Competence for labor recovery of overpaid wages: employer's legal seat governs, not sub-unit representative's location

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 27 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A.N. "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la plata sumei de 1.964 RON, reprezentând plată nedatorată încasată în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, ca rezultat al recalculării drepturilor salariale, conform deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) nr. 816 din data de 14 decembrie 2015 şi a notei ANAR nr. 24484 din data de 14 decembrie 2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 266 şi art. 269 alin. (1) şi (2) Codul muncii, art. 92 şi art. 194 C. proc. civ., art. 253 şi art. 256 Codul muncii, coroborat cu art. 1341, art. 1470 şi art. 1635 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1432 din data de 11 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a hotărâ astfel, Tribunalul Suceava a reţinut că obiectul principal al prezentei acţiuni îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unei sume de bani reprezentând sumă nedatorată şi încasată de la reclamantă în calitate de angajator, temeiul de drept invocat fiind art. 256 alin. (1) Cod muncii.

A avut în vedere că, raportat la dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, iar art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Instanţa a arătat că art. 269 alin. (2) Codul muncii nu conţine niciun indiciu al intenţiei legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces

A reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) Codul muncii, persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator din momentul dobândirii personalităţii juridice.

Reţinând cele statuate de art. 61 din Legea nr. 107/1996, Tribunalul Suceava a constatat că Administraţia Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, fiind şi titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâta.

Astfel, instanţa a apreciat că sediul reclamantei vizat de dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii este sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, independent de existenţa unor subunităţi fără personalitate juridică şi chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la această subunitate.

A mai reţinut că dacă legiuitorul ar fi intenţionat stabilirea competenţei şi în funcţie de eventualele dezmembrăminte, de genul subunităţilor fără personalitate juridică, ar fi inserat această posibilitate în chiar în conţinutul normei din art. 269 alin. (2) Codul muncii, astfel cum a procedat în alte situaţii.

Tribunalul a considerat că tăcerea legiuitorului în această privinţă nu poate fi interpretată în sensul posibilităţii, pentru interpretul normei de a extinde aplicarea normei şi la situaţii de excepţie ce nu au fost reglementate în mod expres, în caz contrar, adăugându-se la lege.

Totodată, a apreciat că în cauză nu operează nici o alegere a instanţei de judecată de către reclamantă, chiar dacă ar fi existat un acord tacit al pârâtului, deoarece dispoziţiile art. 116 şi art. 126 C. proc. civ. sunt incidente în cazul unei necompetenţe relative sau de ordine privată, ceea ce nu este cazul în speţă, competenţa teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) Codul muncii fiind una exclusivă, ce nu poate fi înlăturată de către părţi.

Reţinând că sediul principal al reclamantei Administraţia Bazinală de Apă Siret este în judeţul Bacău, în raport de dispoziţiile legale invocate, a constatat că excepţia necompetenţei sale teritoriale este întemeiată, iar Tribunalul Bacău este instanţa competentă să soluţioneze litigiul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă la data de 23 ianuarie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 412/D din data de 23 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Suceava. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bacău a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

A constatat că, în speţă, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, iar lipsa personalităţii juridice nu interesează în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior, în raport de dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând că sediul reclamantei se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava, a apreciat că această instanţă este competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentul litigiu, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AN "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în calitate de angajator, în contradictoriu cu pârâta A., se circumscrie materiei litigiilor de muncă, astfel cum acestea sunt definite în dispoziţiile art. 231 Codul muncii şi ale art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenţei de soluţionare a cauzei, se reţine că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul ori, după caz, sediul reclamantul. De asemenea, prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 trimit la instanţa competentă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, text de lege aplicabil în situaţia în care calitatea de reclamant revine salariatului.

Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces. În reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară, reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenţei în raport de sediul "unităţii", aşadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În cauza pendinte, se constată că instanţele între care s-a ivit conflictul de competenţă nu au interpretat diferit norma de drept aplicabilă, ci divergenţa poartă asupra entităţii care are calitatea de reclamantă în litigiu şi care a formulat acţiunea, ca angajator.

În speţă, la dosarul Tribunalului Bacău se află precizările în cuprinsul cărora se menţionează că are calitatea de reclamantă în cauză Administraţia Bazinală Siret - Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în jud. Suceava.

În determinarea instanţei competente să soluţioneze cauza nu prezintă relevanţă aceste precizări, câtă vreme ele nu provin de la persoana reprezentată, ci de la reprezentantul convenţional al acesteia, care nu a făcut dovada că exprimă punctul de vedere al persoanei juridice reprezentate.

Conform celor menţionate în cererea de chemare în judecată şi în împuternicirea aflată la fila nr. 9 din dosarul Tribunalului Suceava, acţiunea a fost formulată de reclamanta A.N. "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret, cu sediul în judeţul Bacău, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în Suceava, această din urmă entitate având calitatea doar de persoană împuternicită de reclamantă să o reprezinte în derularea litigiului şi nu calitatea de parte în proces.

Calitatea de persoană împuternicită a Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava de către reclamanta A.N. "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret rezultă fără echivoc din împuternicirea ataşată cererii de chemare în judecată, în cuprinsul căreia se menţionează că Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava este împuternicită să reprezinte reclamanta în litigiile cu agenţii economici şi cu persoane fizice aflate pe aria administrativă a S.G.A. Suceava.

Faptul că reclamanta a împuternicit pentru derularea acţiunii o unitate care îşi are sediul în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava nu poate atrage competenţa acestui tribunal, ca instanţă de la sediul reclamantului.

Indicarea sediului procedural la adresa unităţii fără personalitate juridică, în condiţiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenţei teritoriale, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul acesteia.

În plus, dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii stabilesc o competenţă teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată de alegerea reclamantului angajator şi nici de dreptul comun în materie de competenţă teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

Reţinând că sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, care are calitatea de reclamantă în cauză, se află în judeţul Bacău, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, ca instanţa în circumscripţia căreia se află sediul societăţii reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.06.2018.