Jurisdiction of UNBR vs. Central Disciplinary Commission for appeals against Bar Council decisions declining to initiate disciplinary action

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată la data de 08.05.2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub Dosar nr. x/2/2012, C14Fond, petenta SC A. SRL a arătat că înţelege să formuleze recurs împotriva Deciziei nr. 408/31.03.2012 a Consiliului Uniunii Barourilor din România, invocând disp. art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995.

Prin încheierea de la termenul din data de 20.06.2012, completul iniţia învestit, observând disp. art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o în vederea repartizării pe rolul unui complet de recurs.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub Dosar nr. x/2/2012, C1Recurs.

Completul de recurs a stabilit în sarcina părţii petente obligaţia de a lămuri obiectul cererii formulate, astfel că SC A. SRL a depus la dosar 2 cereri precizatoare, una depusă data de 04.02.2013, în cuprinsul căreia partea apreciază că în această fază cauza este de competenţa instanţei de fond, respectiv o alta, înregistrată de instanţă la data de 01.04.2013, în sensul că cererea dedusă judecăţii urmează să fie calificată ca fiind o acţiune în contencios administrativ circumscrisă disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar nu un recurs în cond. art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 .

Faţă de aceste precizări, completul de recurs a apreciat că se impune admiterea excepţiei nelegalei compuneri a instanţei, căci faţă de calificarea dată de partea petentă cererii formulate împotriva Deciziei nr. 408/31.03.2012 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România - Consiliul Uniunii, date fiind şi disp. art. 54 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 rep., judecarea se face în complet format dintr-un singur judecător, specific cererii de chemare în judecată - acţiune de fond, intrând în competenţa de primă instanţă, iar nu în complet colegial format din 3 judecători, specific recursului.

În acest din urmă sens, a mai reţinut completul de recurs şi disp. art. 84 C. proc. civ. (1865), text potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită".

Totodată, instanţa de recurs a avut în vedere şi dispoziţiile art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 rep. privind profesia de avocat "Împotriva hotărârilor pronunţate potrivit alin. (2) şi (3), partea interesată poate declara recurs la secţia de contencios a Curţii de Apel Bucureşti, a cărei hotărâre este definitivă şi irevocabilă", textul art. 88 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ prevăzând că "În cadrul U.N.B.R. este organizată şi funcţionează Comisia centrală de disciplină, care judecă: a) ca instanţă de fond, în complet de 3 membri, abaterile săvârşite de membrii Consiliului U.N.B.R. şi de decanii barourilor; b) în contestaţie, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei" (alin. (2), respectiv "Recursul declarat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplină, ca instanţă de fond, este judecat de Consiliul U.N.B.R. constituit ca instanţă disciplinară în plenul său, în afară de persoana implicată în cauză" [alin. (3)]. Or, potrivit art. 273 alin. (1) lit. b) din Statutul profesiei de avocat aprobat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 "Comisia centrală de disciplină judecă (...) b) în recurs, în complet de 5 membri, contestaţiile declarate de avocatul interesat, decanul baroului şi de preşedintele U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunţate de comisiile de disciplină ale barourilor şi a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) şi (2) din Lege" [un text similar se identifică şi la art. 260 alin. (1) lit. b) din Statutul profesiei de avocat adoptat la nivelul anului 2004, abrogat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011].

Completul de recurs a constatat că, în argumentarea soluţiei date prin Decizia nr. 408/31.03.2012, Consiliul UNBR nu a invocat disp. art. 88 din Legea nr. 51/1995 rep., ci disp. art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 rep., text potrivit căruia "Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuţii: (...) p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate şi rezolvă plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei; (...)".

Faţă de cele arătate în precedent, observând voinţa părţii petente rezultată din cererile prin care a lămurit obiectul şi cauza acţiunii, dar şi faţă de natura juridică a actului contestat, completul de recurs a apreciat că nu este învestit cu un recurs în condiţiile art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 rep.

Pe cale de consecinţă, pentru aceste motive, a dispus scoaterea de pe rolul Completului 1 Recurs a cauzei de faţă şi restituirea la completul de fond iniţial învestit, C14F, în vederea respectării principiului continuităţii completului, spre a dispune măsuri privind judecata.

Astfel, judecata cauzei a fost reluată de completul de fond iniţial învestit - completul 14 Fond - sub nr. de dosar x/2/2012.

1. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1343/13 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, ca neîntemeiată.

În motivarea soluţiei dată, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat anularea deciziei Consiliului UNBR nr. 408/31.03.2012 pe motiv că a fost pronunţată de un organ necompetent faţă de dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. b). din legea nr. 51/1995 şi pentru că nu au fost analizate susţinerile sale şi nici nu au fost administrate probe, nici cea prin care a solicitat audierea administratorului societăţii.

Prin decizia sus invocată a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia reclamantei împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011 a Consiliului Baroului Mureş prin care a fost respinsă plângerea cu privire la sancţionarea disciplinară a doamnelor avocat B. şi C.

Aşa cum s-a reţinut şi prin Încheierea în care s-a stabilit competenţa ca instanţă de fond a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în speţă nu erau incidente dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 51/1995 invocate de reclamanta.

Astfel din decizia contestată a Consiliului UNBR se reţine ca aceasta a fost motivată pe dispoziţiile art. 66 lit. p) din aceeaşi lege.

Potrivit acestor prevederi, Consiliul UNBR "p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate şi rezolvă plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei;".

Prin decizie Consiliul UNBR a rezolvat o contestaţie făcută împotriva unei hotărâri a Consiliului Baroului Mureş, astfel încât acesta era competent să soluţioneze contestaţia reclamantei.

Astfel se constată că pârâtul nu a acţionat în calitate de organ disciplinar, deoarece prin hotărârea atacată nr. 188/22.11.2011 s-a stabilit că nu există elemente care să conducă la trimiterea celor două avocate în faţa Comisiei de disciplină.

Prin urmare s-a statuat că nu existau indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare şi astfel Consiliul Baroului Mureş a înţeles în baza prerogativelor sale prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 să nu exercite acţiunea disciplinară.

Numai Consiliul Baroului poate exercita acţiunea disciplinară, indiferent de persoana care a sesizat, despre existenţa unei abateri disciplinare în cazul avocaţilor.

Faptul că s-a apreciat de către consiliul baroului că nu trebuie exercitată acţiunea disciplinară nu poate fi cenzurat de către instanţa de judecată, deoarece instanţa nu se poate substitui organului competent să se pronunţe dacă faptele sesizate sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei şi că se impune sau nu exercitarea unei acţiuni disciplinare.

În altă ordine de idei se reţine că nu există un drept al unei persoane ca altă persoană să fie sancţionată disciplinar, ci doar dreptul de a sesiza anumite abateri, dar acestui drept îi corespunde doar obligaţia ca sesizarea să fie soluţionată.

Ori sesizarea reclamantei a fost soluţionată prin Decizia nr. 188/2011 a Consiliului Baroului Mureş, decizie menţinută de către Consiliul UNBR.

Referitor la audierea administratorului societăţii reclamante, această audiere nu era necesară şi oricum punctul de vedere exprimat de societate este în fapt şi punctul de vedere al administratorului acesteia.

Toate aspectele privind sesizarea puteau fi formulate în scris.

Oricum nu s-a indicat vreun text legal care să oblige pârâtul Consiliul UNBR să îl audieze pe administratorul unei societăţi care a înregistrat o plângere sau petiţie.

În ceea ce priveşte onorariile încasate de cele două avocate împotriva cărora reclamanta a formulat plângerea, instanţa de fond constată că s-a pronunţat o alta decizie, respectiv Decizia nr. 189/22.11.2011 a Consiliului Baroului Mureş, decizie contestată în altă cauză.

De asemenea, aceeaşi instanţă a apreciat că, neeliberarea de chitanţe pentru sumele încasate constituie o faptă care este de natura penală şi nu poate face obiectul unei cauze în contencios administrativ.

În altă ordine de idei potrivit art. 265 din Statutul profesiei de avocat "Protecţia onoarei şi a prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei şi a deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sunt încredinţate organelor constituite potrivit dispoziţiilor legii. (2) Fapta săvârşită de avocat prin care se încalcă dispoziţiile legii, ale statutului profesiei, hotărârile obligatorii ale organelor profesiei, ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau în care îşi are sediul secundar şi care este de natură să prejudicieze onoarea ori prestigiul profesiei sau al corpului de avocaţi constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit art. 89 din Lege. (3) Constituie abatere disciplinară gravă încălcarea dispoziţiilor din Lege şi din prezentul statut care prevăd expres o astfel de calificare".

De aici reiese că nu orice încălcare a legii ori a prevederilor statutului constituie abatere disciplinară ci numai acelea de natură a prejudicia onoarea şi prestigiul profesiei, ori o astfel de apreciere nu poate aparţine decât organelor profesiei, ori în speţă, organele profesiei au apreciat că nu se impune declanşarea acţiunii disciplinare în ceea ce priveşte cele două avocate.

Dacă reclamanta a fost nemulţumită că o serie de dosare au fost strămutate şi acest fapt era de natură a atrage cheltuieli suplimentare atunci putea să rezilieze, să renunţe la contractele de asistenţă juridică cu avocatele în cauză.

De asemenea obligaţiile asumate de avocaţi prin contractele încheiate sunt obligaţii de diligenţă şi nicidecum de rezultat.

Multitudinea de dosare în care reclamanta a fost reprezentată de avocatele în cauză demonstrează că până la un moment reclamanta a fost mulţumită de prestaţia acestora, altfel nu le-ar mai fi angajat în alte cauze.

De asemenea, a mai susţinut prima instanţă, că din înscrisurile de la dosar reiese că cel puţin în două dosare s-au pronunţat soluţii în favoarea reclamantei, astfel că eventualele nemulţumiri ale acesteia cu privire la prestaţia avocatelor este neîntemeiată.

Dacă reclamanta se consideră prejudiciată ca urmare a prestaţiei avocatelor avea la dispoziţie calea unei acţiuni în pretenţii fie în baza unei răspunderi contractuale fie a unei răspunderi civile delictuale.

Prin urmare se constată legală şi temeinică decizia atacată şi neîntemeiată acţiunea reclamantei.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs societatea reclamantă SC "A." SRL, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la prima instanţă, ce nu a intrat în cercetarea fondului pricinii.

În cuprinsul motivelor de recurs recurenta a apreciat că, în mod greşit a fost soluţionată de prima instanţă acţiunea în contencios administrativ formulată împotriva Deciziei nr. 408 din data de 31.03.2012 emisă de Consiliul Uniunii al UNBR, prin raportare la prevederile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, considerând că acţiunea nu ar fi circumscrisă prevederilor art. 88 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Apreciază astfel că entitatea ce trebuia să-i soluţioneze contestaţia în mod legal este Comisia Centrală de Disciplină şi nu Consiliul Uniunii Barourilor din România.

Mai susţine recurenta că, în prezenta cauză, contestaţia sa a vizat o hotărâre a Consiliului Baroului Mureş prin care s-a adus o soluţie a unei reclamaţii prin care a invocat necesitatea cercetării disciplinare a celor două avocate, respectiv prin aceasta nu s-a dat curs solicitării sale, în conformitate cu prevederile art. 56 lit. I) din Legea nr. 51/1995.

Cum însă problema "Răspunderii disciplinare " este tratată în mod separat şi special în cadrul art. 86 - 90 din Legea nr. 51/1995 apreciază recurenta că prima instanţă a pierdut din vedere faptul că, soluţiile pe care Consiliul U.N.B.R. le poate lua, aducând soluţii potrivit art. 66 din Legea nr. 51/1995 nu pot avea în vedere şi hotărârile ce ţin de soluţionarea problematicii răspunderii disciplinare.

Apreciază recurenta că toate hotărârile organelor legal abilitate să se pronunţe în problema răspunderii disciplinare nu pot fi adoptate şi respectiv contestate, decât în procedura special reglementată de prevederile art. 86 - 90 din Legea nr. 51/1995; în această ordine de idei hotărârea contestată în instanţă, chiar dacă s-a menţionat că ar fi fost adoptată în condiţiile art. 66 lit. p) din lege, nu putea fi analizată şi soluţionată decât în condiţiile art. 86 şi următoarele din Legea nr. 51/1995.

Mai susţine recurenta că demersul său îndreptat împotriva Deciziei nr. 188 din 22.11.2011 al Consiliului Baroului Mureş, prin care s-a respins cererea de sesizare a Comisiei de Disciplină din cadrul Baroului Mureş trebuia înaintat spre soluţionare acestei Comisii Centrale de Disciplină, în conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1) raportat la art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi doar soluţia pe care aceasta urma să o emită, putea fi atacată cu recurs la Consiliul Uniunii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 88 alin. (3) din Legea nr. 51/1995.

Instanţa de fond a apreciat eronat faptul ca în speţa Consiliul U.N.B.R. ar fi fost sesizat cu o simplă contestaţie faţă de o hotărâre a Consiliului Baroului Mureş, pierzând din vedere faptul că această decizie contestată viza o problemă legată de o reclamaţie disciplinară, care avea şi are o modalitate specifică de rezolvare, potrivit prevederilor legale sus-arătate.

