Scope of "material error" in annulation petition: exclusions for legal interpretation and failure to rule on defenses

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/64/2013, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2013, încheiat de pârâtă, a notificărilor nr. 7177 din 13 martie 2013 şi nr. 17002 din 07 iunie 2013, emise de pârâtă şi a Deciziei nr. 14838 din 21 mai 2013, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiei din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 111/F/2014 din 04 iulie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2013 încheiat de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a notificărilor nr. 7177 din 13 martie 2013 şi nr. 17002 din 07 iunie 2013, emise de pârâtă şi a Deciziei nr. 14838 din 21 mai 2013, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiei din cadrul autorităţii pârâte.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 3256 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei acţiunii OLAF şi a instrumentării actelor administrative contestate, invocată de intimata A. SRL, a admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei nr. 111/F/2014 din 04 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a casat sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Anterior pronunţării deciziei, în procedura de filtru, Înalta Curte a pronunţat încheierea din 29 iunie 2016, prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., a admis în principiu recursul.

În esenţă, prin decizia împotriva căreia este exercitată calea de atac a contestaţiei în anulare s-a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei acţiunii OLAF şi a instrumentării actelor administrative contestate, că această excepţie a fost invocată în cadrul punctului de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului şi, întrucât excepţia nu vizează încălcarea unei norme de ordine publică, ea putea fi invocată cel târziu la data de 23 februarie 2015 - data depunerii întâmpinării. Or, excepţia a fost invocată abia la data de 19 aprilie 2016, intimata-reclamantă fiind considerată decăzută din dreptul de a o susţine.

Cu privire la fondul recursului, Înalta Curte a reţinut că, în speţă, contrar interpretărilor date de prima instanţă, sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 66/2011, faţă de data declanşării activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare - 10 ianuarie 2013, dată la care autoritatea română cu competenţe în domeniu, APDRP (devenită AFIR) a fost sesizată, prin raportul final întocmit de către OLAF, cu privire la neregulile comise de către A. SRL.

Cât priveşte nelegalitatea actelor administrative, reţinută de prima instanţă pe motiv că procesul-verbal de control nu cuprinde propria cercetare a emitentului actului asupra faptelor, ci preia constatările OLAF, instanţa de recurs a reţinut că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 nu obligă la efectuarea unui control pe teren, astfel încât constatările rezultate să fie valabile numai într-o astfel de ipoteză. Şi un control exclusiv de tip documentar, aşa cum a realizat autoritatea pârâtă în speţă, este în consonanţă cu prevederile legale în discuţie.

În concluzie, instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă a pronunţat o soluţie bazată pe constatarea unor neregularităţi formale ale actelor administrative contestate, infirmate în recurs, fără însă să examineze motivele de fond ale cererii introductive. Cum soluţia Curţii de apel a fost dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, a fost admis recursul, a fost casată sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare, pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie asigurat în materia contenciosului administrativ de prevederile Legii nr. 554/2004.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 3256 din 18 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013 a formulat contestaţie în anulare intimata-reclamantă A. SRL, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., republicat, solicitând anularea hotărârii contestate, rejudecarea recursului declarat de către pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi respingerea acestuia, ca nefondat.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea arată că, în recurs, a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru nemotivare şi excepţia prescripţiei acţiunii OLAF şi a instrumentării actelor administrative contestate prin acţiunea introductivă.

Contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii recursului, săvârşind, în acest mod, o gravă eroare materială, în sensul celor prevăzute de lege a constitui temei al contestaţiei în anulare.

Un alt motiv al contestaţiei în anulare constă în eroarea instanţei de recurs asupra datei la care intimata-contestatoare a invocat excepţia prescripţiei acţiunii OLAF şi a instrumentării actelor administrative subsecvente atacate. Astfel, s-a reţinut că intimata a invocat excepţia la data de 19 aprilie 2016, când, în realitate, excepţia a fost invocată prin punctul de vedere transmis instanţei prin fax la data de 14 aprilie 2016.

Eroarea subzistă şi în privinţa termenului în care putea intimata-contestatoare să invoce excepţia deoarece, potrivit art. 247 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., republicat, chiar în ipoteza în care excepţie este relativă, poate fi invocată până la primul termen de judecată în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune concluziile pe fond, fiind eronat punctul de vedere al instanţei, conform căruia termenul de invocare a prescripţiei este identic cu termenul de depunere al întâmpinării, în speţă 23 februarie 2015.

De asemenea, contestatoarea arată că prescripţia a început să curgă la data de 24 iulie 2008, deci anterior intrării în vigoare a noului C. civ. Potrivit art. 5 şi art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2512 şi art. 2513 din Legea nr. 287/2009, prescripţiile începute anterior datei de 01 octombrie 2011 rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, instanţele din oficiu şi părţile pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 01 octombrie 2011, având în vedere că în regimul juridic reglementat de Decretul nr. 167/1958, prescripţia prevăzută la art. 18 este de ordine publică, de fond, absolută şi dirimantă, putând fi invocată oricând, în orice stadiu procesual, chiar şi în recurs.

Aceste grave erori materiale au avut un impact decisiv asupra soluţiei pronunţată în recursul declarat de A.F.I.R.

Pe de altă parte, se mai arată că instanţa de recurs a omis a se pronunţa asupra tuturor apărărilor pe care contestatoarea le-a formulat prin întâmpinarea la recurs, încălcând principiul egalităţii de arme şi dreptul său la un proces echitabil.

5. Apărările intimatei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

Legal citată, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nu a formulat întâmpinare faţă de contestaţia în anulare.

6. Dezvoltarea/precizarea motivelor contestaţie în anulare formulate de contestatoarea A. SRL.

La data de 13 iunie 2017, contestatoarea A. SRL a înaintat note scrise, calificate drept dezvoltare/precizare a motivelor contestaţiei în anulare, prin care invocă emiterea procesului-verbal de constatare nereguli cu încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 66/2011, modificată prin O.G. nr. 22/2012. Astfel, prin art. 27 alin. (1) prevede emiterea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, iar nu a procesului-verbal de constatare nereguli, care se emite doar în condiţiile limitativ prevăzute de art. 26 din acelaşi act normativ.

Contractul, deşi finalizat în anul 2008, a fost aferent Programului de preaderare SAPARD 2002 - 2006, care s-a încheiat în anul 2009. În cazul incidenţei O.G. nr. 79/2003, se impunea audierea reprezentantului societăţii, iar în cazul incidenţei O.G. nr. 66/2011, se impunea solicitarea punctului său de vedere şi prezentarea spre aprobare a proiectului notei de constatare, însoţit de acest punct de vedere, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.

De asemenea, se invocă şi eroarea materială săvârşită prin decizia de casare privind denumirea corectă a uneia dintre firmele care au emis ofertele. Nu a susţinut că B. ar fi emis vreo ofertă, ci C. a fost emitenta ofertei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând contestaţia în anulare, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte o constată inadmisibilă pentru următoarele argumente:

Temeiul în drept al contestaţiei în anulare indicat de titulara cererii este art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Potrivit textului de lege citat, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Contestatoarea arată că decizia pronunţată în recurs este rezultatul unei erori materiale, pe două considerente diferite. Primul se referă la nesoluţionarea excepţiei nulităţii recursului, pe care a invocat-o prin întâmpinare [susţinând neîncadrarea criticilor din recurs în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.].

Prin eroare materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se înţelege greşeala materială evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

Nu se încadrează în această noţiune omisiunea soluţionării unei excepţii. Mai mult, excepţia nulităţii recursului a fost analizată, potrivit prevederilor art. 493 C. proc. civ., în procedura de filtru, care se desfăşoară în camera de Consiliu, fără citarea părţilor. Astfel, prin încheierea din 29 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în principiu recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 111 din 4 iunie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, fixând termen pentru judecarea pe fond a recursului. Admiterea în principiu a recursului implică respingerea excepţiei nulităţii acestuia, instanţa de recurs constatând că motivele de recurs se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, susţinerile contestatoarei exced cazului de contestaţie în anulare invocat. În cauză nu s-a produs nicio eroare materială în legătură cu soluţionarea excepţiei nulităţii recursului.

