Trademark registration of Parliament building quashed and remanded for retrial over legal persons' image right

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul Parlamentul României a chemat în judecată pe pârâţii A., B., C., solicitând instanţei, în contradictoriu şi cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci:

- anularea înregistrării mărcii individuale combinate cu element figurativ, depozit x, nr. x, având ca titular pe D., pentru toate clasele pentru care a fost acordată;

- obligarea OSIM la radierea mărcii şi anularea înregistrării în Registrul Naţional al Mărcilor.

În drept au fost invocate prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. a) şi art. 8 din Legea nr. 84/1998, precum şi dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ.

Pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), a depus întâmpinare prin care a menţionat situaţia juridică a mărcii nr. x, nr. depozit x, ce face obiectul prezentei cauze, arătând că la data de 11.06.2013 D. a depus la OSIM cererea nr. de depozit x, solicitând înregistrarea mărcii combinate D., pentru clasele de produse/servicii nr. 16, 18, 24, 35, 38, 41 şi 42. La data de 20.06.2013, Serviciul Mărci OSIM a emis Notificarea nr. x de constituire a depozitului reglementar, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 84/1998. Prin adresa nr. x/24.09.2013, solicitantul cererii a renunţat la serviciile din clasa 38. Prin Decizia nr. 04031/25.11.2013, Serviciul Mărci a admis la înregistrare marca D. pentru produsele/serviciile din clasele 16, 18, 24, 35, 41 şi 42. La data de 28.01.2015 a fost eliberat certificatul de înregistrare al mărcii nr. x.

Această marcă a fost examinată potrivit procedurilor prevăzute de Legea nr. 84/1998 republicată în temeiul art. V din Legea nr. 66/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998. În conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1998 republicată, (art. 16-29), în vigoare la data emiterii deciziei de admitere a mărcii D., cererea de înregistrare a unei mărci este supusă unui examen cu privire la motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1), şi, dacă este cazul, a observaţiilor formulate de orice persoană interesată cu privire la motivele absolute de refuz, în urma căruia, dacă se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru înregistrarea mărcii, O.S.I.M. decide înregistrarea acesteia şi publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, pentru a fi opozabilă terţilor.

Doar în cazul în care titularul unui drept de proprietate intelectuală anterior dobândit formulează opoziţie la publicarea cererii de înregistrare a mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, prin Comisia de examinare opoziţii, emite un aviz de admitere sau de respingere a opoziţiei, care este obligatoriu în examinarea de fond. În speţă, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci nu au fost formulate nici observaţii nici opoziţii, prin urmare, Decizia de admitere la înregistrare a mărcii "D." nr. 127466 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 84/1998, rep.

În concluzie, pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a arătat că nu are obligaţia legală de examinare "ex officio" a motivelor de nulitate relativă prevăzute de art. 6 din lege, decât în cazul sesizării sale de către un titular al unui drept anterior, prin căile de atac puse la dispoziţie de legea specială, respectiv opoziţie sau contestaţie.

A precizat că în procedura de examinare a mărcii D. nr. x nu au fost formulate opoziţii sau contestaţii de către terţii interesaţi.

Pârâţii A., B. şi C. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondată a cererii în anularea înregistrării mărcii individuale combinate cu element figurativ cu nr. depozit x, nr. marcă x, formulată de către reclamant, iar în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările pârâţilor şi la întâmpinarea formulată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, arătând în ceea ce priveşte apărările pârâţilor, că aceştia nu au combătut cel de-al doilea motiv de anulare a mărcii, referitor la încălcarea dreptului la imagine al Parlamentului României - Camera Deputaţilor, respectiv dispoziţiile art. 47, alin. (1) lit. d) din legea mărcilor, ceea ce înseamnă implicit recunoaşterea pretenţiilor privind temeinicia şi legalitatea susţinerilor din acţiune sub acest aspect.

Prin încheierea din 27.05.2015, tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, apreciind că soluţionarea prezentei cauze nu depinde integral de dezlegarea situaţiei juridice a mărcilor reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 356 din 23.03.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea reclamantului Parlamentul României - Camera Deputaţilor, în contradictoriu cu pârâţii C., B., A. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi a dispus anularea mărcii figurative nr. x, nr. dep. x, aparţinând pârâţilor, pentru toate clasele pentru care s-a înregistrat.

Marca pârâtei a fost anulată prin constatarea ca întemeiat al celui de-al doilea motiv invocat de reclamant, respectiv art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, reţinându-se încălcarea dreptului la imagine al reclamantului; totodată, s-a reţinut şi încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 84/1998 prin înregistrarea mărcii a cărei anulare s-a solicitat, precum şi a dispoziţiilor art. 868 C. civ. motivul de anulare reglementat de art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 8 din Legea nr. 84/1998 a fost găsit ca neîntemeiat.

Împotriva sentinţei tribunalului, pârâţii A., B. şi C. au declarat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Intimatul Parlamentul României - Camera Deputaţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Intimatul OSIM a formulat întâmpinare care a arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea primului motiv de apel.

În privinţa celui de-al doilea motiv de apel, intimatul OSIM a arătat că potrivit dispoziţiilor legale marca în litigiu a fost supusă unui examen cu privire la motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1) din lege şi că nu au fost formulate observaţii, opoziţii ori contestaţii la înregistrarea mărcii de către terţii interesaţi.

Intimatul a mai arătat că instanţa a apreciat în sentinţa apelată că ar fi aplicabile în cauză dispoziţiile art. 5 lit. k) din Legea nr. 84/1998 şi că această apreciere este eronată, întrucât imaginea Parlamentului României nu poate fi identificată ca fiind unul dintre simbolurile avute în vedere de textul legal menţionat.

Prin decizia civilă nr. 780A din 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâţi, sentinţa apelată a fost schimbată în tot, în sensul respingerii cererii de anulare a înregistrării mărcii, ca neîntemeiată; s-a dispus obligarea intimatului-reclamant la plata sumei de 2.820,84 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel de către apelanţii-pârâţi, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaţilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul învederează că instanţa de apel, în soluţionarea cererii de apel, prin prisma celor două motive de apel, a reţinut următoarele: referitor la primul motiv de apel, s-a constatat că acest motiv de apel nu poate fi primit în condiţiile în care apelanţii nu au uzat de dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., iar referitor la cel de-al doilea motiv de apel, curtea de apel a constatat că este fondat, sens în care a reţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, motivând astfel:

Dreptul la imagine în sensul dat de dispoziţiile legale sus-menţionate este un drept inerent fiinţei umane şi nu poate fi extins la persoane juridice sau entităţi colective fără personalitate juridică, cu trimitere la art. 58 şi art. 73 din C. civ.,

Faptul că imaginea din cuprinsul mărcii poate fi identificată şi prin denumirea "Palatul Parlamentului" nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, întrucât aceste dispoziţii protejează numele patronimic, ca atribut al fiinţei umane, iar nu denumirile, mai mult sau mai puţin oficiale ale unor clădiri; motivul reţinut de tribunal potrivit căruia, prin înregistrarea mărcii în litigiu s-ar aduce atingere exercitării neîngrădite a dreptului de administrare asupra imobilului este străin de obiectul cererii cu care a fost legal investit şi nu se subsumează cauzelor de anulare menţionate la art. 47 lit. d) din Legea nr. 84/1998.

Recurenta susţine că decizia recurată este nelegală, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru motivul încălcării prevederilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa de apel este chemată să verifice ceea ce s-a judecat în primă instanţă numai în limitele cererii de apel - tantum devolutum quantum apellatum.

Or, în cauză, instanţa de apel a motivat admiterea apelului prin prisma propriilor critici şi nu a criticilor apelanţilor care au invocat art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, nu prin referire la dispoziţiile din C. civ., ci prin argumentarea confuziei primei instanţe în privinţa dreptului la imagine şi a dreptului real de administrare şi folosinţă al imobilului Palatul Parlamentului.

Procedând astfel, instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor aspecte ce nu au făcut obiectul cererii de apel şi nici nu au fost puse în discuţia părţilor, cu referire la inaplicabilitatea prevederilor art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 la persoanele juridice, apreciind exclusiv dreptul la imagine numai pentru persoanele fizice,

În aceste condiţii recurenta susţine că a fost în imposibilitate de a-şi spune punctul de vedere direct în apel privitor la motivul ce a determinat pronunţarea deciziei atacate cu prezentul recurs.

