Falsified ADN expert report as mediated perjury and resistance to judicial order on DNA sampling

Deliberând asupra apelurilor penale de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a dispus:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., formulată, prin apărătorul ales, de părţile civile B. şi C., reprezentată legal de mama sa B.

În temeiul art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă.

În temeiul art. 67 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.

În temeiul art. 67 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. inculpatul A. urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În art. 45 alin. (5) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 şi urm. C. proc. pen. s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de părţile civile B. şi C., reprezentată legal de mama sa B. şi a fost obligat inculpatul A.:

- la plata sumei de 100.000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale, către partea civilă B.;

- la plata sumei de 100.000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale, către partea civilă C., reprezentată legal de mama sa B.

În temeiul art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (5) C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., până la concurenţa sumelor acordate, dispusă prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 2 iunie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea garantării reparării pagubei şi a executării cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea Raportului de expertiză medico-legală - examen ADN nr. A15/73 din 11 mai 2011 întocmit de experţii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 17.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.470 RON către partea civilă B., reprezentând cheltuieli judiciare.

S-a admis cererea formulată de martorii D. şi E.

În temeiul art. 273 C. proc. pen. cheltuielile de transport prilejuite de chemarea martorilor D. şi E. în faţa instanţei de judecată, în cuantum de 595 RON şi 44,98 GBP, în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:

I. Cu privire la infracţiunea de participaţie improprie la mărturie mincinoasă:

La data de 4 iunie 2009, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-a înregistrat, sub nr. y/4/2009, cererea formulată de B., în calitate de reclamantă în această cauză, în contradictoriu cu A., în calitate de pârât, prin care a solicitat să se constate că este tatăl minorei C., să se dispună încredinţarea minorei spre creştere şi educare reclamantei, să se încuviinţeze ca minora să poarte numele pârâtului şi să fie obligat acesta la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei.

Prin Încheierea din data de 24 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul x/2009 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, s-a dispus efectuarea unei expertize în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, pentru a se stabili dacă pârâtul este tatăl minorei.

Prin Încheierea nr. 2158 din data de 9 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea cauzei sus-menţionate de la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la Judecătoria Târgu Secuiesc, cu păstrarea actelor de procedură efectuate.

În vederea efectuării expertizei sus-menţionate dispuse, la data de 16 mai 2011, în cadrul Laboratorului de Genetică al Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, au fost prelevate probe biologice de la B., C. şi A.

La data de 6 iunie 2011 s-a depus la Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Târgu Secuiesc, prin serviciul registratură al instanţei, Raportul de expertiză medico-legală examen ADN nr. A15/73 din 11 mai 2011 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, care a concluzionat că analiza comparativă a profilelor ADN determinate pornind de la eşantioanele de salivă aparţinând numiţilor B., C. şi A. exclude de la paternitate pe numitul A. în ce priveşte pe minora C. la nivelul locilor ADN D3S1358, TH01, D18S51, Penta_E, D16S539, Penta_D, VWA, D8S1179 şi TPOX şi că numitul A. nu este tatăl biologic al minorei C.

S-a constatat că studiul comparativ al celor trei genotipuri evidenţiate, respectiv DN44, DN45 şi DN46 indică faptul că pentru următorii loci ADN D3S1358, TH01, D18S51, Penta_E, D16S539, Penta_D, VWA, D8S1179 şi TPOX alela paternă din profilul minorei C. nu poate proveni de la numitul A., investigat în calitate de prezumtiv tată biologic, fiind astfel exclus la filiaţia biologică a minorei.

Judecătoria Târgu Secuiesc prin Sentinţa civilă nr. 876 din data de 27 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. x/2009 s-a admis cererea formulată de reclamanta B. împotriva pârâtului A.

A stabilit paternitatea minorei C., născută la 23 martie 2009, în Bucureşti - sectorul 5, cu naşterea înregistrată sub nr. xxx din 24 martie 2009 în Registrul Stării Civile al Primăriei Sectorului 5 Bucureşti şi a constatat că pârâtul A. este tatăl minorei.

A încuviinţat ca minora C. să poarte în viitor numele "BB." în loc de "CC.".

S-a dispus efectuarea cuvenitele menţiuni pe marginea Actului de naştere nr. xxx din 24 martie 2009 din Registrul Stării Civile al Primăriei Sectorului 5 Bucureşti.

A încredinţat spre creştere şi educare mamei reclamante, pe minora C., născută la 23 martie 2009.

A stabilit în sarcina pârâtului şi în favoarea minorei C., născută la 23 martie 2009, o pensie lunară de întreţinere de 262 RON şi a obligat pârâtul să plătească această pensie de întreţinere lunar în favoarea minorei, începând cu data introducerii prezentei şi până la majoratul lui C. sau până la noi dispoziţii ale instanţei de judecată.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 536 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei hotărâri, printre altele, s-a menţionat că s-a depus raportul de expertiză medico-legală - examen ADN, iar reclamanta a solicitat anularea acestuia deoarece probele au fost recoltate în prezenţa expertului parte F., dar au fost prelucrate în lipsa acesteia, deşi ea a fost acceptată de instanţă.

Instanţa a constatat că expertul parte a fost acceptat deja de instanţă şi reclamanta a stăruit pentru participarea sa, astfel a dispus efectuarea unei noi expertize ADN în prezenţa expertului parte al reclamantei.

Pârâtul a arătat că el nu se va mai prezenta pentru o nouă recoltare.

Instanţa nu a avut în vedere raportul de expertiză medico-legală - examen ADN efectuat în lipsa expertului parte încuviinţat pentru reclamantă, acest raport fiind anulat. Pârâtul nu a solicitat o nouă probă cu expertiza ADN, a arătat expres că dacă s-ar mai dispune una nu s-ar prezenta, condiţii în care reclamanta a solicitat să se anuleze raportul de expertiză şi să se ţină seama doar de probele deja existente la dosar.

Prin Decizia civilă nr. 8/A/2013 din data de 31 ianuarie 2013, Tribunalul Covasna, secţia Civilă, a admis apelul declarat de reclamanta B. împotriva Sentinţei penale nr. 876 din 27 iunie 2011 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pe care a schimbat-o în parte, în sensul majorării cuantumului cheltuielilor de judecată pe care a fost obligat pârâtul A. să le plătească reclamantei în fond, de la suma de 536 RON la cea de 4.674,50 RON.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A obligat apelantul pârât să plătească apelantei reclamante suma de 1.650,65 RON cheltuieli de judecată în apel.

Cu ocazia judecării căilor de atac exercitate, apelantul pârât, în baza art. 23 şi art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 1/2000 a solicitat avizarea raportului de expertiză medico-legală de către Comisia Superioară Medico-Legală care funcţionează pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, menţionând că o eventuală refacere a lucrării trebuie să se realizeze asupra probelor biologice deja recoltate şi care nu au fost supuse analizei, fiind conservate în laborator, aşa numitele probe-martor.

Apelanta reclamantă a învederat că este necesar a se reface expertiza ADN, a se efectua în paralel o contraexpertiză la un laborator acreditat din europa după standardele ISO 17025, motivând că expertiza ADN întocmită conţine un rezultat contrar naturii, fiind imposibil ca o femeie să aibă relaţii intime cu un singur bărbat în perioada concepţiei unui copil şi acesta să fie exclus de la paternitate, că expertul parte nu a fost de faţă atunci când probele biologice au fost deschise şi duse în laborator pentru analiză, ceea ce îi creează o puternică incertitudine asupra modului în care s-au analizat probele, în condiţiile în care pârâtul i-a comunicat că va interveni asupra probelor.

În etapa apelului s-a procedat la avizarea expertizei medico-legale prin examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011 de către Comisia Superioară de Medicină Legală "Mina Minovici", după care s-a încuviinţat apelantei reclamante efectuarea unei noi expertize medico-legale de către Laboratorul de Genetică Medico-Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi, cu recoltarea de probe de sânge.

După acordarea a două termene de judecată în apel pentru ca pârâtul să se supună cerinţelor efectuării noii expertize medico-legale, inclusiv după amendarea sa pentru neprezentarea la sediul Institutului de Medicină Legală Iaşi (în condiţiile în care reclamanta şi minora C. s-au deplasat în două rânduri la acest institut), s-a constatat că apelantul pârât refuză să colaboreze în ceea ce priveşte efectuarea noii expertize şi, pe cale de consecinţă, imposibilitatea îndeplinirii acesteia.

În ceea ce priveşte forţa avizului dat de Comisia Superioară de Medicină Legală asupra expertizei anulate, instanţa de apel a reţinut în considerentele hotărârii sus-menţionate că un act nul (expertiza medico-legală) nu îşi poate asana cauza de nulitate prin emiterea unui act ulterior (avizul) care nu a analizat motivul de nulitate anterior reţinut de prima instanţă şi care nu a răspuns situaţiilor de falsă excludere de la paternitate înfăţişate de expertul consilier, de observat fiind că acest aviz pare a avea un caracter general şi formal, neexplicând pe larg sau cel puţin într-un mod rezumativ care sunt considerentele proprii pe care se sprijină, trimiţând în final la verificarea realităţii concluziilor expertizei avizate, pe calea unei examinări distincte în cadrul unui alt laborator prin urmare este cert că un astfel de aviz nu este un act de ultimă judecată profesională medico-legală din moment ce deschide calea unei noi examinări într-un laborator de genetică. Sub acest aspect s-a observat că avizarea expertizei, potrivit cuprinsului avizului, nu exclude verificarea realităţii concluziilor expertizei de către un alt laborator de genetică acreditat în acest scop, avizarea privind strict neconstatarea unor abateri de la normele de prelevare, păstrare şi prelucrare a probelor recoltate.

Astfel, la adoptarea soluţiei, Tribunalul Covasna a avut în vedere că, în lipsa unei testări complexe pornind de la proba de sânge, sunt însă incontestabile naşterea unui copil pe fondul unei relaţii de convieţuire dintre părţi şi voinţa pârâtului de a nu mai colabora la efectuarea unei alte expertize, zădărnicind astfel posibilitatea reală de a se extinde cercetarea şi la alţi markeri genetici, toate acestea pe fondul anulării primului raport de expertiză pentru neimplicarea expertului parte în toate fazele lucrării medico-legale, raport care în ciuda unor concluzii relativ ferme să dea în continuare îndoială asupra justeţei concluziilor sale.

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă pentru cauze cu minori şi familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 1231/R din data de 13 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2011, a admis recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 8/A din 31 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Covasna, secţia civilă, pe care a modificat-o în tot, în sensul că:

A respins apelul declarat de reclamanta B. împotriva Sentinţei civile nr. 876 din 27 iunie 2011 a Judecătoriei Târgu Secuiesc.

A admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că:

A respins acţiunea formulată de reclamanta B. împotriva pârâtului A., pentru stabilirea paternităţii minorei C., născută la data de 23 martie 2009.

A obligat pe intimata B. să plătească recurentului A. suma de 4.690,15 RON, cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

Curtea de Apel Braşov a apreciat că nu existau temeiuri pentru ca instanţele anterioare să dispună anularea raportului de expertiză medico-legal, nu există temei pentru efectuarea altor noi expertize medico-legale, cât timp contestarea de către reclamantă a rezultatelor ştiinţifice nu echivalează că apariţia unor "date noi medicale sau de anchetă", singurele care în accepţiunea art. 28 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 774/2000 ar fi permis instanţelor să dispună efectuarea altor expertize medico-legale în condiţiile în care deja cea existentă a fost avizată de Comisia Superioară Medico-Legală.

De asemenea, a considerat că forţa probantă a Expertizei medico-legale A15/73 din 11 mai 2011, care exclude de la paternitate pe numitul A., în ce priveşte minora C., nu poate fi înlăturată decât printr-un alt mijloc de probă de o valoare ştiinţifică egală, ea neputând fi înlăturată prin depoziţiile unor martori. Astfel, raţiunile instanţei fondului şi ale celei de apel sunt criticabile, simplul fapt al relaţiilor intime dintre pretinsul tată şi mama minorei nefiind suficiente pentru a determina, în mod concret şi neechivoc, că acesta este tatăl minorei.

Urmare întocmirii raportului de expertiză medico-legală examen ADN nr. A15/73 din 11 mai 2011 în cadrul Institutului de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, înainte de soluţionarea căilor de atac în cauza civilă sus-menţionată, la data de 4 iulie 2011, persoana vătămată B. s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu o plângere penală, prin care solicita efectuarea de cercetări faţă de A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 259 alin. (1) C. pen., înregistrată sub numărul xx/P/2011. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Rezoluţia nr. xx/P/2011 din data de 29 noiembrie 2011, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen., art. 35 C. proc. pen. şi art. 45 alin. (1) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 259 C. pen. şi art. 272 C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. şi art. 272 C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de numitul G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă în cauză a formulat plângere persoana vătămată B.

Prin Ordonanţa nr. 3727/II-2/2011 din data de 5 ianuarie 2012, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (3) C. proc. pen., a admis, în parte, plângerea formulată de persoana vătămată B. împotriva Rezolutei nr. xx/P/2011 din data de 29 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a infirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., respectiv art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi a dispus reluarea cercetărilor sub acest aspect.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 19 mai 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi a infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., deoarece faptele nu există.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Ordonanţa nr. 2133/II-2/2014 din 29 iulie 2014 a respins plângerea formulată de persoana vătămată B. împotriva acestei soluţii de clasare.

Persoana vătămată B. s-a adresat cu plângere instanţei de judecată, fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală sub nr. 5246/2/2014 (3047/2014).

Judecătorul de cameră preliminară, prin încheierea din data de 30 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 (.../2014) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petenta B. împotriva Ordonanţei nr. xx/P/2011 din data de 19 mai 2014 şi Ordonanţei nr. 2133/II/2/2014 din data de 29 iulie 2014, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a desfiinţat soluţia de clasare şi a trimis cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale.

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere că nu au fost strânse toate probele necesare aflării adevărului, apreciindu-se că faţă de specificul obiectului probaţiunii, stabilirea paternităţii pe baza unei expertize medico -legale a profilului genetic ADN, falsificarea ori nu a acestei expertize, nu se putea stabili, decât, având ca punct de plecare, o altă expertiză, efectuată la un alt laborator medico-legal din ţară şi că se impune administrarea de probe suplimentare, precum efectuarea unei noi expertize medico-legale, reaudierea unora dintre persoanele angajate la INML, stabilirea persoanelor care au avut la acces la codul numeric atribuit persoanelor, cu atât mai mult cu cât, persoana cercetată a refuzat o a doua expertiză medico-legală în procesul civil.

În cauză, la data de 14 ianuarie 2015, a fost începută urmărirea penală cu privire la infracţiunea de participaţie improprie la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.

Prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 23 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 305 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca urmărirea penală să fie efectuată în continuare faţă de suspectul A., cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.

La data de 20 februarie 2015, suspectul A. a menţionat că refuză să fie examinat fizic în vederea prelevării de probe biologice pentru determinarea profilului ADN şi efectuarea unei expertize criminalistice în cauză în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică.

Prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 19 mai 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 190 C. proc. pen., art. 191 C. proc. pen., art. 5 C. proc. pen., art. 98 C. proc. pen., art. 99 C. proc. pen., art. 100 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., art. 172 şi urm. C. proc. pen., art. 38 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus:

1. Examinarea fizică a numiţilor B.,C. şi A., în vederea prelevării de probe biologice prin metode noninvazive pentru stabilirea profilelor genetice ale acestora de către personalul de specialitate al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică.

2. Efectuarea unei expertize genetice judiciare de către experţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică pentru stabilirea, pe baza probelor biologice prelevate, a profilelor genetice ale persoanelor indicate, respectiv B., C. şi A., experţii trebuind să răspundă la următoarele întrebări:

- dacă profilele genetice ale numiţilor B.,C. şi A. stabilite la pct. 2 sunt identice/concordante cu cele stabilite în cadrul expertizei medico-legale - examen ADN - nr. A15/73 din 27 mai 2011 întocmită de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti;

- dacă numita B. şi numitul A. pot fi mama, respectiv tatăl biologic al minorei C.

La data de 29 mai 2015, inculpatul A., asistat de apărătorul ales, a refuzat examinarea sa fizică pentru prelevarea de probe biologice prin metode noninvazive de către personalul de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică, necesare pentru efectuarea expertizei genetice judiciare arătând că îi este încălcat dreptul la viaţă intimă, privată, iar această procedură contravine normelor CEDO.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheierea din camera de consiliu din data de 5 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind examinarea fizică a suspectului A., cercetat în Dosarul penal nr. x/2011, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen., în vederea prelevării de probe biologice prin metode noninvazive de către personalul de specialitate al IGPR - Institutul Naţional de Criminalistică, pentru stabilirea profilului genetic al acestuia în cadrul expertizei genetice judiciare dispuse prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din 19 mai 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

La data de 17 iulie 2015 au fost prelevate probe biologice de la B., C. şi A., în vederea efectuării expertizei genetice judiciare dispuse prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 19 mai 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin Raportul de expertiză nr. 758399 din data de 28 iulie 2015 întocmit în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică s-au concluzionat următoarele:

1. Profilele genetice obţinute prin genotiparea probelor biologice de referinţă recoltate de la numita B. (probă notată REF0032210) şi minora C. (probă notată REF0032212) sunt identice pentru markerii genetici comuni cu cele obţinute în raportul de expertiză medico-legale examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011 întocmit de către Institutul de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti.

2. Profilul genetic obţinut prin genotiparea probelor biologice recoltate de la numitul A. (probă notată REF0032211) a pus în evidenţă la markerii genetici comuni, un profil genetic diferit decât cel obţinut din proba notată cu DN46 în raportul de expertiză medico-legale examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011.

3. Numita B. este mama biologică a minorei C. cu un indice de înrudire de 5.100.000.

Conform International Society of Forensic Genetics privind raportarea rezultatelor paternităţilor/maternităţilor aceasta specifică următoarele:

- 99,99998% din persoanele de sex feminin din populaţia românească nu pot fi mama biologică a minorei C., în afara numitei B.

4. Numitul A. este tatăl biologic al minorei C., cu un indice de paternitate de 2.513.000, calculat pentru markerii genetici: Amelogenina, D1S1656, D2S441, D3S1358, D8S179, D12S391, D18S51, D19S433, D21S11, D22S1045, FGA, SE33, TH01 şi VWA.

Conform International Society of Forensic Genetics privind raportarea rezultatelor paternităţilor/maternităţilor aceasta specifică următoarele:

- 99,99996% din indivizii de sex masculin din populaţia românească nu pot fi tatăl minorei C., în afara numitului A.

Prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 7 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., art. 5 C. proc. pen., art. 98 C. proc. pen., art. 99 C. proc. pen., art. 100 alin. (1) C. proc. pen., art. 172 şi urm. C. proc. pen., art. 38 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus efectuarea unei expertize genetice judiciare pentru stabilirea profilelor genetice pe baza probelor biologice neepuizate în examenul ADN, concretizat în Raportul de expertiză medico-legală nr. A15/73 din 27 mai 2011 al Institutului de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti ridicate de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Investigaţii Criminale, experţii urmând să răspundă la următoarele întrebări:

- dacă profilele genetice astfel stabilite sunt identice/concordante cu cele stabilite în cadrul expertizei medico-legale examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011 al Institutului de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti;

- dacă profilele genetice astfel stabilite sunt identice/concordante cu cele stabilite prin raportul de expertiză sus-menţionat al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, urmare a examinării fizice a numiţilor B., C. şi A.

Prin Raportul de expertiză nr. 758673 din data de 19 octombrie 2015 întocmit în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică s-au concluzionat următoarele:

1. Profilele genetice ale extractelor/probelor biologice puse la dispoziţie sunt reprezentate în rapoartele de probă REF0033620, REF0033621, REF0033622, KEF0033623, REF0033624, REF0033625, REF0033626, REF0033627 şi IEF0033628, anexate raportului criminalistic.

2. Profilul genetic obţinut din extractul cu indicativul DN44 pus la dispoziţie notată REF0033622:

- este identic cu profilul genetic notat DN44 în Raport de Expertiză Medico-Legală - Examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011;

- este identic cu profilul genetic notat cu REF0032210 obţinut din proba biologică recoltată de la numita B. în Raport de Expertiză nr. x din 28 iulie 2015 întocmit în cauză de către I.G.P.R. - I.N.C. Serviciul de Biocriminalistică.

3. Profilul genetic obţinut din extractul cu indicativul DO60 pus la dispoziţie şi notată REF0033628:

- este identic cu profilul genetic notat DN44 în Raport de Expertiză Medico-Legală - Examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011;

- este identic cu profilul genetic notat cu REF0032210 obţinut din proba biologică recoltată de la numita B. în Raport de expertiză nr. 758399 din 28 iulie 2015 întocmit în cauză de către I.G.P.R. - I.N.C. - Serviciul de Biocriminalistică.

4. Profilul genetic obţinut din proba cu indicativul M1656 pusă la dispoziţie şi notată REF0033620:

- este identic cu profilul genetic notat DN44 în Raport de Expertiză Medico-Legală - Examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011;

- este identic cu profilul genetic notat cu REF0032210 obţinut din proba biologică recoltată de la numita B. în Raport de expertiză nr. 758399 din 28 iulie 2015 întocmit în cauză de către I.G.P.R. - I.N.C. - Serviciul de Biocriminalistică.

5. Profilul genetic obţinut din extractul cu indicativul DN45 pus la dispoziţie şi notată cu REF0033624:

- este identic cu profilul genetic notat DN45 în Raport de Expertiză Medico-Legală - Examen ADN nr. Al 5/73 din 27 mai 2011;

- este identic cu profilul genetic notat cu REF0032212 obţinut din proba Biologică recoltată de la numita C. în Raport de Expertiză nr. x din 28 iulie 2015 întocmit în cauză de către I.G.P.R. - I.N.C. - Serviciul de Biocriminalistică.

6. Profilul genetic obţinut din extractul cu indicativul DN45R pus la dispoziţie şi notată cu REF0033625:

- este identic cu profilul genetic notat DN45 în Raport de Expertiză Medico-Legală - Examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011;

- este identic cu profilul genetic notat cu REF0032212 obţinut din proba biologică recoltată de la numita C. în Raport de Expertiză nr. x din 28 iulie 2015 întocmit în cauză de către I.G.P.R. - I.N.C. - Serviciul de biocriminalistică.

7. Profilul genetic obţinut din proba biologică cu indicativul C1656 pusă la dispoziţie şi notată cu REF0033621:

- este identic cu profilul genetic notat DN45 în Raport de Expertiză Medico-Legală - Examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011;

- este identic cu profilul genetic notat cu REf0032212 obţinut din proba biologica recoltata de la numita C. în Raport de Expertiză nr. x din 28 iulie 2015 întocmit în cauză de către I.G.P.R. - I.N.C. - Serviciul de Criminalistică.

8. Profilul genetic obţinut din extractul cu indicativul DN46 pus la dispoziţie şi notată cu REF0033626:

- este identic cu profilul genetic notat DN46 în Raport de Expertiză Medico-Legală - Examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011;

- este diferit de profilul genetic notat cu REF0032211 obţinut din proba biologică recoltată de la numitul A. în Raport de Expertiză nr. x din 28 iulie 2015 întocmit în cauză de către I.G.P.R. - I.N.C. - Serviciul de Biocriminalistică.

9. Profilul genetic obţinut din extractul cu indicativul DN46R pus la dispoziţie şi notată cu REF0033627:

- este identic cu profilul genetic notat DN46 în Raport de Expertiză Medico-Legală - Examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011;

- este diferit de profilul genetic notat cu REF0032211 obţinut din proba logică recoltată de la numitul A. în Raport de Expertiză nr. x din 28 iulie 2015 întocmit în cauză de către I.G.P.R. - I.N.C. - Servilul de Biocriminalistică.

10. Profilul genetic obţinut din extractul cu indicativul DN44R pus la dispoziţie şi notată cu REF0033623:

- este identic cu profilul genetic notat DN46 în Raport de Expertiză Medico-Legală - Examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011;

- este diferit de profilul genetic notat cu REF0032211 obţinut din proba biologică recoltată de la numitul A. în Raport de Expertiză nr. x din 28 iulie 2015 întocmit în cauză de către I.G.P.R. - I.N.C. - Serviciul de Biocriminalistică.

Este evident, în contextul celor arătate, că în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, probele biologice, prelevate de la inculpatul A. la data de 16 mai 2011, au fost înlocuite de persoane neidentificate cu probele biologice ale unei persoane necunoscute, astfel încât expertiza a fost realizată pe baza probelor biologice aparţinând altei persoane, ceea ce a condus la întocmirea raportului de expertiză medico-legală examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011, ce conţine afirmaţii mincinoase, neconforme cu realitatea cu privire la paternitatea minorei C.

Inculpatul A. nu a recunoscut comiterea acestei fapte, precizând, în esenţă, că din punctul său de vedere rezultatul raportului de expertiză medico-legală examen ADN întocmit în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti este corect, întrucât nu a avut relaţii intime cu persoana vătămată în perioada de concepţie.

În opinia Curţii, din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul A. este cel care, prin demersurile pe care în mod evident le-a efectuat, a determinat substituirea probelor biologice, cu scopul de a fi exclus de la paternitatea minorei C. şi, pe cale de consecinţă, la realizarea de către experţii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti a unui raport de expertiză medico-legală examen ADN, în care sunt astfel consemnate concluzii ce nu reflectă realitatea, fiind mincinoase.

Curtea a avut în vedere în acest sens plângerea şi declaraţiile părţii civile B. din care rezultă că ulterior introducerii acţiunii în stabilirea paternităţii şi dispunerii de către instanţă a efectuării expertizei medico-legale examen ADN, a fost abordată de inculpat care i-a spus că nu o să iasă tatăl fetiţei şi că rezultatul va fi unul diferit faţă de realitate, că anterior începerii şedinţei de judecată în care a fost depus raportul de expertiză inculpatul i-a spus ceva de genul că va vedea că nu o să rezolve, precizând că o să facă toată justiţia să râdă de ea, că a fost şocată în momentul în care a văzut concluziile raportului de expertiză medico-legală, întrucât era imposibil ca o altă persoană să fie tatăl copilului, în afara unei intervenţii ilegale, fiind imposibil ca rezultatul să fie cel consemnat în acest raport.

De asemenea, din declaraţiile martorei H. rezultă că, în cadrul unei discuţii telefonice din anul 2008, inculpatul A. a ameninţat-o atât pe ea cât şi pe partea civilă că le va distruge pe amândouă şi i-a spus că are relaţii în tot sistemul şi că partea civilă nu va dovedi niciodată că este tatăl copilului, că i-a spus inculpatului că acest lucru se poate dovedi printr-o expertiză ADN, însă inculpatul a afirmat că are relaţii şi nu se va dovedi niciodată că acest copil este al lui.

Totodată, martora I. a arătat că are cunoştinţă din relatările persoanei vătămate că inculpatul i-a spus că nu va fi dumnealui tatăl copilului, că a discutat cu persoana vătămată, în acest context, dacă este posibil să intervină asupra rezultatului, apreciind că acest lucru nu este posibil, precizând că a perceput personal faptul că persoana vătămată a fost afectată de toate evenimentele, de strămutarea procesului, de publicarea articolului pe site-ul DD., fiind publicate inclusiv poze, că a văzut personal articolul de pe site-ul DD.

Relevante, în opinia Curţii, sunt şi declaraţiile martorilor J., K., F., L., D., M., N. şi O., angajaţi în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti - Laboratorul de Genetică, inclusiv experţii ce au întocmit raportul de expertiză medico-legală - examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011.

Astfel, martora J., medic legist care a participat la efectuarea raportului, a declarat că îşi explică diferenţa dintre constatările şi concluziile raportului de expertiză întocmit iniţial în anul 2011 şi cel întocmit ulterior cu privire la inculpat, prin aceea că au fost substituite probele recoltate iniţial, substituire care nu se putea realiza decât între momentul recoltării efective şi momentul analizării efective a acestora, deoarece probele inculpatului nu au fost înlocuite în mod accidental cu probe din acelaşi lot, întrucât s-au efectuat verificări, că în cadrul laboratorului aveau acces atât persoanele care efectuau analizele, cât şi alte persoane din cadrul institutului.

Martora K. a menţionat că la acest moment îşi explică diferenţele dintre cele două expertize prin înlocuirea probelor, că la acea vreme tot personalul din institut avea acces la camera unde se ţineau probele.

Martora F., expertul parte încuviinţat persoanei vătămate B. de instanţa civilă pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală - examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011, a precizat ca are cunoştinţă despre faptul că persoana vătămată a fost şocată când a aflat rezultatul expertizei genetice.

Martora L. a declarat, de asemenea, că în cursul anului 2011 nu era restricţionat accesul în laborator, astfel încât puteau avea acces şi alte persoane în afara persoanelor care îşi desfăşurau activitatea în mod normal în laborator, aspect confirmat şi de martorii D. şi O.

Şi martora M. a menţionat că, în cursul anului 2011, în cadrul Laboratorului de Genetică era posibil accesul şi a altor persoane în afara celor care îşi desfăşurau acolo activitatea, precizând că din punctul său de vedere se puteau înlocui probele supuse expertizării, având în vedere că era permis accesul oricărei persoane.

Martora N. a declarat că, în anul 2011, toţi medicii legişti şi persoanele din conducerea institutului aveau o cartelă de acces cu ajutorul căreia puteau intra în toate laboratoarele, inclusiv laboratorul de genetică, apreciind că practic se puteau înlocui probele biologice din cadrul laboratorului de genetică.

În opinia Curţii, în dovedirea vinovăţiei inculpatului A. şi a săvârşirii faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată este mai mult decât elocventă atitudinea acestuia.

Curtea a avut în vedere în acest sens că inculpatul A., pe parcursul soluţionării cauzei civile a refuzat constant efectuarea unei noi expertize medico-legale, pe baza prelevării unor noi probe biologice, iar în prezenta cauză s-a opus cu înverşunare recoltării probele biologice în vederea realizării expertizei medico-legale dispuse de procuror, împotrivindu-se la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, împrejurare ce formează obiectul celei de a doua fapte deduse judecăţii.

În mod normal, într-o astfel de situaţie, pentru a-şi dovedi nevinovăţia sau împrejurarea că nu este tatăl biologic al copilului, orice persoană de bună credinţă, de bunăvoie, s-ar fi supus efectuării unei noi astfel de expertize medico-legale examen ADN.

Este evident că întregul comportament al inculpatului se datorează împrejurării că acesta cunoştea foarte bine că în situaţia realizării unei noi astfel de expertize rezultatul ar fi diferit decât cel stabilit prin raportul de expertiză medico-legală - examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti.

În drept: Fapta inculpatului A., constând în aceea că a determinat cu intenţie experţii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici - Bucureşti, să întocmească, fără vinovăţie, Raportul de expertiză medico-legală nr. A15/73 din 11 mai 2011,ce conţine afirmaţii mincinoase, în sensul că analiza comparativă a profilelor ADN determinate pornind de la eşantioanele de salivă aparţinând numiţilor B., C. şi A. exclude de la paternitate pe numitul A. în ce priveşte pe minora C. la nivelul locilor ADN D3S1358, TH01, D18S51, Penta_E, D16S539, Penta_D,VWA, D8S1179 şi TPOX şi că numitul A. nu este tatăl biologic al minorei C., ca urmare a înlocuirii de către o persoană rămasă neidentificată a probelor biologice ce îi aparţineau, în scopul denaturării rezultatului examenului ADN, proba dispusă în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Târgu Secuiesc şi depus în această cauză la data de 6 iunie 2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.

Având în vedere că de la data săvârşirii faptei deduse judecăţii şi până la judecarea cauzei a intervenit o lege nouă, respectiv un nou C. pen. ce a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, Curtea a avut în vedere, potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., determinarea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

În vederea stabilirii şi aplicării legii penale mai favorabile, în doctrina penală şi practica judiciară s-au stabilit criterii de determinare a legii penale mai favorabile în raport de situaţia juridică concretă a fiecărui inculpat, criterii ce vizează condiţiile de tragere la răspundere penală a inculpatului şi regimul sancţionator şi care se aplică ţinând cont de toate instituţiile de drept penal incidente într-o cauză, care concură la stabilirea tratamentului juridic aplicabil într-o cauză.

În prezenta cauză, regimul sancţionator este acelaşi, întrucât fapta sus-menţionată dedusă judecăţii are corespondent în dispoziţiile art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 260 alin. (1), (3) C. pen. din anul 1969, pedeapsa prevăzută fiind tot închisoarea de la 1 la 5 ani.

Având în vedere că cea de-a doua faptă, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, a fost comisă la data de 17 iulie 2015, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, conform cu care tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

În acest context, în raport de principiul fundamental de drept "mitior lex" şi dispoziţiilor legale aplicabile în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. din ambele coduri penale, Curtea a constatat că se impune aplicarea C. pen. în vigoare ca lege penală mai favorabilă.

Referitor la încadrarea juridică a acestei fapte, părţile civile B. şi C., reprezentată legal de mama sa B. au solicitat schimbarea încadrării juridice, în sensul reţinerii în sarcina inculpatului şi a infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării mediate la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C. pen., în concurs ideal cu infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.

Curtea a constatat că încadrarea juridică corectă a faptei comise de inculpat, anterior descrisă întruneşte numai elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.

Potrivit art. 273 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen. fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Mărturia mincinoasă săvârşită de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Curtea a avut în vedere, în sensul celor arătate, că în literatura de specialitate şi practica judiciară s-a arătat că latura obiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă, sub aspectul elementului material, se realizează prin două modalităţi alternative, fie printr-o acţiune respectiv, situaţia în care martorul, interpretul sau expertul fac afirmaţii mincinoase sau situaţia în care nu se spune tot ceea ce se ştie cu privire la împrejurările esenţiale ale unei cauze judiciare, ambele de natură să inducă în eroare organele judiciare.

În varianta agravată (art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.) mărturia mincinoasă se săvârşeşte tot printr-o denaturare a adevărului, existând anumite particularităţi specifice activităţii desfăşurate de interpret sau expert.

În cazul expertului este vorba de o acţiune prin care se efectuează o expertiză mincinoasă, existând o neconcordanţă între constatările şi concluziile expertului materializate în raportul de expertiză şi realitate.

Subiectul activ (autor) al infracţiunii de mărturie mincinoasă este calificat, în sensul că nu poate fi decât cel care are calitatea de martor, martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor, investigator sub acoperire, expert sau interpret.

Expertul este specialistul într-un anumit domeniu de activitate, calitate în care este solicitat într-o anumită cauză judiciară, pentru a contribui prin cunoştinţele sale de specialitate la lămurirea unor aspecte ce ţin de soluţionarea respectivei cauze, sarcină care decurge din existenţa unui raport special în care expertul se află faţă de organul judiciar.

Subiect al infracţiunii de mărturie mincinoasă poate fi atât expertul numit de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, cât şi persoana care efectuează o expertiză în cadrul unui serviciu medico-legal, laborator de expertiză criminalistică sau orice institut de specialitate către care s-a adresat organul judiciar pentru efectuarea expertizei.

În cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă este posibil coautoratul în situaţia experţilor care în comun pot redacta un raport de expertiză, necesar în activitatea organului de urmărire penală sau a instanţelor de judecată.

Infracţiunea de mărturie mincinoasă se consumă în cazul expertului nu după întocmirea raportului de expertiză şi semnarea lui, ci în momentul în care raportul a fost depus la organul judiciar care a cerut efectuarea expertizei, întrucât numai din acest moment el poate să influenţeze soluţia în cauza respectivă, în prezenta cauză la data de 6 iunie 2011.

Prin urmare, Curtea a constatat că fapta expertului care în cuprinsul unui raport de expertiză face afirmaţii mincinoase, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă şi nu ale infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi fals intelectual (care constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări), în concurs ideal.

Ca atare, Curtea, în temeiul art. 386 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., formulată, prin apărătorul ales, de părţile civile B. şi C., reprezentată legal de mama sa B.

În temeiul art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă.

În temeiul art. 67 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

II. Cu privire la infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen.:

Prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 19 mai 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul disp. art. 190 C. proc. pen. şi art. 191 C. proc. pen., art. 5 C. proc. pen., art. 98 C. proc. pen., art. 99 C. proc. pen., art. 100 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., art. 172 şi următoarele C. proc. pen., art. 38 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-au dispus următoarele:

1. Examinarea fizică a numiţilor B., C. şi A., în vederea prelevării de probe biologice prin metode noninvazive pentru stabilirea profilelor genetice ale acestora de către personalul de specialitate al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică.

2. Efectuarea expertizei genetice judiciare de către experţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică pentru stabilirea, pe baza probelor biologice prelevate, a profilelor genetice ale persoanelor indicate, experţii urmând să răspundă la următoarele întrebări:

- dacă profilele genetice ale numiţilor B., C. şi A. stabilite la pct. 2 sunt identice/concordante cu cele stabilite în cadrul expertizei medico-legale - examen ADN - nr. A 15/73 din 27 mai 2011 întocmită de către Institutul Naţional de Medicină Legală "MINA MINOVICI" Bucureşti;

- dacă numita B. şi numitul A. pot fi mama, respectiv tatăl biologic al minorei C.

Prin Referatul nr. xx/P/2011 din data de 3 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 190 alin. (2) C. proc. pen., art. 38 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., văzând şi dispoziţiile art. 53 din Constituţia României şi paragraful 2 al art. 8 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, s-a solicitat încuviinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a efectuării examinării fizice a suspectului A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen., în vederea prelevării de probe biologice prin metode noninvazive de către personalul de specialitate al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică, pentru stabilirea profilului genetic al acestuia în cadrul expertizei genetice judiciare dispusă în cauză prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din 19 mai 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea acestui referat s-a arătat, în esenţă, că pentru soluţionarea legală a cauzei şi stabilirea dacă raportul de expertiză medico-legală - examen ADN - nr. A15/73 din 27 mai 2011, întocmit de către experţii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti şi folosit în Dosar civil nr. x/2009 al Judecătoriei Târgu Secuiesc, corespunde sau nu realităţii şi, în raport de dispoziţiile Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din 19 mai 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuarea unei expertize genetice judiciare de către Inspectoratul General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică, acreditat în acest tip de analiză.

Având în vedere că pentru realizarea acestei expertize genetice judiciare se impune examinarea fizică a tuturor persoanelor implicate, B., C. şi A., pentru prelevarea de probe biologice prin metode noninvazive pentru stabilirea profilului genetic de personalul de specialitate al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică, examinare fizică cu privire la care suspectul A. nu şi-a dat consimţământul, se impune suplinirea consimţământului acestuia printr-o hotărâre a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti pentru încuviinţarea efectuării examinării fizice.

S-a apreciat ca acest fapt se impune cu atât mai mult cu cât probele biologice recoltate de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti şi neutilizate în analiza ADN anterioară şi păstrate la acest institut timp de 5 ani sunt contestate, persoana vătămată B. arătând că au fost chiar înlocuite datorită intervenţiei suspectului pentru a obţine un rezultat favorabil, o nouă expertiză genetică judiciare necesitând prelevarea de noi probe biologice urmare examinării fizice, în condiţii de siguranţă, cu respectarea tuturor dispoziţiilor procedurale incidente, probă fără de care nu se poate afla adevărul în cauză.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheierea din camera de consiliu din data de 5 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă, a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind examinarea fizică a suspectului A., cercetat în Dosarul penal nr. x/2011, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen., în vederea prelevării de probe biologice prin metode noninvazive de către personalul de specialitate al IGPR - Institutul Naţional de Criminalistică, pentru stabilirea profilului genetic al acestuia în cadrul expertizei genetice judiciare dispuse prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din 19 mai 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În considerentele acestei hotărâri, Judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că în Dosarul penal nr. x/2011 se desfăşoară cercetări pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.

Prin Ordonanţa din data de 19 mai 2015, în Dosarul nr. x/2011, procurorul a dispus examinarea fizică a numiţilor B., C. şi A., în vederea prelevării de probe biologice, prin metode noninvazive pentru a se stabili dacă B. şi A. sunt părinţii biologici ai minorei C., pe baza profilelor genetice ale acestora şi dacă profilele genetice ale celor menţionaţi sunt identice cu cele stabilite în cadrul expertizei medico-legale, examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2015 întocmită de INML "Mina Minovici".

La data de 29 mai 2015, suspectul A. a refuzat să-şi dea consimţământului scris în vederea examinării fizice.

Analizând dosarul cauzei, Judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că măsura examinării fizice în vederea prelevării de probe biologice este necesară pentru stabilirea de fapte sau împrejurări care să asigure buna desfăşurare a urmăririi penale.

Pentru considerentele expuse, având în vedere faptul că sunt îndeplinite cerinţele art. 190 alin. (2) - (4) C. proc. pen., s-a menţionat că se va dispune examinarea fizică internă a suspectului A. în vederea prelevării de probe biologice prin metode noninvazive de către personalul de specialitate al IGPR - INC, pentru stabilirea profilului genetic al acestuia în cadrul expertizei genetice judiciare dispuse prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din 19 mai 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 16 iulie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 324 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus delegarea organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Investigaţii Criminale şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri, pentru aducerea la îndeplinire a actelor procedurale mai sus menţionate referitor la examinarea fizică a persoanelor mai sus indicate.

La data de 17 iulie 2015, având în vedere hotărârea judecătorească sus-menţionată, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a procedat de către specialistul criminalist din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică la prelevarea de probe biologie de la inculpatul A., prin tamponarea cu beţişoare tip exudat faringian sterile în zona obrajilor şi spatele urechilor.

Cu această ocazie, inculpatul A. s-a opus examinării fizice, fiind necesară imobilizarea acestuia de către organele de politie,pentru a se putea aduce la îndeplinire dispoziţiile încheierii din data de 5 iunie 2015, pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală.

Situaţia de fapt anterior expusă rezultă cu certitudine din procesul-verbal întocmit de procuror la data de 17 iulie 2015, declaraţia părţii civile, declaraţiile martorilor P., Q. şi R. şi înregistrările audio - video efectuate tot la data de 17 iulie 2015, cu ocazia prelevării probelor biologie de la inculpatul A.

În drept: Fapta inculpatului A. constând în aceea că, la data de 17 iulie 2015, s-a împotrivit la executarea încheierii din data de 5 iunie 2015, pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin opunerea de rezistenţă faţă de organele de executare, fiind necesară imobilizarea sa de către organele de politie, pentru prelevarea probelor biologice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen.

Deşi inculpatul A. nu a recunoscut comiterea acestei infracţiuni, arătând, în esenţă, că motivul pentru care a refuzat la data de 17 iulie 2015 recoltarea probelor biologice a fost că nu a cunoscut conţinutul încheierii sus-menţionate, nefiindu-i adusă la cunoştinţă de procurorul de caz, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti deduse judecăţii, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective.

Potrivit art. 287 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Din examinarea acestui text de lege rezultă că elementul material constă într-o acţiune de împotrivire la executarea unei hotărâri judecătoreşti, respectiv orice act prin care obiectul activ se opune la executarea acestei hotărâri.

Sub aspectul laturii subiective, această faptă se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.

În prezenta cauză, din procesul-verbal întocmit de procuror la data de 17 iulie 2015 rezultă că inculpatul A. s-a opus examinării fizice în vederea recoltării probelor biologice, arătând că nu este de acord cu prelevarea acestor probe, întrucât există probe biologice deja prelevate de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici - Bucureşti, că hotărârea instanţei de judecată privind examinarea sa fizică - încheierea din camera de consiliu din data de 5 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală - este contestată în prezent şi că există o decizie a Curţii de Apel Braşov care stabileşte irevocabil faptul că testul şi expertiza Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici - Bucureşti au statuat faptul că nu este tatăl minorei sută la sută, inclusiv Comisia Superioară s-a exprimat în acest sens.

Din declaraţia părţii civile B. rezultă că procurorul i-a adus la cunoştinţă inculpatului conţinutul încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi vizând prelevarea probelor biologice de la acesta, precizând că acesta s-a opus prelevării şi înainte de venirea lucrărilor SIAS.

De asemenea, martorul P. a declarat că, în calitate de organ de cercetare penală a fost delegat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împreună cu un alt coleg să pună în aplicare o hotărâre definitivă ce viza recoltarea de probe biologice, prin metode noninvazive, că în momentul în care inculpatului i s-a prezentat hotărârea judecătorească privind probele biologice, s-a opus recoltării, atât verbal, cât şi fizic, fără ca opunerea fizică să fie de natură violentă, însă în aşa fel încât recoltarea a fost imposibil de realizat, că s-a mai încercat convingerea inculpatului, prin discuţii, să se supună recoltării, în baza hotărârii judecătoreşti şi că, întrucât inculpatul A. nu a fost de acord, s-a luat hotărârea să se apeleze la efective suplimentare, respectiv lucrări de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri şi trupe de intervenţie din cadrul Serviciului Independent de Acţiuni Speciale (SIAS), că după ce au venit colegii, la circa o jumătate de oră i-a mai solicitat încă odată inculpatului, pe cale amiabilă, să se supună recoltării probelor biologice, de data aceasta fiind şi filmat şi ca după această ultimă solicitare, inculpatul a fost imobilizat de colegii de la SIAS, iar colegul criminalist i-a recoltat probele biologice.

Martorul Q. a arătat că la data respectivă era ofiţer de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri şi împreună cu colegul său, R. a fost trimis, la solicitarea procurorului de caz, pentru a participa la recoltarea de probe biologice de la inculpatul A., deoarece acesta se opunea, că la sediul parchetului, după ce a luat la cunoştinţă de hotărârea judecătorească, i-a explicat inculpatului că este bine să se supună recoltării probelor biologice pentru a nu se interveni în forţă, că întrucât inculpatul nu a fost de acord cu recoltarea probelor, s-a procedat la imobilizarea acestuia de colegi de la SIAS şi la recoltarea probelor biologice de colegii criminalişti, precizând că ştie că hotărârea judecătorească i-a fost prezentată inculpatului.

Martorul R. a declarat că la data respectivă, fiind ofiţer de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri, a fost trimis împreună cu colegul Q., întrucât o persoană refuză să se supună recoltării probelor ADN, că procurorul a adus la cunoştinţă inculpatului încheierea instanţei şi i-a solicitat de circa 5 - 6 ori să se supună probelor biologice, că inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice, motivând că a mai dat astfel de probe şi a mai fost efectuată o expertiză şi nu mai consideră necesare alte probe, că în urma refuzului inculpatului de a se supune probelor biologice, colegii de la SIAS l-au imobilizat, probele fiind recoltate de criminalist.

Relevantă în opinia Curţii în dovedirea săvârşirii de către inculpatul A. a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen.,cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa acesteia este şi înregistrarea audio - video a activităţilor desfăşurate în data de 17 iulie 2017, cu ocazia recoltării probelor biologice la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Din vizionarea acestor înregistrări rezultă foarte clar cum procurorul de caz îi spune inculpatului că i-a adus la cunoştinţă încheierea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi că nu este supusă niciunei căi de atac, inculpatul nefăcând nicio obiecţiune, că pentru realizarea acestor activităţi, respectiv prelevarea probelor biologice au fost delegaţi lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri pentru a aduce la îndeplinire dispoziţiile hotărârii judecătoreşti, cum inculpatul este întrebat de procuror dacă este de acord să dea probele biologice, inculpatul răspunzând că nu este de acord, menţionând printre altele că, astfel cum i-a adus la cunoştinţă procurorului chiar în ziua respectivă, însă nu a dorit să ia la cunoştinţă, hotărârea respectivă a fost atacată în instanţă, cum unul dintre lucrătorii de poliţie delegat îl mai întreabă încă odată pe inculpat dacă doreşte să dea probele biologice, răspunsul inculpatului fiind nu, după care a fost imobilizat de lucrătorii SIAS, probele biologice fiind recoltare de expertul criminalist.

Prin urmare, în contextul celor arătate, Curtea a constatat că probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, anterior menţionate conduc la convingerea fermă că inculpatul A. a comis cu intenţie directă fapta de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti în modalitatea anterior descrisă, inculpatul cunoscând foarte bine dispoziţiile încheierii din data de 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, neavând nicio relevanţă sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti că împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie, cale de atac, de altfel, neprevăzută de lege.

Este evident că inculpatul A., în calitate de avocat, chiar şi în situaţia în care nu era specializat în domeniul dreptului penal sau al dreptului de procedură penală, avea cunoştinţe despre ceea ce presupune respectarea unei hotărâri judecătoreşti şi consecinţele unei atitudini necorespunzătoare, în sensul împotrivirii la executare, precum şi cu privire la căile de atac prevăzute de lege în anumite situaţii date.

Ca atare, Curtea, în temeiul art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.

În temeiul art. 67 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. inculpatul A. a executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În art. 45 alin. (5) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor principale sus-menţionate, Curtea a avut în vedere că, potrivit art. 74 alin. (1) C. pen. stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal şi se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracţiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acţioneze pedeapsa prin funcţiile sale.

Aptitudinea funcţională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se ţinea seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimat de gradul de înapoiere a conştiinţei sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conştiinţa sa mentalitatea şi deprinderile antisociale şi deci de probabilitatea că în viitor el să săvârşească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament şi de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacţiona sub influenţa pedepsei,iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularităţi ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcţională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea şi executarea ei.

Referitor la circumstanţele agravante prevăzute de art. 77 alin. (1) lit. b), e) C. pen., a căror aplicare a fost solicitată de părţile civile, Curtea a apreciat că în raport cu obiectul judecăţii nu se justifică reţinerea acestora.

Curtea a apreciat că, în prezenta cauză, aplicând inculpatului A. pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de participaţie improprie la mărturie mincinoasă şi pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti şi dispunând executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare în regim de detenţie, se realizează o justă individualizare a sancţiunilor, în raport cu gravitatea în concret a fiecărei faptei comise şi periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

La stabilirea şi aplicarea acestor pedepse, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, natura şi gravitatea ridicată a faptelor deduse judecăţii.

Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti are ca obiect juridic special relaţiile sociale care asigură autoritatea hotărârilor judecătoreşti, a relaţiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, iar ca obiect juridic secundar relaţiile sociale privitoare la drepturile cetăţenilor care se realizează prin hotărârile judecătoreşti.

Infracţiunea de mărturie mincinoasă are ca obiect juridic special relaţiile sociale privitoare la buna înfăptuire a justiţiei, iar ca obiect juridic secundar relaţiile sociale privitoare la anumite atribuţii esenţiale ale persoanei sau relaţii sociale cu caracter patrimonial.

Prin comiterea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă s-a creat o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de înfăptuire a justiţiei, ajungându-se la pronunţarea Deciziei civile nr. 1231/R din data de 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă pentru cauze cu minori şi familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-au vătămat valori ce privesc persoana, drepturile şi interesele, în primul rând, ale părţii civile minore C.

De asemenea, Curtea a ţinut cont de modalitatea concretă în care a fost concepută şi desfăşurată întreaga activitate infracţională, scopul urmărit şi urmarea produsă,respectiv excluderea de la paternitatea minorei C., ca urmare a efectuării raportului de expertiză medico-legală examen ADN nr. A15/73 din 11 mai 2011 de către experţii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, prin înlocuirea în cazul inculpatului a probelor biologie ca urmare a intervenţiei sale, cu toate consecinţele ce decurg de aici pentru părţile civile în plan social şi personal, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în baza acestei expertize ADN, respectiv Decizia civilă nr. 1231/R din 13 iunie 2016 a Curţii de Apel Braşov, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de partea civilă B. pentru stabilirea paternităţii minorei C.

Totodată, prin faptele sale, inculpatul A. a adus o atingere gravă atât imaginii justiţiei, în general, cât şi imaginii şi credibilităţii Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, o instituţie extrem de importantă, ale cărei expertize sunt de cele mai multe ori esenţiale în aflarea adevărului şi justei soluţionări a unei cauze, dând dovadă de o totală lipsă de respect faţă de lege şi actul de justiţie.

În ceea ce priveşte datele personale, este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, însă Curtea nu a putut ignora că nu este totuşi la prima încălcare a legii penale, fiind sancţionat administrativ prin Ordonanţa nr. 14863/P/2012 din data de 21 ianuarie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti pentru art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, are calitatea de avocat, calitate în care cu atât mai mult trebuia să contribuie la respectarea legii şi nicidecum să procedeze încălcarea acesteia, să fie un model în societate şi a avut o atitudine total nesinceră, neasumându-şi, în pofida evidenţei probelor, răspunderea pentru faptele sale, cum, de altfel, nu a fost în măsură să-şi asume nici rolul de tată cu toate responsabilităţile ce decurg de aici, fiind chiar dispus să recurgă la încălcarea gravă a legii.

În opinia Curţii, aceste împrejurări de fapt, cert rezultate din actele dosarului sunt în măsură să justifice stabilirea pedepselor sus-menţionate, pedepse ce exprimă gradul de pericol social concret pe care îl reprezintă fiecare faptă săvârşită şi asigură o justă sancţionare a acestora şi o eficientă folosire a sancţiunii aplicate.

Referitor la modalitatea de executare se impune a fi menţionat că la termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2017, la solicitarea procurorului de şedinţă, inculpatul a fost întrebat în mod expres dacă în situaţia în care va fi condamnat, ar fi de acord cu prestarea muncii în folosul comunităţii, inculpatul arătând că este nevinovat.

De asemenea, cu ocazia dezbaterilor, procurorul de şedinţă a precizat că în cazul în care inculpatul refuză acordul cu privire la prestarea muncii în folosul comunităţii atunci singura modalitate care se poate dispune este cea a executării pedepsei în regim de detenţie.

Curtea a constatat că inculpatul A., deşi i s-a pus în vedere în mod expres, nu şi-a exprimat acordul cu privire la prestarea muncii în folosul comunităţii, nefiind, de altfel, îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.

În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, Curtea a apreciat că, în raport de natura şi gravitatea faptelor comise, împrejurările concrete ale săvârşirii acestora, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Protocoalele Adiţionale şi jurisprudenţa CEDO în materie se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel de măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

În prezenta cauză, faţă de natura faptelor comise, ce formează obiectul prezentei cauze, Curtea a apreciat că nu se impune şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. e), n), o) C. pen., astfel cum au solicitat părţile civile, având în vedere ca inculpatul nu are stabilit la acest moment, în mod legal, statutul de părinte al minorei C., iar motivele invocate, respectiv limbajul verbal agresiv al inculpatului faţă de partea civilă B. cu ocazia întrevederilor în prezenta cauză sau pentru a se evita eventuale acţiuni şicanatorii ale acestuia animate de alte interese decât grija faţă de minoră, nu justifică aplicarea dispoziţiilor art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) C. pen.

Cât priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că s-au constituit părţi civile, în termen legal, persoanele vătămate B. şi C., prin reprezentant legal B., solicitând următoarele:

- publicarea, pe cheltuiala inculpatului, cu protejarea datelor de identitate şi a celor cu caracter personal şi de viaţă privată ale persoanelor vătămate, în 3 cotidiene naţionale, stabilite de instanţa, a unui extras din latura civilă a hotărârii care sa cuprindă întreaga activitate a inculpatului de la ameninţările adresate, intervenţia la INML pentru falsificarea expertizei ADN până la crearea, prin solicitarea unui articol denigrator conţinând informaţii nereale pe site-ul luju.ro (care a prezentat cazul părtinitor şi nu a mai prezentat evoluţia cazului după ce s-au dovedii neîntemeiate acuzaţiile inculpatului) a unei imagini de victima a justiţiei (în condiţiile în care se lăudase cu intervenţii "peste tot"), tergiversarea repetată a cauzei civile şi penale, invocarea de excepţii neîntemeiate, strămutarea (prin afirmaţii nereale) a cauzei civile, refuzul repetat de a se prezenta la noua expertiza (în timp ce susţinea ca persoana vătămată nu ar dori să vină la noua expertiză), nerespectarea hotărârii judecătoreşti prin care era obligat să se supună la recoltare de noi probe, adoptarea unei atitudini nedemne în timpul procedurilor care s-au derulat în litigiul civil şi penal, încercarea de a induce în eroare instanţa civilă cu privire la "buna sa credinţă" mergând până la afirmaţii de genul că va cere încredinţarea minorei (încheierea pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc la data de 9 mai 2011) în condiţiile în care premeditase falsificarea legăturii de rudenie şi nu contribuise în niciun fel la creşterea acesteia;

- obligarea inculpatului la penalităţi în cuantum de 100 de RON/pentru fiecare zi în care va fi lipsită de suma de 7.401,45 cuprinzând cheltuieli de judecată (acordate prin Decizia nr. 2372R din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov în Dosarul nr. x/2009), cheltuieli de executare silită (în Dosar de executare z/2016 aflat la BEJ S.) şi taxe judiciare de timbru şi cauţiune (achitate pentru Dosarul nr. x/2016 şi y/4/2016, ambele înregistrate pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti);

- obligarea inculpatului la plata sumelor datorate cu titlu de pensie de întreţinere (actualizate cu rata inflaţiei/dobânda BNR) începând cu septembrie 2014 şi până în prezent,respectiv suma de 22.092 RON (aprox. 4950 euro) = 263 RON x 84 (12 luni x 7 ani), (actualizate cu rata inflaţiei/dobânda BNR) reprezentând sumele avansate în locul inculpatului, datorate de acesta pentru creşterea minorei, sumă cumulata până la delta prezentei (s-a luat în calcul suma lunară stabilită de prima instanţa în civil);

- obligarea inculpatului la plata sumelor suportate cu titlu de onorariu de avocat pentru efectuarea de demersuri în vederea înlăturării de pe site-uri web ale unor articole denigratoare apărute cu concursul inculpatului;

- obligarea inculpatului, sub pedeapsa de 100 RON/zi de întârziere, la înlăturarea tuturor articolelor denigratoare la adresa părţilor civile care au legătura cu prezentul dosar şi care au fost preluate în mediul on line urmare a publicării articolului solicitat site-ului DD.ro, aflându-se în prezent pe site "http://trilema.com/cached_articles/SENTINTA_DE_INFARCT.html.

- suma de 500.000 euro daune morale pentru fiecare parte civilă, echivalentul în RON din ziua plăţii, reprezentând daune morale.

Referitor la solicitările părţilor civile anterior menţionate, Curtea a constatat că, în raport cu infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., cu excepţia daunelor morale, exced obiectului judecăţii în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte daunele morale, având în vedere că infracţiunea de mărturie mincinoasă are ca obiect juridic secundar relaţiile sociale constând în anumite atribute esenţiale ale persoanei (demnitate, libertate, etc.), acordarea daunelor morale în prezenta cauză este în opinia Curţii pe deplin justificată.

Subiectul pasiv principal al acestei infracţiuni este statul al cărui atribut este justiţia, însă cel secundar este persoana fizică sau juridică parte sau subiect procesual principal în proces, ale cărei interese şi drepturi sunt lezate sau vătămate prin săvârşirea infracţiunii.

Curtea a apreciat că se justifică acordarea daunelor morale, însă nu în cuantum de 500.000 de euro pentru fiecare parte civilă.

Daunele morale au fost definite ca fiind consecinţe de natura nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicita s-a produs în afara unui cadru contractual.

Prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial, iar la aprecierea prejudiciului moral se are în vedere importanta valorii lezate ca urmare a faptei culpabile.

Recuperarea prejudiciului moral nu poate avea decât un caracter aproximativ, iar sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nişte măsuri executive pentru autorul pagubei şi nici venituri nejustificate pentru persoana lezată.

Având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să vizeze doar efectul compensatoriu şi nu să încerce preţuirea valorii nepatrimoniale lezate.

Curtea a apreciat că suma de 100.000 euro ce va fi acordată fiecăreia dintre părţile civile B. şi C., cu titlu de daune morale reprezintă o reparaţie justă şi echilibrată a prejudiciului moral suferit de cele două părţi civile, în raport cu valorile lezate şi urmările produse.

În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, întinderea acestora se stabileşte prin raportare la gravitatea urmărilor produse şi la intensitatea suferinţelor cauzate.

În prezenta cauză, Curtea a avut în vedere traumele psihice produse, în mod evident, părţilor civile B. şi C., prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpat.

Datorită conduitei ilicite a inculpatului, ce a condus la pronunţarea Deciziei civile nr. 1231/R din data de 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă pentru cauze cu minori şi familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi la derularea procedurilor judiciare atât în cauza civilă, cât şi în prezenta cauză, s-au vătămat valori ce privesc persoana, drepturile şi interesele părţilor civile B. şi C., având consecinţe negative asupra stării psihice, emoţionale a părţilor civile, asupra vieţii şi dezvoltării ulterioare normale a părţii civile minore C.

De asemenea, prin publicarea, după pronunţarea în cauza civilă a hotărârii de către Judecătoria Târgu Secuiesc, a articolelor ce cuprind informaţii nereale, denigratoare, s-au produs în mod evident urmări negative grave asupra imaginii, reputaţiei şi vieţii personale şi profesionale a părţii civile B.

La acordarea daunelor morale, Curtea a avut în vedere şi declaraţiile martorelor T., U. şi I.

Astfel, martora T. din care rezulta că au apărut pe DD. articole despre viaţa personală a părţii civile B., că a primit un telefon de la această publicaţie, că a citit articolul din DD. şi l-a perceput ca fiind denigrator la adresa părţii civile, că partea civilă era foarte supărată de ceea ce se întâmpla şi în special când i-a fost respinsă acţiunea civilă în mod definitiv, că partea civilă considera că îi este afectată probitatea profesională.

De asemenea, martora U. a declarat că partea civilă a fost uimită de rezultatele expertizei, că într-adevăr au fost publicate lucruri denigratoare la adresa părţii civile, ştie că a fost şi la TV o emisiune în care se spuneau lucruri negative şi neadevărate despre partea civilă B., împrejurări care au afectat-o foarte mult pe partea civilă atât din punct de vedere profesional, cât şi psihic şi emoţional, că atunci când minora este întrebata de tatăl său încearcă să evite subiectul, că partea civilă B. a iniţiat demersurile în vederea stabilirii paternităţii întrucât a dorit ca fiica să ştie cine este mama sa şi cine este tatăl său.

Totodată, martora I. a arătat că a perceput personal faptul că persoana vătămată a fost afectată de toate evenimentele, de strămutarea procesului, de publicarea articolului pe site-ul DD., fiind publicate inclusiv poze.

Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 şi urm. C. proc. pen., a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de părţile civile B. şi C., reprezentată legal de mama sa B. şi a obligat inculpatul A.:

- la plata sumei de 100 000 euro,în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale,către partea civilă B.;

- la plata sumei de 100 000 euro,în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale,către partea civilă C., reprezentată legal de mama sa B.

Curtea a constatat că prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 2 iunie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 249 şi urm. C. proc. pen., art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile identificate în proprietatea inculpatului A. până la concurenţa sumei de aproximativ 542.400 euro, în vederea reparării pagubei materiale şi morale produse prin infracţiunea de participaţie improprie la mărturia mincinoasă şi garantării executării cheltuielilor judiciare avansate de părţi şi de stat şi anume;

- teren intravilan în suprafaţă de 168 mp, cu construcţie, situat în Bucureşti str . . . . . . . . . .nr. 24 A, sector 2, dobândit prin cumpărare la 8 iunie 2010, deţinut în devălmăşie cu V., având o valoare de impunere de 422 110,00 RON;

- teren intravilan cu construcţii în suprafaţă de 290,46 mp, situat în Bucureşti, str . . . . . . . . . .nr. 10, sector 2, dobândit de inculpatul A. prin Sentinţa civilă nr. 10774 din 5 iulie 2012 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti emisă în Dosarul nr. x/2009, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 699/R/2014 a C.A.B., cu o valoare de impunere de 15.456,00 RON;

- apartamentul nr. 43, situat în Bucureşti, sector 4, dobândit de inculpat prin contract de vânzare-cumpărare cu garanţie reală imobiliară în anul 2004, cu o valoare de impunere de 168 940,80 RON.

Dat fiind modul de soluţionare a laturii civile, Curtea, în temeiul art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (5) C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., dispusă prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 2 iunie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, până la concurenţa sumelor acordate, în vederea garantării reparării pagubei şi a executării cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Curtea a constatat că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile legale sus-menţionate, în condiţiile în care din probele administrate rezultă cu certitudine că raportul de expertiză medico-legală examen ADN nr. A15/73 din 11 mai 2011 întocmit de experţii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti conţine afirmaţii mincinoase, în sensul că analiza comparativă a probelor ADN determinate pornind de la eşantionul de salivă aparţinând numitului A. exclude de la paternitate pe numitul A. în ceea ce priveşte pe numita C. şi că numitul A. nu este tatăl biologic al minorei C., va dispune desfiinţarea acestui raport de expertiză medico-legală - examen ADN.

În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, în temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 17.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, având în vedere cheltuielile judiciare în cuantum de 15.000 RON stabilite în faza de urmărire penală prin actul de sesizare a instanţei, precum şi cheltuielile efectuate la judecata în fond (în raport de numărul termenelor acordate, actele de procedură efectuate şi probele administrate).

Curtea a constatat că partea civilă B. a solicitat cheltuielile judiciare în prezenta cauză, astfel:

- 4.500 RON (aprox. 1.000 euro) - onorariu avocaţial pentru faza de urmărire penală (potrivit contractului de asistenţă şi chitanţelor emise ataşate la dosarul de urmărire penală);

- 2.000 RON (aprox. 450 euro) - onorariu participare expert pentru expertiza 1GPR şi redactare opinie expertală (potrivit facturilor şi chitanţelor ataşate la dosarul de urmărire penală);

- 6.695.27 RON (aprox. 1.500 euro) - cheltuieli făcute pe parcursul procesului civil, în Dosarul nr. x/2009 (care nu au putut fi recuperate din cauză că decizia din recurs a avut la bază raportul de expertiză falsă); (Aceste cheltuieli au fost făcute cu procesul civil în cele trei etape: fond - Judecătoria Târgu Secuiesc - 4.674,50 RON (taxă expertiză, onorariu expert parte, contravaloarea biletelor de transport şi cazare); cheltuielile nu au fost acordate iniţial integral de către prima instanţă, însă instanţa de apel a recunoscut şi acordat întreaga sumă dovedită; apel - Tribunalul Covasna 165.065 RON (constând în contravaloarea biletelor de transport şi cazare); Pentru aceste cheltuieli documentele doveditoare au fost depuse la instanţele respective, sunt menţionate în hotărârile Judecătoriei Târgu Secuiesc şi Tribunalului Covasna, motiv pentru care nu se vor mai depune copii de pe aceste documente: recurs - 370,12 RON (224,12 RON, reprezentând cost transport la cele două termene 21 mai 2013 şi 4 iunie 2013, pentru care a păstrat copii de pe biletele de tren şi microbuz; - 146 RON reprezentând 2 nopţi cazare;

- 7.000 RON reprezentând compensaţie pentru munca depusă şi timpul alocat în vederea redactării în dosarul x/2011 a plângerii penale, plângerilor la soluţii şi diverselor cereri pe parcursul procesului penal (pana la angajarea unui avocat, precum şi după, pe lângă activitatea acestuia), raportat la onorariul pe care l-ar fi perceput un avocat, potrivit estimării făcute de Cabinet de Avocat W., conform adresei nr. 14/11 martie 2016, existente la dosarul cauzei;

- 7.401,45 RON cuprinzând cheltuieli de judecată (acordate inculpatului prin Decizia nr. 2372R din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov în Dosarul nr. x/2009), cheltuieli de executare silită (în Dosar de executare 122/2016 aflat la BEJ S.) şi taxe judiciare de timbru şi cauţiune (achitate pentru Dosarul nr. x/2010 şi 21597/4/2016, ambele înregistrate pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti) cu obligarea la penalităţi de 100 RON/zi de întârziere până la achitarea integrală.

- 595 RON achitate cu titlu de onorariu de avocat pentru efectuarea de demersuri în vederea înlăturării de pe site-uri web a unor articole denigratoare apărute cu concursul inculpatului, conform Facturii fiscale nr. x din 29 mai 2017, aferentă Contractului de asistenţă juridică nr. 1536461, achitată cu chitanţa nr. 0171 din 29 mai 2017, reprezentând onorariu privind efectuare notificări în vederea radierii articolelor cauzatoare de prejudicii din mediul online.

- 595 de RON, conform facturii fiscale nr. x din 29 mai 2017, aferentă contract de asistenţă juridică nr. 1898153/2017, achitată cu chitanţa nr. 0170 din 29 mai 2017, reprezentând onorariu constând în asistenţă şi reprezentare în Dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea de strămutare a dosarului nr. x/2016

- 5.070 RON, reprezentând sumele achitate cu titlu de onorariu de avocat pentru asistenţa şi reprezentarea în prezentul dosar.

Conform art. 272 alin. (1) C. proc. pen. cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi.

Potrivit art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen. în caz de condamnare, renunţare la urmărirea penală, renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea.

Când acţiunea civilă este admisă numai în parte, instanţa îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că partea civilă B. a dovedit prin înscrisurile depuse că a făcut cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze în cuantum total de 12.470 RON (4.500 RON - onorariu avocat în cursul urmăririi penale, 2.000 RON - opinie expertală în cursul urmăririi penale; 5.970 RON - onorariu avocat în cursul judecăţii în).

Referitor la suma de la 7.000 RON reprezentând compensaţie pentru munca depusă personal de partea civilă în această cauză, Curtea a constatat că nu sunt aplicabile prevederile art. 276 C. proc. pen., nefiind cheltuielile judiciare în accepţiunea art. 272 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte celelalte sume solicitate, Curtea a constatat că, de asemenea, nu sunt incidente dispoziţiile legale menţionate, nefiind efectuate în prezenta cauză şi în legătură cu soluţionarea acestei cauze, respectiv cheltuielile făcute în procesul civil.

Ca atare, Curtea, în temeiul art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 12 470 RON către partea civilă B., reprezentând cheltuieli judiciare.

Curtea a constatat că martorii D., E., audiaţi la termenul de judecată la data de 27 septembrie 2017, au solicitat cheltuieli de transport, în cuantum de 595 RON şi 44,98 GBP.

Conform art. 273 alin. (1) C. proc. pen. martorul, expertul şi interpretul chemaţi de organul de urmărire penală ori de instanţă au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţă şi a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.

Având în vedere că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a dovedit efectuarea acestor cheltuieli, Curtea, a admis cererea formulată de martorii D. şi E.

În temeiul art. 273 C. proc. pen. cheltuielile de transport prilejuite de chemarea martorilor D. şi E. în faţa instanţei de judecată, în cuantum de 595 RON şi 44,98 GBP, în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. şi părţile civile B. şi C. - prin reprezentant B.

Apelantul inculpat A. a criticat soluţia primei instanţe şi a apreciat ca nelegală şi netemeinică hotărârea instanţei de fond, în baza următoarelor motive de apel.

A invocat ca prim motiv de apel, nulitatea absolută a hotărârii, arătând că în cele câteva termene cât a durat cercetarea judecătorească, numai două s-au desfăşurat în şedinţă publică, restul desfăşurându-se în camera de consiliu, la subsolul Curţii de Apel, camera S90, deşi în încheierea de şedinţă s-a menţionat că şedinţa s-a desfăşurat în şedinţă publică, iar la ultimul termen de judecată, o persoană ce a încercat să intre în sală, a fost înlăturată de către personalul Jandarmeriei Române. Pe acest considerent, având în vedere încălcarea principiului publicităţii şedinţei de judecată, a solicitat anularea hotărârii primei instanţe.

Cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă în formă mediată, a arătat că au fost implicaţi 3 medici legişti, astfel că în mod legal ar fi trebuit introdus în cauză INML, urmând a răspunde în limitele stabilite de instanţă, pentru faptele comise de cei din subordinea sa şi că nu există probe suficiente pentru a fi dovedită vinovăţia inculpatului, iar pe parcursul procesului penal, cu excepţia vizionării înregistrării, nu au fost încuviinţate probe în apărare.

În ceea ce priveşte această înregistrare, a arătat că în primele minute, apare momentul în care intră inculpatul împreună cu avocatul acestuia şi a poliţiştilor, însă aceştia veneau dintr-o altă locaţie, iar din declaraţia unuia dintre aceşti poliţişti care se pare că ar fi fost în acea locaţie, ar rezulta că acest act material de opunere, rezistenţă la recoltare la probe biologice, s-ar fi consumat acolo şi nu în locaţia din înregistrare, deşi este trimis în judecată inculpatul pentru ceea ce apare pe aceasta.

De asemenea, a învederat că s-a pus în discuţie dacă inculpatului i s-a comunicat vreodată încheierea din 5 iunie 2015, prin care instanţa a încuviinţat recoltarea probelor biologice prin înlocuirea consimţământului acestuia, însă urmărind înregistrarea video, apare o precizare a avocatului, care arată că a lecturat un astfel de act la un moment dat şi nu reiese faptul că inculpatul ştia conţinutul acestuia.

A mai opinat în sensul că recoltarea s-a făcut prin violenţă şi că inculpatului nu i s-a înmânat procedural încheierea pentru a lua act de conţinutul acesteia.

În legătură cu această încheiere, a arătat că în considerente se menţionează faptul că se încuviinţează recoltarea în temeiul art. 190 C. proc. pen., iar în dispozitiv se menţionează că se admite ordonanţa procurorului, însă dispoziţiile art. 190 C. proc. pen. vizează faptul că judecătorul dispune prin încheiere măsurile respective, iar încheierea nu cuprinde astfel de dispoziţii, nu există o dispoziţie conformă legii prin încheiere, care să înlocuiască consimţământul inculpatului.

S-a criticat de asemenea modul de recoltare a probelor, sens în care a arătat că IGP nu este abilitat, îndreptăţit, să procedeze la efectuarea de expertize medico-legale în vederea stabilirii filiaţiei în situaţii de acest gen, neavând acest drept prin lege, iar norma este cea reglementată de RENAR şi ISO 1725.

Referitor la medicul legist J., a precizat că aceasta, în notele de curs, stabileşte modalităţi în care probele pot fi modificate, alterate, schimbate, iar la momentul în care a apărut soluţia dată de INML în cauza civilă, partea civilă s-a prezentat la medicii legişti, încercând să îi determine să aibă o anumită poziţie procesuală, iar sub acest aspect, chiar şi instanţa de fond la momentul la care a procedat la audierea martorilor de la INML a rămas surprinsă de faptul că toţi martorii citaţi s-au prezentat la audieri, însă aceştia fuseseră presaţi.

A apreciat că prin încheierea din data de 30 martie 2018 a instanţei de apel, au fost respinse o serie de probe, cu motivarea că nu ar avea legătură cu obiectul cauzei, însă la fila nr. 8, se statuează că nu pot fi înlăturate dovezile administrate de organele judiciare, întrucât acestea beneficiază de încredere, mai ales că nu a fost făcută dovada contrară.

În continuare, cu privire la momentul din înregistrarea video, la care s-a pus în vedere inculpatului să accepte să i se recolteze probe, a precizat că acesta a refuzat verbal, însă nu a opus rezistenţă, iar cu privire la momentul în care se trece la actele de violenţă, se pune întrebarea cine le-a încuviinţat, întrucât conform ordonanţei procurorului încuviinţate, acestea trebuiau efectuate de cei 4 poliţişti nominalizaţi personal şi nu de personalul SIAS.

Tot sub acest aspect, a menţionat că tot la acel moment, o persoană din dreapta imaginii, care nu se vede, respectiv numitul X., şeful organului de executare desemnat de către procuror, dă ordinul de a se trece la actele de violenţă, iar imaginile ce urmează lipsesc, întrucât momentul cuprinzând trântirea inculpatului la pământ este succesiv momentului la care inculpatul întinde mâinile pentru a se trece la executare.

Raportat la momentul recoltării probelor, a precizat că se observă 2 epruvete, iar deşi unul dintre poliţişti afirmă "S-au recoltat 3 probe!", în plic se introduce o singură probă, fapt recunoscut chiar şi de partea civilă prin notele de şedinţă.

A mai arătat că partea civilă, profitând de profesia pe care o are, a cerut să i se înmâneze o probă, iar ulterior, se observă în imagini o succesiune în care poliţiştii intră şi ies cu plicuri, iar sigiliile sunt înlocuite precum şi faptul că specialistul, cu încălcarea normelor legale, a recoltat probele biologice în ţinută civilă, iar în raport apar precizate nişte probe contaminate.

Cu privire la acest aspect, a precizat că practica judiciară statuează că în cazul în care apar contaminări, trebuie analizaţi cel puţin 10 markeri, însă expertul a recoltat 8 markeri, dintre care 3 markeri contaminaţi.

A criticat şi că fapta de mărturie mincinoasă mediată săvârşită fapta poate fi săvârşită de către experţi şi interpreţi, iar normele RENAR pe care apărarea le-a depus la dosarul cauzei statuează cine poate avea calitatea de expert, cum se dobândeşte această calitate şi ce poate face o persoană care are calitatea de expert şi că a fost depusă la dosarul cauzei lista experţilor judiciari autorizaţi, pe care nu se regăsesc niciunul dintre medicii legişti care se presupune că au avut calitatea de făptuitor, astfel că nu există infracţiunea în această formă, inculpatul neputând avea calitatea de instigator.

Cu referire la cheltuielile judiciare, a criticat cuantumul nejustificat solicitat de părţile civile, mai ales că în legătură cu partea civilă minoră nu au fost administrate probe, iar asupra patrimoniului inculpatului a fost pus sechestru, sens în care a solicitat achitarea, instanţa urmând a constata că acesta nu a comis faptele reţinute în sarcina sa, acestea nu există, neexistând probe în acest sens şi respingerea pretenţiilor civile ale părţii civile.

Apelantele părţi civile B. şi C., reprezentată legal de mama sa B. au criticat soluţia primei instanţe sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei şi au invocat următoarele critici: greşita respingere a cererii de încadrare juridică invocată de instanţă din oficiu, greşita individualizare a pedepsei principale aplicate inculpatului, neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii de drepturi părinteşti, precum şi a celorlalte drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. e), n), o) C. pen., greşita soluţionare a acţiunii civile sub aspectul cuantumului daunelor morale şi materiale, respectiv al capătului cererii aferent laturii civile vizând solicitarea de publicare a unui extras al hotărârii, în vederea dezminţirii aspectelor mincinoase răspândite de inculpat în spaţiul public şi în mediul online şi repararea prejudiciului adus bunei reputaţii a părţii civile şi imaginii acesteia prin conduita inculpatului, grefate pe infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 273 alin. (2) C. pen.

În fapt, referitor la latura penală a cauzei, a arătat că prin cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, s-a învederat faptul că fapta săvârşită îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării mediate la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C. pen., cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării mediate la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen., cu reţinerea art. 38 alin. (2) C. pen., privind concursul ideal de infracţiuni.

S-a arătat că primul raport care a stat la baza pronunţării deciziei civile, nu a constat într-un simplu mijloc de probă, întrucât consecinţele falsificării acestuia sunt de natură a genera consecinţe juridice cu privire la relaţia de filiaţie a unui minor, iar falsificarea acestuia afectează încrederea publică în realitatea faptică pe care aceste acte şi că instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, fără a motiva de ce nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării mediate la fals intelectual, faptă prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C. pen.

A criticat aceeaşi hotărâre, în sensul că pedeapsa inculpatului a fost individualizată în mod greşit, raportat la prevederile art. 74 C. pen., criterii pe care instanţa de fond nu le-a analizat decât parţial şi lacunar, deşi în raport cu gravitatea faptelor comise şi circumstanţelor care concură în prezenta cauză, se impunea aplicarea unei pedepse spre maxim, având în vedere că inculpatul a încercat în mod constant împiedicarea dovedirii adevărului, nu a indicat participanţii la infracţiune, a dat spre publicare în mod nejustificat raportul ADN, care nu corespundea adevărului, datorită impactului şi prestigiului asupra instituţiei care l-a întocmit, inclusiv profilul ADN al părţilor civile fiind publice în mediul online, a încercat discreditarea, distrugerea profesională şi afectarea bunei reputaţii a părţii civile, a încercat şantajarea acesteia pentru a o determina să nu stabilească pe cale judiciară drepturile minorei, a premeditat fapta şi a folosit în favoarea sa neregulile existente la acel moment în cadrul INML Bucureşti, care au făcut posibilă săvârşirea faptei.

Totodată, prin raportare la art. 74 C. pen., a precizat că stabilirea duratei şi cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea infractorului, care se evaluează după mai multe criterii, printre care şi împrejurările şi modul de comitere al infracţiunii, natura şi gravitatea rezultatului produs, ori alte consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita inculpatului în cursul procesului penal.

Totodată, a precizat că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu se impune şi interzicerea drepturilor părinteşti, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. e), n), o) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară raportat la minora C., pentru a preîntâmpina eventualele acţiuni şicanatorii ale acesteia, animate de grija aparentă pe care ar putea să o manifeste inculpatul.

În legătură cu acţiunea civilă, a solicitat publicarea pe cheltuiala inculpatului, cu protejarea datelor de identitate şi a celor cu caracter personal şi de viaţă privată ale părţilor civile, în 3 cotidiane naţionale stabilite de instanţă, a unui extras din partea civilă a hotărârii care să cuprindă acţiunea ilicită a inculpatului, precum şi prejudiciile aduse părţilor civile, precum şi obligarea inculpatului sub pedeapsa de 100 RON pentru fiecare zi întârziere, să înlăture toate articolele denigratoare preluate în mediul online, urmare a publicării articolelor menţionate în motivele de apel.

Analizând apelurile formulate prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază fondat doar apelul inculpatului A., însă doar sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicată de către instanţa de fond şi în raport de următoarele considerente:

Prioritar analizării multitudinii motivelor de apel formulate de apelantul inculpat A., Înalta Curte va analiza aşa zisul caz de nulitate absolută invocat de acesta şi argumentat prin aceea că în cele câteva termene cât a durat cercetarea judecătorească, numai două dintre şedinţele de judecată s-au desfăşurat în şedinţă publică, restul desfăşurându-se în camera de consiliu, la subsolul Curţii de Apel, camera S90, deşi în încheierea de şedinţă s-a menţionat că şedinţa s-a desfăşurat în şedinţă publică, iar la ultimul termen de judecată, o persoană ce a încercat să intre în sală, a fost înlăturată de către personalul Jandarmeriei Române.

Cu referire la acest motiv de apel intitulat de inculpat caz de nulitate absolută şi pe care Înalta Curte îl va analiza prin prisma dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în opinie majoritară se apreciază că nu sunt incidente aceste dispoziţii în raport de următoarele argumente:

Dispoziţiile art. 352 C. proc. pen., intitulat "Publicitatea şedinţei de judecată" arată în mod expres în conţinutul său că: "1) Şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică."

Prin raportare la aceste dispoziţii se constată că practic, ceea ce reclamă inculpatul A., se referă la sala folosită de instanţa de fond pe parcursul a câtorva termene de judecată şi care din punctul său de vedere nu îndeplinea condiţiile de exigenţă a unei săli de judecată.

Înalta Curte, apreciază că această critică nu poate fi circumscrisă şi subsumată lipsei de publicitate a şedinţei de judecată atâta timp cât analiza încheierilor de şedinţă reflectă faptul că şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu respectarea principiului publicităţii, faptul că instanţa de fond nu a dispus de o sală de judecată care să satisfacă exigenţele personale ale inculpatului nu poate fi asociată noţiunii de încălcare a principiului publicităţii şi nici cu faptul că şedinţa de judecată nu a fost publică.

Aşadar, Înalta Curte în opinie majoritară apreciază că motivul de nulitate absolută invocat este unul pur formal, subiectiv şi nu poate fi valorificat ca şi caz de nulitate absolută cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Pe fondul analizei acuzaţiilor, Înalta Curte va analiza motivele de apel ale inculpatului A. care au fost formulate şi în faţa instanţei de fond în cadrul apărărilor pe care şi le-a formulat şi cu privire la care în faza apelului le-a intitulat motive de apel.

Pentru prezentarea considerentelor ce stau la baza adoptării prezentei soluţii, Înalta Curte în opinie majoritară, va face o prezentarea succintă a situaţiei de fapt:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată întrucât a determinat, cu intenţie, experţii din cadrul Institutului de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti să întocmească Raportul de expertiză medico-legală nr. A15/73/11 mai 2011,ce conţine aspecte necorespunzătoare realităţii, privind relaţia de înrudire biologică între minora C. şi sus-numit, prin intermediul unei persoane rămasă neidentificată, care a înlocuit probele biologice, în scopul determinării experţilor la denaturarea, fără vinovăţie, a rezultatului examenului ADN şi în raport de care s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor şi identificarea făptuitorului.

Totodată, la data de 17 iulie 2015, inculpatul A., s-a împotrivit la executarea hotărârii judecătoreşti, reprezentată de încheierea emisă la data de 5 iunie 2015 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2015, prin opunerea de rezistenţă faţă de organele de executare, fapt ce a determinat imobilizarea sa de către organele de cercetare ale poliţiei judiciare, cu sprijinul lucrătorilor S.A.S., pentru realizarea dispoziţiilor procedural penale cuprinse în art. 190 C. proc. pen.

În analiza primei infracţiuni, respective cea prevăzută de 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 259 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că ceea ce generat cercetările în această cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii menţionate este acţiunea civilă introdusă de reclamantele B. şi C., reprezentată legal de mama sa B., prin care solicitau instanţelor civile stabilirea paternităţii, respectiv să constate că inculpatul A. este tatăl minorei C.

Deşi iniţial reclamantelor li s-a admis acţiunea, respectiv în primă instanţă şi în apel, urmare a faptului că în cursul procesului derulat în faţa instanţei civile au fost invocate motive de nulitate a expertizei ADN s-a dispus refacerea acesteia şi întrucât inculpatul a refuzat să se prezinte în vederea recoltării de noi probe în vederea efectuării unei noi expertize, tribunalul a apreciat că nu poate valorifica raportul, însă sunt suficiente probe care să conducă la concluzia că inculpatul este tatăl minorului.

În recurs, Curtea de Apel Braşov a apreciat că nu existau temeiuri pentru ca instanţele anterioare să dispună anularea raportului de expertiză medico-legal, nu există temei pentru efectuarea altor noi expertize medico-legale, cât timp contestarea de către reclamantă a rezultatelor ştiinţifice nu echivalează că apariţia unor "date noi medicale sau de anchetă", singurele care în accepţiunea art. 28 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 774/2000 ar fi permis instanţelor să dispună efectuarea altor expertize medico-legale în condiţiile în care deja cea existentă a fost avizată de Comisia Superioară Medico Legală iar în baza probelor administrate a respins acţiunea părţii civile B. apreciind că, simplul fapt al relaţiilor intime dintre pretinsul tată şi mama minorei nefiind suficiente pentru a determina, în mod concret şi neechivoc, că acesta este tatăl minorei.

Acesta este practic momentul ce a generat formularea de către partea civilă a unei plângeri penale şi admiterea de către judecătorul de cameră preliminară,prin încheierea din data de 30 septembrie 2014,pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., a plângerii formulată de petenta B. împotriva Ordonanţei nr. xx/P/2011 din data de 19 mai 2014 şi Ordonanţei nr. 2133/II/2/2014 din data de 29 iulie 2014, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, desfiinţarea soluţiei de clasare şi a trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, motivat de faptul că, nu au fost strânse toate probele necesare aflării adevărului,apreciindu-se că faţă de specificul obiectului probaţiunii, stabilirea paternităţii pe baza unei expertize medico -legale a profilului genetic ADN, falsificarea ori nu a acestei expertize, nu se putea stabili, decât, având ca punct de plecare, o altă expertiză, efectuată la un alt laborator medico-legal din ţară şi că se impune administrarea de probe suplimentare, precum efectuarea unei noi expertize medico-legale, reaudierea unora dintre persoanele angajate la INML, stabilirea persoanelor care au avut la acces la codul numeric atribuit persoanelor, cu atât mai mult cu cât, persoana cercetată a refuzat o a doua expertiză medico-legală în procesul civil.

Pe fondul acestei situaţii de fapt inculpatul A. a fost trimis în judecată, iar analiza actelor şi probelor ce au fost administrate în prezenta cauză, reliefează în opinia majoritară a Înaltei Curţi că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, criticile invocate de apelant şi care vor fi analizate punctual nefiind fondate în raport de argumente ce vor fi expuse:

Inculpatul A., a circumscris primului motiv de apel faptul că în ceea ce priveşte acuzaţia instigare la mărturie mincinoasă cercetarea în ansamblul său, s-a făcut fără introducerea în cauză a tuturor persoanelor care trebuie chemate la judecată, respective a experţilor care au efectuat prima expertiză ADN.

Analiza acestui motiv de apel reliefează faptul că inculpatul doreşte practic extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, în cadrul cercetării judecătoreşti, aspect care dincolo de faptul că nu mai este posibil în raport de noile reglementări legale în vigoare, în cauză organele de urmărire penală au dispus disjungerea în vederea identificării autorilor faptei, moment la care în momentul identificării autorilor faptei şi într-un cadru procesual legal se vor putea discuta aceste aspecte.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la administrarea probelor, a interpretării acestora precum şi a faptului că i-au fost respinse cererile de probatorii formulate în cauză ceea ce dus la condamnarea sa în mod nelegal, Înalta Curte apreciază de asemenea ca nefondat şi acest motiv de apel.

Înalta Curte, în opinie majoritară apreciază că instanţa de fond a administrat un număr suficient de probe care să conducă indubitabil la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 259 alin. (1) C. pen. şi că el este cel care, prin demersurile pe care în mod evident le-a efectuat, a determinat substituirea probelor biologice, cu scopul de a fi exclus de la paternitatea minorei C. şi, pe cale de consecinţă,la realizarea de către experţii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti a unui raport de expertiză medico-legală examen ADN, în care sunt astfel consemnate concluzii ce nu reflectă realitatea, fiind mincinoase.

Astfel conţinutul declaraţiilor martorilor:

- J.,medic legist care a participat la efectuarea raportului de expertiză întocmit iniţial în anul 2011 şi care a întocmit ulterior cu privire la inculpat, relevă clar că diferenţele dintre cele două rapoarte nu pot fi explicate decât prin aceea că au fost substituite probele recoltate iniţial, substituire care nu se putea realiza decât între momentul recoltării efective şi momentul analizării efective a acestora, şi că în cadrul laboratorului aveau acces atât persoanele care efectuau analizele, cât şi alte persoane din cadrul institutului.

- K. a explicat în cadrul depoziţiei date că diferenţele dintre cele două expertize nu putea avea loc decât prin înlocuirea probelor, că la acea vreme tot personalul din institut avea acces la camera unde se ţineau probele.

- F., expertul parte încuviinţat persoanei vătămate B. de instanţa civila pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală - examen ADN nr. A15/73 din 27 mai 2011, a relatat despre reacţia părţii civile căreia îi era imposibil să admită un asemenea rezultat nereal.

- L. a declarat,ca în cursul anului 2011 nu era restricţionat accesul în laborator, astfel încât puteau avea acces şi alte persoane în afara persoanelor care îşi desfăşurau activitatea în mod normal în laborator,aspect confirmat şi de martorii D. şi O.

- M. a arătat de asemenea că, în cursul anului 2011, în cadrul Laboratorului de Genetică era posibil accesul şi a altor persoane în afara celor care îşi desfăşurau acolo activitatea, precizând că din punctul său de vedere se puteau înlocui probele supuse expertizării, având în vedere că era permis accesul oricărei persoane.

- N. a declarat ca, în anul 2011, toţi medicii legişti şi persoanele din conducerea institutului aveau o cartelă de acces cu ajutorul căreia puteau intra în toate laboratoarele, inclusiv laboratorul de genetică, apreciind că practic se puteau înlocui probele biologice din cadrul laboratorului de genetică reliefează neechivoc că implicarea infracţională a inculpatului este pe deplin dovedită şi că apărările acestuia pe interpretarea data de către instanţa fondului este una subiectivă şi nesusţinută probator.

Critica inculpatului în sensul în care nu a avut parte de un proces echitabil şi că i s-au respins probele în apărare, reprezintă în opinia Înaltei Curţi o susţinere nefondată. Pe toată durata procesului penal, atât la fond cât şi în faţa Înaltei Curţi acesta a solicitat spre administrare o multitudine de probe care nu au legătură cu obiectul probaţiunii.

Acesta a contestat şi criticat o multitudine de aspecte ce vizează probele administrate şi a solicitat în esenţă, audierea biochimistului, a apărătorului inculpatului de la acel moment, adresa către IGP pentru copia acreditării, supunerea expertizelor Comisiei de Avizare din cadrul INML, reaudierea martorilor Dr. J., dr. Y. şi dr. AA. (din cadrul INML) în vederea stabilirii următoarelor aspect, necesitatea stabilirii competenţelor profesionale şi realitatea conţinutului declaraţiilor acestora, în raport cu opinia lor extrajudiciară, dar şi a noile probe obţinute ulterior audierii acestora la instanţa de fond; necesitatea confruntării acestora cu aspectele menţionate în concluziile scrise, dar cu privire la care instanţa de fond a refuzat să acorde o minimă atenţie şi care atestă fără niciun dubiu faptul că aceşti martori nu au declarat tot ceea ce ştiu cu privire la prezenta cauză; necesitatea clarificării opiniei acestora în raport cu celelalte probe administrate care sunt în evidenţă contradicţie cu susţinerile acestora dar şi cu cele ale parchetului şi instanţei de fond; punerea în concordanţă a declaraţiei acesteia cu notele de curs depuse prin concluziile scrise pentru a stabili dacă şi unde minte precum şi alte probe care în opinia Înaltei Curţi nu au nicio legătură cu obiectul probaţiunii.

Toate aceste solicitări ale inculpatului de administrare a unor probe care nu au justificare şi susţinere în raport de natura acuzaţiei ce i se impută, reprezintă în opinia majoritară a Înaltei Curţi, încercări de a disimula realitatea faptelor, acesta avea posibilitatea să solicite efectuarea unei noi expertize ADN, aspect învederat atât de către instanţa de fond cât şi de către Înalta Curte şi cu privire la care inculpatul s-a opus vehement, preferând să uzeze de tot felul de tertipuri pentru a scăpa de răspunderea penală.

Mai mult decât atât, Înalta Curte în opinie majoritară observă că inculpatul deşi este nemulţumit de faptul că i s-au respins probele în apărare, care în deplin acord cu instanţa de fond nu aveau nicio legătură cu obiectul probaţiunii, acesta este la fel de nemulţumit şi de faptul că s-au administrat probe în cursul cercetării judecătoreşti, fiind nemulţumit că toate persoanele din cadrul INML ce au fost audiate în prezenta cauză s-au prezentat în instanţă spre a fi audiate.

Această atitudine a inculpatului A. prin raportare la criticile formulate, reliefează din nou în opinia majoritară a Înaltei Curţi o încercare disperată de a arunca o notă de îndoială a modului în care instanţa de fond a înfăptuit actul de justiţie în planul loialităţii administrării probelor şi care nu are nicio baza factuală.

Înalta Curte, în opinie majoritară apreciază că, atitudinea infracţională a inculpatului a determinat întocmirea expertizei medico-legale A15/73 din 11 mai 2011, care l-a exclus de la paternitate în ce priveşte minora C., iar soluţia Curţii de Apel Braşov care a statuat în baza acestei probe false că raportul de expertiză nu putea fi înlăturat decât printr-un alt mijloc de probă de o valoare ştiinţifică egală, şi nu doar prin depoziţiile unor martori, a dus la adoptarea soluţiei de respingere a cererii formulate de partea civilă ce viza recunoaşterea paternităţii.

Cât priveşte critica referitoare la faptul că mărturie mincinoasă mediată săvârşită de inculpat, a fost comisă sub imperiul vechii reglementări, care statuează că fapta poate fi săvârşită de către experţi şi interpreţi, iar normele RENAR pe le-a depus la dosarul cauzei statuează cine poate avea calitatea de expert, cum se dobândeşte această calitate şi ce poate face o persoană care are calitatea de expert ţi că astfel raportul nu a fost întocmit de persoane care aveau calitatea specială cerută de lege, Înalta Curte, în opinie majoritară apreciază de asemenea nefondată această critică.

În cadrul INML funcţionează şi iţi desfăşoară activitatea persoane cu pregătire de specialitate, care în funcţie de lucrarea pe care o au spre soluţionare şi de organul care o solicită, îndeplinesc diverse activităţi, aceste persoane având inclusiv calitate de experţi în domeniul lor de competenţă.

Aşadar, nu se poate aprecia că o persoană care îşi desfăşoară activitatea în cadrul INML este simplu angajat, fără competenţe pe efectuarea de expertize, inculpatul care este avocat de profesie, ar fi trebuit să cunoască faptul că aceste persoane întocmesc inclusiv rapoarte de expertiză în cadrul activităţii pe care o desfăşoară, aceleaşi persoane fiind şi cele care au întocmit în fals raportul de expertiză ce a stat la baza soluţionării acţiunii civile de către instanţa civilă şi cu privire la care inculpatul nu a formulat nici un fel de obiecţiune atâta timp cât raportul de expertiză i-a fost favorabil.

Apreciază Înalta Curte, în opinie majoritară, că este vorba despre o apărare tendenţioasă, făcută cu rea credinţă şi care nu are nici un suport probator în raport de întreg materialul administrat în cauză.

În raport de toate argumentele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte apreciază că în ceea ce priveşte această infracţiune prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C. pen., vinovăţia inculpatului a fost neechivoc dovedită, iar cu privire la încadrarea juridică dată faptei, încadrare ce a fost contestată de către partea civilă, se constată că instanţa de fond a analizat în mod corect raportul dintre cele două infracţiuni şi a constatat că în modalitatea falsificării unui raport de expertiză, deci în modalitatea cuprinderii unor date nereale într-un raport de expertiză, nu se poate pune problema decât a infracţiunii cu caracter principal, respectiv cea împotriva justiţiei, şi nu şi a infracţiunii cu caracter subsidiar, respectiv cea privind falsul intelectual în înscrisuri oficiale.

Cât priveşte analiza celei de-a doua acuzaţie, respectiv cea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen., Înalta Curte, analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, apreciază în opinie majoritară de asemenea nefondate criticile formulate de apelantul inculpat A.

Pentru că principală critică pe această acuzaţie se referă la faptul că nu este vorba despre o împotrivire la executare, întrucât nu a cunoscut în mod real că trebuie să se supună recoltării de probe biologice dispuse de către instanţă şi că în cauză nu există probe suficiente pentru a fi dovedită vinovăţia inculpatului, întrucât pe parcursul procesului penal, cu excepţia vizionării înregistrării, nu au fost încuviinţate probe în apărare, Înalta Curte în analiza acestei acuzaţii va face o analiză a condiţiilor ce trebuiesc îndeplinite pentru a fi angajată răspunderea penală în cazul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen.

Executarea hotărârilor judecătoreşti constituie un element esenţial al activităţii de înfăptuire a justiţiei. Punerea în aplicare a dispoziţiilor date de o instanţă de judecată poate fi, însă, împiedicată sau îngreunată prin diverse fapte.

Latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti se realizează prin comiterea acelor acte materiale, apte a obstrucţiona exerciţiul drepturilor de către organul de executare.

Incriminând această infracţiune legiuitorul a prevăzut şi noi modalităţi de comitere a faptei, iar cu referire direct la forma de săvârşire a infracţiunii nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prin modalitatea de împotrivire la executare, în actuala reglementare, nu mai trebuie să fie săvârşită prin ameninţare sau violenţă, ci poate fi săvârşită prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare, prevedere care ridică unele probleme privitoare la definirea conţinutului noţiunii de "rezistenţă faţă de organul de executare" şi a liniei peste care această "rezistenţa" poate primi conotaţii de natură penală.

Infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen. cuprinde în latura obiectivă "împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă, faţă de organul de executare". Altfel spus, numai opunerea de rezistenţă, ca formă de împotrivire la executare, realizează elementul material al acestei infracţiuni, lăsând în afara ilicitului penal orice alte acţiuni sau inacţiuni, prin care, în concret, s-ar urmări sau realiza o astfel de împotrivire la executarea unei hotărâri judecătoreşti.

Opunerea de rezistenţă se poate comite numai printr-o acţiune, nu şi prin inacţiune, trebuind să fie explicită.

"Opunerea de rezistenţă" cuprinde deci acele acţiuni, care se concretizează în manifestări explicite, neechivoce prin care se urmăreşte blocarea organului de executare în punerea în executare a hotărârii, manifestări care se pot concretiza în acte de ameninţare, de violenţă sau de vătămare corporală comise asupra organului de executare, încercarea de a suprima viaţa acestuia, refuzul făţiş de a-i permite aducerea la îndeplinire a actului de executare silită, etc.

Potrivit Curţii europene a Drepturilor Omului, executarea hotărârilor judecătoreşti trebuie privită ca o parte integrantă a procesului judiciar. Astfel, orice neexecutare intenţionată sau eschivare de la executarea unei hotărâri judecătoreşti, ori împiedicarea executării acesteia, este calificată drept o violare a art. 6, §1 din Convenţie, combinată cu violarea art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.

În acelaşi context, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg opinează că procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti este o fază importantă a unui proces or, neexecutarea efectivă a hotărârilor judecătoreşti face actul de justiţie iluzoriu. Valorificând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a accentuat în repetate rânduri că, atunci când se refuză sau se omite executarea unei hotărâri judecătoreşti ori se întârzie executarea acesteia (sublinierea ne aparţine - n.a.), garanţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi (a se vedea Şandor vs România, hotărârea din 25 noiembrie 2005 [1]; Hornsby vs Grecia, hotărârea din 19 martie 1997 [2]). Nu doar neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, ci şi amânarea momentului la care ea îşi produce efectele, poate face dreptul la un proces echitabil inoperant şi iluzoriu în detrimentul uneia dintre părţi (Recomandarea Rec. (2003)17 din 9 septembrie 2003 a Comitetului de Miniştri al Consiliului europei în materie de executare a deciziilor judecătoreşti).

Din considerentele enunţate rezultă şi rolul incontestabil al instanţelor de judecată în procedura de executare şi al actorilor implicaţi în procedura de executare, care au menirea să asigure corectitudinea, promptitudinea şi eficienţa executării silite a actelor de justiţie.

Analizând actele material de împotrivire la executare exercitate de inculpatul A., Înalta Curte apreciază că acestea se încadrează în tipicitatea obiectivă a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prin modalitatea de împotrivire la executare criticile formulate de inculpat pe această acuzaţie fiind de asemenea nefondate.

În ceea ce priveşte critica conform căreia nu a fost înştiinţat că urmează să fie supus recoltării de probe biologice în vederea stabilirii ADN, Înalta Curte apreciază ca nereală susţinerea acesteia în raport de următoarele argumente:

Toţi martorii audiaţi în cauză pe această acuzaţie, declară neechivoc faptul că inculpatului A. I s-a adus la cunoştinţă în mod direct şi nemijlocit faptul că i-au fost aduse acestuia la cunoştinţă dispoziţiile încheierii din data de 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorului P. ce a declarat că, în calitate de organ de cercetare penală a fost delegat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împreună cu un alt coleg să pună în aplicare o hotărâre definitivă ce viza recoltarea de probe biologice, prin metode non-invazive, că în momentul în care inculpatului i s-a prezentat hotărârea judecătorească privind probele biologice, s-a opus recoltării, atât verbal, cât şi fizic, fără ca opunerea fizică să fie de natură violentă, însă în aşa fel încât recoltarea a fost imposibil de realizat, că s-a mai încercat convingerea inculpatului, prin discuţii, să se supună recoltării, în baza hotărârii judecătoreşti şi că, întrucât inculpatul A. nu a fost de acord, s-a luat hotărârea să se apeleze la efective suplimentare, respectiv lucrări de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri şi trupe de intervenţie din cadrul Serviciului Independent de Acţiuni Speciale (SIAS), că după ce au venit colegii, la circa o jumătate de oră i-a mai solicitat încă odată inculpatului, pe cale amiabilă, să se supună recoltării probelor biologice, de data aceasta fiind şi filmat şi că după această ultimă solicitare, inculpatul a fost imobilizat de colegii de la SIAS, iar colegul criminalist i-a recoltat probele biologice.

Martorul Q. a arătat că la data respectivă era ofiţer de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri şi împreună cu colegul său, R. a fost trimis, la solicitarea procurorului de caz, pentru a participa la recoltarea de probe biologice de la inculpatul A., deoarece acesta se opunea, că la sediul parchetului, după ce a luat la cunoştinţă de hotărârea judecătorească, i-a explicat inculpatului că este bine să se supună recoltării probelor biologice pentru a nu se interveni în forţă, că întrucât inculpatul nu a fost de acord cu recoltarea probelor, s-a procedat la imobilizarea acestuia de colegi de la SIAS şi la recoltarea probelor biologice de colegii criminalişti, precizând că ştie că hotărârea judecătorească i-a fost prezentată inculpatului.

Martorul R. a declarat că la data respectivă, fiind ofiţer de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri, a fost trimis împreună cu colegul Q., întrucât o persoană refuză să se supună recoltării probelor ADN, că procurorul a adus la cunoştinţă inculpatului încheierea instanţei şi i-a solicitat de circa 5 - 6 ori să se supună probelor biologice, că inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice, motivând că a mai dat astfel de probe şi a mai fost efectuată o expertiză şi nu mai consideră necesare alte probe, că în urma refuzului inculpatului de a se supune probelor biologice, colegii de la SIAS l-au imobilizat, probele fiind recoltate de criminalist.

Nici critica inculpatului potrivit căreia recoltarea s-a făcut prin violenţă şi că nu i s-a înmânat procedural încheierea pentru a lua act de conţinutul acesteia şi că încheierea nu putea fi pusă în executare, întrucât judecătorul trebuia să stabilească modalitatea de realizare nu poate fi primită.

Este neechivoc aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi că inculpatul A. era în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la dispoziţiile instanţei şi că acesta în mod intenţionat a refuzat de bună voie să se supună recoltării de probe biologice, după cum este neechivoc faptul că acesta cu bună ştiinţă a refuzat să dea curs solicitărilor repetate ale instanţei care statuat clar şi fără dubiu obligativitatea acestuia de a se prezenta pentru realizarea testului ADN.

Refuzul repetat al acestuia a generat demararea activităţii de punere în executare a hotărârii instanţei, deşi în calitate sa de avocat trebuia să recunoască şi să cunoască forţa obligatorie a unei hotărâri judecătoreşti şi să se execute benevol dispoziţiile acesteia.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că nici susţinerea conform căreia activitatea de punere în executare s-a realizat prin violenţă nu poate fi primita, vizionarea de către Înalta Curte a casetei audio video, reliefează că aceasta s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale, refuzul şi atitudinea vehementă al inculpatului a generat imobilizarea acestuia şi aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor instanţei care a încercat să transforme actul de justiţie în unul iluzoriu.

Faţă de toate aspectele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte în opinie majoritară, apreciază că şi pe această acuzaţie a fost dovedită pe deplin vinovăţia inculpatului A., fiind îndeplinite condiţiile de tipicitate sub toate aspectele sale cu privire la infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prin modalitatea de împotrivire la executare, astfel că apelul inculpatului este nefondat şi pe această infracţiune.

Înalta Curte, în opinie majoritară apreciază însă fondat apelul inculpatului doar sub aspectul modalităţii de executare.

Dincolo de atitudinea vădit ostilă şi şicanatorie pe care acesta a adoptat-o pe durata întregului proces penal şi de gravitatea infracţiunilor comise de acesta şi care au fost corect apreciate de către instanţa de fond prin prisma cuantumului pedepsei aplicată acestuia, Înalta Curte apreciază totuşi că scopul pedepsei aplicată acestuia poate fi atins şi fără executare în raport de faptul că nu are antecedente penale, de pregătirea profesională, de faptul că are o familie şi doi copii în întreţinere sens în care va admite apelul inculpatului doar în ceea ce priveşte modalitatea de executare sens în care va admite apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, iar apelul părţii civile cu privire la latura penală a cauzei şi prin care solicit majorarea pedepsei aplicate pentru argumentele expuse este nefondat şi va fi respins ca atare.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.

Va înlătură dispoziţiile vizând executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 91 C. pen. va suspenda executarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. va impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., va impune condamnatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public, Sector 2, Bucureşti sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Bucureşti pe o perioadă de 120 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Întrucât motivul de apel al părţii civile referitor la încadrarea juridică dată faptelor inculpatului A. a fost analizat cu prilejul analizării apelului inculpatului, Înalta Curte în opinie majoritară apreciază că nu se impune reluarea acestuia, considerentele arătate fiind suficiente.

Cât priveşte critica conform căreia, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu se impune şi interzicerea drepturilor părinteşti, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. e), n), o) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară raportat la minora C., pentru a preîntâmpina eventualele acţiuni şicanatorii ale acesteia, animate de grija aparentă pe care ar putea să o manifeste inculpatul, Înalta Curte apreciază că pe acest cadru procesual nu poate opera interdicţia solicitată de apelanta parte civilă.

Abia după ce va obţine revizuirea sentinţei civile prin care i s-a respins acţiunea de stabilire a paternităţii şi se va stabili că inculpatul A. este tatăl minorei C., partea civilă va putea solicita să i se interzică acestuia drepturile părinteşti întrucât la acest moment acesta nu are calitatea de părinte al minorei.

Nici motivul de apel prin care partea civilă a solicitat publicarea pe cheltuiala inculpatului, cu protejarea datelor de identitate şi a celor cu caracter personal şi de viaţă privată ale părţilor civile, în 3 cotidiane naţionale stabilite de instanţă, a unui extras din partea civilă a hotărârii care să cuprindă acţiunea ilicită a inculpatului, precum şi prejudiciile aduse părţilor civile, precum şi obligarea inculpatului sub pedeapsa de 100 RON pentru fiecare zi întârziere, să înlăture toate articolele denigratoare preluate în mediul online, urmare a publicării articolelor menţionate în motivele de apel, nu este fondat, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de fond solicitările părţii civile nu au legătură cu obiectul prezentei cauze astfel că nu pot fi admise.

Cu privire la motivul de apel ce vizează cuantumul despăgubirilor şi prin care se arată a că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că suma de 100.000 euro pentru fiecare parte civilă este suficientă pentru repara prejudiciul cauzat, întrucât suma stabilită este foarte mică în raport de urmările faptei, de durata în timp a acestor urmări, respectiv peste 7 ani de zile, daunele provocate şi traumele psihice la care au fost supuse părţile civile, Înalta Curte apreciază de asemenea nefondat apelul formulat.

Instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a condiţiilor răspunderii civile delictuale, a stabilit în mod judicios, proporţional şi a acordat un drept de satisfacţie echitabilă părţilor civile în momentul în care a stabilit cuantumul despăgubirilor civile.

Suma acordată părţilor civile are în vedere inclusiv perioada mare de timp în care aceasta a încercat să demonstreze că inculpatul A. este tatăl minorei C. şi deopotrivă şicanele şi umilinţele la care au fost supuse cele două, mama şi fiică prin acţiunile intenţionate ale acestuia.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că acordarea unor sume peste cele dispuse de instanţă s-ar subscrie unei solicitări de îmbogăţire fără justă cauză, sens în care urmează a respinge şi acest motiv de apel.

Pentru toate considerentele şi argumentele expuse, Înalta Curte în opinie majoritară apreciază apelul părţilor civile ca nefondat şi urmează a-l respinge pe cale de consecinţă.

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelului formulat de apelantul inculpat A. vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantele părţi civile B. şi C., prin reprezentant B. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 90 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.

Înlătură dispoziţiile vizând executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 91 C. pen. suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., impune condamnatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public, Sector 2, Bucureşti sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Bucureşti pe o perioadă de 120 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către părţile civile B. şi C., prin reprezentant B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelului formulat de apelantul inculpat A. rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantele părţi civile B. şi C., prin reprezentant B. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 90 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2018.

Cu opinie separată în sensul admiterii apelului declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă şi respingerea acţiunii civile exercitată de părţile civile B. şi C., prin reprezentant B., precum şi achitarea inculpatului, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, din următoarele considerente:

Spre deosebire de opinia majoritară apreciem că, în speţă, se impunea admiterea apelului declarat de inculpatul A. în sensul celor arătate anterior şi, în mod evident desigur, în raport de soluţia adoptată, respingerea apelurilor declarate de părţile civile.

Prin urmare, deşi suntem de acord cu faptul că apelurile părţilor civile trebuie respinse, aceasta respingere apreciem că se impunea nu prin prisma motivelor arătate de opinia majoritară ci, pur şi simplu, corelativ soluţiei de achitare a inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, achitare ce ar fi impus şi respingerea oricăror pretenţii civile.

În ceea ce priveşte motivele concrete pentru care s-ar fi impus adoptarea acestei soluţii trebuie să arătăm faptul că ele se suprapun doar parţial pe susţinerile inculpatului.

Astfel, în acord cu opinia majoritară apreciem şi noi că sentinţa instanţei de fond nu este lovită de nulitate absolută ca urmare a lipsei publicităţii şedinţei de judecată şi ne însuşim argumentele prezentate în acest sens.

Totodată, în ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută şi conotaţiile juridice ce decurg din aceasta, considerăm că se impun a fi făcute unele precizări care nu au fost suficient de bine lămurite nici de instanţa de fond şi nici de opinia majoritară.

Astfel, partea vătămată B. a formulat plângere penală împotriva inculpatului A., invocând comiterea de către acesta a unor fapte de natură penală, ce au avut ca rezultat falsificarea expertizei medico-legale ADN nr. A15/73 din 11 mai 2011.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Ordonanţa nr. xx/P/2011 din data de 19 mai 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracţiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi a infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., deoarece faptele nu există.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Ordonanţa nr. 2133/II-2/2014 din 29 iulie 2014., a respins plângerea formulată de persoana vătămată B. împotriva acestei soluţii de clasare.

Ulterior, prin încheierea din 30 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosar nr. x/2014, în motivarea soluţiei de admitere a plângerii formulate de petenta B. împotriva Ordonanţei nr. xx/P/2011 din 19 mai 2014 şi Ordonanţei nr. 2133/II/2/2014 din 29 iulie 2014, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, desfiinţarea ordonanţei şi trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, nu s-a dispus efectuarea unei noi expertize ADN care să aibă ca obiect stabilirea paternităţii.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat doar faptul că nu s-au administrat suficiente probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială, temeiul clasării - respectiv fapta nu există.

Ca atare a dispus completarea urmăririi penale arătând, printre altele că "…faţă de specificul obiectului probaţiunii, stabilirea paternităţii pe baza unei expertize medico -legale a profilului genetic ADN, falsificarea ori nu a acestei expertize, nu se putea stabili, decât, având ca punct de plecare, o altă expertiză, efectuată la un alt laborator medico-legal din ţară…"

Din punctul nostru de vedere, luând în considerare natura cauzei cu care organul de urmărire penală era învestit - respectiv stabilirea comiterii de către inculpatul A. a unor fapte de natură penală care au dus la alterarea rezultatului primei expertize ADN - apreciem că obiectivul noii expertize ADN ce trebuie administrată de organul de urmărire penală nu îl constituia stabilirea paternităţii minorei C. ci doar concordanţa între probele nou recoltate de la inculpat şi probele analizate în raportul de expertiză medico-legală iniţial.

Altfel supus, aşa cum susţine şi inculpatul, faţă de obiectul învestirii sale, organul de urmărirea penală nu avea competenţa de a stabili paternitatea minorei respective.

Cu toate acestea, odată dispusă prin ordonanţă efectuarea noi expertize, ce avea printre altele şi acest obiectiv şi odată obţinută, de la judecătorul de drepturi şi libertăţi, încheierea prin care se autoriza examinarea fizică a sus-numitului acesta era obligat să se supună hotărârii judecătoreşti, chiar dacă, considera că organul de urmărire penală îşi depăşeşte competenţele.

De aceea cele expuse anterior cu privire la competenţele organului de urmărire penală, în prezenta speţă, nu au rolul de a justifica comportamentul inculpatului - în sensul înlăturării răspunderii sale - ci rolul de a înţelege mai bine de ce anume acesta a refuzat examinarea.

Revenind la infracţiunile pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză reţinem următoarele:

1. Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.

Conform art. 287 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. constituie infracţiune nerespectarea hotărârii judecătoreşti săvârşită prin "împotrivire la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare".

Prin urmare, elementul material al laturii obiective al acestei infracţiuni constă în acţiuni sau chiar inacţiuni prin care subiectul activ "opune rezistenţă" faţă de organul de executare.

La fel ca şi opinia majoritară considerăm că trebuie clarificată problema limitei peste care această "rezistenţă" la executare capătă conotaţii penale.

Evident nu poate fi vorba de simple împotriviri la executare - de genul "nu sunt de acord cu…" - manifestate de cel împotriva căruia se pune în executare hotărârea judecătorească, ci de anumite acţiuni sau inacţiuni de natură a dezvolta o rezistenţă faţă de organul de executare.

Aceste acte de rezistenţă pot fi materiale - de ex. făptuitorul loveşte organul de executare, baricadează o uşă etc. - sau imateriale - de ex. făptuitorul adresează ameninţări organului de executare.

O particularitate aparte prezintă, în opinia noastră, acele hotărâri judecătoreşti unde organul de executare are nevoie ca, pentru punerea lor în executare, să obţină şi cooperarea din partea făptuitorului situaţie în care fapta se poate comite, teoretic, şi prin inacţiuni - de ex. făptuitorul refuză să predea un document pe care îl are asupra sa, ori, aşa cum este şi situaţia în speţa de faţă, refuză să deschidă gura pentru a i se prevala probe biologice.

Privite din alt punct de vedere, actele de "rezistenţă faţă de organul de executare" comise de făptuitor, pot fi acte de rezistenţă activă - în exemplul dat, lovirea, ameninţarea, interpunerea unor obstacole în calea organului de executare etc. - dar pot fi şi acte de rezistenţă pasivă - atunci când pentru executarea hotărârii este nevoie de concursul făptuitorului iar acesta refuză să-l dea.

În ceea ce priveşte actele de rezistenţă pasivă, pentru a fi în prezenţa infracţiunii, este necesar ca acestea să aibă o anumită intensitate şi să fie de natură a împiedica organul de executare.

Tocmai de aceea de ex. simplul refuz de a se lăsa încătuşat pentru executarea unei măsuri preventive sau pedepse privative de libertate, refuz ce determină organul de poliţie să recurgă la o anumită doză de violenţă, justificată, pentru punerea în executare a hotărârii, nu ar putea fi considerat ca şi nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.

După toate aceste considerente de ordin teoretic, revenind la speţa de faţă, din observarea nemijlocită a înregistrării audio-video efectuată de organele de urmărire penală - de la momentul în care i s-a adus inculpatului A. i s-a adus la cunoştinţă existenţa încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi autorizează prelevarea de probe biologice în vederea efectuării expertizei ADN şi până la momentul în care aceste probe sunt efectiv prelevate - reţinem că, în afară de opunerea verbală manifestată de inculpat acesta nu a comis alte acte efective de rezistenţă faţă de organul de executare.

Opunerea verbală a inculpatului a constat în aducerea la cunoştinţa organului de urmărire penală a faptului că nu doreşte să ofere, de bună-voie, probele biologice solicitate - întrucât consideră încheierea respectivă ca nelegală şi a formulat împotriva ei o cale de atac - fără ca inculpatul prin vorbe, fapte sau gesturi, să comită vreun act de ameninţare, agresiune sau de rezistenţă la executare, nici măcar în momentul în care, folosind forţa, organul de urmărire penală a reuşit să-l imobilizeze pe inculpat şi să-l facă să deschidă gura, prelevând acele probe.

Este adevărat ceea ce susţine opinia majoritară, în sensul că executarea hotărârilor judecătoreşti este considerată de Curtea europeană a Drepturilor Omului ca parte integrantă din dreptul la un proces echitabil, prev. de art. 6 paragraful 1 din Convenţie însă, dat fiind specificul hotărârilor ce privesc însăşi integritatea fizică şi psihică a unei persoane, apreciem că, în egală măsură, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 3 al Convenţiei ce interzic, printre altele, tratamentele inumane şi degradante sau ale art. 8 - respectarea dreptului la viaţă privată.

Tocmai de aceea considerăm că actele de rezistenţă pasivă la executarea unei hotărâri - altfel spus refuzul de cooperare cu organul de executare pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti - nu pot întruni elementele constitutive ale infracţiuni de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi că aceasta poate fi reţinută numai în cazul unor acte de rezistenţă activă, astfel cum au fost exemplificate mai sus, dar care nu se regăsesc în speţa de faţă.

Prin urmare, neîntrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii ne îndreptăţesc să considerăm că în speţă se impunea achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

2. Infracţiunea de participaţie improprie la mărturie mincinoasă prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.

Conform art. 53 alin. (3) constituie participaţie improprie "determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie" .

S-a reţinut că fapta inculpatului ar fi constat în aceea că a determinat, cu intenţie, pe numitele J., Y. şi AA., experţi în cadrul INML "Mina Minovici" Bucureşti, să întocmească Raportul de expertiză medico-legală nr. A15/73 din 11 mai 2011, cu date necorespunzătoare realităţii privind relaţia de înrudire dintre minora C. şi inculpat.

Din modul în care rechizitoriul descrie "fapta" numitelor J., Y. şi AA., ca şi din probele administrate în cauză, se reţine însă că organul de urmărire penală nu a stabilit, în mod cert şi dincolo de orice îndoială, modul în care s-a ajuns ca respectivul raport de expertiză medico-legală să reflecte eventuale date necorespunzătoare adevărului.

Astfel, organul de urmărire penală şi prima instanţă au considerat că este exclusă contaminarea sau înlocuirea accidentală a probelor biologice, ce fuseseră prelevate în vederea întocmirii acelei expertize medico-legale şi, dat fiind faptul că inculpatul era singurul interesat ca rezultatul expertizei să-i fie favorabil - în sensul de a fi exclus de la paternitatea minorei C. - au ajuns la concluzia că înlocuirea s-a realizat în mod intenţionat, de către o persoană necunoscută ca urmare a solicitării inculpatului.

Singurele probe pe care se bazează prima instanţă şi organul de urmărire penală, în afară de susţinerile vădit interesate ale părţii vătămate B., sunt declaraţiile martorei H. care a susţinut că inculpatul a afirmat că are relaţii şi va interveni la INML Bucureşti pentru denaturarea rezultatelor expertizei.

Din punctul nostru de vedere, în condiţiile în care persoana care ar fi înlocuit probele biologice recoltate de la inculpat nu putut fi stabilită şi, mai mult, nici măcar nu a fost stabilit cu certitudine că înlocuirea probelor biologice s-a realizat în acest sens, organul de urmărire penală preluând tale quale susţinerile celor trei medici legişti care au arătat că, ei personal, nu au făcut erori în procesul de manipulare a probelor, apreciem că vinovăţia inculpatului nu se poate stabili doar în baza unor prezumţii de fapt, fiind necesar ca pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie să fie administrate probe certe din care să rezulte dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorei H., pe lângă faptul că nu constituie probă directă în sensul celor reţinute de actul de acuzare şi de prima instanţă, deoarece martora nu a perceput direct, cu propriile simţuri, o stare de fapt în sensul acuzaţiei ci susţine că "aşa i-a spus inculpatul", considerăm să trebuie înlăturate ca fiind subiective.

Astfel considerăm că martora H., prietenă cu partea vătămată B. este implicată mult prea personal în relaţia acesteia din urmă cu inculpatul dovadă fiind e-mail-urile aflate la dosar de urmărire penală din conţinutul cărora rezultă şi un conflict puternic cu inculpatul personal (cei doi îşi aduc injurii şi diverse acuzaţii grave).

Totodată mai trebuie subliniat şi faptul că niciunul din mesajele trimise de inculpat martorei nu face referire la o posibilă intervenţie a sa în sensul denaturării rezultatelor expertizei medico-legale ADN, chestiune ce rămâne aşadar doar la stadiul unei simple afirmaţii a unui martor subiectiv, fără nici un element concret de obiectivare.

Ca atare, dat fiind faptul că nu se face dovada existenţei unor acţiuni concrete din partea inculpatului, de determinare a medicilor-legişti J., Y. şi AA. în întocmirea unui raport de expertiză medico-legală cu date necorespunzătoare realităţii, considerăm că fapta nu există iar inculpatul trebuia achitat în temeiul disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Procesat de GGC - LM