Patent annulment retroactively extinguishes standing; infringement damages action fails for lack of active standing.

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 23 martie 2009, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată S.C. F. S.A., solicitând să se constate că pârâta a încălcat şi încalcă drepturile de proprietate industrială ale reclamanţilor asupra invenţiei denumită "X", protejate prin brevetul de invenţie nr. x din data de 30 noiembrie 2007, să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor reprezentând beneficiul economic realizat prin utilizarea neautorizată a invenţiei în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008, ce urmează a se stabili în urma unei expertize tehnice, să fie obligată pârâta la plata sumelor datorate şi a indicelui de inflaţie, precum şi a dobânzii legale aferente de la data introducerii acţiunii, până la data plăţii efective şi la cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanţii au arătat că sunt deţinătorii exclusivi ai dreptului asupra invenţiei.

Astfel, reclamanţii A., B., C. şi defunctul G. au brevetat invenţia denumită "X", pentru care Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a emis brevetul de invenţie nr. x din data de 30 noiembrie 2007.

Pârâta a utilizat şi utilizează invenţia la un număr cuprins între 65-84 de motoare în cadrul EM Jilţ, urmând a se stabili numărul exact, perioadele şi timpii de funcţionare prin intermediul unei expertize tehnice de specialitate.

Prin această utilizare pârâta a obţinut beneficii nejustificate, rezultat al efectelor economice ale invenţiei, cele mai însemnate fiind reducerile de costuri aferente cheltuielilor de investiţii, cheltuielilor de întreţinere, consumului de energie electrică, consumului de covor de cauciuc şi consumului de role superioare şi inferioare.

Pârâta nu este autorizată să utilizeze obiectul invenţiei şi a refuzat în mod continuu încheierea unui contract cu reclamanţii, fie de licenţiere, fie de cesiune pentru a putea utiliza în mod legal obiectul invenţiei.

În drept au invocat dispoziţiile art. 942, 969, 970, 1079, 1088 C. civ., O.G. nr. 9/2000 şi Legea nr. 64/1991.

Prin sentinţa civilă nr. 42 din data de 9 februarie 2010, Tribunalul Gorj a admis în parte acţiunea în constatare şi pretenţii formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva pârâtei S.C. F. S.A.

A respins excepţiile invocate de pârât privind lipsa calităţii procesuale active şi lipsa calităţii procesuale pasive.

A constatat prescris dreptul la acţiune pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 19 martie 2006.

A constatat că pârâta a aplicat invenţia "X" în carierele Jilţ Nord şi Jilţ Sud la utilajele tehnologice în afara unui cadru contractual în perioada 20 martie 2006 - 31 decembrie 2008.

A obligat pe pârâtă la câte 1.374.023 RON către fiecare reclamant: A., B. şi C. şi la câte 68.7011,5 RON către fiecare reclamant: D. şi E., reprezentând drepturi băneşti cuvenite inventatorilor, reactualizate până la 31 octombrie 2009 pentru aplicarea invenţiei în perioada 20 martie 2006 - 31 decembrie 2008.

A obligat pe pârâtă şi la plata către reclamanţi a dobânzilor legale aferente acestor sume de la data introducerii acţiunii, 20 martie 2009 şi până la achitarea efectivă a sumelor.

A obligat pe pârâtă la câte 4.840,53 RON cheltuieli de judecată către fiecare reclamant: A., B. şi C. şi la câte 2.420,26 RON, cu acelaşi titlu, către fiecare reclamant: D. şi E.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Gorj, în esenţă, a reţinut următoarele:

Din probele administrate în cauză rezultă că taxele de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie sunt plătite până la data de 8 iulie 2009, precum şi că s-a făcut dovada transmiterii drepturilor izvorâte din brevet reclamanţilor D. şi E., cuvenite inventatorului G., transmitere prin succesiune legală ce a fost publicată în buletinul oficial de proprietate industrială, fiind îndeplinite cerinţele art. 47 din Legea nr. 64/1991.

Analizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a înlăturat susţinerile reclamanţilor potrivit cărora a fost întreruptă prescripţia ca urmare a cererii de chemare în judecată şi a negocierilor ulterioare, acţiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2008, reţinând, pe de o parte, că cerinţa privind recunoaşterea dreptului prevăzut de art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/158 pentru întreruperea prescripţiei nu este îndeplinită, iar, pe de altă parte, că dosarul nr. x/2008 a fost finalizat prin sentinţa nr. 275 din data de 2 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj prin care s-a constatat perimată acţiunea reclamanţilor, iar potrivit art. 16 lit. c) din decret, prescripţia nu este întreruptă dacă s-a pronunţat perimarea.