Astfel, apreciază că decizia atacată în prezent a fost emisă de o entitate NECOMPETENTĂ a o pronunţa, motiv pentru care solicită admiterea recursului, cu consecinţa admiterii şi a acţiunii în contencios administrativ, respectiv a trimiterii dosarului la Comisia Centrală de Disciplină constituită la nivelul U.N.B.R., pentru a se pronunţa pe fondul contestaţiei iniţiale.

Mai susţine recurenta că, referirile instanţei de fond cu privire la in/existenţa vreunor indicii pentru săvârşirea vreunei abateri disciplinare, nu are nicio relevanţă, problema trebuind să fie analizată de singurul organ competent din acest punct de vedere COMISIA DE DISCIPLINĂ. Astfel cum Consiliul Baroului Mureş nu a considerat necesar să înainteze problema către Comisia de Disciplină ce funcţionează pe lângă acesta, nici U.N.B.R. - pârâta în cauză, nu a considerat necesar ca decizia de nesesizare a comisiei de disciplină din teritoriu, trebuie adresată Comisiei Centrale de Disciplină pentru a se pronunţa asupra acestei chestiuni specifice.

Apreciază recurenta că, analiza efectuată de instanţa de fond cu privire la aria de acoperire a prevederilor art. 265 din Statutul profesiei de avocat nu are nicio relevanţă, atât timp cât instanţa de contencios administrativ nu poate cerceta fondul problemei, în condiţiile în care entităţile cu atribuţii legal stabilite în această problemă nu s-au pronunţat până în prezent în mod aplicat asupra sesizării formulate.

Pe de altă parte, mai susţine recurenta, trebuie observat faptul că în emiterea acestei Decizii nr. 408 din data de 31.03.2013 nu s-a ţinut cont de niciun argument - dintre cele pe care le-a invocat, nu s-a administrat practic nicio probă dintre cele propuse de societate, nu s-a considerat necesar nici la nivelul Baroului Mureş, dar nici la nivelul U.N.B.R. ca administratorul societăţii să fie audiat, pentru a da explicaţiile necesare lămuririi problemelor reclamate. Faptul că există sau nu vreo obligaţie concretă de a invita administratorul societăţii pentru a da explicaţii, apreciază că această problemă trebuia/trebuie analizată din perspectiva analizării reclamaţiei în fata Comisiei de Disciplină. Însă această opacitate în analizarea şi soluţionarea reclamaţiei noastre am invocat-o numai cu titlu de exemplu în privinţa modului de "soluţionare" a plângerii, nu neapărat ca şi cerere expresă de luat în considerare prealabil soluţionării de către U.N.B.R. a contestaţiei formulate.

Susţine recurenta că a mai sesizat şi faptul (care ţine desigur de fondul plângerii) că nu rezultă din ansamblul deciziei atacate nici măsura în care probele cu înscrisurile pe care le-am depus au fost sau nu analizate, dimpotrivă rezultă clar faptul că, în mod aprioric susţinerile societăţii au fost considerate neîntemeiate, iar apărările invocate de d-nele avocat au fost primite ca pe deplin convingătoare, aspect care, apreciază recurenta, atrage serioase semne de întrebare privitoare la obiectivitatea cu care contestaţia sa a fost tratată.

Susţine recurenta că, instanţa de fond a înlăturat pur şi simplu această concluzie, preluând concluzia celor două organisme profesionale care s-au pronunţat anterior ca aprioric valabile, cu toate că nu a argumentat în niciun fel temeiurile unei asemenea concluzii.

Aşa cum nici Consiliul Baroului Mureş nu a argumentat în concret considerentele avute în vedere, nici U.N.B.R. nu a considerat necesar să aducă în sprijinul soluţiei sale vreun argument, ori vreo analiză a înscrisurilor depuse în susţinerea plângerii, nici instanţa de fond nu a găsit necesar să arate în motivarea hotărârii care este analiza concretă a probelor din dosar, care ar putea conduce spre o asemenea concluzie.

Recurenta mai reclamă faptul că nu a înţeles cum au ajuns emitenţii deciziei cu pricina, precum şi instanţa de fond la concluzia ca d-nele avocat pe care le-a reclamat "(...) au reprezentat cu diligenţă şi profesionalism societatea SC "A." SRL, în toate cauzele care le-au fost încredinţate, acţionând în conformitate cu dispoziţiile legale (...)" atât timp cât nici în cuprinsul Deciziei nr. 188/2011 şi nici în cea cu nr. 408/2012 nu s-a făcut nicio analiză concretă a probelor depuse în susţinerea contestaţiei.

În egală măsură în cuprinsul deciziei cu pricina nu se analizează în niciun fel măsura în care d-nele avocat, din punct de vedere deontologic şi profesional, au ascuns relaţia de afinitate avută cu fosta preşedintă a Tribunalului Mureş, situaţie ce a generat strămutări pentru 4 dosare "încredinţate" astfel încât aceste efecte sunt încă resimţite de societate inclusiv în prezent, unele din cauze nefiind soluţionate nici până astăzi.

Nici critica referitoare la faptul ca Decizia nr. 188/2011 a baroului Mureş nu a fost motivată în niciun fel, aspect ce, consideră recurenta, trebuia observat şi sancţionat de îndată în calea de atac a contestaţiei, nu a reprezentat un punct de interes pentru instanţa de fond care "s-a prefăcut ca analizează contestaţia".

Faţă de toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în consecinţa trimiterea dosarului spre competentă soluţionare Comisiei Centrale de Disciplină din cadrul U.N.B.R.

În drept recursul a fost întemeiat pe disp. art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, prin raportare şi la textele de lege menţionate mai sus, fără a încadra motivele de casare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

3. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, din ambele etape procesuale, a motivelor de recurs, prin raportare şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanţa de control judiciar constată că recurentul, prin cererea de recurs, critică soluţia dată de instanţa de fond având în vedere două considerente:

- Primul considerent se referă la necompetenţa Consiliului UNBR de a soluţiona contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureş, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, conform cărora această contestaţie împreună cu dosarul ar fi trebuit trimise către Comisia Centrală de Disciplină.

- Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei nr. 408/31 martie 2012 implicit a soluţiei dată de instanţa de fond pe acest aspect, apreciind că nici Consiliul UNBR şi nici instanţa de fond nu au argumentat în concret considerentele avute în vedere şi nu au ţinut cont de înscrisurile depuse de societatea contestatoare în susţinerea contestaţiei.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, referitor la necompetenţa Consiliului UNBR de a soluţiona contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureş, în fapt, se reţine că, prin cererea înregistrată la data de 08.05.2012 sub nr. x/2/2012 recurenta din prezenta cauză - SC A. SRL a arătat că înţelege să formuleze recurs împotriva Deciziei nr. 408/31.03.2012 a Consiliului Uniunii Barourilor din România, invocând disp. art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, însă, ulterior, a depus la dosar 2 cereri precizatoare (la data de 04.02.2012 şi la data de 01.04.2013), prin care califică cererea de chemare în judecată drept o acţiune în contencios administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi nu un Recurs în condiţiile art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, instanţa de fond luând act de această precizare făcută de parte şi raportat la principiul disponibilităţii, reglementat de normele de procedură civilă, a procedat la analizarea Deciziei dată în 31 martie 2012 de Consiliul Uniunii din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi înregistrată sub nr. x/31 martie 2012, în conformitate cu cadrul legal stabilit de recurenta-reclamantă, respectiv dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pe cale de consecinţă, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a analizat actul - Decizia nr. 408/31 martie 2012 - în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, împreună cu documentaţia ce a stat la baza emiterii acesteia, solicitată pârâţilor şi depusă la dosar de aceştia.

Analizând actul contestat de recurentă, respectiv Decizia nr. 408/31 martie 2012, instanţa de control judiciar constată că acesta a fost emis de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România în baza art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare şi a avut ca obiect contestaţia formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureş, prin care a fost respinsă plângerea aceleiaşi societăţi cu privire la sancţionarea disciplinară a doamnelor avocat B. şi C.; prin Decizia nr. 188/22.11.2011 constatându-se că nu există elemente care să declanşeze cercetarea disciplinară.

Analizând decizia contestată din prisma temeiului de drept ce a stat la baza emiterii acesteia, respectiv dispoziţiile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Consiliul U.N.B.R are următoarele atribuţii (...) p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate şi rezolvă plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de Consiliile Barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei", instanţa de control judiciar constată că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a apreciat că această autoritate - "organ", respectiv Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, este competentă să soluţioneze contestaţia societăţii recurente SC A. SRL.

Astfel, în baza atribuţiilor conferite de dispoziţiile legale mai sus menţionate, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a analizat Contestaţia formulată de Societatea recurentă şi înregistrată la Baroul Mureş sub nr. x/31.02.2012, împotriva Deciziei nr. 188/22.11.20111 emisă de Consiliul Baroului Mureş în baza Legii nr. 51/1995, decizie prin care a fost respinsă plângerea formulată de reprezentantul legal al societăţii SC A. SRL cu privire la sancţionarea disciplinată a celor două doamne avocat - B. şi C., apreciindu-se de către Consiliul Baroului Mureş că nu sunt elemente care să conducă la trimiterea acestora în faţa Comisiei de Disciplină a Baroului Mureş.

Împotriva acestei Decizii nr. 188/22.11.2011, prin care s-a stabilit de către Consiliul Baroului Mureş că cele două doamne avocat nu au săvârşit abateri disciplinare, care să îndreptăţească, să justifice, trimiterea acestora în faţa Comisiei de Disciplină a Baroului Mureş, competentă să le judece, conform art. 271 din H.G. nr. 64/2011, recurenta - petentă a avut drept de contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare la Consiliul Uniunii Barourilor din România, drept exercitat de altfel de aceasta.

Constatând, din analiza actelor şi referatelor depuse de cele două doamne avocat, că şi-au exercitat profesia în limitele legale şi nu sunt elemente care să conducă la trimiterea acestora în faţa Comisiei de Disciplină a Baroului Mureş, Consiliul Baroului a dispus, prin Decizia nr. 188 din 22.11.2011, respingerea plângerii formulate de reprezentantul legal al SC A. SRL, privind sancţionarea disciplinară a celor două doamne avocat.

De altfel, instanţa de control judiciar, are în vedere faptul că, în raport de dispoziţiile art. 271 din H.G. nr. 64/2011, conform cărora "Comisia de disciplină a baroului judecă, în primă instanţă, în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii înscrişi în cadrul acestuia, cu excepţia abaterilor săvârşite de decan şi de membrii Consiliului U.N.B.R.", precum şi în raport de constatările făcute de Consiliul Baroului Mureş, în baza prerogativelor sale prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 51/1991; conform cărora "Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare sunt de competenţa consiliului baroului", prin Decizia nr. 188/22.11.2011, în mod temeinic şi legal s-a apreciat că nu se impune trimiterea celor două doamne avocat în faţa Comisiei de disciplină a Baroului Mureş.

Astfel cum a constatat şi instanţa de fond, prin sentinţa împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, numai Consiliul Baroului poate exercita acţiunea disciplinară, indiferent de persoana care a sesizat că ar exista o abatere disciplinară în cazul avocaţilor.

În mod temeinic şi legal a stabilit instanţa de fond că, instanţa de judecată nu poate cenzura ceea ce a constatat Consiliul Baroului, respectiv că nu trebuie exercitată acţiunea disciplinară; instanţa neputându-se substitui organului competent să se pronunţe dacă faptele sesizate sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei şi să aprecieze dacă se impune sau nu exercitarea unei acţiuni disciplinare.

Astfel, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului şi cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale H.G. nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat, constată că nu există un drept al unei persoanei ca altă persoană să fie sancţionată disciplinar, ci doar dreptul de a sesiza anumite abateri şi acestui drept îi corespunde doar obligaţia ca sesizarea să fie soluţionată. De altfel, dispoziţiile art. 265 din H.G. nr. 64/2011 privind Statutul Profesiei de avocat, prevăd că "(1) Protecţia onoarei şi a prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei şi a deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sunt încredinţate organelor constituite potrivit dispoziţiilor legii".

Ori, raportat la aceste dispoziţii, sesizarea, "plângerea" societăţii reclamante, a fost soluţionată prin Decizia nr. 188/2011 a Consiliului Baroului Mureş şi menţinută de către forul superior - Consiliul UNBR prin Decizia nr. 408/31.03.2012; această din urmă decizie fiind emisă în baza competenţei stabilită de dispoziţiile art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995.

Analizând atât acţiunea de fond, iniţial denumită "recurs", precizată ulterior, ca fiind întemeiată pe dispoziţiile legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cât şi recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1343/13.05.2015, supus analizei prezentei judecăţi, instanţa de control judiciar constată că, principala critică adusă actului contestat - Deciziei nr. 408/31.03.2012 emisă de Consiliul UNBR - constă în aceea că această hotărâre a fost pronunţată de o entitate necompetentă. În speţă, apreciază recurenta că, entitatea ce trebuie să soluţioneze contestaţia sa îndreptată împotriva Deciziei nr. 188 din 22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureş, prin care i-a fost respinsă plângerea formulată de reprezentantul legal al SC A. SRL, domnul D. şi implicit sesizarea Comisiei de Disciplină din cadrul Baroului Mureş, trebuia înaintată spre soluţionare Comisiei Centrale de Disciplină, în conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1), raportat la art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

În drept, în conformitate cu art. 86 alin. (1) din Legea nr. 51/1995:

"Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei" iar dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ prevăd următoarele: "(1) În cadrul fiecărui barou se organizează şi funcţionează o comisie de disciplină care judecă, în primă instanţă şi în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din acel barou.

(2) În cadrul U.N.B.R. este organizată şi funcţionează Comisia centrală de disciplină, care judecă: (...) b) în contestaţie, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei.", însă aceste dispoziţii nu stabilesc competenţa Comisiei Centrale de Disciplină de a soluţiona contestaţia formulată de recurenta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 188 pronunţată de Consiliul Baroului Mureş, în condiţiile în care această autoritate, "organ" - Consiliul Baroului Mureş - fiind singura în măsură să exercite acţiunea disciplinară, a apreciat că nu există indicii cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare.

Este fără putinţă de tăgadă că dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat se completează cu cele ale H.G. nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat iar dispoziţiile art. 265 din această hotărâre de guvern prevăd următoarele: (1) Protecţia onoarei şi a prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei şi a deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sunt încredinţate organelor constituite potrivit dispoziţiilor legii.

De asemenea, dispoziţiile art. 268 din H.G. nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat, prevăd următoarele:

"Instanţele disciplinare sunt:

a) comisia de disciplină a baroului;

b) Comisia centrală de disciplină"

ART. 271

Comisia de disciplină a baroului judecă, în primă instanţă, în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii înscrişi în cadrul acestuia, cu excepţia abaterilor săvârşite de decan şi de membrii Consiliului U.N.B.R.

ART. 272

(1) În cadrul U.N.B.R. este organizată şi funcţionează Comisia centrală de disciplină.

ART. 273

Comisia centrală de disciplină judecă:

a) ca instanţă de fond, în complet de 3 membri, abaterile membrilor Consiliului U.N.B.R. şi ale decanilor;

b) în recurs, în complet de 5 membri, contestaţiile declarate de avocatul interesat, decanul baroului şi de preşedintele U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunţate de comisiile de disciplină ale barourilor şi a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) şi (2) din Lege.

Raportat la toate aceste dispoziţii legale şi la faptul că, prin Decizia nr. 188/22 noiembrie 2011 dată de Consiliul Baroului Mureş s-a constatat că nu există indicii cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către cele două doamne avocat, în mod temeinic şi legal nu s-a dispus trimiterea doamnelor avocat în faţa Comisiei de Disciplină a Baroului Mureş, cu atât mai puţin a Comisiei Centrale de Disciplină, cărora nu le revenea competenţa de a soluţiona contestaţia formulată de recurentă împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011, cum greşit susţine aceasta.

Astfel cum se poate observa din chiar dispoziţiile art. 88 alin. (2) pct. b) din Legea nr. 51/1995, prevederi invocate de însăşi recurentă, în susţinerea recursului, implicit în susţinerea ipotezei referitoare la necompetenţa Consiliului Uniunii Barourilor din România de a se pronunţa asupra contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureş, dispoziţii conform cărora Comisia Centrală de Disciplină judecă "b) în contestaţie, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor Statutului profesiei", respectiv a Hotărârii de Guvern nr. 64/2011, ce reglementează Statutul profesiei de avocat, care, la art. 273 prevede următoarele: "Comisia centrală de disciplină judecă:

a) ca instanţă de fond, în complet de 3 membri, abaterile membrilor Consiliului U.N.B.R. şi ale decanilor;

b) în recurs, în complet de 5 membri, contestaţiile declarate de avocatul interesat, decanul baroului şi de preşedintele U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunţate de comisiile de disciplină ale barourilor şi a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) şi (2) din Lege", se poate constata fără niciun dubiu că nu există niciun temei legal care să acorde Comisiei de Disciplină, cu atât mai puţin Comisiei Centrale de Disciplină, competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de recurentă împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011, în condiţiile în care s-a constatat că nu există indicii că cele două doamne avocat ar fi săvârşit abateri disciplinare.

Sintagma" contestaţie" menţionată la dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, invocate de recurentă, nu se referă la contestaţia ce putea fi exercitată de orice parte, împotriva unei decizii emise de Consiliul Baroului, ci doar la contestaţiile declarate de avocatul interesat, decanul baroului şi de preşedintele U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunţate de comisiile de disciplină ale barourilor şi a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) şi (2) din Lege.

Faţă de toate aceste considerente de fapt şi de drept relevate, instanţa de control judiciar apreciază că acest motiv de recurs invocat de societatea recurentă, referitor la necompetenţa Consiliului Uniunii Barourilor din România de a se pronunţa cu privire la contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureş, raportat şi la considerentele avute în vedere de instanţa de fond şi la soluţia pronunţată de aceasta, este neîntemeiat, neavând suport legal; Decizia contestată, respectiv Decizia nr. 408/31 martie 2012 fiind pronunţată de organul competent, potrivit dispoziţiilor art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, cum corect a apreciat şi instanţa de fond.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la legalitatea şi temeinicia Deciziei nr. 408/31.03.2012 emisă de Consiliul Uniunii Barourilor din România, acesta va fi analizat din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, astfel cum recurenta a stabilit cadrul procesual, având în vedere şi întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acestei decizii depusă la dosar.

Astfel, se susţine de către recurentă că, în emiterea Deciziei nr. 408/31.03.2013 nu s-a ţinut cont de niciun argument, din cele invocate; nu s-a administrat practic nicio probă din cele propuse de aceasta; nefiind audiat nici administratorul societăţii, pentru a da explicaţii/lămuriri problemelor reclamate.

Analizând aceste critici prin raportare la actul contestat şi la considerentele instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs este de asemenea neîntemeiat.

Astfel, se poate constata în cuprinsul deciziei contestate - Decizia nr. 408/31 martie 2012 - că autoritatea competentă a o soluţiona, respectiv Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a avut în vedere la soluţionarea contestaţiei toate motivele de nelegalitate pe care recurenta le-a invocate, reţinând inclusiv cererea reprezentantului legal al societăţii, domnul D., de a fi audiat.

În cuprinsul acestei decizii au fost menţionate inclusiv susţinerile reprezentantului legal al societăţii SC A. SRL, reţinându-se atât punctul acestuia de vedere cât şi punctele de vedere/"referatul" întocmit de doamnele avocat prin raportare la punctul de vedere al Baroului Mureş comunicat prin Adresa nr. 208/08.03.2012.

Instanţa de control judiciar constată că, în mod temeinic şi legal a stabilit judecătorul fondului că, nefiind indicat un text legal care să oblige Consiliul UNBR să-l audieze, acesta nu poate constitui un motiv de nelegalitate a deciziei.

Cât priveşte susţinerile recurentei, că instanţa de fond "nu a găsit de cuviinţă" să arate în motivarea hotărârii care este analiza concretă a probelor din dosar, ce putea conduce la concluzia formată, instanţa de control judiciar aminteşte recurentului că instanţa fondului nu este obligată să menţioneze expres în cuprinsul hotărârii recurate toate înscrisurile analizate, toate documentele ce formează dosarul, soluţia finală şi motivarea acesteia fiind de fapt rezultatul analizării tuturor probelor din dosar, raportat la susţinerile părţilor.

Astfel cum rezultă din conţinutul sentinţei civile recurate, instanţa de fond a analizat criticile formulate de reclamantă, prin acţiunea în contencios administrativ, astfel cum a fost precizată, prin raportare la toate actele depuse la dosar (cerere de probatorii, respectiv înscrisuri privind existenţa şi stadiul dosarelor penale întocmite la sesizarea societăţii reclamante), inclusiv a documentaţiei ce a stat la baza emiterii ambelor decizii - atât a Deciziei nr. 408/31.03.2012, contestată în prezenta cauză, cât şi a Deciziei nr. 188/22.11.2011 (împotriva căreia s-a formulat contestaţia soluţionată prin Decizia nr. 408/31.03.2012), stabilind în sarcina ambelor autorităţi pârâte depunerea acestei documentaţii.

Astfel, este fără putinţă de tăgadă că instanţa de fond a analizat atât Decizia nr. 408/31 martie 2012 emisă de Consiliul Uniunii UNBR cât şi Decizia nr. 188/22.11.2011 emisă de Consiliul Baroului Mureş, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acestora, prin raportare la susţinerile recurentei-reclamante, pe care le-a combătut atât cu argumente de fapt cât şi de drept, motiv pentru care se apreciază că Sentinţa civilă nr. 1343/13.05.2015 este legală şi temeinică.

Temeiul legal al soluţiei adoptată în recurs.

În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat de recurenta SC A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 1343 din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV