Mayor’s incompatibility annulled; report quashed as bar only covers local-interest firms

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.12.2013, reclamantul A. - primar UAT Comuna C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Raportului de Evaluare nr. x/11.12.2013, precum şi suspendarea executării actului administrativ, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea acţiunii formulate.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 73/CA pronunţată în data de 11 aprilie 2014 de Curtea de Apel Oradea, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei; s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de suspendare şi în consecinţă: a fost respinsă ca lipsită de interes cererea de suspendare a executării Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013.

S-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul consideră că hotărârea se fundamentează pe motive contradictorii, chiar străine de natura cauzei, substituind calitatea pârâtei prin găsirea unor argumente, altele decât cele avute în vedere de aceasta la emiterea actului atacat, pentru a-i confirma legalitatea.

În opinia primei instanţe, prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, sub aspectul că funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant legal al unităţii administrativ teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional, sunt incidente în cazul de faţă.

În măsura în care Legea nr. 161/2003, prin art. 87, leagă incompatibilitatea de funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generala a unei societăţi comerciale de interes naţional, fie că acceptăm desuetudinea prevederii, fie conduita dorit reglementată de legiuitor, care, cunoscând distincţia dintre calitate şi funcţie, a precizat survenirea incompatibilităţii numai în legătură cu deţinerea unei funcţii.

A fi acţionar nu este o funcţie, ci o calitate, după cum nu există funcţii în adunarea generală a acţionarilor, ci doar calitatea de membru, aspect pe care l-a cunoscut legiuitorul, care, pentru a nu apărea interpretări de genul cu care ne confruntăm astăzi, a folosit şi noţiunea de calitate în acelaşi text, definind ce calităţi atrag starea de incompatibilitate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii [Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, parag. 92, sau Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunţată în Cauza Beian împotriva României (nr. 1), parag. 33].

Faţă de toate aceste considerente, este evident faptul că, pe de o parte, hotărârea instanţei de fond este nemotivată, sub aspectul că este inexactă şi insuficientă şi, pe de altă parte, consecinţa aplicării greşite a normei de drept material.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a susţinut greşita aplicare a normelor de drept material, învederând că prima instanţă a interpretat în mod eronat prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 cu referire la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006.

Sub acest aspect, reclamantul a precizat că, întrucât SC B. SA este o societate de interes regional, calitatea de reprezentant în adunarea generală a acţionarilor acesteia nu este incompatibilă cu funcţia de primar.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi prin rejudecarea cauzei admiterea acţiunii, în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013.

Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 septembrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 noiembrie 2015, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul A. - primarul UAT Comuna C., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a recursului.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Verificând sentinţa recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Curtea constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt şi de drept apreciate de instanţa de fond ca relevante pentru soluţionarea cauzei.

Mai mult, deşi recurentul a invocat acest motiv de recurs, în cuprinsul căii de atac formulată a prezentat argumente prin care a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., recursul este fondat.

Din actele dosarului rezultă că SC B. Satu Mare SA a dobândit, conform actului constitutiv, statutul de operator regional, în înţelesul dat acestei noţiuni de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, fiind înfiinţată în baza hotărârilor adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale asociate ca societate cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice pe raza de competenţă a acţionarilor.

Rezultă din cuprinsul actului constitutiv că SC B. Satu Mare SA are ca acţionari mai multe persoane juridice printre care şi comuna C.

De menţionat că regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale sunt reglementate de Legea nr. 215/2001, care prevede la art. 11 că două sau mai multe unităţi administrativ teritoriale au dreptul, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, de a coopera şi a se asocia în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, constituite în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice.

Legea nr. 51/2006 cuprinde cadrul juridic şi instituţional al înfiinţării, organizării şi funcţionării serviciilor comunitare de utilităţi publice, definind şi noţiunile "asociaţie de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice" şi respectiv "operator regional".

În înţelesul legii, asociaţia de dezvoltare intercomunitară are ca obiect înfiinţarea, organizarea, finanţarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal ori regional, destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice.

Acelaşi act normativ defineşte termenul de "operator regional" ca fiind operatorul societate reglementată de Legea nr. 31/1990, cu capital social integral al unora sau al tuturor unităţilor administrativ-teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, care asigură furnizarea/prestarea acestora pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale asociate, administrarea, funcţionarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente acestora, precum şi implementarea programelor de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării, modernizării şi/sau, după caz, dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestor servicii realizate în comun în cadrul asociaţiei.

Potrivit cadrului legislativ actual, reprezentat de Legea nr. 51/2006, SC B. Satu Mare SA, ca operator regional, activează într-un teritoriu ce excede interesului local al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale ce are calitatea de acţionar, neputându-se pune semnul egalităţii între un operator subordonat autorităţii administraţiei publice locale şi operatorii regionali, aflaţi sub coordonarea unei asociaţii de dezvoltare intracomunitară.

Astfel, se constată că au fost interpretate şi aplicate eronat prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcţia de primar este incompatibilă cu calitatea de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local.

În condiţiile în care teritorialitatea societăţii SC B. SA Satu Mare face ca mandatul primarului, ca reprezentant al unei localităţi, să depăşească sfera interesului local şi să se subordoneze interesului regional, nu sunt aplicabile dispoziţiile textului de lege sus-menţionat, care sunt de strictă interpretare şi nu prevăd starea de incompatibilitate pentru calitatea de reprezentant într-o societate comercială de interes regional.

Mai mult, mandatul primarului în cadrul adunării generale a asociaţiei depăşeşte interesul local şi se subordonează unui interes regional, nefiind îndeplinită premisa ca persoana ce exercită funcţia să aibă un interes personal ce ar putea influenţa îndeplinirea cu imparţialitate şi obiectivitate a atribuţiilor sale legale.

Pentru considerentele expuse mai sus, se va dispune admiterea în parte a acţiunii formulată de reclamant, dispunându-se anularea Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

De altfel, în acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în materie, în special, exemplificată prin Deciziile nr. 1970/2015; nr. 2180/2015, precum şi Deciziile nr. 431/2015; nr. 432/2015; nr. 1339/2015.

În temeiul art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are atribuţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

Aşa fiind, faţă de practica anterioară a instanţelor judecătoreşti, o altă soluţie decât cea de admitere a acţiunii ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul autorităţilor judiciare ale ţării, este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.

Prin urmare, menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39);

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi art. 21 din Constituţia României precum şi prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, potrivit cărora legea trebuie să aibă dubla calitate de accesibilitate şi previzibilitate.

De aceea, atunci când textul unei legi nu este clar sau este susceptibil de interpretări diferite se impune ca previzibilitatea acesteia să fie asigurată de practica judiciară care să-i asigure justiţiabilului posibilitatea de a-şi regla conduita.

Potrivit jurisprudenţei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, revine jurisdicţiilor rolul de a clarifica sensul şi limitele de aplicare a legii, pentru eliminarea disfuncţionalităţilor, rolul unei jurisdicţii supreme fiind tocmai acela de a găsi mecanisme eficiente pentru a elimina divergenţele de jurisprudenţă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

Referitor la cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamant, se reţine că aceasta este întemeiată în raport cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., fiind depuse la dosarul cauzei dovezi care justifică cheltuielile de judecată în sumă de 200 RON reprezentând taxa judiciară de timbru şi 499 RON reprezentând cheltuieli de cazare care vor fi plătite de ANI către recurentul-reclamant.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea reclamantului A., va anula raportul de evaluare nr. 58728/G/II/11 decembrie 2013, emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate şi o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. - Primarul U.A.T. Comuna C. împotriva Sentinţei nr. 73/CA-P.I. din 11 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi admite acţiunea formulată de reclamantul A.

Anulează raportul de evaluare nr. 58728/G/II/11.12.2013 întocmit de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Obligă intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON reprezentând taxa judiciară de timbru şi 499 RON reprezentând cheltuieli de cazare, către recurentul-reclamant A. - Primarul U.A.T. Comuna C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV