Salary dispute over unpaid judicial salary differences assigned to Mureș Tribunal labor court, not Bucharest administrative section.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, sub nr. x/102/2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor Curtea de Apel Târgu Mureş şi Ministerul Justiţiei, la plata unor despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale primite şi cele cuvenite, prin raportare la o indemnizaţie majorată cu 18%, ţinându-se seama de majorările de 5%, 2% şi 11% dispuse prin Sentinţa civilă nr. 461 din 01 aprilie 2009 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 1434/R/2009 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, despăgubiri calculate pe 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată şi în continuare; actualizarea sumelor cuvenite în funcţie de indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective.

S-a susţinut că prin sentinţa civilă mai sus menţionată s-a dispus obligarea pârâţilor la acordarea în favoarea reclamantei a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea la valoarea de referinţă sectorială a indexării de 18% pentru perioada 11 decembrie 2007 - 01 aprilie 2009 şi pentru viitor, actualizarea în funcţie de indicii de inflaţie a acestor diferenţe, de la data scadenţei până la data plăţii efective şi consemnarea în carnetul de muncă al reclamantei a salariului majorat.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia civilă

Prin Sentinţa nr. 192 din 07 martie 2017, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de către pârâtul Ministerul Justiţie şi s-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, apreciind că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (2), Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

În considerentele acestei sentinţe, s-a reţinut că prezenta pricină poartă între reclamantă, judecător în cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş şi ordonatorii de credite, care au atribuţii în stabilirea şi plata drepturilor sale salariale, referindu-se la obligarea pârâţilor la acordarea unor drepturi salariale, astfel că, făcând aplicarea art. 7 alin. (2) din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, în speţă competenţa materială de soluţionare a pricinii aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Aceeaşi competenţă ar interveni şi dacă s-ar aplica dreptul comun în materia contenciosului administrativ, întrucât, în esenţă, se critică refuzul unei autorităţi de emitere a unui act administrativ.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 2143 din 07 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

În consecinţă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că, faţă de obiectul dedus judecăţii, nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, invocate de către Tribunal, având în vedere că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Or, în cauză, reclamanta nu a formulat o astfel de plângere şi nici nu a parcurs procedura contestaţiei împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite, ci a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale primite şi cele cuvenite, prin raportare la o indemnizaţie majorată cu 18%, conform unei hotărâri judecătoreşti existente, despăgubiri actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale, calculate de la scadenţă şi până la plata efectivă.

Prin raportare la petitul acţiunii, s-a reţinut că dispoziţiile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 nu pot fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor, iar pe de altă parte, nu există alte dispoziţii speciale prin care să fie instituită competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ, astfel că acestea urmează a intra sub jurisdicţia muncii.

Aceasta întrucât, potrivit art. 278 alin. (2) C. muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", iar conform art. 1 alin. (2), "prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii."

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 16 din 26 septembrie 2016, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul legii, a interpretat dispoziţiile art. 1, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

De asemenea, s-a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în considerarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi lit. h), precum şi ale art. 8 alin. (1) din acest act normativ, deoarece în speţă, reclamanta nu contestă un act administrativ tipic (ordinul ministrului justiţiei de stabilire a drepturilor salariale) şi nici nu deduce judecăţii un act administrativ asimilat, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceasta a adresat ordonatorilor de credite pârâţi o cerere de acordare a majorării de 18%, iar aceştia au respins-o sau nu au soluţionat-o, astfel că litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că prin cererea introductivă se solicită obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri materiale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale primite şi cele cuvenite.

Potrivit art. 7 alin. (1) Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile", iar potrivit alin. (2):

"Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri."

Înalta Curte constată că ipoteza normei mai sus menţionată şi care ar fi atras competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti nu este îndeplinită, deoarece reclamanta nu contestă actul emis de ordonatorul de credite, respectiv actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale ori vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 284/2010, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" - la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci prin acţiune se solicită sancţionarea plăţii parţiale a salariului avut şi cuvenit pentru munca prestată.

Astfel, se constată că dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, ce instituie o competenţă materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii, este de strictă interpretare, şi nu poate fi extinsă prin analogie, motiv pentru care acest text legal nu este incident în cauză.

În speţă, acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect plata unor diferenţe salariale, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 şi art. 269 C. muncii. Acţiunea dedusă judecăţii vizează plata drepturilor salariale într-un cuantum integral şi legal cuvenit, astfel cum deja s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive anterioare, fiind revendicată doar plata integrală a salariului cuvenit, la care există deja îndreptăţirea legală izvorâtă din hotărâri judecătoreşti.

Prin urmare, avându-se în vedere calitatea reclamantei - judecător în cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, cât şi conţinutul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, competenţa materială de soluţionare a litigiului se stabileşte în raport de dispoziţiile C. muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 62/2011, republicată.

Potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) C. muncii şi art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicată, cererile referitoare la cauzele privind conflictele de muncă se adresează tribunalului competent - specializat în judecarea conflictelor de muncă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Târgu Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, ca instanţă de litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Târgu Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, ca instanţă de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT