Inadmissibility of cassation appeal against appellate decision on property restitution claims under Law 165/2013, which admits only appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2013, pe rolul Judecătoriei Bacău, astfel cum a fost precizată la data de 21 mai 2013 şi, respectiv, la data de 10 iulie 2013, reclamanta A. a chemat în judecată Prefectura judeţului Neamţ şi Primăria - Consiliul Local Târgu Neamţ, solicitând repunerea în termenul de formulare a cererii de restituire a imobilului situat în Târgu Neamţ, anularea contractelor de vânzare-cumpărare ale chiriaşilor, prin care au fost vândute părţi din imobilul mai sus-menţionat, în temeiul Legii nr. 112/1995 şi restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Neamţ, repunerea în termenul de solicitare a restituirii în natură a imobilului pe calea prevăzută de Legea nr. 112/1995.

Prin sentinţa civilă nr. 5641 din 13 septembrie 2013, Judecătoria Bacău, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ.

Prin sentinţa civilă nr. 409 din 13 martie 2014, pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Ulterior, prin completarea din data de 6 iunie 2014, înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamanta a estimat imobilul la valoarea de 200.000 euro, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru nesoluţionarea în termen rezonabil a cererii de acordare a despăgubirilor la care este îndreptăţită în temeiul Legii nr. 10/2001, iar prin precizarea din data de 18 februarie 2015, a arătat că înţelege să renunţe la cererea de restituire în natură a imobilului, neavând posibilitatea să o timbreze şi a reiterat cererea de chemarea în judecată, în calitate de pârât, a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând obligarea acesteia la plata sumei indexate, rezultate din vânzarea din 1995 a imobilului şi finalizarea dosarului de restituire nr. x de evaluare a despăgubirilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1176 din 16 iunie 2015, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 1268 din 30 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV -a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Neamţ a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare, fiind suspendată judecata până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia nr. 241 din data de 2 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost stabilită competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, în raport de prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013, raportat la art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 221 din data de 6 februarie 2017, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a respins, ca rămase fără obiect, excepţiile invocate de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, privind necompetenţa materială a instanţei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în capătul de cerere privind obligarea la soluţionarea dosarului nr. x/2007 şi, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de aceeaşi pârâtă. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi, în consecinţă, a respins capătul de cerere din acţiunea reclamantei A., având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata, în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, a "sumei încasate, indexate, actualizate de stat la vânzarea din 1995 a imobilului către chiriaşi", precum şi capătul de cerere privind plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, ca rămase fără obiect, capetele de cerere din acţiunea modificată şi completată formulată împotriva pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor având ca obiect obligarea pârâtei de a finaliza în termen de 40 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei, dosarul nr. x/2007 şi la plata de daune cominatorii de 15 euro/zi de întârziere.

A luat act de renunţarea reclamantei A. la judecata capătului de cerere având ca obiect revendicarea imobilului situat în Târgu Neamţ, în contradictoriu cu pârâţii Prefectura judeţului Neamţ, Primăria oraşului Târgu Neamţ şi Consiliul Local Târgu Neamţ.

În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., a fost anulat capătul de cerere din acţiunea reclamantei având ca obiect "anularea contractelor de vânzare a imobilului către chiriaşi" formulat în contradictoriu cu pârâţii Prefectura judeţului Neamţ, Primăria oraşului Târgu Neamţ şi Consiliul Local Târgu Neamţ.

A fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere din acţiunea reclamantei având ca obiect "repunerea în termen la Legea nr. 112/1995 pentru restituirea în natură a imobilului".

Prin decizia civilă nr. 696 din data de 13 septembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelul formulat de reclamanta A., precum şi apelul incident promovat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 221 din 6 februarie 2017 a Tribunalului Neamţ, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, la data de 2 februarie 2018.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 16.03.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 20.03.2018, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Recurenta A. şi intimatele Primăria - Consiliul Local al oraşului Târgu Neamţ şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au depus punct de vedere asupra raportului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În raport de capetele de cerere soluţionate de Tribunalul Neamţ prin sentinţa civilă nr. 221 din data de 6 februarie 2017, se constată că acţiunea principală a vizat obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la soluţionarea dosarului nr. x/2007, la plata, în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, a sumei încasate, indexate, actualizate de stat la vânzarea din 1995 a imobilului către chiriaşi", precum şi la plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere.

În raport de regulatorul de competenţă pronunţat prin decizia nr. 241 din data de 2 februarie 2016, în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se reţine că acţiunea formulată în capetele de cerere arătate, are ca temei juridic dispoziţiile art. 3 şi 35 din Legea nr. 165/2013.

În condiţiile soluţionării capetelor de cerere principale în temeiul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013, hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Astfel, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2015:

"Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora".

Art. 35 din actul normativ sus indicat prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ.:

"De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţa de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Din coroborarea dispoziţiilor legale sus-evocate, rezultă că împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, prin care a fost soluţionată cererea de chemare în judecată formulată în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013, poate fi exercitată numai calea de atac a apelului.

Totodată, în cauză au fost formulate trei cereri: o cerere prin care s-a solicitat renunţarea la capătul de cerere ce a avut ca obiect revendicare; o cerere prin care s-a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriaşii, cerere anulată de instanţă în temeiul art. 196 din C. proc. civ. o cerere având ca obiect "repunerea în termen la Legea nr. 112/1995 pentru restituirea în natură a imobilului", respinsă ca inadmisibilă.

Se reţine că, în raport de dispoziţiile art. 123 din C. proc. civ., cererea cu caracter adiţional este de competenţa instanţei care soluţionează cererea principală.

Cum cererea prin care s-a solicitat renunţarea la capătul de cerere având ca obiect revendicare are caracterul unei cererii adiţionale, astfel cum a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 241 din data de 2 februarie 2016, pronunţată în regulator de competenţă, rezultă că revine aceleiaşi instanţe, Tribunalul Neamţ, competenţa de soluţionare pe fond a cauzei.

De asemenea, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 460 din C. proc. civ., rezultă că o astfel de cerere adiţională, nu are semnificaţie pentru determinarea căilor de atac cărora le este supusă o hotărâre de fond.

Prin urmare, capătul de cerere având ca obiect revendicare, la a cărui judecată s-a renunţat de parte, aşa cum rezultă din reţinerea instanţei cuprinsă în dispozitivul sentinţei nr. 221 din data de 6 februarie 2017 a Tribunalului Neamţ, nu atrage după sine o altă competenţă şi o altă cale de atac decât cea mai sus-menţionată, ce decurge din prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

O concluzie similară rezultă şi pentru capătul de cerere având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriaşii în temeiul Legii nr. 112/1995, capăt de cerere anulat de instanţă, în raport de caracterul său informal şi asupra căruia nu s-a realizat o judecată pe fond.

În ceea ce priveşte cererea având ca obiect "repunerea în termen la Legea nr. 112/1995 pentru restituirea în natură a imobilului", Înalta Curte reţine că, faţă de caracterul accesoriu ale acestei cereri în raport de cererea având ca obiect revendicare (văzând şi faptul că partea nu a depus la organul administrativ competent cerere pentru restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 460 alin. (2) din C. proc. civ., în temeiul cărora:

"Dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală."

Conform principiului legalităţii, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Prin urmare, decizia nr. 696 din 13 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă este definitivă, în înţelesul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., motiv pentru care, împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 696 din 13 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 696 din 13 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.05.2018.