţinută de mai multe persoane fizice sau juridice, reprezentând aplicarea în plan procesual a pluralităţii subiectelor raportului juridic civil de drept substanţial sau numai consecinţa unei strânse legături dintre drepturile şi obligaţiile mai multor persoane (art. 59 C. proc. civ.).

Pentru existenţa coparticipării procesuale este necesară nu numai pluralitatea de parţi aflate pe aceiaşi poziţie procesuală, dar şi condiţia ca obiectul procesului să fie un drept sau o obligaţie comună, ori ca drepturile sau obligaţiile lor să aibă aceiaşi cauză sau ca între drepturile şi obligaţiile părţilor să existe o strânsă legătură.

Pentru ipoteza unei strânse legături între drepturile şi obligaţiile parţilor se înscriu şi litigiile de muncă prin care doi sau mai mulţi salariaţi introduc o acţiune comună împotriva aceluiaşi angajator pentru plata unui anumit tip de spor, salariu sau ajutoare salariale (drepturile nu sunt comune şi nici nu au o cauză comună deoarece izvorul drepturilor decurge din contractul individual de muncă al fiecăruia, însă există o strânsă legătură intre acestea determinata de temeiul legal care le prevăd, altul decât contractul individual de muncă).

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa a apreciat că nu este competentă să soluţioneze cauza, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, reţinând că revine Tribunalului Buzău competenţa de soluţionare a cauzei.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Tribunalului Buzău pentru considerentele ce succed:

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta A. are calitatea de grefier la Tribunalul Bucureşti, motiv pentru care în temeiul art. 127 C. proc. civ., împreună cu ceilalţi colegi grefieri au sesizat Tribunalul Buzău cu o acţiune privind drepturile salariale.

Prin încheierea din 27 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, a disjuns cauza, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 100 C. proc. civ., şi că, pentru o mai bună soluţionare a justiţiei, se impune judecarea separată a cererilor.

Cum obiectul litigiului vizează drepturi salariale, Înalta Curte reţine că judecarea conflictelor de muncă potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, coroborat cu art. 208 din Legea nr. 62/2011, în forma modificată prin art. XXI din Legea nr. 2/2013 şi art. 210 din aceeaşi lege este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamanta are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, însă art. 127 ("Competenţa facultativă") alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., prevede:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Prin Decizia nr. 7/2016, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul, procurorul, îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă. Art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, şi sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul personalului care face parte din personalul auxiliar de specialitate (grefieri) la instanţele judecătoreşti competente să soluţioneze cauza în primă instanţă.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, formulate de judecători sau personal auxiliar - grefieri, competenţa teritorială nu este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), astfel cum a reţinut Tribunalul Buzău, ci este una specială, astfel cu a fost prevăzut în art. 127 C. proc. civ.. Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, reclamanta şi-a exercitat dreptul de alegere, astfel cum a fost prevăzut în art. 127 C. proc. civ., "va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", şi a învestit în mod legal instanţa, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.

Prin urmare, Tribunalul Buzău nu mai putea să dispună (nici din oficiu, nici la cererea oricăreia dintre părţi) declinarea competenţei, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a criteriului domiciliului reclamantului. Opţiunea reclamantei de a "sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", este în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale mai sus evocate, aceasta putând fi exercitată la momentul sesizării instanţei de judecată, ceea ce, în speţă, s-a şi întâmplat.

Cu alte cuvinte, în speţă, Tribunalul Buzău este instanţă exclusiv competentă în soluţionarea cauzei, întrucât o dată aleasă instanţa competentă de către cel în drept (reclamanta), celelalte instanţe devin necompetente, fiind astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul reclamantei este în judeţul Dolj. Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL