Exclusive territorial jurisdiction in inheritance partition: untimely ex officio objection to public-order competence bars later declination

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B., C., D. şi E. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună ieşirea din indiviziune asupra bunurilor autorilor defuncţi F. şi G.

În motivare, reclamanta a arătat că atât ea, cât şi pârâtele, sunt fiicele autoarei G. şi nepoate ale autorului F.

La data de 13 martie 2017 numitul H. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat introducerea sa în cauză în calitate de soţ al autoarei G.

Prin Sentinţa civilă nr. 6.921 din data de 2 noiembrie 2017, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costeşti.

În motivarea sentinţei pronunţate, instanţa a reţinut că, în urma precizărilor depuse la dosar de autorul cererii de intervenţie, ultimul domiciliu al defunctului F. se afla în jud. Argeş (acesta fiind locul unde se află, de altfel, şi bunurile succesorale) şi că, din susţinerile părţilor şi ale soţului autoarei G. (numitul H. - cel care a formulat cerere de intervenţie în cauză), reiese că, în fapt, defuncta a avut ultimul domiciliu în jud. Argeş.

Învestită prin declinare, Judecătoria Costeşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 117 din data de 7 februarie 2018, prin care prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, a constatat ivit conflictul negativ şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 118 C. proc. civ. referitoare la competenţa teritorială exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului şi a prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la condiţiile în care poate fi invocată necompetenţa teritorială de ordine publică.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competenţa a fost interpretarea şi aplicarea greşită, a textelor de lege referitoare la excepţia de necompetenţă teritorială de ordine publică, respectiv a condiţiilor în care această excepţie poate fi invocată.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune de ieşire din indiviziune asupra bunurilor autorilor defuncţi F. şi G.

Faţă de obiectul cererii introductive, competenţa teritorială a instanţei chemată să soluţioneze acest tip de cauze este stabilită de regula specială cuprinsă în dispoziţiile art. 118 C. proc. civ., care dispun: în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;

2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;

3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar.

Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că: Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:

1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;

2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;

3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În speţă, reclamanta A. a înţeles să învestească Judecătoria Slatina cu soluţionarea cererii de ieşire din indiviziune asupra bunurilor autorilor defuncţi F. şi G., faţă de împrejurarea că ultimul domiciliu al defuncţilor se afla în comuna Coteana, judeţul Olt, astfel cum reiese din certificatele de deces depuse la dosar.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanţa a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum reiese din încheierea de şedinţă din data de 29 martie 2017 .

La al treilea termen de judecată din dosar cu procedura legal îndeplinită, după repunerea cauzei pe rol, respectiv la termenul din data de 2 noiembrie 2017, instanţa a înţeles să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, faţă de susţinerile că autoarea G. a locuit în fapt în comuna Ungheni, judeţul Argeş.

Competenţa teritorială în materie de moştenire este una exclusivă, reglementată de norme imperative, de la care părţile nu pot deroga, iar necompetenţa teritorială exclusivă este de ordine publică, după cum au reţinut, de altfel, ambele instanţe aflate în conflict.

Raţiunea textului constă în aceea că, la locul ultimului domiciliu al defunctului, se găsesc în mod obişnuit majoritatea sau cele mai importante bunuri ale acestuia, documentele referitoare la moştenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiţii optime.

Pe de altă parte, interesează care este situaţia de fapt concretă, iar nu domiciliul înscris în actul de identitate. Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada locului ultimului domiciliu se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.

De regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din actul de identitate sau certificatul de deces al persoanei care lasă moştenirea. Nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc, să se probeze că domiciliul în fapt al persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost oficial înregistrat.

În speţă se pune însă problema dacă excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, a fost invocată în condiţiile art. 130 C. proc. civ., respectiv dacă Judecătoria Slatina mai putea invoca din oficiu excepţia de necompetenţă, dată fiind depăşirea momentului procesual al invocării excepţiei - primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, de către Judecătoria Slatina a excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive de ordine publică s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia de necompetenţă de ordine publică doar în termenul prescris de lege, respectiv la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile prevăzute de lege, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată, aceasta nemaiputându-se dezînvesti de soluţionarea litigiului după decăderea din termenul legal de invocare a excepţiei de ordine publică.

Cu atât mai mult, ultimul domiciliu al defunctului F., necontestat în cauză, se afla în comuna Coteana, judeţul Olt, considerent pentru care, faţă de prevederile art. 118 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoriei Slatina îi revenea competenţa de soluţionare a cauzei, instanţă în favoarea căreia, pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2018.

Procesat de ED