Application of Slovenian substantive law to Romanian residents: comparative negligence in traffic accidents and moral damages eligibility after full adoption under Rome II

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 11 decembrie 2017 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2016, recursurilor exercitate de recurenţii-reclamanţi A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 660/A din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Motivele de recurs invocate de recurenţi au fost întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. toţi recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

1. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă A., în numele şi pe seama minorei A., a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, s-a arătat că instanţa de apel a determinat corect cauzele şi condiţiile producerii accidentului, precum şi legea aplicabilă, astfel că motivele de nelegalitate vizează, exclusiv, interpretarea şi aplicarea eronată a legii slovene, privind determinarea şi reţinerea gradului de vinovăţie a persoanelor implicate.

Recurenta-reclamată a învederat faptul că, atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, nu au ţinut cont de circumstanţele producerii accidentului şi de încălcarea normelor de circulaţie pe drumurile publice de fiecare dintre părţile implicate.

A susţinut că instanţele de fond şi apel au stabilit în mod corect că legea aplicabilă în cauză, în ceea ce priveşte normele de drept substanţial, este legea slovenă, având în vedere locul producerii accidentului, natura şi izvorul faptei păgubitoare, pretenţiile formulate, calitatea părţilor şi dispoziţiile art. 4 din Regulamentul UE nr. 864/2007, privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II). Sub acest aspect, a arătat că, deşi s-a încercat să se dea eficienţă dispoziţiilor cuprinse în art. 131-179 din C. civ. sloven, privind răspunderea civilă delictuală, interpretarea şi aplicarea acestor norme este incompletă şi parţial eronată, în ceea ce priveşte stabilirea culpei egale a victimei şi a asiguratului intimatei-pârâte în producerea accidentului.

Recurenta-reclamantă a făcut referire la dispoziţiile art. 131, art. 153 alin. (3), art. 154 alin. (1) şi (2) şi art. 171 din C. civ. sloven, care reglementează răspunderea civilă delictuală şi a susţinut că, în materia accidentelor rutiere, trebuie stabilită concret culpa fiecărei persoane implicate, întrucât, în ipoteza în care ambele părţi implicate sunt vinovate, urmează a se determina proporţional gradul de vinovăţie, în raport de care prejudiciul cauzat urmează a fi reparat.

A arătat această recurentă că, întrucât instanţele de fond şi apel nu au ţinut cont de circumstanţele producerii accidentului şi de încălcarea normelor de circulaţie pe drumurile publice de fiecare parte implicată, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de drept material cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale sunt eronate, motiv pentru care se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, în apel.

2. Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi B., C. şi D. au susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 180 din Codul sloven al obligaţiilor, motiv pentru care au apreciat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Au arătat aceşti recurenţi-reclamanţi că prevederile art. 180 alin. (1) şi (3) din Codul sloven al obligaţiilor stabileşte sfera persoanelor îndreptăţite la acordarea despăgubirilor morale pentru prejudiciul cauzat prin decesul soţului, copiilor, părinţilor, fraţilor şi surorilor defunctului, interpretarea dată de practica judiciară slovenă fiind însă mai largă, în sensul că s-a decis că dreptul la despăgubire aparţine şi altor persoane care au dezvoltat cu victimele relaţii asemănătoare celor specificate expres în art. 180 alin. (1) din actul normativ menţionat.

În ceea ce priveşte persoanele îndreptăţite la despăgubiri, recurenţii-reclamanţi au menţionat că art. 180 din Codul sloven al obligaţiilor nu conţine o enumerare limitativă, cadrul acestora putând fi extins, în condiţiile în care se face dovada unor raporturi asemănătoare cu cele cuprinse în acest act normativ.

Recurenţii-reclamanţi au învederat că raporturile pe care le-au avut cu defunctul F. au fost cele fireşti, dintre părinţi şi copil, respectiv dintre fraţi, acestea nefiind afectate de încheierea formală a adopţiei acestuia.

3. Prin cererea de recurs dedusă judecăţii recurentul-reclamant E. a arătat că motivele de nelegalitate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 30 din C. civ. sloven, care reglementează circulaţia pe banda autostrăzii destinată vehiculelor lente, precum şi cuantificarea greşită a despăgubirilor morale solicitate, urmare interpretării eronate a dispoziţiilor art. 180 din acelaşi act normativ.

În susţinerea primului motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că dispoziţiile art. 30 alin. (19) din Legea slovenă privind normele în traficul rutier stipulează că staţionarea pe banda de autostradă destinată vehiculelor lente constituie contravenţie şi este sancţionată cu amendă. Legea slovenă apreciază diferit gradul de pericol social al opririi pe banda de vehicule lente şi neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic, stabilind că prima reprezintă contravenţie, iar cea de-a doua infracţiune. Prin raportare la această distincţie, precum şi la dinamica producerii accidentului rutier, recurentul-reclamant a apreciat că există elemente obiective pentru a se stabili culpa diferită a asiguratului intimatei-pârâte şi a defunctului F.

Cât priveşte critica referitoare la cuantumul despăgubirilor morale, recurentul-reclamant E. a arătat că dispoziţiile art. 180 din Codul sloven al obligaţiilor se referă la o despăgubire bănească echitabilă.

Astfel, instanţa urmează să stabilească, după caz, care este nivelul echitabil al despăgubirii, prin raportare la situaţia concretă a victimelor şi a persoanelor îndreptăţite.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a reţinut că recursurile formulate de recurenţii-reclamanţi A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., B., C., D. şi E. sunt motivate conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., iar motivele invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor cu menţiunea că pot formula puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare; cu excepţia recurentei-reclamante A., reprezentantul legal al minorei A., care a depus un punct de vedere la raport, celelalte părţi nu şi-au exprimat opinia cu privire la conţinutul şi concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu din data de 27 aprilie 2018, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimata-pârâtă Societatea G., reprezentată prin mandatar S.C. H. S.R.L., a admis în principiu recursurile şi a acordat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la data de 25 mai 2018.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate şi urmează a fi respinse, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, la data de 15 aprilie 2016, sub nr. x/2016, precizată la 6 iunie 2016, reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea G., asigurător emitent de Carte Verde, reprezentată pentru acordarea despăgubirilor pe teritoriul României de către S.C. H. S.R.L., obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile în sumă totală de 2.510.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de BNR, la momentul executării hotărârii, compusă din: 6.000 euro despăgubiri materiale, constând în contravaloarea estimată a autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, distrus în totalitate în urma accidentului rutier care a avut loc la data de 13 iulie 2015 pe teritoriul Sloveniei; 2.500.000 euro, reprezentând daune morale, din care 2.000.000 euro, urmare decesului tatălui minorei, F., şi 500.000 euro, urmare decesului fratelui minorei, I.; acordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu obţinerea, traducerea şi legalizarea unor acte redactate în limba slovenă şi onorariul de avocat.

În motivarea cererii, s-a arătat că minora A. este fiica din prima căsătorie a defunctului F. cu reclamanta A., iar defunctul I. a fost fratele vitreg al reclamantei faţă de care aceasta a avut o profundă afecţiune.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1349, art. 1376, art. 1381, art. 2199 şi următoarele din C. civ. român, prevederile art. 135, art. 141, art. 146 şi următoarele, art. 154, art. 173 şi art. 180 din C. civ. sloven şi art. 921 şi următoarele, cuprinse în capitolul XXVI cu privire la contractul de asigurare.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă la data de 28 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea G., obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile pentru daunele provocate în urma accidentului în care a fost implicat autovehiculul marca x, cu nr. de înmatriculare x, asigurat de pârâtă conform poliţei de asigurare nr. x, după cum urmează:

- pentru reclamanţii B. şi C., în calitate de părinţi biologici ai defunctului F., suma de 8.600 de RON, cu titlu de daune materiale, şi suma de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale;

- pentru reclamantul D., în calitate de frate biologic al defunctului F., sumele de 1.277,35 euro şi 1.932 RON, cu titlu de daune materiale, respectiv suma de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale, şi

- pentru reclamantul E., în calitate de fiu al J. şi frate al K., sumele de 175,46 euro şi 12.002,40 RON, cu titlu de daune materiale, respectiv 1.000.000 euro, daune morale.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, art. 7 pct. 2, art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 13 alin. (2) din Regulamentul CE 1215/2012, art. 95 pct. 1, raportat la art. 94 pct. 1 lit. k), art. 113 alin. (1) pct. 9, art. 115 alin. (3) C. proc. civ., art. 4 alin. (1), art. 18 din Regulamentul CE 864/2007, art. 131, art. 132, art. 164, art. 172, art. 179, art. 180 şi art. 965 din Codul sloven al obligaţiilor.

Prin încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, în baza dispoziţiilor art. 139 C. proc. civ., s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2016 al aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 354 din 22 mai 2017, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a dispus următoarele:

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., şi a dispus obligarea pârâtei Societatea G., asigurător emitent de Carte Verde, reprezentată pentru acordarea despăgubirilor pe teritoriul României de către S.C. H. S.R.L., să plătească acesteia următoarele sume: 1.500 euro, daune materiale, 25.000 euro, daune morale produse în urma decesului numitului F., 5.000 euro, daune morale produse în urma decesului numitului I., şi 8.000 RON, cheltuieli de judecată. A respins, în rest, acţiunea.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B., C., D. şi E. şi a dispus obligarea pârâtei Societatea G., asigurător emitent de Carte Verde, reprezentat pentru acordarea despăgubirilor pe teritoriul României de către S.C. H. S.R.L., la plata următoarelor sume:

- pentru reclamantul B. suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale pentru decesul numitului F., şi suma de 2.150 RON, cu titlu de daune materiale, respingând în rest acţiunea;

- pentru reclamanta C. suma de 2.150 RON, daune materiale, respingând cererea privind acordarea daunelor morale, precum şi, în rest, cererea de acordare a daunelor materiale;

- pentru reclamantul D. sumele de 613,67 euro şi 966 RON, cu titlu de daune materiale, respingând cererea privind acordarea daunelor morale, precum şi, în rest, cererea de acordare a daunelor materiale.

- pentru reclamantul E. sumele de 25.000 euro, cu titlu de daune morale pentru decesul numitei L., 5.000 euro, daune morale pentru decesului numitei K., respectiv 87,73 euro şi 6001,2 RON, cu titlu de daune materiale, respingând în rest acţiunea.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, în raport de locul producerii accidentului, respectiv Republica Slovenă, şi de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) şi ale) art. 15 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012, coroborate cu cele ale art. 18 din Regulamentul U.E. nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II) şi art. 126 din C. civ. sloven, norma procesuală aplicabilă în cauză este legea română.

În ceea ce priveşte norma de drept substanţial, tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor din C. civ. sloven, prin raportare la prevederile art. 4 din Regulamentul U.E. nr. 864/2007, privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II), astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C 350/14, M., în care s-a stabilit că art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II) trebuie interpretat, în sensul că pagubele legate de decesul unei persoane într-un accident survenit în statul membru al instanţei competente şi suferite de rudele apropiate ale acesteia, care au reşedinţa într-un alt stat membru, trebuie să fie calificate drept "efecte indirecte" ale acestui accident, în sensul dispoziţiei menţionate.

Evaluând pretenţiile formulate de reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro. Având în vedere faptul că, în cauză, s-a reţinut culpa comună a asiguratului pârâtei şi a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuţie la cauzarea acestuia, instanţa a acordat reclamantei suma de 25.000 euro, cu titlu de daune morale pentru acoperirea prejudiciului, constând în suferinţa cauzată de decesul tatălui minorei.

Referitor la prejudiciul nepatrimonial rezultat din decesul fratelui minorei, I., în condiţiile concrete ale speţei, instanţa a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 10.000 euro. Întrucât s-a reţinut culpa comună a asiguratului pârâtei şi a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuţie la cauzarea acestuia, instanţa a acordat reclamantei suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru acoperirea prejudiciului reprezentat de suferinţa cauzată de decesul fratelui.

În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate de reclamantă, tribunalul a reţinut că autovehiculul, proprietatea devălmaşă a soţilor comorienţi F. şi K., a fost evaluat de reclamantă la suma de 6.000 euro; acestei valori îi corespunde o cotă de 3.000 euro, care i-ar reveni defunctului F., şi o cotă de 3.000 euro, care i-ar reveni defunctei K. Dată fiind calitatea de comorienţi a celor doi soţi şi a fiului lor I., instanţa de fond a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să formuleze pretenţii pentru întreaga cotă a defunctului F.

Având în vedere că s-a reţinut culpa comună a asiguratului pârâtei şi a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuţie la cauzarea acestuia, instanţa a acordat reclamantei suma de 1.500 euro, cu titlu de daune materiale.

Cu privire la pretenţiile formulate de reclamantul B., instanţa de fond a reţinut că, în urma adopţiei defunctului F. de către bunicii paterni, din punct de vedere legal, acesta a devenit fratele părintelui său biologic, sens în care relaţia de rudenie firească iniţială tată-fiu a fost înlocuită de relaţia de rudenie civilă dintre fraţi.

Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că adopţia nu a avut caracter formal, din moment ce a fost realizată printr-o procedură legală şi oficială, aptă să determine toate modificările prevăzute de lege în ceea ce priveşte statutul civil al adoptatului, al părinţilor fireşti ai acestuia şi al adoptatorilor.

Pe cale de consecinţă, a analizat pretenţiile formulate de reclamant, reprezentând daune morale, prin raportare la calitatea sa de frate al defunctului, considerând că adopţia a determinat încetarea calităţii de tată al defunctului.

Din această perspectivă, tribunalul a reţinut că legislaţia slovenă recunoaşte şi fraţilor dreptul la despăgubiri morale dacă se face dovada existenţei unei comuniuni durabile. Constatând că această împrejurare a fost probată testimonial, a conchis că reclamatul este îndreptăţit să primească daune morale pentru suferinţa rezultată din decesul fratelui adoptat.

Analizând cererea reclamantului, instanţa a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 10.000 euro. Având în vedere că s-a reţinut culpa comună a asiguratului pârâtei şi a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuţie la cauzarea acestuia, instanţa a acordat reclamantului suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale pentru acoperirea prejudiciului, constând în suferinţa cauzată de decesul fratelui adoptat al reclamantului.

În ceea ce priveşte daunele materiale, s-a reţinut că reclamantul a făcut cheltuieli de înmormântare în sumă de 4.300 RON. Faţă de culpa comună în producerea accidentului a asiguratului pârâtei şi a victimei, a apreciat că se impune acordarea despăgubirilor în sumă de 2.150 RON.

Cu privire la pretenţiile reclamantei C., tribunalul a reţinut că, în urma adopţiei defunctului F. de către bunicii paterni, din punct de vedere legal, acesta a devenit cumnatul său, sens în care relaţia de rudenie firească iniţială mamă-fiu a fost înlocuită cu relaţia dintre cumnaţi.

Constatând că legea slovenă aplicabilă în cauză nu recunoaşte afinilor dreptul la daune morale a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă privind acordarea daunelor morale.

În ceea ce priveşte daunele materiale, tribunalul a reţinut că reclamanta a făcut cheltuieli de înmormântare în sumă de 4.300 RON, şi, prin raportare la legislaţia slovenă şi la culpa comună a asiguratului intimatei-pârâte şi a victimei în producerea accidentului, a dispus acordarea sumei de 2.150 RON.

Cu privire la pretenţiile formulate de reclamantul D., tribunalul a reţinut că, în urma adopţiei defunctului F. de bunicii paterni, din punct de vedere legal, acesta a devenit unchiul fratelui său biologic, sens în care relaţia de rudenie firească dintre fraţi a fost înlocuită de relaţia de rudenie dintre unchi şi nepotul de fiu al fratelui.

Faţă de faptul că legea slovenă aplicabilă în cauză, nu recunoaşte nepoţilor de fiu dreptul la daune morale pentru suferinţele morale cauzate în urma decesului unchiului, instanţa de fond a respins cererea reclamantului de acordare a daunelor morale.

În ceea ce priveşte daunele materiale, tribunalul a reţinut că reclamantul a făcut cheltuieli de înmormântare în sumă de 1.277,35 euro şi 1.932 RON, iar, potrivit legislaţiei slovene şi faţă de culpa comună în producerea accidentului a asiguratului intimatei-pârâte şi a victimei, a considerat că se impune acordarea lor în cuantum de 613,67 euro şi 966 RON.

Referitor la pretenţiile solicitate de reclamantul E., instanţa de fond a reţinut că acesta este fiul defunctei L., fratele defunctei K. şi cumnatul defunctului F., respectiv unchiul defunctului I.

Evaluând prejudiciul nepatrimonial rezultat din decesul mamei şi surorii sale, în condiţiile concrete ale speţei, instanţa a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro, pentru decesului numitei L., şi 10.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru decesul numitei K.

Având în vedere că s-a reţinut culpa comună a asiguratului pârâtei şi a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuţie la cauzarea acestuia, instanţa a acordat reclamantului sumele de 25.000 euro, cu titlu de daune morale produse în urma decesului numitei L., şi 5.000 euro, cu titlu de daune morale produse în urma decesului numitei K.

Referitor la daunele materiale, tribunalul a reţinut că reclamantul a făcut cheltuieli de înmormântare în cuantum de 175,46 euro şi 12.002,40 RON, şi, prin raportare la legislaţia slovenă şi la culpa comună în producerea accidentului, a apreciat că se impune acordarea daunelor în cuantum de 87,73 euro şi 6.001,2 RON.

Împotriva acestei decizii au formulat apel apelanţii-reclamanţi B., C., D. şi E., apelanta-pârâtă Societate G., reprezentată prin mandatar S.C. H. S.R.L., şi apelanta-reclamantă A., în calitate de reprezentant legal al minorei A.; apelurile au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă la data de 9 august 2017, sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 660/A din 12 octombrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi B., C., D., E. şi A., în numele şi pe seama minorei A., şi de apelanta-pârâtă Societate G., reprezentată prin mandatar S.C. H. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 354 din 22 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a constatat că starea de fapt, în ceea ce priveşte circumstanţele producerii accidentului, a fost corect reţinută de prima instanţă.

De asemenea, a reţinut că, în mod judicios a apreciat instanţa de fond că norma procesuală incidentă în cauză este legea română, iar norma de drept substanţial aplicabilă este cea prevăzută de legislaţia slovenă.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., curtea de apel a reţinut existenţa prejudiciului nepatrimonial, rezultat din decesul tatălui şi fratelui patern al minorei, cu care aceasta avea o legătură afectivă, întreruptă prin producerea accidentului auto.

A reţinut că daunele morale nu trebuie să aibă caracter simbolic şi că acestea trebuie să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale apelantei-reclamante, prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate apelantei-reclamante, având în vedere faptul că s-a reţinut culpa comună a asiguratului apelantei-pârâte şi a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuţie la cauzarea acestuia, instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a acordat reclamantei suma de 25.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru acoperirea prejudiciului constând în suferinţa cauzată de decesul tatălui.

Evaluând prejudiciul nepatrimonial al apelantei-reclamante produs prin decesul fratelui său, în condiţiile concrete ale speţei, curtea a apreciat ca fiind legal prejudiciul stabilit de prima instanţă la suma de 5.000 euro.

Referitor la daunele materiale, constând în contravaloarea autovehiculului X cu nr. x, distrus în accident, curtea de apel, examinând probatoriul administrat în cauză, circumstanţele producerii accidentului şi culpa comună reţinută în sarcina asiguratului pârâtei şi a victimei, a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că apelanta-reclamantă este îndreptăţită să formuleze pretenţii pentru întreaga cotă aferentă defunctului F., stabilind cuantumul despăgubirilor la suma de 1.500 euro.

Cu privire la pretenţiile formulate de apelantul-reclamant B., instanţa de apel a constatat că adopţia defunctului F. de către bunicii săi paterni, nu a avut un caracter formal, de vreme ce aceasta a fost realizată printr-o procedură legală şi oficială, aptă să determine toate modificările prevăzute de lege în ceea ce priveşte statutul civil al adoptatului, al părinţilor fireşti şi al adoptatorilor şi nu a încetat prin una din cauzele prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, a considerat că în mod corect au fost analizate pretenţiile reprezentând daune morale solicitate de apelantul-reclamant B., prin raportare la calitatea sa de frate al defunctului.

Având în vedere că apelantul-reclamant B. a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, solicitând majorarea acestora, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a evaluat corect prejudiciul nepatrimonial, prin raportare la faptul că s-a reţinut culpa comună a asiguratului apelantei-pârâte şi a victimei în producerea accidentului.

Referitor la daunele materiale, reţinând că apelantul-reclamant a făcut dovada efectuării cheltuielilor de înmormântare, în sumă de 4.300 RON, prin raportare la legislaţia slovenă, care prevede acordarea acestora în totalitate, dacă sunt dovedite şi justificate, şi faţă de culpa comună în producerea accidentului, a apreciat că în mod corect instanţa de fond a acordat apelantului-reclamant suma de 2.150 RON, cu titlu de daune materiale.

Cu privire la pretenţiile apelantei-reclamante C., curtea de apel a reţinut că dispoziţiile art. 15 din Regulamentul Roma II, în ceea ce priveşte persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudicii personale, nu recunoaşte afinilor dreptul la daune morale.

Referitor la daunele materiale, instanţa de apel a reţinut că apelanta-reclamantă a făcut dovada efectuării cheltuielilor de înmormântare în cuantum de 4.300 RON şi că acestea au fost corect stabilite de instanţa de fond, faţă de probele administrate în cauză, de legislaţia slovenă şi de culpa comună în producerea accidentului a asiguratului apelantei-pârâte şi a victimei.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului D., curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 15 din Regulamentul Roma II, nu se recunoaşte nepoţilor de fiu dreptul la acordarea daunelor morale pentru suferinţele morale cauzate în urma decesului unchiului.

Ca atare, a considerat că în mod corect prima instanţă a reţinut că, deşi a fost probată suferinţa acestui apelant-reclamant, precum şi cea a apelantei-reclamante C., faţă de condiţiile particulare ale speţei, care decurg din efectele adopţiei defunctului F., este nelegală acordarea daunelor morale, având în vedere prevederile legii slovene aplicabile în cauză.

Cât priveşte daunele materiale, a constatat că instanţa de fond a stabilit corect cuantumul acestora, la sumele de 613,67 euro şi 966 RON, faţă de probele administrate în cauză, de legislaţia slovenă incidentă şi de culpa comună în producerea accidentului a asiguratului apelantei-pârâte şi a victimei.

Referitor la pretenţiile apelantului-reclamant E., instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că legătura afectivă dintre acesta şi defunctele L. şi K., mama, respectiv sora sa, era foarte puternică.

Evaluând prejudiciul nepatrimonial al apelantului-reclamant, rezultat din decesul mamei şi surorii sale, în circumstanţele concrete ale speţei, curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă a stabilit cuantumul daunelor morale la nivelul sumelor de 25.000 euro, cu titlu de daune morale pentru decesul numitei L., şi 5.000 euro, daune morale pentru decesul numitei K., prin raportare la legislaţia slovenă incidentă şi la culpa comună în producerea accidentului a asiguratului apelantei-pârâte şi a victimei.

Curtea a respins criticile apelantei-pârâte N., reprezentată prin mandatar S.C. H. S.R.L., care a susţinut că apelantul-reclamant nu este îndreptăţit să primească daune morale pentru decesul surorii sale.

Referitor la daunele materiale solicitate de apelantul-reclamant E., instanţa de apel a constatat că acestea au fost corect stabilite de instanţa de fond la 87,73 euro şi 6001,2 RON, prin raportare la legislaţia slovenă şi la culpa comună în producerea accidentului a asiguratului apelantei-pârâte şi a victimei.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte menţionează că, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, care permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii atacate pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., exced analizei, în această fază procesuală, criticile de netemeinicie, respectiv cele referitoare la stabilirea situaţiei de fapt şi la interpretarea de către instanţa de apel a probatoriului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează a analiza exclusiv criticile de nelegalitate expuse în memoriile de recurs.

Prin recursurile declarate, recurenţii-reclamanţi A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., şi E. au criticat decizia pronunţată în apel din perspectiva determinării gradului de vinovăţie a persoanelor implicate în accidentul rutier cauzator de prejudiciu.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-reclamantă A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Astfel, această recurentă a susţinut că stabilirea unei culpe egale în producerea accidentului şi a prejudiciului cauzat este rezultatul interpretării incomplete şi parţial eronate a normelor de drept material incidente, în sensul în care, statuând cu referire la art. 15 şi 17 din Regulamentul Roma II şi la art. 131, 153 alin. (3), art. 154 alin. (1) şi (2) şi art. 171 din C. civ. sloven, instanţa de apel nu a avut în vedere şi prevederile Codului rutier sloven.

Criticile nu pot fi primite având în vedere că, aşa cum rezultă din hotărârile instanţelor de fond şi apel, la stabilirea situaţiei de fapt şi, consecutiv, la determinarea, pe baza probatoriului administrat, a culpei în producerea evenimentului rutier, au fost avute în vedere obligaţiile care reveneau conducătorilor auto, conform legislaţiei slovene, în materia circulaţiei pe drumurile rutiere.

Astfel, la stabilirea culpei concurente s-a avut în vedere împrejurarea că numitul O. nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de trafic (faptă care atrage incidenţa art. 45 par. 1 din Legea slovacă privind normele în traficul rutier), în vreme ce victima F. nu a respectat dispoziţiile art. 30 par. 10 din acelaşi act normativ, privitoare la interzicerea opririi autovehiculelor pe banda destinată pentru deplasarea vehiculelor lente; or, acestea sunt obligaţii care derivă din legislaţia rutieră.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că ponderea egală a celor două cauze care au contribuit la producerea accidentului este consecinţa lipsei unor elemente certe care să determine, în circumstanţele particulare ale cauzei, o altă proporţie în stabilirea culpei.

Deşi această parte a pus în discuţie, în apel, stabilirea situaţiei de fapt sub acest aspect, susţinând că producerea evenimentului rutier s-a produs exclusiv din culpa numitului O., fără a se solicita administrarea de probe noi, critica nu a fost primită de instanţa de apel.

În faza procesuală a recursului recurenta-reclamantă invocă o situaţie de excepţie, respectiv incidenţa dispoziţiilor art. 30 şi următoarele din Legea slovenă privind circulaţia pe drumurile publice nr. 81/2013, care i-ar fi permis autorului său să staţioneze, cu condiţia să semnalizeze acest lucru.

Distinct de împrejurarea că o asemenea susţinere nu a fost supusă cenzurii în faza procesuală a apelului, fiind formulată omisso medio, Înalta Curte reţine că analiza legalităţii deciziei recurate ar implica şi probarea unor elemente de fapt, respectiv dovada existenţei unei situaţii neprevăzute, care nu a fost reţinută de instanţele de fond.

Înalta Curte reţine astfel că, în raport de criticile formulate în apel, pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel a validat raţionamentul tribunalului, atât sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt, cât şi sub aspectul aplicării legii la cazul dedus judecăţii.

Cum fapta conducătorului auto F. de a staţiona pe banda destinată pentru deplasarea vehiculelor lente este prohibită de art. 30 par. 10 din Legea slovenă privind traficul rutier, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că acesta a avut o culpă concurentă în producerea accidentului.

Prin urmare, recursul declarat de recurenta-reclamantă A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., nu este fondat.

Examinând în continuare recursul formulat de recurentul-reclamant P., Înalta Curte reţine că referindu-se la art. 30 din Codul rutier sloven, care reglementează circulaţia pe banda autostrăzii destinată vehiculelor lente, acesta a criticat cuantificarea culpei celor doi conducători auto, susţinând că există elemente obiective pentru individualizarea cu o mai mare precizie a vinovăţiei.

Din perspectiva legalităţii deciziei atacate, singurul element care poate fi examinat de instanţa de recurs este cel privitor la utilizarea gradului diferit de pericol social al faptelor reţinute ca fiind cauzele producerii accidentului.

Înalta Curte nu îşi însuşeşte argumentele expuse de acest recurent în sensul că, de vreme ce fapta imputată conducătorului auto O. constituie infracţiune, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea privind normele în traficul rutier, iar fapta imputată victimei F. reprezintă contravenţie, conform art. 30 alin. (19) din acelaşi act normativ, gradul de vinovăţie în producerea accidentului trebuie să fie, prin ipoteză, diferit.

În acest sens, Înalta Curte reţine că nu pericolul social prezumat de lege al celor două fapte este relevant în stabilirea culpei ci felul în care, în concret, nerespectarea simultană a celor două obligaţii legale a concurat la producerea faptului cauzator de prejudiciu.

Celelalte critici dezvoltate de recurentul-reclamant P. în dezvoltarea primului motiv de recurs, întrucât privesc interpretarea probelor în dovedirea unei alte situaţii de fapt (în sensul că victima F. nu staţiona, ci se afla în mişcare) exced analizei în recurs.

Cel de-al doilea motiv de recurs vizează aplicarea art. 180 din Codul sloven al obligaţiilor şi a fost invocat din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate acestui recurent.

Conform acestei prevederi:

"(1) În cazul în care o persoană decedează, instanţa poate acorda membrilor de familie apropiaţi ai acesteia (soţ, copii sau părinţi) o despăgubire bănească echitabilă pentru suferinţa lor mentală. (…)(3) Se poate acorda o astfel de despăgubire şi fraţilor sau surorilor dacă între aceştia şi persoanele decedate, respectiv cele rănite, exista o comuniune durabilă.(…)"

Examinând modul în care instanţa de apel a făcut aplicarea acestor dispoziţii cu referire la recurentul-reclamant P., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a reţinut relaţiile de rudenie apropiată cu defuncta L., respectiv de comuniune durabilă existente între acest recurent şi sora sa, defuncta K., menţinând soluţia de acordare a daunelor morale pronunţată de tribunal.

Aşa cum însuşi recurentul a arătat în cererea de recurs, nu există criterii prestabilite pentru determinarea daunelor morale. Deşi instanţele de fond şi apel nu au menţionat în mod expres că au avut în vedere la stabilirea acestor daune împrejurarea că prejudiciul rezultă din pierderea mai multor membri ai aceleiaşi familii şi violenţa impactului, nu se poate aprecia că, sub acest aspect, decizia supusă controlului judiciar nu este legală şi aceasta deoarece elementele reliefate se regăsesc ca situaţie premisă, fiind reţinută ca atare cu prilejul redării situaţiei de fapt.

Cu alte cuvinte, în examinarea capetelor de cerere privitoare la acordarea daunelor morale s-a reţinut pentru toţi reclamanţii această situaţie comună reprezentată de producerea accidentului rutier în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi membri ai aceleiaşi familii.

Pentru motivele expuse, nici recursul formulat de recurentul-reclamant P. nu este fondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii B., C. şi D., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 180 alin. (1) şi (3) din Codul sloven al obligaţiilor, sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri pentru suferinţa mentală acei membri de familie apropiaţi persoanei decedate/rănite - soţ, copii sau părinţi, dar şi fraţii şi surorile care dovedesc existenţa unei comuniuni durabile cu victimele.

Se observă astfel că, pentru a se regăsi în ipoteza reglementată de art. 180 alin. (1) din Codul sloven al obligaţiilor, recurenţii trebuie să facă dovada că au calitatea de soţ, copil sau părinte al victimei, iar pentru a se regăsi în ipoteza reglementată de art. 180 alin. (3) din Codul sloven al obligaţiilor, recurenţii trebuie să facă dovada că au calitatea de frate/soră a victimei dar şi existenţa unei comuniuni durabile cu victimele.

În speţă, în urma adopţiei cu efecte depline realizate, recurenţii nu mai au calitatea legală de părinţi/frate ai defunctului F. devenind, din punct de vedere al dreptului civil: frate, cumnată şi nepot de frate.

În această calitate de frate, recurentului-reclamant B. i-au fost acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de pe urma decesului lui F.

Recurenţii au arătat că în pofida caracterului limitativ al enumerării din textul menţionat, jurisprudenţa şi doctrina din Slovenia au recunoscut dreptul la despăgubiri şi altor persoane, exemplele oferite privind situaţia existenţei unei relaţii speciale dintre nepoţi şi bunici, asemănătoare celor dintre părinţi şi copii.

Înalta Curte subliniază că există diferenţe între situaţiile de excepţie invocate şi cea reţinută în cauză, în sensul că, în vreme ce practica judiciară şi doctrina din Slovenia au recunoscut în mod excepţional dreptul la daune morale altor membri apropiaţi ai familiei, dar care nu se regăsesc în enumerarea de la art. 1 ori nu sunt menţionaţi la art. 3, din punct de vedere legal, recurentul D. nu mai are calitatea de frate (rudă apropiată), iar recurenta C. nu mai are calitatea de rudă, devenind afin.

În speţă, recurenţii au solicitat să li se reţină calitatea de rude biologice, fără a surmonta, din punct de vedere legal, efectele care derivă din încheierea adopţiei.

Prin urmare, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 180 alin. (1) şi (3) din Codul sloven al obligaţiilor, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., C. şi D. fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi E., B., C., D. şi A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., împotriva deciziei civile nr. 660/A din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi E., B., C., D. şi A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., împotriva deciziei civile nr. 660/A din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.06.2018.