Pe fondul pricinii, tribunalul a constatat că reclamanţii au calitate procesuală activă, fiind titularii brevetului de invenţie care se bucură de protecţie legală pe o perioadă de 20 ani, cu începere de la data de 8 iulie 2005.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a calculat eficienţa economică obţinută de pârâtă, prin folosirea invenţiei fără drept în carierele Jilţ Nord şi Jilţ Sud, în perioada 20 martie 2008 - 31 decembrie 2008, fiind obligată la plata sumei stabilite de comisia de experţi, reactualizată cu coeficientul de devalorizare a monedei naţionale, şi la plata dobânzilor legale de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective.

Prin decizia nr. 188 din data de 15 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. F. S.A., în contradictoriu cu reclamanţii A., B., C., D. şi E. şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a constatat în mod just că reclamanţii au calitate procesuală activă pentru a solicita despăgubiri pentru folosirea fără drept de către pârâtă a invenţiei "x", cu privire la care li s-a eliberat brevetul de invenţie nr. x din data de 30 noiembrie 2007, temeiul juridic al cererii fiind dispoziţiile răspunderii civile delictuale, cu sediul în art. 998 şi 999 C. civ.

A apreciat că reclamanţii, în calitate de titulari de brevet şi succesorii lor în drepturi, beneficiază de drepturile conferite de art. 32 din Legea nr. 64/1991 republicată, şi pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul produs prin utilizarea invenţiei fără drept de către terţe persoane.

Curtea a constatat că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 64/1991 nu sunt incidente, întrucât se referă exclusiv la ipoteza în care nu există identitate între persoana inventatorului şi cea a titularului de brevet, iar în cauză reclamanţii au atât calitatea de inventatori, cât şi de titulari de brevet.

Cât priveşte expertiza întocmită la prima instanţă, curtea de apel a reţinut că lucrarea a fost întocmită de o comisie formată din doi experţi, specialitatea contabilitate şi mine geologie, care au răspuns punctual la obiectivele stabilite de tribunal, concluziile expertizei întemeindu-se pe documentele şi informaţiile prezentate de pârâtă.

Totodată, a arătat că nu se poate aprecia asupra caracterului inadmisibil al primului capăt de cerere formulat de reclamanţi, constând în constatarea faptului că pârâta a încălcat drepturile de proprietate industrială ale reclamanţilor asupra invenţiei brevetate, întrucât această împrejurare s-a constituit într-o chestiune prejudicială soluţionării acţiunii în pretenţii fundamentată juridic pe dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ., şi a avut ca finalitate tocmai stabilirea caracterului ilicit al faptei pârâtei generatoare de prejudicii pentru reclamanţi.

De altfel, apelanta nu justifică niciun interes în invocarea acestei critici, întrucât examinarea acţiunii promovate presupunea analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, printre care şi cea privind existenţa unei fapte ilicite săvârşită de pârâtă.

Curtea de apel a apreciat şi că prima instanţă nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ci a soluţionat cauza în limitele învestirii, cu respectarea principiului disponibilităţii, reglementat de art. 129 C. proc. civ.

Astfel, a reţinut că prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat despăgubiri reprezentând beneficiul economic realizat prin utilizarea neautorizată a invenţiei în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008, reactualizate cu indicele de inflaţie, şi plata de dobânzi legale aferente, de la data introducerii acţiunii şi până la momentul plăţii efective, iar experţii desemnaţi au determinat cuantumul daunelor, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, respectiv prin luarea în considerare atât a pagubei efectiv produse, cât şi a beneficiului nerealizat de victimă.

Potrivit principiului nominalismului monetar, creditorul este îndreptăţit să primească de la debitorul său suma exactă de bani pe care acesta din urmă a datora.

În condiţiile inflaţiei, actualizarea sumei datorate în raport de coeficientul de devalorizare a monedei naţionale reprezintă aducerea debitului la valoarea actuală a monedei, astfel încât prejudiciul suferit prin neachitarea debitului la termen să fie integral acoperit. În acelaşi timp, actualizarea sumelor nu exclude acordarea dobânzilor legale ce se cuvin creditorului, în temeiul dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta F. S.A., apreciind că decizia atacată este nelegală şi invocând motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a considerat că hotărârea curţii de apel este nelegală, fiind dată fără temei legal, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi se sprijină pe motive străine de natura pricinii.

Astfel, acţiunea formulată de reclamanţi era inadmisibilă şi trebuia respinsă ca atare, întrucât cererea a fost motivată în drept pe prevederile art. 998 C. civ., răspunderea civilă delictuală, iar instanţa trebuia să constate că reclamanţii nu au respectat procedura prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, în sensul că unii dintre reclamanţi, şi anume B. şi C., aveau calitatea de salariaţi ai unităţii şi trebuiau să informeze unitatea în scris despre crearea şi stadiul invenţiei, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din aceeaşi lege, implementând soluţia pe utilajele din carierele pârâtei.

Pe de altă parte, a susţinut că instituţia răspunderii civile delictuale, prevăzută în art. 998 C. civ., reglementează acţiunile delictuale sau inacţiunile care conduc la un prejudiciu în patrimoniul unei persoane, reprezentând dreptul comun în materia răspunderii civile în lipsa unor raporturi contractuale.

Deşi brevetul de invenţie conferă titularului său un drept de proprietate, totuşi prin folosirea unei invenţii fără acordul titularului nu se poate vorbi despre un prejudiciu creat în patrimoniul acestuia în sensul material aşa cum este reglementat de art. 998 C. civ., deoarece nu se modifică nimic în patrimoniul persoanei în sensul material. În plus, invenţia "X" nu poate fi utilizată de către persoane fizice fiind destinată exclusiv acţionării unor subansambluri electrice industriale.

Din acest punct de vedere, recurenta-pârâtă a apreciat că în speţă cererea nu poate fi încadrată în temeiul juridic invocat de intimaţii-reclamanţi, neavând aplicabilitate instituţia prevăzută de art. 998 C. civ., deoarece legea specială este Legea nr. 64/1991, urmând a se da relevanţă art. 36 alin. (1) din lege, care prevede că drepturile patrimoniale ale unui inventator se stabilesc pe bază de contract.

Arătând că nu există un contract, culpă ce revine intimaţilor-reclamanţi, a susţinut că se impune ca acţiunea să fie respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte.

De asemenea, critică hotărârea atacată şi sub aspectul obligării sale la plata unui indice de inflaţie inclusiv pentru anii 2006-2009.

A precizat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie de la data introducerii acţiunii (de la data de 23 martie 2009 la data plăţii) şi nu pe toată perioada revendicată, iar instanţa nu doar a obligat-o la mai mult decât s-a cerut, dar i-a creat şi un prejudiciu deosebit de mare, având în vedere că la sumele mari stabilite s-au aplicat şi indicele de inflaţie şi dobânda legală, în opinia sa, fără temei legal.

Mai mult de cât atât, a susţinut că, admiţând ca obiectiv actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie pentru sume stabilite drept eficienţă economică pe perioada 20 martie 2006 - 31 decembrie 2008, instanţa a aplicat indicele de inflaţie la sume care nu făceau obiectul acţiunii.

Totodată, a apreciat că a fost acordată o dublă reparaţie deoarece pentru perioada 20 martie 2009 - octombrie 2009 sumele au fost deja indexate cu indicele de inflaţie.

Recurenta-pârâtă a considerat şi că O.G. nr. 9/2000 nu este aplicabilă în cauză câtă vreme între părţi nu există un contract care trebuia să stabilească data scadentă pentru eventualele sume datorate. Pentru actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie este necesar a se avea în vedere existenţa unor date şi termene în condiţiile art. 1081 şi următoarele C. civ. şi a unor raporturi contractuale care să stabilească natura obligaţie şi cuantumul acesteia, iar pentru dobânda legală se impune să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de acest act normativ, aspecte care nu se regăsesc în speţa de faţă.

În situaţia în care va fi respinsă susţinerea sa potrivit căreia speţa nu se circumscrie materiei răspunderii civile delictuale reglementate de dispoziţiile art. 998 C. civ., a subliniat că o eventuală reparaţie cu indicele de inflaţie nu poate viza decât perioada de la data pronunţării hotărârii până la data plăţii, deoarece de la această dată se cunosc atât sumele cât şi termenul în care obligaţiile băneşti devin exigibile.

Printr-o altă critică formulată recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea este nelegală şi sub aspectul că prin neexercitarea rolului activ al instanţei s-a produs încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi un prejudiciu în sarcina sa.

Astfel, hotărârea pronunţată de Tribunalul Gorj şi menţinută de instanţa de apel a fost motivată având la bază proba cu expertiza tehnică, căreia i-a fost dată o eficienţă juridică totală, fără să se ţină seama de apărările sale prin care a invocat nelegalitatea efectuării unei expertize în lipsa unui contract încheiat între părţi şi de către experţii care nu aveau specialitatea necesară.

A considerat că instanţa a nesocotit prevederile O.G. nr. 2/2000 privind activitatea de expertiză tehnică judiciară şi a încălcat dispoziţiile art. 201 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., numind un expert tehnic principal (H.) care nu avea specialitatea necesară efectuării unei expertize vizând domeniul electromecanic sau electric, deşi s-a opus numirii unui astfel de expert.

Recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa a încălcat şi prevederile art. 202 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că sintagma "potrivit legii" din cuprinsul acestor dispoziţii se referă la aplicarea art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 potrivit căruia persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar sau de specialist poate efectua expertize tehnice judiciare numai în specialitatea în care a fost atestat.

Niciuna dintre specializările expertului tehnici H., acelea de expert mine-geologie, sau ale expertului asistent I. sau ale expertului contabil J. nu sunt specializări compatibile în sensul Nomenclatorului specializărilor menţionat în O.G. nr. 2/2000.

Nerespectând procedura legală de numire a unor experţi autorizaţi să efectueze expertiza dispusă în cauză, prevederile C. proc. civ. şi ale O.G. nr. 2/2000, instanţa, cu concursul experţilor, a creat societăţii un prejudiciu nejustificat, reprezentat de sume foarte mari de bani.

A mai susţinut că potrivit opiniei unei comisii interne la capitolul "Consum covor de cauciuc" nu există economie, însă instanţa a dat valoare probantă mai mare concluziilor unui expert care nu are autorizarea necesară să efectueze o expertiză într-un domeniu în care nu are specializare.

Se impunea numirea unui laborator sau institut de specialitate de către instanţa de judecată şi nu de către unul dintre intimaţii-reclamanţi, în cauză experţii având în vedere un buletin de analiză efectuat de către un terţ la iniţiativa şi pe baza metodologiei de calcul solicitate de către intimatul-reclamant B., fără ca recurenta-pârâtă să fi avut posibilitatea să formulez întrebări sau obiective în condiţiile art. 201 alin. (3) C. proc. civ., fiind astfel încălcate prevederile art. 201 alin. (2) din acelaşi cod.

În raport de motivele de recurs invocate, recurenta-pârâtă a solicitat, în principal, admiterea recursului şi respingerea acţiunii introductive în totalitate, iar, în subsidiar, casarea deciziei, admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

La data de 17 mai 2011, recurenta-pârâtă a depus precizări (dezvoltare a motivelor de recurs), prin care, raportat la dispoziţiile legale a căror încălcare a invocat-o, a susţinut că motivele de recurs vizează nelegalitatea hotărârii şi nu netemeinicia acesteia.

Totodată, a menţionat jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în susţinerea faptului că drepturile autorilor unei invenţii se stabilesc numai pe bază de contract şi a arătat că în doctrină s-a reţinut că expertul judiciar este un organ adiacent al instanţei, autonom şi obligat la obiectivitate, care furnizează instanţei - în calitate de asistent - cunoştinţe de specialitate din domenii străine instanţei, iar expertiza - în calitate de probă doveditoare - determină obţinerea de cunoştinţe asupra faptelor.

A dezvoltat aspecte vizând lipsa specializării cerute de lege a experţilor, precum şi incompatibilitatea a doi dintre aceştia (H. şi I.) în raport de calitatea de foşti salariaţi ai unităţilor componente ale recurentei-pârâte.

În plus, a arătat că expertul I. a fost condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Braşov pentru prejudicii aduse unităţii miniere la care a lucrat.

Recurenta-pârâtă a apreciat că lipsa cunoştinţelor de specialitate atestate printr-o calitate de expert tehnic judiciar în domeniul brevetelor de invenţie face ca actele îndeplinite de experţi să fie nule.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2011 Înalta Curte a suspendat judecata recursului până la soluţionarea irevocabilă a dosarului x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reţinând că acesta are ca obiect anularea brevetului de invenţie care stă la baza acţiunii din prezenta cauză, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 14 septembrie 2012, Înalta Curte a luat act de transmisiunea legală de calitate procesuală de la S.C. F. S.A. către S.C. K. S.A. şi a menţinut suspendarea judecării recursului astfel cum a fost dispusă prin încheierea din data de 20 mai 2011. Măsura suspendării judecării recursului a fost menţinută şi prin încheierea de şedinţă pronunţată în cauză la data de 18 martie 2014, reţinându-se că subzistă temeiurile care au determinat suspendarea.

Recurenta-pârâtă, la data de 12 iunie 2017, a depus cerere de repunere a cauzei pe rol arătând că a încetat motivul suspendării.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 29 mai 2018, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi modificarea sentinţei civile nr. 42 din data de 9 februarie 2010 a Tribunalului Gorj, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată nemaiexistând temei legal pentru obligarea sa la plata unor despăgubiri, întrucât brevetul de invenţie care a stat la baza pretenţiilor din prezenta pricină a fost anulat.

Înalta Curte a repus cauza pe rol la data de 5 iunie 2018, constatând că a fost soluţionat irevocabil dosarul în considerarea căruia s-a dispus suspendarea judecăţii prezentului recurs.

Intimaţii-reclamanţi A., D., C. şi B. au formulat o nouă cerere de suspendare a judecării recursului, cerere care a fost respinsă în şedinţa din data de 5 iunie 2018, astfel cum s-a reţinut în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând cu prioritate decizia recurată prin prisma motivului de ordine publică vizând calitatea procesuală activă a reclamanţilor, în contextul situaţiei juridice generate de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de anulare a brevetului care a stat la baza iniţierii prezentului demers judiciar, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamanţii au solicitat să se constate că pârâta Societatea K. S.A. a încălcat şi încalcă drepturile de proprietate industrială ale reclamanţilor asupra invenţiei denumită "X", protejate prin brevetul de invenţie nr. x din data de 30 noiembrie 2007 şi să fie obligată aceasta la plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a acestei împrejurări.

Ulterior promovării acţiunii, prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2011, reclamanta S.C. F. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii A., B., C., D., E. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea în întregime a brevetului de invenţie nr. x emis pe numele pârâţilor, obiectul invenţiei fiind "x", să se constate că pârâţii C. şi B. au încălcat obligaţia de informare a societăţii asupra realizării unei invenţii, să se dispună obligarea acestora la plata prejudiciului creat, în situaţia în care primul capăt de cerere se va respinge.

Prin sentinţa civilă nr. 122 din data de 19 ianuarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. F. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, A., B., C., D. şi E. Astfel, a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere având ca obiect anularea brevetului de invenţie nr. x pentru motivele prevăzute de art. 54 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 64/1991, a respins primul capăt de cerere având ca obiect anularea brevetului de invenţie nr. x pentru motivele prevăzut de art. 54 lit. d) şi e) din Legea nr. 64/1991, ca prescris, a respins cel de al doilea capăt de cerere, ca prescris, având ca obiect acordarea de despăgubiri şi, ca neîntemeiat, pentru cererea de constatare a încălcării de către pârâţi a obligaţiei de informare a unităţii asupra realizării invenţiei ce face obiectul brevetului de invenţie nr. x şi a obligat reclamanta la 4.000 RON cheltuieli de judecată către pârâţii persoane fizice.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 415A din data de 1 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2011, a admis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 122 din data de 19 ianuarie 2012, sentinţă pe care a schimbat-o în parte. A admis în parte cererea, a dispus anularea brevetului de invenţie nr. x şi a menţinut dispoziţiile sentinţei vizând respingerea ca prescrise a două capete de cerere.

Decizia instanţei de apel a devenit irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 922 din data de 26 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2011.

În cauză, reclamanţii au susţinut că pretenţiile lor sunt întemeiate ca urmare a calităţii de titulari ai brevetului şi au invocat că pârâta nu are un drept de utilizare a invenţiei, faptele acesteia constituind acte de contrafacere în sensul prevăzut de art. 59 raportat la art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.

Instanţa de apel a apreciat că tribunalul a constatat în mod corect că reclamanţii au calitate procesuală activă pentru a solicita despăgubiri pentru folosirea fără drept de către pârâtă a invenţiei, cu privire la care s-a eliberat brevetul de invenţie nr. x din data de 30 noiembrie 2007, aceştia, în calitate de titulari de brevet şi succesorii lor în drepturi, beneficiind de drepturile conferite de art. 32 din Legea nr. 64/1191 republicată şi putând solicita despăgubiri pentru prejudiciu produs prin utilizarea fără drept a invenţiei de către terţe persoane.

Înalta Curte reţine că brevetul de invenţie este un titlu de protecţie specific, care asigură titularului dreptul exclusiv de exploatare, iar, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate prin acordarea unui brevet de invenţie.

Dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei poate fi încălcat prin fapte alte terţelor persoane, în această situaţie, titularul brevetului având posibilitatea de a cere instanţei repararea daunelor suportate prin folosirea fără drept a invenţie, pentru prejudiciile cauzate având dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 prevăd că brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată, astfel că, drepturile conferite de brevet există atât timp cât acesta este valabil.

Potrivit reglementărilor aplicabile în materie, efectele unui brevet sunt limitate în spaţiu şi timp, iar conform art. 54 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit.

Existenţa unui brevet şi a unor drepturi decurgând dintr-un asemenea brevet în patrimoniul reclamanţilor interesează tocmai legitimarea procesuală activă, condiţie de exerciţiu a acţiunii civile.

Ca urmare a anulării brevetului de invenţie, titularii acestuia nu mai beneficiază de niciun drept recunoscut şi garantat de Legea nr. 64/1991, astfel încât nu mai pot invoca încălcarea dreptului de proprietate industrială sau alte pretenţii legate de acest drept.

Consecinţa pe plan procesual a anulării brevetului ai căror titulari erau reclamanţii şi care a stat la baza promovării prezentei acţiunii este lipsa calităţii procesuale active a acestora.

Având în vedere că în iniţierea prezentului litigiu intimaţii-reclamanţi s-au prevalat, astfel cum au arătat prin cererea de chemare în judecată, de un drept recunoscut de Legea nr. 64/1991, în calitate de titulari ai brevetului de invenţie şi, respectiv, de succesori în drepturi ai titularului, nu pot fi primite apărările acestora prin care au apreciat că motivul de ordine publică privind lipsa calităţii procesuale active nu este incident în cauză în raport al temeiului de drept al acţiunii reprezentat de art. 998 C. civ.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 19 martie 2006, Înalta Curte reţine că această dispoziţie a primei instanţe nu a fost criticată şi nu a făcut obiectul analizei în căile de atac şi, prin urmare, o va menţine.

Totodată, având în vedere, cu prioritate, cele constatate cu privire la lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, în cauză nu mai interesează aspectul vizând calitatea procesuală pasivă a pârâtei.

În raport de soluţia ce va pronunţa în prezentul recurs şi de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., nu va fi menţinută nici dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, întrucât aceştia nu se mai află în poziţia părţii care a câştigat procesul.

Înalta Curte, în raport de motivul de recurs de ordine publică care a fost găsit întemeiat, reţine că nu se mai impune analiza celorlalte motivelor de recurs formulate de către recurenta-pârâtă şi nici a celorlalte aspecte invocate în cauză.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curtea va admite recursul, va modifica decizia recurată, va admite apelul pârâtei, va schimba în parte sentinţa primei instanţe, va respinge acţiunea, pentru perioada 20 martie 2006 - 31 decembrie 2008, pentru lipsa calităţii procesuale active şi va menţine dispoziţia privind prescripţia dreptului la acţiune, pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 19 martie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Societatea K. S.A. împotriva deciziei nr. 188 din data de 15 iunie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Modifică decizia în sensul că:

Admite apelul declarat de aceeaşi pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 42 din data de 9 februarie 2010 a Tribunalului Gorj, secţia civilă.

Schimbă în parte sentinţa în sensul că:

Respinge, pentru lipsa calităţii procesuale active, acţiunea formulată de reclamanţii A., D., C., B. şi E. în contradictoriu cu pârâta Societatea K. S.A., pentru perioada 20 martie 2006 - 31 decembrie 2008.

Menţine dispoziţia referitoare la prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 19 martie 2006.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.06.2018.