Negative jurisdictional conflict: Exclusive territorial competence for labor disputes determined by plaintiff's headquarters rather than representative's location

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 28.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta AN "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul Hidrotehnic Independent Siret a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2259 RON, reprezentând contravaloarea a 1/12 din prima de vacanţă, a 1/12 din cel de al 13-lea salariu, a tichetelor de masă, a diferenţei sporului de vechime, pe care acesta a încasat-o de la angajatorul Administraţia Naţională Apele Române/Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul Hidrotehnic Independent Siret, în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, rezultat al recalculării drepturilor salariate, conform dispoziţiilor Deciziei Directorului General al Administraţiei Naţionale "Apele Române" nr. 816/14.12.2015 şi a Notei ANAR nr. 24484/14.12.2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

Prin sentinţa nr. 1529 din 14 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că obiectul principal al acţiunii îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând sumă nedatorată şi încasată de la reclamantă în calitate de angajator, temeiul de drept invocat fiind art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

În materia conflictelor de drepturi, potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul. Similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În conformitate cu dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 107/1996, (1) În coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" care funcţiona cu statut de regie autonomă. (2) Administraţia Naţională "Apele Române" are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică.

Faţă de aceste prevederi legale, s-a constatat că Administraţia Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, ea fiind şi titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Drept urmare, sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) din Codul muncii este sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, independent de existenţa unor subunităţi fără personalitate juridică şi chiar dacă raportul juridic din speţă judecăţii s-a derulat la această subunitate. Aşa fiind, cum sediul principal al acesteia este în mun. Bacău, s-a decis declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

La rândul său, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a pronunţat sentinţa nr. 349 din data de 4 aprilie 2018, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

La solicitarea instanţei, prin precizările depuse la data de 06.02.2018, s-a arătat că, în cauză, reclamant este "Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul Hidrotehnic Independent Siret, care stă în judecată în nume propriu".

La termenul din 4 aprilie 2018, la solicitarea completului de judecată, reprezentantul convenţional al Administraţiei Bazinale de Apă Siret a arătat că reclamantul în prezenta cauză este Sistemul Hidrotehnic Independent Siret. S-a arătat că motivul pentru care în cererea de chemare în judecată iniţială a fost trecută şi A.N. Apele Române, şi Administraţia Bazinală de Apă Siret, este acela că Sistemul Hidrotehnic Independent Siret, deşi are calitatea de angajator, nu are personalitate juridică.

Instanţa a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, evocate anterior, apreciind că, în ceea ce priveşte calitatea de reclamant, aceasta o are Sistemul Hidrotehnic Independent Siret. Lipsa personalităţii juridice nu interesează în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior, şi în raport de art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Cum sediul reclamantului se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava, s-a apreciat că această instanţă este competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Tribunalului Bacău, pentru considerentele ce succed:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect un conflict de muncă, astfel cum acesta este definit în dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenţei de soluţionare a cauzei, se reţine că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul ori, după caz, sediul sau locul de muncă reclamantul. Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Aşadar, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenţei în raport de sediul "unităţii", aşadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

Conflictul negativ de competenţă cu a cărui soluţionare este învestită Înalta Curte nu a fost generat de raportarea la norme de competenţă diferite, întrucât ambele instanţe care s-au dezînvestit reciproc au considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ci a fost determinat de aplicarea acestor dispoziţii legale în speţă, în ceea ce priveşte calitatea de reclamant, pe care ar putea să o aibă diversele unităţi menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 107/1996: (1) În coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" care funcţiona cu statut de regie autonomă. (2) Administraţia Naţională "Apele Române" are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică.

În speţă, se constată că acţiunea a fost formulată de A.N. Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul Hidrotehnic Independent Siret. Dat fiind caracterul obligatoriu al indicării elementelor oricărei cereri de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la numele sau denumirea părţilor şi numele reprezentantului, menţiunile din cuprinsul cererii deduse judecăţii relevă calitatea de reclamantă a A.N. Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret.

Mai mult, în speţă, din dosarul Tribunalului Suceava se află împuternicirea acordată de către Administraţia Bazinală de Apă Siret, cu sediul în judeţul Bacău, în favoarea Sistemului Hidrotehnic Independent Siret, cu sediul în judeţul Suceava, pentru a reprezenta instituţia în litigiile cu agenţi economici şi persoanele fizice aflate pe aria administrativă a S.H.I. Siret, fapt ce demonstrează că Sistemul Hidrotehnic Independent Siret acţionează ca mandatar al reclamantei Administraţia Bazinală de Apă Siret şi nu poate întruni concomitent calitatea de reclamant si aceea de mandatar.

Astfel, în determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial, este important sediul unităţii ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unităţii fără personalitate juridică, care acţionează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul mandatarului.

Calitatea de mandatar a Sistemului Hidrotehnic Independent Siret şi instituţia reprezentării nu au efecte juridice în planul competenţei şi nu atrag o anume competenţă, ci reprezintă mijloace procedurale prin care părţile înţeleg să figureze în proces.

Împrejurarea că la termenul din 4 aprilie 2018, reprezentanta Administraţiei Bazinale de Apă Siret a precizat că reclamant în prezenta cauză este Sistemul Hidrotehnic Independent Siret, cu sediul în Suceava, nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce priveşte competenţa teritorială, atâta vreme cât precizarea a fost făcută verbal, fără a fi depus un înscris în acest sens din care să rezulte că acesta este punctul de vedere al persoanei juridice reprezentate, respectiv Administraţia Bazinală de Apă Siret.

Indicarea sediului procedural la adresa unităţii fără personalitate juridică, în condiţiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, fără a constitui criteriu de stabilire a competenţei teritoriale.

În plus, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii stabilesc o competenţă teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului şi nici de dreptul comun în materie de competenţă teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

Întrucât sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret se află în judeţul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanţa de la sediul societăţii reclamante.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.05.2018.