Recurenta susţine, tot pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că instanţa de apel a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 şi ale art. 58 din C. civ.,

Astfel cum reiese din conţinutul art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, republicată, legiuitorul nu distinge asupra subiectelor de drept civil, respectiv nu reţine doar persoana fizică ca titular al dreptului la propria imagine, motiv pentru care noţiunea de "persoană" ce se regăseşte în textul normei de la art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 se apreciază că este una generică şi trebuie înţeleasă în sensul oricărui subiect de drept civil, astfel cum este definit de art. 25 alin. (1) C. civ. - persoană fizică/persoană juridică.

Acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), astfel că formulării generale a textului la art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, republicată, trebuie îi corespundă o aplicare, de asemenea, generală, neputând fi introduse distincţii dacă legea nu le încorporează, astfel încât nu se poate restricţiona aplicarea normei legale numai la persoana fizică, cum în mod nelegal s-a reţinut prin decizia atacată.

Odată cu intrarea în vigoare a C. civ., la 01.10.2011, şi persoanelor juridice le-a fost recunoscută pentru prima dată posibilitatea de a-şi apăra drepturile nepatrimoniale (de ex.: dreptul la denumire, la imagine, etc.).

Astfel, în Titlul V - Apărarea drepturilor nepatrimoniale din C. civ. la art. 257 se prevede în mod expres că "dispoziţiile Titlului V- Apărarea drepturilor nepatrimoniale se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice."

Ca atare, dreptul la imagine constituie o componentă importantă atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, prezentând caracterele juridice ale dreptului nepatrimonial, fiind prevăzut de art. 257 noul C. civ.

În calitate de subiect de drept şi participant la circuitul civil, persoana juridică poate fi titulara unor bunuri sau drepturi necorporale, inclusiv drepturi nepatrimoniale, mai ales cel la nume şi dreptul la propria imagine, inclusiv dreptul la imagine asupra bunurilor sale, drepturi care se regăsesc printre cele denumite de art. 58 şi art. 252 noul C. civ.

Contrar criticilor instanţei de apel, în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, întrucât marca înregistrată de OSIM sub nr. x, nr. depozit x având ca titular pe D. şi a cărei anulare s-a solicitat, conţine imaginea imobilului "Palatul Parlamentului", bun proprietate publică şi aflat în administrarea Parlamentului României prin Camera Deputaţilor, imobilul situat în strada x, înregistrat la OCPI Bucureşti cu numărul cadastral x la PI/1 a C.F. numărul x în favoarea Statului Român Domeniul Public - Administrare Parlamentul României, Camera Deputaţilor (anexate motivelor de recurs, în copie certificată).

Se mai susţine de către recurent că dreptul la imagine asupra bunului constituie un atribut al dreptului de proprietate, iar dreptul de administrare deţinut de Camera Deputaţilor asupra imobilului "Palatul Parlamentului", imobil proprietate publică a statului, fiind un drept real derivat din dreptul de proprietate publică a statului asupra acestui imobil, are aceleaşi caractere juridice ca şi dreptul de proprietate publică al statului asupra bunurilor şi al cărui regim juridic este reglementat de art. 136 alin. (4) din Constituţia României, republicată; recurentul arată că dreptul de administrare constituie modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate publică, fiind forma de valorificare şi antrenare în circuitul juridic şi social a bunurilor proprietate publică.

În aceste condiţii, învederează recurentul, prima instanţă a constatat în mod temeinic şi legal faptul că înregistrarea de către O.S.I.M. a mărcii cu număr depozit x, nr. marcă x, care are ca semn distinctiv imaginea imobilului Palatul Parlamentului, bun proprietate publică a statului şi aflat în administrarea Camerei Deputaţilor, constituie o încălcare a dreptului la imagine a autorităţii publice Camera Deputaţilor, cât şi a dreptului la imagine în raport de calitatea pe care Camera Deputaţilor o deţine, şi anume, de titular al dreptului real de administrare a imobilului "Palatul Parlamentului."

Prin urmare, în acest context al dreptului la imagine s-a pronunţat Tribunalul Bucureşti atunci când s-a raportat la dreptul de administrare, însă curtea de apel apreciat în mod netemeinic că prima instanţă s-ar fi îndepărtat de obiectul cererii de anulare, în condiţiile în care dreptul la imagine al persoanei juridice implică şi dreptul la imaginea bunului aflat în administrarea respectivei persoane juridice.

Recurenta arată că acesta a fost sensul invocat şi reţinut ca atare de tribunal, anume că imaginea Palatului Parlamentului se identifică cu sediul şi activitatea Parlamentului României, întreaga activitate a Camerei Deputaţilor fiind indisolubil legată de imobilul Palatul Parlamentului şi implicit, de imaginea acestuia; imobilul "Palatul Parlamentului" constituie expresia juridică atât a stăpânirii materiale a imobilului de către Parlamentul României - Camera Deputaţilor, jus possidendi ca atribut al dreptului de administrare, cât şi a autorităţii legiuitoare în desfăşurarea activităţilor sale specifice interne şi internaţionale,

De asemenea, în contextul implicării constante a Parlamentului României - Camera Deputaţilor în acţiuni şi evenimente prin care se asigură însăşi reprezentativitatea statului român, ca urmare a statutului României de stat membru în organisme şi organizaţii internaţionale sau în cadrul unor iniţiative la nivel regional, deţinerea de către o persoană fizică, fie chiar proiectantul construcţiei, a unei mărci înregistrate cu imaginea imobilului "Palatul Parlamentului", proprietate publică şi aflată în administrarea autorităţii publice Camera Deputaţilor, reprezintă o atingere a dreptului la imagine a autorităţii legiuitoare Parlamentul României; totodată, statutul şi rolul autorităţii publice legiuitoare, astfel cum este definit în Constituţie impune protecţia imaginii Palatului Parlamentului a cărei denumire se identifică chiar cu cea a autorităţii legiuitoare.

Recurenta învederează instanţei de recurs faptul că România este ţară gazdă a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO, care va avea loc la Palatul Parlamentului în perioada 6-9 octombrie 2017, cu participarea unui număr de aproximativ 800 de persoane şi atât din perspectiva anvergurii participării a înalţilor oficiali ai Alianţei, cât şi din cea a tematicilor abordate, sesiunea va avea un impact asupra imaginii şi credibilităţii instituţiei Parlamentului, imaginea autorităţii identificându-se cu imaginea Palatului Parlamentului.

Prin urmare, prin înregistrarea de către OSIM pe numele unei persoane fizice a mărcii cu imaginea imobilului proprietatea publică a statului, sub denumirea D., s-a conferit în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 136 alin. (4) din Constituţia României, republicată şi ale art. 868 alin. (2) C. civ., o prerogativă care aparţine exclusiv titularului dreptului de administrare şi anume prerogativa folosinţei -jus utendi-, întrucât marca înregistrată constituie o limitare a Camerei Deputaţilor în exerciţiul dreptului de administrare a imobilului în privinţa conţinutului juridic al dreptului real de administrare, respectiv a dreptului de exploatare exclusivă a dreptul de imagine asupra anumitor corpuri ale imobilului "Palatul Parlamentului."

Ca atare, recurentul reiterează argumentul potrivit căruia marca în litigiu nu poate fi folosită într-un cadru privat de către o persoană fizică, fie chiar proiectantul clădirii al cărui drept de autor recunoscut de ORDA în anul 2001 este numai asupra proiectului complex de arhitectură Casa Republicii; în consecinţă, înregistrarea mărcii creează posibilitatea nelegală unei persoane fizice să controleze şi să monopolizeze comercial imaginea unui bun proprietatea publică a statului, astfel cum este Palatul Parlamentului.

Totodată, recurentul învederează faptul că cererile sale înregistrare marcă cu nr. depozit x şi nr. depozit y au fost admise la înregistrare prin deciziile OSIM nr. x din 11.01.2017 şi nr. y din 30.03.2017, aflându-se în prezent în procedura contestaţiei pe rolul Comisiei de Contestaţii Mărci din cadrul OSIM, sub nr. dosar x/2017 şi nr. x/2017 (decizii anexate, în copie certificată).

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată reţinute de instanţa de apel în sarcina intimatului-reclamant în sumă de 2.820,84 RON reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial, recurenta solicită să se constate că acestea sunt nejustificate şi contrare practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat faptul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil, cele acordate apelanţilor-pârâţi fiind disproporţionate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 84/1998, republicată, art. 58, art. 257, art. 252, art. 868 C. civ.

Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, pentru argumentele arătate, cu cheltuieli de judecată; şi intimatul pârât OSIM a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul, după comunicarea întâmpinărilor a depus răspuns la acestea.