A doua aşa-zisă eroare materială invocată de contestatoare se referă la data reţinută de instanţa de recurs ca fiind aceea a invocării "excepţiei de prescripţie a acţiunii OLAF şi a instrumentării actelor administrative subsecvente" şi, respectiv, termenul în care menţionata apărare putea fi invocată. În opinia contestatoarei, acesta nu era termenul de depunere a întâmpinării, excepţia fiind de ordine publică şi putând fi invocată oricând, respectiv în recurs, până la primul termen de judecată - 18 noiembrie 2016.

Într-adevăr, contestatoarea a invocat apărarea menţionată prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, transmis prin fax în data de 14 aprilie 2016, data reţinută de instanţa de recurs - 19 aprilie 2016 fiind data înregistrării la registratura Înaltei Curţii a exemplarului comunicat prin poştă a aceluiaşi punct de vedere.

Însă, menţionarea greşită a datei formulării acestei apărări nu intră în noţiunea de eroare materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., fiind complet nerelevantă în dezlegarea dată în recurs. Astfel, indiferent de data invocării apărării, ceea ce a reţinut instanţa de recurs a fost că aceasta putea fi opusă, sub sancţiunea decăderii, în termenul de depunere a întâmpinării la cererea de recurs, care s-a împlinit anterior datei de 14 aprilie 2016.

Pe calea contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de atac de retractare, având ca ipoteză, în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., producerea unei confuzii, a unei erori asupra unor date materiale importante ale cauzei, hotărâtoare pentru dezlegarea dată cauzei prin decizia pronunţată, nu pot fi formulate critici care urmăresc reformarea soluţiei. Nu poate fi invocată nelegalitatea deciziei, respectiv interpretarea greşită de către instanţa de recurs a normelor de drept material şi procesual incidente.

Or, ceea ce urmăreşte contestatoarea este reformarea hotărârii, arătând că apărarea formulată putea fi opusă şi la data la care a fost efectiv invocată, respectiv 14 aprilie 2016. Drept urmare, demersul său este inadmisibil.

Instanţa de recurs nu a confundat termenul de depunere a întâmpinării cu termenul până la care excepţia putea fi invocată, aşa cum susţine contestatoarea, ci a statuat în drept, pe baza circumstanţelor factuale ale cauzei, stabilind că apărarea intimatei-reclamante nu poate fi primită ca urmare a intervenirii decăderii din dreptul de a o invoca.

Prin notele scrise din 13 iunie 2017, contestatoarea s-a referit şi la eroarea constând în menţionarea greşită în decizie a denumirii unei societăţi ofertante indicate în nota de control (respectiv aceasta ar fi C., iar nu B.). O astfel de eventuală greşeală materială, nerelevantă în soluţionarea recursului, poate fi corectată pe calea procedurală a îndreptării hotărârii, reglementată de art. 442 C. proc. civ. şi nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare.

Cât priveşte nepronunţarea asupra tuturor apărărilor formulate prin întâmpinarea la recursul AFIR şi încălcarea, pe această cale, a principiului egalităţii şi a dreptului la apărare în procesul civil, acest susţineri ale contestatoarei nu se încadrează în temeiul de drept al contestaţiei în anulare invocat şi nici în vreun alt caz de contestaţie în anulare reglementat de C. proc. civ.

În concluzie, constatând că motivele de contestaţie în anulare nu se încadrează în noţiunea de eroare materială hotărâtoare pentru dezlegarea dată recursului, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. SRL împotriva Deciziei nr. 3256 din 18 noiembrie 2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT