Regress for overpayment of joint and several debt: binding effect of res judicata on liability versus admissibility of contesting property valuation against non-party co-debitor

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul Municipiul Suceava, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 980 656,52 RON cu titlu de despăgubiri.

Prin decizia nr. 2444/29.11.2011, Tribunalul Suceava a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul să plătească, reclamantului, această sumă, reţinându-se că, atât prin sentinţa civilă nr. 2255/2001 a Judecătoriei Suceava, cât şi prin sentinţa civilă nr. 4976/2009, s-a constatat că suprafaţa 594 mp teren a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, nefiind niciodată în patrimoniul Municipiului Suceava, aşa încât obligaţia de predare a acestui teren revenea doar Statului român, însă, dată fiind existenţa titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, reclamantul a virat în contul executorului judecătoresc suma de 980 656,52 RON.

Totodată, având în vedere că statul nu a fost parte în dosarul nr. x/2009 a Judecătoriei Suceava, prin care s-a stabilit valoarea suprafeţei de 594 mp, iar Municipiul Suceava nu a înţeles să îl cheme în garanţie în virtutea considerentelor sentinţei civile nr. 2255/19.04.2001, s-a dat eficienţă teoriei îmbogăţirii fără justă cauză.

Prin decizia civilă nr. 10/8.05.2012, Curtea de Apel Suceava a admis apelul pârâtului, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că instanţa nu a argumentat în nici un fel modul în care a stabilit existenţa distinctă a obligaţiilor ce reveneau celor doi pârâţi din acţiunea în revendicare (Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Municipiul Suceava), din dispozitivul sentinţei rezultând că obligaţia de predare a bunului revendicat a fost stabilită în solidar pentru aceştia, alături de Consiliul Local al Municipiul Suceava. Totodată, s-a reţinut că argumentaţia reclamantului a fost raportată la dispoziţiile art. 1052 - 1055 din C. civ., privind obligaţiile solidare şi raporturile dintre debitorii obligaţi în solidar, respectiv art. 1108 din C. civ., privind subrogaţia legală.

În lipsa cercetării susţinerilor şi temeiurilor juridice invocate de către părţi şi prin reţinerea unei situaţii juridice care nu este confirmată de înscrisurile invocate ca şi premise, instanţa a constatat că nu a fost cercetat fondul cauzei deduse judecăţii de către reclamant. Constatarea unei situaţii juridice a bunului, respectiv a unor obligaţii ale părţilor, fără argumentarea acesteia prin raportare la dispoziţiile legale invocate de către părţi, precum şi a aspectelor în raport de care au fost înlăturate susţinerile contrare, este de natură a atrage imposibilitatea instanţei de control de a dispune cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 297 din C. proc. civ., privind anularea hotărârii. În consecinţă, instanţa a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 1104 din 14.03.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nulitatea cererii de recurs formulată în cauză.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 20.09.2013 sub nr. x/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 591/01.04.2014, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, a obligat pârâtul să plătească, reclamantului, suma de 315 384 RON cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 2255/19.04.2001, Judecătoria Suceava a admis acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Suceava, Municipiul Suceava, prin primar, şi Ministerul Finanţelor, şi a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, reclamantului, imobilul compus din casa cu nr. x din municipiul Suceava, şi parcelele nr. x şi nr. y din CF nr. x a comunei cadastrale Suceava, dispunând radierea din cartea funciară a Statului român şi intabularea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra imobilului. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009, aceeaşi instanţă a admis acţiunea moştenitoarei reclamantului şi a obligat pârâţii Consiliul Local Suceava şi Municipiul Suceava să plătească contravaloarea suprafeţei de 594 mp teren restituită reclamantei prin sentinţa civilă nr. 2255/19.04.2001, neexecutată de către pârâţi. În urma executării silite, municipiul Suceava a virat creditoarei suma de 980 656,52 RON.

Din dispozitivul sentinţei civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava rezultă că obligaţia de predare a bunului revendicat a fost stabilită în solidar pentru pârâţii Consiliul Local Suceava, Municipiul Suceava şi Ministerul Finanţelor. Tribunalul nu a reţinut susţinerea reclamantului, în sensul că obligaţia de predarea a acestui teren revenea doar Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, faţă de dispozitivul titlului executoriu.

Împrejurarea că la momentul pronunţării titlului executoriu acest teren nu s-ar fi aflat în patrimoniul Municipiului Suceava, a Consiliului Local Suceava, susţinută prin invocare unui probatoriu reevaluat, constituie apărări ce nu pot fi analizate în prezenta acţiune, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava. Pentru aceleaşi motive, nu au putut fi analizate nici susţinerile pârâtului, în sensul că dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi Legii nr. 215/2001 impun a se reţine că bunul revendicat s-a aflat în proprietatea reclamantului, iar obligaţia de dezdăunare ar fi revenit exclusiv acestuia. Toate aceste apărări de fond formulate de reclamant şi pârât trebuiau invocate în acţiunea în revendicare.

Este adevărat că pârâtul nu a fost parte în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Suceava, însă terţii nu pot ignora o hotărâre judecătorească sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. O hotărâre nu li se poate opune terţilor cu putere de lucru judecat, pentru simplul fapt că n-au avut posibilitatea să-şi formuleze apărările necesare, un atare efect (obligatoriu) vizând doar părţile în cauză, întemeiat pe principiul relativităţii.

Reţinând, aşadar, că această hotărâre se bucură doar de opozabilitate faţă de pârât, în prezenta cauză acesta a avut posibilitatea să conteste valoarea terenului, să facă dovada contrară prin orice mijloc de probă, întrucât actul jurisdicţional li se opune terţilor doar cu valoarea unui fapt juridic, cu valoare de prezumţie relativă. Or, pârâtul nu a înţeles să propună probe şi nu a dovedit o altă situaţie de fapt decât cea reţinută prin sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava.

Faţă de obligaţia solidară a celor trei debitori de a preda terenul în suprafaţă de 594 mp, stabilită cu putere de lucru judecat în hotărârea în revendicare, faţă de constatările din sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, necontestate de pârât, tribunalul a apreciat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1052 din C. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 1053 din C. civ.

Prin decizia civilă nr. 97/14.02.2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins apelul reclamantului Municipiul Suceava, prin primar, ca nefondat, a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 248 829 RON (în loc de suma de 315 384 RON) cu titlu de despăgubiri, a obligat totodată pârâtul să plătească suma de 3 350 RON expertului B., cu titlu de diferenţă onorariu expert.

În esenţă, instanţa de apel a avut în vedere efectele juridice ale celor două hotărâri judecătoreşti analizate şi redate în expunerea de motive a primei instanţe, sentinţa civilă nr. 2255/19.04.2001 şi sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 ale Judecătoriei Suceava.

S-a apreciat astfel că dispozitivul sentinţei civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava este foarte clar, cuprinzând obligaţia de predare a terenului în sarcina pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Suceava, Municipiul Suceava şi Ministerul Finanţelor, în solidar.

Interpretarea făcută de Municipiul Suceava, în sensul că suprafaţa de 594 mp teren, trecută în proprietatea statului, trebuie restituită de acesta şi, pe cale de consecinţă, obligaţia suportării contravalorii acestui bun revenea doar acestui pârât, nu poate fi reţinută, necircumscriindu-se dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti menţionate.

În consecinţă, reţinând ca argument efectul pozitiv al hotărârii irevocabile anterioare care a tranşat aspectul vizând obligaţia de predare a terenului în litigiu, în solidar, în sarcina Consiliului Local al Municipiului Suceava, Municipiului Suceava şi Ministerului Finanţelor, instanţa nu poate să facă o nouă apreciere a acestui aspect, prin prisma susţinerilor vizând obligaţia reclamantului de predare în natură a terenurilor şi a Statului român de dezdăunare, impunându-se instanţei efectele hotărârii judecătoreşti ce a finalizat litigiul anterior dintre părţi.

În ceea ce priveşte apelul pârâtului, instanţa de apel a reţinut că prezumţia de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava se opune reţinerii spre analiză a alegaţiilor pârâtului privind calitatea în care a participat în acel proces, precum şi referirile la Legea nr. 18/1991 şi la Legea nr. 10/2000. Pentru aceleaşi motive, nu pot fi analizate în prezenta cale de atac nici susţinerile pârâtului în sensul că dispoziţiile Legii nr. 215/2001 impun a se reţine că bunul revendicat s-a aflat în proprietatea reclamantului, iar obligaţia de dezdăunare ar fi revenit exclusiv acestuia. Aceleaşi considerente s-au reţinut şi raportat la sentinţa civilă nr. 3610/2013 a Judecătoriei Suceava.

S-a susţinut încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat prin aceea că, prin sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, s-au stabilit titularii obligaţiei solidare pentru suma de 946 153 RON, care sunt Consiliului Local al Municipiului Suceava şi Municipiul Suceava.

Prin titlul executoriu constând în acţiunea în revendicare, s-a stabilit obligaţia soldară în sarcina pârâţilor (Consiliului Local al Municipiului Suceava, Municipiului Suceava şi Ministerului Finanţelor) de a preda terenul în litigiu, prin sentinţa civilă nr. 4967/26 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava urmărindu-se punerea în executare a respectivului titlu, prin obţinerea unei sume de bani ca echivalent al bunului imposibil de restituit.

În drept, prima instanţă a reţinut incidenţa alin. (3) al art. 1108 din C. civ., conform căruia subrogaţia se face "în folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes de a o desface".

Cum, reclamantul a plătit întreaga datorie către numita C., deci peste partea ce-i revenea lui, a luat locul creditorului plătit, fiind îndreptăţit a exercita prezenta acţiune pentru partea fiecărui din debitori din creanţă. Din moment ce reclamantul a plătit întreaga sumă, în considerarea titlului executoriu ce prevede obligaţia solidară a Consiliului Local al Municipiului Suceava, Statului Suceava şi Primăriei Suceava, rezultă cu evidenţă că plata s-a făcut şi pentru pârât.

În ce priveşte dispoziţiile art. 1106 - 1109 din C. civ. "Despre plata prin subrogaţie", s-a reţinut subrogaţia intervine în situaţia în care o altă persoană plăteşte datoria debitorului, cum ar fi, ca în speţă, un codebitor solidar.

S-a constatat astfel că reclamantul a achitat în integralitate contravaloarea imobilului, deci, mai mult decât cota sa din suma achitată de acesta creditoarei, cu titlu de echivalent al obligaţiei imposibil de executat, fiind îndreptăţit ca, în temeiul art. 1052 din C. civ. şi art. 1053 alin. (1) din C. civ., să se regreseze împotriva codebitorilor săi pentru cota de 1/3 a fiecăruia din această sumă, respectiv împotriva pârâtului.

Instanţa de apel a reţinut însă că este fondată critica pârâtului privind valoarea imobilului. Reţinând că sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava se bucură doar de opozabilitate faţă de pârât, în prezenta cauză aceasta având posibilitatea să conteste valoarea imobilului reţinută prin hotărârea menţionată şi să facă dovada contrară prin orice mijloc de probă, s-a administrat proba cu raport de expertiză tehnică judiciară, lucrare de specialitate prin care s-a urmărit stabilirea valorii imobilului în suprafaţa de 594 mp teren.

S-a optat pentru stabilirea valorii imobilului prin raportare la un moment contemporan determinării valorii în dosarul finalizat prin sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, respectiv la nivelul anului 2009, în condiţiile în care reclamantul a fost obligat să plătească contravaloarea terenului imposibil de restituit la valoarea de piaţă din acel moment. Preţurile cuprinse în grilele notarilor sunt preţuri minimale care nu ţin cont de unicitatea fiecărui imobil.

Deoarece în cauză nu au fost identificate contracte de vânzare-cumpărare cu terenuri centrale tranzacţionate în 2009, însă au fost identificate oferte cu terenuri similare publicate în presa locală din anul 2009, valoarea terenului s-a stabilit având în vedere aceste oferte. Expertul a opinat că cea mai adecvată şi precisă metodă este cea a comparaţiei directe, justificat de prezenţa în anul 2009 pe piaţă de oferte cu proprietăţi similare, de faptul că s-au folosit în cadrul grilei de comparaţie un număr de trei comparabile şi de credibilitatea informaţiilor obţinute. Premisa majoră a abordării metodei prin comparaţie directă, aşa cum rezultă din conţinutul raportului de expertiză, este aceea că valoarea de piaţă a unei proprietăţii imobiliare este în relaţie directă cu preţurile unor proprietăţi competitive şi comparabile.

Opţiunea instanţei a fost pentru metoda prin comparaţia vânzărilor care reflectă situaţia reală a pieţei imobiliare din zonă. Instanţa şi-a însuşit astfel concluzia expertului B. din lucrarea de expertiză, care folosind metoda comparaţiei directe, a stabilit că valoarea de piaţă a proprietăţii teren în suprafaţă de 594 mp, identică cu pf. nr. x înscrisă în CF nr. x a comunei cadastrale Suceava, la nivelul anului 2009, este de 746 486 RON, respectiv 294,08 Euro/mp.

Împotriva deciziei civile nr. 97/14.02.2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă au formulat cerere de recurs reclamantul Municipiul Suceava, prin primar, şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, prin care au criticat-o sub următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Recurentul-reclamant Municipiul Suceava, prin primar, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei, în sensul admiterii acţiunii si obligarea pârâtului la plata sumei de 980 656,22 RON, sumă ce a fost achitată de către municipalitate, prin ordinul de plată nr. x/4.08.2011, respectiv respingerea apelului pârâtului.

În fapt, s-a susţinut că, prin decizia nr. 97/14.02.2018, Curtea de Apel Suceava a respins în mod eronat apelul reclamantului, admiţând apelul Statului român, prin Ministerul Finanţelor.

Instanţa de apel în mod sumar a motivat respingerea apelului formulat de către municipalitate, mărginindu-se să constate că există autoritate de lucru judecat şi că efectul pozitiv al hotărârii anterioare care a tranşat aspectul vizând obligaţia de predare a terenului în litigiu, în solidar în sarcina Consiliului Local al municipiului Suceava, Municipiului Suceava şi Ministerului Finanţelor, nu poate fi nesocotit, printr-o nouă apreciere asupra acestui ultim aspect.

Având în vedere natura devolutivă a apelului, cât şi faptul că obiectul acţiunii îl constituie o obligaţie de plată, raportat la temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată - art. 1052-1055 şi art. 1108 din vechiul C. civ. - a considerat ca instanţa de apel nu procedat la o cercetarea amănunţită a obiectului cererii. Practic, instanţa de apel nu a analizat solicitările municipalităţii din perspectiva situaţiei de fapt şi a temeiurilor invocate, mărginindu-se doar la câteva consideraţii referitoare la obligaţia care revenea celor trei părţi din litigiul anterior.

Recurenta-reclamantă nu a pus în discuţie în prezentul litigiu această obligaţie care este într-adevăr evidentă şi izvorâtă din hotărâri judecătoreşti anterioare, scopul acţiunii promovate fiind recuperarea de către reclamant, de la Statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, a sumei de 980 656,22 RON, achitată ca urmare a transformării obligaţiei, întrucât a fost în prezenţa imposibilităţii restituirii bunului.

Instanţa judecătorească de apel a reţinut o autoritate de lucru judecat în privinţa obligaţiei de predare a terenurilor, dar în mod eronat nu a reţinut şi o autoritate de lucru judecat în privinţa valorii care a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 4967/2009 a Judecătoriei Suceava. În mod eronat, instanţa de apel a admis apelul pârâtului şi a dispus reducerea sumei ce se cuvine reclamantului. Proba cu o nouă expertiză care a fost încuviinţată de către instanţa de apel nu a considerat-o necesară, atâta timp cât anterior a fost stabilită această valoare.

Atât prin sentinţa nr. 2255/2001 a Judecătoriei Suceava, cât si prin sentinţa nr. 4976/2009 a aceleiaşi instanţe s-a retinut faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare. S-a reţinut astfel în mod irevocabil, cu titlul de autoritate de lucru judecat, că statul nu si-a îndeplinit obligaţiile izvorâte dintr-o hotărâre judecătorească.

După rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 4976/2009 a Judecătoriei Suceava, reclamanta C. s-a adresat executorului judecătoresc pentru punerea în executare a acestei hotărâri iar această sentinţă a fost pusă în executare prin poprirea conturilor reclamantului.

Municipiul Suceava şi-a îndeplinit obligaţia izvorâtă din sentinţa civilă nr. 2255/2001 a Judecătoriei Suceava, în sensul că a predat parcela de clădire x în suprafaţă de 566 mp şi partea liberă de construcţii din parcela x, respectiv suprafaţa de 353 mp, iar Statul român nu si-a îndeplinit obligaţia pentru suprafaţa de 594 mp, imposibil de restituit, Municipiul Suceava plătind creditoarei suma de 980 656.52 RON.

Art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Cu privire la drepturile de creanţă, Curtea a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, în mod evident dreptul de creanţă născut ca urmare a plăţii efectuate de către municipalitate reprezintă o valoare patrimonială şi deci are caracteristicile unui bun.

Municipalitatea a suferit în mod evident un prejudiciu, întrucât a plătit o despăgubire pentru un bun care a intrat în proprietatea statului, acesta neprocedând la despăgubirea fostului proprietar. Terenul în suprafaţă de 594 mp a fost expropriat cu încălcarea dispoziţiilor legale de către stat, prin Decretul nr. 92/1950, si nu a fost niciodată în patrimoniu Municipiului Suceava, astfel încât plata de la bugetul local a contravalorii acestui teren trebuia recuperată. Terenul în suprafaţă de 594 mp nu s-a aflat niciodată în proprietatea Municipiului Suceava, astfel încât nu acestei entităţi îi revine obligaţia de dezdăunare a fostului proprietar.

Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ., a susţinut că decizia recurata este nelegala, şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi respingerea acţiunii, ca nefondată.

S-a susţinut că, prin Decretul nr. 92/1950 a fost naţionalizat imobilul casa având nr. 1737, identic cu parcela de clădire nr. x din CF x a comunei cadastrale Suceava şi parcela gradina nr. x, situate în municipiul Suceava. Pe suprafaţa de 594 mp din parcela gradina x s-a construit un bloc de locuinţe.

În contextul legislaţiei intervenite după anul 1989 - Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, Legea nr. 215/2001 - unităţile administrativ-teritoriale au dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public sau privat al statului. Răspunderea în cadrul acţiunilor decurgând din dreptul de proprietate relativ la imobilele aflate pe domeniul unităţii de administraţie publică locală aparţine exclusiv autorităţii administraţiei publice locale.

Întrucât în evidentele de publicitate imobiliara a rămas înscris statul, foştii proprietari au formulat acţiuni în justiţie pentru redobândirea dreptului de proprietate, în contradictoriu atât cu autoritatea administrativa locala, în calitate de proprietar, cât şi cu statul. În urma acţiunii în revendicare formulate de reclamantul A., prin sentinţa civilă nr. 2255/19.04.2001, paraţii Municipiul Suceava, Consiliul Local al Municipiului Suceava şi Statul Roman au fost obligaţi sa lase reclamantului în deplina proprietate imobilul menţionat, s-a dispus radierea din cartea funciara nr. 862 a comunei cadastrale Suceava a Statului roman. Parcela de clădire x, în suprafaţa de 566 mp şi partea libera de construcţii din parcela x, respectiv suprafaţa de 353 mp au fost predate reclamantului, conform procesului-verbal din 31.10.2002 încheiat de executorul judecătoresc. Suprafaţa de 594 mp din parcela xnu a putut fi restituita, fiind ocupata de blocuri de locuinţe.

Aflat în imposibilitatea obţinerii posesiei pentru aceasta parte din imobil, reclamantul A. a formulat acţiune la Judecătoria Suceava, pentru atribuirea unui teren în compensare. Prin sentinţa civila nr. 3610/19.112003, Judecătoria Suceava a respins acţiunea în contradictoriu cu Primăria Municipiului Suceava, ca nefondată, iar în contradictoriu cu Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, acţiunea a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

Municipiul Suceava a devenit proprietar asupra parcelei de clădire x şi asupra parcelei gradina x. Nici prin sentinţa civilă nr. 2255/19.04.2001 şi nici prin sentinţa civila nr. 4967/26.11.2009, nu se constata ca Municipiul Suceava nu ar avea calitate procesuala pasivă. Dimpotrivă, în stabilirea valorii lucrului, instanţa a admis acţiunea în contradictoriu cu acesta, iar paraţii obligaţi la plata au fost Municipiul Suceava şi Consiliul Local Suceava. Prin aceasta sentinţa, pronunţata de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2009, Municipiul Suceava şi Consiliul Local Suceava au fost obligaţi la plata sumei de 946 153 RON.

După mai multe contestaţii la executare, cu ordinul de plata nr. 234/04.08.2011, Municipiul Suceava a achitat suma de 980 565,52 RON, suma ce cuprinde şi cheltuielile de executare făcute de creditoarea C.

Toate aceste hotărâri judecătoreşti dovedesc faptul că, s-a stabilit în mod definitiv şi irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, ca debitorul obligaţiei este Municipiul Suceava.

Curtea de Apel Suceava a retinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2255/2011, pronunţata de Judecătoria Suceava, excluzând în mod absolut sentinţa civila nr. 4967/2009, prin care o instanţa de control judiciar a stabilit cu caracter definitiv titularul obligaţiei de plata a sumei reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţa de 594 mp.

Instanţa de apel a dispus astfel obligarea Stalului Roman, Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 248 829 RON, reprezentând 1/3 din suma de 746 486 RON, reprezentând valoarea stabilita prin raportul de expertiza efectuat în acest ciclu procesual. Instanţa de apel a încălcat astfel principiul autorităţii de lucru judecat, titularii obligaţiei solidare pentru suma de 946 153 RON, fiind stabiliţi printr-un act de jurisdicţie intervenit după pronunţarea sentinţei civile nr. 2255/2001. Judecata nu poate fi reluata, în sensul stabilirii unui al treilea codebitor.

Reclamanta se bucura de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în intravilanul localităţii, acordat în temeiul Legii nr. 18/1991, dar nu accepta şi obligaţiile corelative, solicitând prin prezenta acţiune substituirea pârâtului în executarea obligaţiilor, contrar tuturor normelor legale.

Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Ambii recurenţii au pretins, în mod neargumentat, că ar fi fost denaturat raportul juridic dedus judecăţii, indicând ca temei şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., ignorând însă faptul că acest motiv de recurs are în vedere denaturarea înţelesului clar, neechivoc al unui act juridic privit în înţelesul său material, de negotium iuris (ale cărui clauze neîndoielnice ar fi fost interpretate greşit de către instanţă). Cum indicarea acestui text de lege s-a realizat în mod formal, în condiţiile în care nu au fost dezvoltate argumente care să fie subsumate acestui motiv de recurs, susţinerea nu poate fi privită ca o veritabilă critică de nelegalitate.

Pentru a răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate de ambii recurenţi, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., este necesar a relua succesiunea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu privire sau în legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, astfel cum de altfel au făcut-o şi instanţele anterioare, după cum urmează:

Prin sentinţa civilă nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava, într-o acţiune în revendicare, au fost obligaţi pârâţii Statul Român, Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava să lase reclamantului A., în deplină proprietate, imobilul compus din casa cu nr. x din municipiul Suceava şi parcelele nr. x şi nr. x din CF nr. x a comunei cadastrale Suceava, dispunându-se totodată radierea din cartea funciară a statului şi intabularea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra bunului imobil.

Prin sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, a fost admisă acţiunea moştenitoarei reclamantului A., C., şi au fost obligaţi pârâţii Consiliul Local Suceava şi Municipiul Suceava să plătească contravaloarea suprafeţei de 594 mp teren, restituită reclamantului prin sentinţa civilă nr. 2255/19.04.2001, neexecutată de către pârâţi, respectiv suma de 946 153 RON. Ulterior, Municipiul Suceava, în urma executării silite, a virat creditoarei suma de 980 656,52 RON, fiind emis în acest sens ordinul de plată nr. x/4.08.2011.

Prima concluzie corectă a instanţele anterioare a fost aceea că, din dispozitivul sentinţei civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava, rezultă că obligaţia de predare a bunului revendicat a fost stabilită în solidar în sarcina tuturor celor trei pârâţi, Consiliul Local Suceava, Municipiul Suceava şi Ministerul Finanţelor. Ceea ce s-a urmărit prin acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava a fost punerea în executare a acestui titlu executoriu, prin obţinerea unei sume de bani ca echivalent al bunului imposibil de restituit. S-a optat aşadar pentru executărea prin echivalent, executare pusă în sarcina unora din debitorii solidari ai obligaţiei stabilită prin hotărârea de revendicare.

Cum, în litigiul menţionat, s-a statuat cu privire la obligaţia solidară a celor trei pârâţi de predare a terenurilor, nu se poate invoca în prezenta cauză o situaţie de fapt şi de drept contrară celor statuate prin hotărârea judecătorească menţionată, în sensul obligării pârâtului la plata contravalorii terenului nerestituit, întrucât se opune lucrul anterior judecat. O reanalizare a hotărârii din punct de vedere al obligaţiei stabilite în sarcina celor trei pârâţi, nu este posibilă fără înfrângerea efectului de lucru judecat.

Prin urmare, corect au făcut instanţele anterioare aplicarea dispoziţiilor ce reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost reţinute în litigiul subsecvent efectele sentinţei civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava, prin care s-a statuat asupra obligaţiei ce revine celor trei pârâţi.

Interpretarea făcută de Municipiul Suceava, în sensul că suprafaţa de 594 mp teren, trecută în proprietatea statului, trebuie restituită de acesta şi, pe cale de consecinţă, obligaţia suportării contravalorii acestui bun revenea doar acestui pârât, nu poate fi reţinută, întrucât excedează dispozitivului explicit al hotărârii judecătoreşti susmenţionate.

Recurentul-reclamant a susţinut în mod constant că obligaţia de predarea a acestui teren revenea doar Statului român, prin Ministerul Finanţelor, întrucât Municipiul Suceava şi Consiliul Local Suceava şi-au îndeplinit obligaţia de predare a imobilelor - casa cu nr. x situată în municipiul Suceava şi parcela nr. x din CF nr. x a comunei cadastrale Suceava, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc. Sub acest aspect, în mod corect au reţinut instanţele anterioare faptul că o astfel de susţinere nu are nici o relevanţă în cauza pendinte, cât timp litigiul se poartă în legătură cu o altă parcelă, nr. x din CF nr. x a comunei cadastrale Suceava (594 mp teren).

Împrejurarea că la momentul pronunţării titlului executoriu acest teren nu s-ar fi aflat în patrimoniul Municipiului Suceava, a Consiliului Local Suceava, că terenul în suprafaţă de 594 mp a fost expropriat cu încălcarea dispoziţiilor legale de către stat, în temeiul Decretului nr. 92/1950, că parcela nr. x a fost şi este ocupată de blocuri, că această parcelă nu ar fi fost niciodată în posesia reclamantului, constituie apărări ce nu pot fi analizate, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava. De altfel, pentru aceleaşi motive nu au putut fi analizate în acţiunea pendinte nici susţinerile pârâtului, în sensul că dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi Legii nr. 215/2001 impun a se reţine că bunul revendicat s-a aflat în proprietatea reclamantului, iar obligaţia de dezdăunare ar fi revenit exclusiv acestuia.

Concluzia finală a instanţei de apel este pe deplin pertinentă, în sensul că aceste susţineri, ale celor două părţi recurente, s-ar fi putut constitui în apărări de fond în contextul acţiunii în revendicare iniţiale.

S-a susţinut şi că instanţa de apel a motivat în mod sumar respingerea apelului formulat de către municipalitate, mărginindu-se să constate că există autoritate de lucru judecat şi că efectul pozitiv al hotărârii anterioare care a tranşat aspectul vizând obligaţia de predare a terenului în litigiu, în solidar în sarcina Consiliului Local al municipiului Suceava, Municipiului Suceava şi Ministerului Finanţelor, nu poate fi nesocotit, printr-o nouă apreciere asupra acestui ultim aspect.

O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât instanţa anterioară a fost preocupată atât de natura devolutivă a apelului, de circumstanţele concrete ale cauzei pendinte, pe care le-a clarificat pe deplin, dar şi faptul că obiectul acţiunii îl constituie o obligaţie de plată, ce s-a impus a fi analizată pe temeiul dispoziţiilor art. 1052 - 1055 şi art. 1108 din C. civ., considerentele de fapt şi de drept consemnate în expunerea de motive fiind o dovadă elocventă şi consistentă în acest sens.

Instanţa de apel nu a analizat, pe fond, unele din solicitările municipalităţii din perspectiva situaţiei de fapt şi a temeiurilor invocate, tocmai pentru că autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava nu putea fi nesocotită. Conform prezumţiei de lucru judecat, ca manifestare pozitivă a autorităţii de lucru judecat, ceea ce a fost dezlegat jurisdicţional nu mai poate fi combătut, respectiv o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Critica recurentului-reclamant referitoare valoarea terenului, pentru care instanţa de apel nu a reţinut autoritatea de lucru judecat prin raportare la sentinţa civilă nr. 4967/2009 a Judecătoriei Suceava, nu poate fi primită, pentru simplu motiv că această hotărâre nu a fost obţinută în contradictoriu cu pârâtul Statul român. În aceste condiţii, acestuia trebuia să i se asigure posibilitatea de a contesta valoarea imobilului reţinută prin hotărârea menţionată, respectiv să facă dovada contrară prin orice mijloc de probă (s-a administrat astfel, proba cu expertiză tehnică de specialitate prin care s-a stabilit valoarea imobilului în suprafaţa de 594 mp teren). S-a apreciat astfel corect că actul jurisdicţional li se opune terţilor doar cu valoarea unui fapt juridic, cu valoare de prezumţie relativă.

De altfel, pentru a susţine o critică pertinentă de nelegalitate în ceea ce priveşte expertiza încuviinţată şi administrată în faţa instanţei de apel, pe care recurentul-reclamant a apreciat-o ca nefiind necesară (atâta timp cât anterior a fost stabilită această valoare), acesta trebuia să indice o situaţie concretă de încălcare sau aplicare a legii, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Invocarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, sunt corecte şi susţin pe deplin soluţia pronunţată în cauză de instanţa anterioară. Dreptul de creanţă născut ca urmare a plăţii efectuate de către municipalitate reprezintă într-adevăr o valoare patrimonială şi, prin urmare, are toate caracteristicile unui bun, însă protecţia acestui drept trebuia realizată în condiţiile legii, respectând circumstanţele particulare ale cauzei - existenţa unui titlu executoriu, cu un dispozitiv foarte clar configurat, aplicarea regimului juridic al obligaţiilor solidare.

În ceea ce priveşte recursul pârâtului, acesta este nefondat, instanţa de apel reţinând corect chestiuni relevante care au pus în relaţie toate hotărârile judecătoreşti pronunţate cu privire sau în legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.

Cu titlu preliminar, trebuie reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava s-a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 574 din C. proc. civ. în privinţa suprafeţei de 594 mp, iar pârâtul nu a contestat imposibilitatea predării acestui teren.

În ceea ce priveşte echivalentul valoric al acestui teren, achitat creditoarei de către Municipiul Suceava, situaţia a fost reevaluată în apel, pornindu-se de la ideea de principiu că un actul jurisdicţional li se opune terţilor doar cu valoarea unui fapt juridic. Prin urmare, pentru faptul că hotărârea nu a fost obţinută în contradictoriu şi cu recurentul-pârât, acestuia i se asigurat posibilitatea de a contesta valoarea imobilului, administrându-se astfel în apel proba cu expertiză tehnică de specialitate cu privire la suprafaţa de teren de 594 mp.

Faţă de obligaţia solidară a celor trei debitori de a preda terenul în suprafaţă de 594 mp, stabilită cu putere de lucru judecat în hotărârea în revendicare, faţă de constatările din sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, necontestate de pârât, instanţele anterioare au apreciat corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1052 din C. civ., potrivit cărora "obligaţia solidară, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa", precum şi a dispoziţiilor art. 1053 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora "codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalţi decât numai de la fiecare partea sa".

În egală măsură, prezumţia de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava se opune reţinerii spre analiză a tuturor susţinerilor recurentului-pârât privind calitatea în care a participat în acel proces, contextul legislaţiei intervenite după anul 1989 (Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, Legea nr. 215/2001), în raport de care unităţile administrativ-teritoriale au dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public sau privat al statului, dar şi răspunderea în gestionarea acestor bunuri. Concluzia fermă, pe deplin judicioasă, este că, în circumstanţele cauzei pendinte, nu pot fi reanalizate susţinerile recurentului-pârât care ar conduce spre ideea că bunul revendicat s-a aflat în proprietatea reclamantului, iar obligaţia de dezdăunare ar reveni exclusiv acestuia.

În fapt, din moment ce reclamantul a plătit întreaga sumă, în considerarea titlului executoriu ce prevede obligaţia solidară a Consiliului Local al Municipiului Suceava, Statului Suceava şi Primăriei Suceava, rezultă cu evidenţă că plata s-a făcut şi pentru recurentul-pârât.

În drept, instanţele anterioare au constatat în mod corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1106 - 1109 din C. civ. ("Despre plata prin subrogaţie"., Subrogaţia constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligaţional cu altă persoană care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urmă, dobândind toate drepturile creditorului plătit.

Prin urmare, subrogaţia intervine în situaţia în care o altă persoană plăteşte datoria debitorului, cum ar fi, ca în speţă, un codebitor solidar. Persoana care plăteşte datoria altuia, fără intenţia de a-l gratifica, se subrogă în drepturile creditorului plătit devenind titular al creanţei respective. Cum reclamantul este codebitor şi a achitat întreg debitul, el are acţiune în regres împotriva celorlalţi codebitori, respectiv o acţiune subrogatorie.

Regimul juridic al obligaţiilor solidare a fost pe deplin respectat, instanţele anterioare aplicând şi interpretând corect dispoziţiile art. 1052 din C. civ. - obligaţia solidară, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa.

Creditorul care a plătit întreaga datorie, nu mai beneficiază de solidaritate, dar este îndreptăţit să se întoarcă împotriva celorlalţi codebitori solidari şi să pretindă ceea ce a plătit peste partea sa, astfel cum stabileşte art. 1053 alin. (1) din C. civ. - codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeta de la ceilalţi decât numai de la fiecare partea sa.

S-a susţinut totodată că instanţa de apel a retinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2255/2011, pronunţata de Judecătoria Suceava, excluzând în mod absolut sentinţa civila nr. 4967/2009, prin care o instanţa de control judiciar a stabilit cu caracter definitiv titularul obligaţiei de plata a sumei reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţa de 594 mp.

Critica este neîntemeiată, întrucât nesocoteşte modalitatea concretă în care cele două hotărâri judecătoreşti au dezlegat în mod succesiv pretenţiile deduse judecăţii de către părţi - prin sentinţa civilă nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava, obligaţia de predare a bunului revendicat a fost stabilită în solidar în sarcina tuturor celor trei pârâţi, Consiliul Local Suceava, Municipiul Suceava şi Ministerul Finanţelor; prin sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a fost pus în executare acest titlu executoriu - dar şi regimul juridic al obligaţiilor solidare, corect aplicat şi interpretat în cauză.

Doar ca o consecinţă a unui raţionament juridic temeinic fundamentat s-a ajuns la obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 248 829 RON, reprezentând 1/3 din suma de 746 486 RON, valoarea stabilita prin raportul de expertiza efectuat în acest din urmă ciclu procesual.

S-a susţinut totodată încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat prin aceea că, prin sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava, s-au stabilit titularii obligaţiei solidare pentru suma de 946 153 RON, care sunt Consiliului Local al Municipiului Suceava şi Municipiul Suceava. O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât ceea ce s-a urmărit prin acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 4967/26.11.2009 a Judecătoriei Suceava a fost punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2255/19.04.2001 a Judecătoriei Suceava, prin obţinerea unei sume de bani ca echivalent al bunului imposibil de restituit. S-a optat la acel moment pentru executărea prin echivalent, executarea fiind pusă în sarcina unora din debitorii solidari ai obligaţiei stabilită prin hotărârea de revendicare.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge, ca nefondate, recursurile.

ÎNALTA CURTE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Municipiul Suceava - prin primar şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva deciziei nr. 97 din data de 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.06.2018.