După încheierea procedurii prealabile a comunicărilor, în temeiul art. 493 alin. (2) s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii recursului, raport care a fost redactat la 9 februarie 2018, fiind ulterior comunicat părţilor.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018, recursul formulat de reclamant a fost admis în principiu, fixându-se termen de judecată în şedinţa publică din 22 mai 2018.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.

Având în vedere conţinutul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că deşi recurentul-reclamant a invocat doar motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., unele dintre criticile acestuia se circumscriu ipotezei legale de la art. 488 alin. (1) pct. 5, motiv pentru care vor fi analizate pe acest temei, ca efect al recalificării lor realizate de instanţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de chemare în judecată prin care reclamantul a solicitat anularea înregistrării mărcii individuale combinate, cu element figurativ D., marcă nr. x, cu valabilitate de la data depozitului naţional reglementar din 11.06.2013, a fost fundamentată juridic pe două ipoteze prevăzute de legea specială: art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. a) şi cu aplicarea art. 8 din Legea nr. 84/1998, republicată (prin care reclamantul tindea la valorificarea unui drept anterior la marcă, fundamentat pe prioritatea cererii), precum şi pe ipoteza de la art. 47 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, prin care a invocat încălcarea dreptului său la imagine.

Instanţa de apel, verificându-şi limitele învestirii din ambele perspective - art. 477 alin. (1) - limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat - şi art. 478 C. proc. civ. - limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, a constatat că referirea tribunalului la prevederile art. 5 lit. k) din Legea nr. 84/1998, republicată, sunt străine de natura cauzei, reclamantul însuşi neinvocând vreun astfel de motiv absolut de anulare a mărcii; potrivit acestui text pot fi declarate nule, dacă sunt înregistrate, mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane, aparţinând ţărilor Uniunii şi care intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris.

Pe de altă parte, devoluţiunea în apel nu a operat în privinţa primului motiv de anulare a mărcii - art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 8 din Legea nr. 84/1998, rep. (prioritatea cererii proprii de înregistrare a mărcii), având în vedere că reclamantul nu a promovat apel, iar cererea sa de chemare în judecată a fost admisă de prima instanţă pentru temeiul art. 47 alin. (1) lit. d) din actul normativ de referinţă; de asemenea, s-a constatat că şi cele reţinute de tribunal cu privire la încălcarea dreptului reclamantului de exercitare neîngrădită a dreptului de administrare asupra imobilului, implicit incidenţa art. 868 C. civ., a fost înlăturată ca străină de natura pricinii, în condiţiile în care reclamantul nu a invocat vreun astfel de motiv de anulare a mărcii.

În privinţa celui de-al doilea temei de anulare a înregistrării mărcii, instanţa de apel a apreciat în sensul unei greşite aplicări şi interpretări a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. d) rap. la art. 5 alin. (1) lit. j) şi art. 6 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 84/1998, reţinându-se că textele arătate pot fi invocate doar în legătură cu dreptul la imagine al persoanei fizice, drept inerent fiinţei umane.

Normele în discuţie au următorul conţinut:

Art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 reglementează astfel:

"(1) Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului Bucureşti de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive:

d) înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane;"

Art. 5 alin. (1) lit. j) prevede astfel:

"(1) Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute:

j) mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România;"

Iar art. 6 alin. (4) lit. c) din acelaşi act normativ stipulează:

"(4) O marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă:

c) există un drept anterior, altul decât cele prevăzute la alin. (2) lit. d), în special un drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industrială." Alin. (2) lit. d) la care acest text face trimitere la mărcile comunitare, ipoteză ce nu interesează speţa de faţă."

Referitor la interpretarea dată de instanţa de apel cu privire la noţiunea de drept la imagine din cuprinsul normelor citate, ca aparţinând exclusiv persoanelor fizice, nu şi persoanelor juridice, recurentul a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., întrucât astfel de critici nu au fost invocate prin motivele de apel de către apelanţii-pârâţi.

Astfel cum se arăta în debutul prezentelor considerente, recurentul a invocat numai teza de nelegalitate reglementată de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. normă care sancţionează cu casarea, pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, în contextul în care recurentul, prin această primă critică, invocă încălcarea unei dispoziţii de drept procesual (art. 477 C. proc. civ.), este evident că aceasta nu poate fi analizată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, ci în baza tezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte constată că art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează limitele devoluţiunii în apel determinate de ceea ce s-a apelat, dând expresie adagiului tantum devolutum quantum apellatum, text care prevede astfel: "Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată."

În acelaşi timp, art. 479 alin. (1) C. proc. civ., cu denumirea marginală - dispoziţii speciale privind judecata în apel, stabileşte astfel: "Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu."

Din interpretarea dispoziţiilor procedurale citate, Înalta Curte apreciază că, dat fiind atributul instanţei de apel, instanţă de control judiciar, de a verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, respectând limitele stabilite de apelant prin cererea de apel, are posibilitatea ca, în ceea ce priveşte aplicarea legii, să dea propria interpretare normelor legale incidente pentru soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii care să nu se regăsească nici în raţionamentul primei instanţe şi care nici să nu fi fost revelate de părţi pe parcursul soluţionării pricinii sau prin actele procedurale pe care acestea le-au întocmit în cauză.

Totodată, în cadrul aceleiaşi prime critici din recurs, recurentul a susţinut că instanţa de apel a rejudecat cererea de anulare nu numai în baza art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, rep., ci şi prin raportare la dispoziţiile C. civ. (art. 58 şi art. 73), norme neinvocate de către apelanţi prin motivele de apel.

Nici această critică nu poate fi primită întrucât raportul din Legea nr. 84/1998 şi C. civ. este un raport de la lege specială la lege generală, astfel că, în analiza acestei critici trebuie avute în vedere principiile specialia generalibus derogant, precum şi cel complementar generalibus specialibus non derogant.

Ca atare, întrucât în cuprinsul legii speciale se utilizează anumite expresii, concepte sau noţiuni care nu au un înţeles autonom în contextul legii speciale, noţiuni care în dreptul comun beneficiază de o reglementare legală, instanţa de apel, în procesul de interpretare a legii, într-o corectă aplicare a regulii de interpretare potrivit căreia dispoziţiile legii speciale se completează cu dispoziţiile dreptului comun în măsura în care nu contravin acesteia, a stabilit înţelesul noţiunii de drept la imagine.

Aşa fiind se constată că noţiunea de drept la imagine folosită în cuprinsul Legii nr. 84/1998 nu beneficiază de o definiţie legală, proprie legii speciale, ceea ce înseamnă că legiuitorul nu a intenţionat să deroge de la definiţia legală a acestui drept nepatrimonial ce se regăseşte deja în dreptul comun, înţeles care va fi aplicabil şi în contextul legii speciale.

O atare argumentare a instanţei de apel, contrar susţinerilor din motivele de recurs, nu trebuia a fi pusă în discuţia contradictorie a părţilor, întrucât priveşte raţionamentul pe care instanţa de apel şi-a întemeiat şi argumentat soluţia adoptată, raţionament care este redat în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunţate; or, redactarea hotărârii reprezintă un act de procedură al instanţei ce se îndeplineşte ulterior pronunţării, astfel cum stabileşte art. 426 alin. (5) C. proc. civ. şi, cu atât mai mult, ulterior închiderii dezbaterii contradictorii a pricinii, etapă a procesului în care nu este permis a se identifica anumite chestiuni puse în discuţie din oficiu care să facă posibilă o eventuală concluzie referitoare la antepronunţare.

Modalitatea de interpretare dată de curtea de apel noţiunii de drept la imagine din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 va fi analizată însă în cadrul criticilor întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, critica recurentului analizată pe temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ. va fi înlăturată ca nefondată, instanţa de apel respectând principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, precum şi devoluţiunea fixată de apelanţi prin cererea de apel - în esenţă, legalitatea şi temeinicia soluţiei de anulare a înregistrării mărcii în baza art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998.

Astfel cum reiese din cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel a avut în vedere accepţiunea restrânsă, restrictivă a noţiunii de drept la imagine din textul incident, ca drept inerent personalităţii umane şi care, prin urmare, nu ar aparţine şi persoanei juridice sau unor entităţi colective fără personalitate juridică; prin urmare, curtea de apel a admis că există şi o accepţiune extinsă a noţiunii, după cum a făcut şi distincţia ce operează în limbajul curent între atingerea adusă imaginii şi atingerea adusă dreptului la imagine, însuşită şi de către intimaţii-pârâţi prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs.

În acest sens, instanţa de apel s-a raportat la dispoziţiile art. 58 şi art. 73 alin. (2) C. civ.

Înalta Curte constată că art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 nu conţine el însuşi o referire explicită la încălcarea dreptului la imagine al persoanei fizice, ci se referă la ipoteza anulării înregistrării unei mărci pentru situaţia în care "aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane."

Prin urmare, astfel cum corect susţine recurentul, instanţa de apel a făcut o distincţie pe care legea nu o conţine, cu încălcarea principiului de interpretare - unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Pe de altă parte, interpretările restrictive sunt proprii exclusiv excepţiilor inserate în mod explicit de legiuitor în cuprinsul unei norme juridice, potrivit adagiului exceptio est strictissimae interpretationis, norma analizată nefiind reglementată ca excepţia unei reguli, după cum aceasta nu este nici o normă a cărei aplicabilitate să fie exceptată de legiuitor în privinţa unor situaţii particulare, explicite, neechivoce.

În plus, în legislaţia civilă, noţiunea de persoană se identifică cu noţiunea de subiect de drept civil, acestea fiind definite de art. 25 alin. (1) C. civ. astfel: "Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice."

Instanţa de apel a observat în mod corect că dreptul la imagine este reglementat de art. 58 C. civ. ca drept al personalităţii: "Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.", text care, în economia C. civ., este plasat în Secţiunea 1 din Capitolul II al Titlului II "Persoana fizică" din C. civ. din Cartea I - "Despre persoane" -, în timp ce Titlul IV este dedicat persoanei juridice.

Cu toate acestea, apărarea drepturilor nepatrimoniale constituie obiect al reglementării titlului consecutiv - Titlul V - din C. civ. (art. 252 - 257), în cadrul căruia, la art. 258 se prevede explicit: "Dispoziţiile prezentului titlu se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice."

În acest context, trebuie precizat că potrivit art. 19 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.: "Dispoziţiile art. 252-257 din C. civ. se aplică faptelor săvârşite după intrarea în vigoare a acestuia.", respectiv, după 1.10.2011, înregistrarea mărcii a cărei anulare se cere pentru motivul analizat fiind dispusă în temeiul cererii autoarei intimaţilor din 11.06.2013, prin urmare ulterior intrării în vigoare a noului C. civ., astfel încât norma citată este aplicabilă.

Astfel, art. 252, cu denumirea marginală Ocrotirea personalităţii umane prevede: "Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică."

Înalta Curte constată că şi în ipoteza în care dreptul la imagine nu este enumerat explicit în cuprinsul art. 252 anterior citat, aceasta nu înseamnă că dreptul la imagine nu reprezintă un drept nepatrimonial susceptibil de ocrotire prin mijloacele legale reglementate în cuprinsul Titlului V din Cartea I a C. civ. (Despre persoane), aceasta cu atât mai mult cu cât norma nu este una limitativă, ci exemplificativă; în plus, astfel cum deja s-a arătat, art. 58 C. civ. enumeră fără echivoc dreptul la propria imagine ca drept al personalităţii, acesta fiind un drept nepatrimonial al oricărui subiect de drept civil, astfel cum acestea sunt individualizate la art. 25 alin. (1) din C. civ.

Înalta Curte mai reţine relevanţa pentru cauză şi a prevederilor art. 73 din C. civ., potrivit cărora: "(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile."

Având în vedere toate aceste considerente, faţă de stabilirea premiselor de analiză a criticilor pârâţilor cu referire la admiterea de prima instanţă a cererii de anulare a înregistrării mărcii nr. 127466 de către autoarea pârâţilor, pe temeiul art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, rep., Înalta Curte, în baza art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului pârâţilor.

Recurentul a formulat şi critici privind cheltuielile de judecată la care a fost obligat către apelanţi din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă acestea nu ar fi fost susceptibile de analiză pe baza acestui motiv de casare, întrucât art. 451 şi urm. C. proc. civ. nu reprezintă dispoziţii de drept material, ci dispoziţii procedurale; însă, casarea fiind totală, la acest moment procesual aceste critici sunt rămase fără obiect; pe de altă parte, instanţa de apel, în rejudecare, va soluţiona şi cererea accesorie a părţilor având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Parlamentul României - Camera Deputaţilor împotriva deciziei nr. 780A din 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.06.2018.