RCA insurance claim against guaranty fund is a civil matter, not an administrative challenge to an insurer's insolvency decision.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. SA la repararea prejudiciului care i-a fost cauzat de către conducătorul vehiculului cu nr. de înmatriculare (...), vehicul pentru care fusese încheiată poliţa RCA cu pârâta.

Prin încheierea de şedinţă din data de 05 februarie 2016, pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, având în vedere că prin Decizia nr. 9661 din 03 decembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei B. SA şi reţinându-se faptul că reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Prin încheierea din data de 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Judecătoria Galaţi a disjuns capătul de cerere având ca obiect pretenţii îndreptat împotriva Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi a format un nou dosar, respectiv Dosarul nr. x/2016.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Judecătoria Galaţi, secţia civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 2706 din data de 06 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Galaţi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi şi s-a declinat soluţionarea cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că legea instituie o procedura necontencioasă, cu caracter special, pentru soluţionarea cererilor creditorilor de asigurări care deţin un drept de creanţă împotriva unui asigurător aflat în insolvenţă, cererile creditorilor de asigurări definiţi de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 213/2015 fiind de competenţa Comisiei speciale constituită la nivelul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, iar în cazul refuzului cererii de despăgubire sau de plată formulate de creditorii de asigurări, comisia emite o decizie de respingere împotriva căreia se poate face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cauza a fost înregistrată sub nr. x/233/2016.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 2408 din data de 19 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016: s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă. S-a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi s-a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe, s-a reţinut că împotriva pârâtei B. SA s-a declanşat procedura insolvenţei, sens în care s-a solicitat introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în vederea obligării acestei instituţii la plata sumei de bani pe care reclamanta o pretindea de la B. SA.

Având în vedere prevederile art. 123 raportat la dispoziţiile art. 30 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., republicat, s-a reţinut că stabilirea competenţei materiale sau teritoriale de judecare a unei acţiuni se va face prin raportare la cererea principală, adică la cererea introductivă de instanţă, fără a fi influenţată în principiu de modificarea sau completarea ulterioară a acesteia prin intermediul unei cereri adiţionale, care va fi în competenţa instanţei iniţial învestite, indiferent de faptul că pentru aceasta din urmă ar fi revenit competenţa materială sau teritorială unei alte instanţe judecătoreşti, aşa încât prorogarea de competenţă operează şi în cazul cererilor adiţionale, prin care o parte modifică sau completează pretenţiile sale anterioare, inclusiv prin adăugarea unui pârât sau a unui capăt distinct de cerere.

S-a mai reţinut că prin cererea adiţională partea reclamantă nu a procedat la o modificare totală a cererii introductive de instanţă, în sensul înlocuirii obiectului iniţial al acţiunii, ci s-a menţinut cererea de obligare la plata despăgubirilor, adăugând un alt pârât, iar pe de altă parte, în cauză nu s-a formulat o cerere prin care să se solicite obligarea Fondului la soluţionarea cererii formulate de reclamantă şi nici o cerere prin care să se conteste decizia pe care acesta a emis-a în urma evaluării cererii reclamantei, pentru a fi în prezenţa competenţei speciale reglementate de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, obiectul acţiunii fiind obligarea la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit în urma producerii accidentului.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nici prin prisma prevederilor art. 10 din Legea nr. 55/2004, nu poate identifica aspecte care ar putea atrage competenţa acestei instanţe, întrucât în cauză nu se solicită anularea unui act administrativ tipic sau asimilat, emis sau încheiat de autorităţile publice locale şi judeţene ori centrale, sau care priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

În înţelesul prezentei legi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile [art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege].

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice.

Înalta Curte constată că litigiul de faţă nu are ca obiect analiza legalităţii unui act administrativ - tipic sau asimilat, ci obligarea pârâtului la plata unei sume reprezentând despăgubiri datorate în baza poliţei de asigurare pentru răspunderea civilă delictuală.

Este adevărat că Legea nr. 213/2015 prevede o competenţă specială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, aceasta însă în privinţa contestaţiilor formulate împotriva deciziilor Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Or, prezenta acţiune nu are ca obiect contestarea unei decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în condiţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune având caracter exclusiv patrimonial şi nu cu o contestaţie împotriva unei decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, decizie care, în speţă, nici nu a fost emisă de către acest pârât.

Având în vedere faptul că reclamanta nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorităţii administrative, sau refuzul soluţionării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) şi i), art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de drept comun, care în speţă este judecătoria, potrivit prevederilor art. 94 C. proc. civ. şi având în vedere şi dreptul de dispoziţie al părţilor reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor."

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi pe intervenientul C., în favoarea Judecătoriei Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi pe intervenientul C., în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT