Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2810/2017 AI generated

Suspension of enforcement of administrative tax acts upheld against Ministry of Agriculture appeal

Case Number Decizia nr. 2810/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Agriculture and Rural Development, thereby upholding the lower court's order to suspend the enforcement of the administrative tax acts until the final resolution of the substantive annulment action. The dispute concerned the suspension of enforcement (Art. 14 of Law No. 554/2004) for a minutes of irregularities and a note for financial corrections issued against a company, where the Ministry argued the suspension request was inadmissible and lacked the requisite "well-justified case" and imminent prejudice; the Court rejected the Ministry's arguments, including the exception of lack of interest based on a separate suspension order, and affirmed the first-instance finding that the subsequent partial annulment of the administrative acts in the substantive trial confirmed the existence of a well-justified case and imminent harm, satisfying the legal conditions for suspension under Article 14 of Law No. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Suspension of enforcement of administrative tax acts upheld against Ministry of Agriculture appeal: Reclamanta nu a administrat vreo probă asupra iminentei produceri a unei pagube, iar creanţa reţinută în sarcina sa prin actele administrative fiscale contestate nu poate constitui, în sine, un prejudiciu de natura celui avut în vedere de prevederile art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
action for annulment tax enforcement administrative acts agricultural law rural development substantive argument

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
SRL a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
civ., cuprinzând motivele pentru care a fost admisă cererea de suspendare a executării actului administrativ, raportat la condiţiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
SRL a formulat întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii formulării recursului şi excepţia nulităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
art. 488 alin. (1) C. proc. civ., republicat.
art. 15 din Legea nr. 554/2004
164 din 29 octombrie 2015, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea executării actelor administrative ce fac obiectul dosarului de faţă, până la soluţionarea definitivă a dosarului privind acţiunea în anulare (Dosar nr.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 08 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
164/2015 a Curţii de Apel Oradea nu este definitivă, fiind atacată cu recurs de către autoritatea pârâtă şi că, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condiţiile art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 29 aprilie 2015, reclamanta Societatea A. SRL a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2015 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 258834 din 11 martie 2015, emise de pârât, până la soluţionarea acţiunii în anulare, pe care urma să o îndrepte împotriva aceloraşi acte administrativ-fiscale.

Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, pe motiv că reclamanta nu a formulat plângere prealabilă, iar, pe de altă parte, pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative de admisibilitate ale cererii de suspendare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 107/CA/2015-P.I. din 26 iunie 2015, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii şi a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL, dispunând suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2015 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 258833 din 11 martie 2015 emise de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, până la pronunţarea unei hotărâri în fond asupra acţiunii în anularea aceloraşi acte administrativ-fiscale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 107/CA/2015-P.I. din 26 iunie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, arată că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, însuşirea motivelor cererii reclamantei nesuplinind lipsa considerentelor instanţei. Din cuprinsul sentinţei rezultă o aplecare vizibilă şi inechitabilă a instanţei de fond asupra motivelor cererii introductive, precum şi înlăturarea nemotivată a apărărilor pârâtului-recurent.

Deşi prima instanţă avea de analizat temeinicia cererii de suspendare raportat la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta a analizat fondul cauzei, nelimitându-se la împrejurări vădite, de fapt sau de drept, de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Recurentul-pârât consideră că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Instanţa avea numai posibilitatea efectuării unei cercetări sumare a aparenţei dreptului întrucât, în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi prejudecat fondul litigiului. Or, în cauză, prima instanţă a intrat pe fondul cauzei.

Reclamanta nu a administrat vreo probă asupra iminentei produceri a unei pagube, iar creanţa reţinută în sarcina sa prin actele administrative fiscale contestate nu poate constitui, în sine, un prejudiciu de natura celui avut în vedere de prevederile art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării actelor administrative fiscale constituie o situaţie de excepţie, care intervine în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, iar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor legale pentru a opera suspendarea, în condiţiile în care emiterea actului administrativ este consecinţa nerespectării de către reclamantă a dispoziţiilor legale şi contractuale asumate.

4. Apărările formulate de intimata-reclamantă A. SRL

4.1 Intimata-reclamantă A. SRL a formulat întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii formulării recursului şi excepţia nulităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, pentru neîncadrarea argumentelor formulate de către pârât prin cererea de recurs în cazurile de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti, prevăzute la art. art. 488 alin. (1) C. proc. civ., republicat.

Pe fond, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului, arătând că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind făcută dovada cazului bine justificat, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare a fost solicitată. Astfel, instanţa a procedat la analiza aparenţei dreptului, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate.

De asemenea, intimata-reclamantă arată că recurentul-pârât nu a formulat nicio apărare faţă de susţinerile sale, limitându-se la a relua conţinutul actelor administrative contestate.

În cauză a fost probată şi iminenţa producerii unui prejudiciu, dat fiind faptul că a fost emis titlul executoriu nr. 868849/87198 din 12 mai 2015 în Dosarul execuţional nr. x/2015, pentru suma de 493.804,66 RON, fiind iminentă executarea silită a reclamantei, iar creanţa a fost înscrisă în cazierul fiscal al societăţii, punând-o în imposibilitatea de a participa la licitaţii. Or, în raport de obiectul de activitate al reclamantei, aceasta obţine veniturile, în principal, din contractarea unor lucrări de interes public.

Debitul în discuţie, a fost stabilit ca urmare a modului defectuos în care Autoritatea de Management din cadrul Ministerului (AM-POP) şi-a îndeplinit obligaţiile legale, prin raportare la legislaţia comunitară, astfel că prezumţiile de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ nu pot fi absolutizate, suspendarea actelor administrative impunându-se de fiecare dată când instanţa constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Actele administrative vizează obligarea reclamantei la înapoierea unor sume de bani pe care pârâtul, în urma verificărilor multiple pe care le-a efectuat, a stabilit că reclamanta este îndreptăţită să le primească.

4.2 Intimata-reclamantă A. SRL a formulat note de şedinţă, invocând excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, având în vedere că prin Sentinţa nr. 164 din 29 octombrie 2015, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea executării actelor administrative ce fac obiectul dosarului de faţă, până la soluţionarea definitivă a dosarului privind acţiunea în anulare (Dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Oradea).

În acest context, consideră că Sentinţa civilă nr. 107/CA/2015-P.I. din 26 iunie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este lipsită de efecte juridice, în prezent operând suspendarea pronunţată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte interesul, intimata-reclamantă susţine că acesta trebuie să existe la momentul promovării demersului judiciar, dar şi să subziste pe tot parcursul soluţionării cauzei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 08 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, pentru tardivitatea depunerii cererii de recurs şi pentru neîncadrarea motivelor din cererea de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., republicat. De asemenea, s-a constatat, faţă de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a fost declarat recursul formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimata-reclamantă A. SRL, se constată că argumentul pe care se întemeiază excepţia îl constituie pronunţarea de către Curtea de Apel Oradea a Sentinţei nr. 164 din 29 octombrie 2015, în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării aceloraşi acte administrativ-fiscale, cerere formulată de intimata-reclamantă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în vreme ce prin sentinţa recurată s-a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2015 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 258834 din 11 martie 2015, emise de pârât, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare, prin Sentinţa nr. 164/2015 s-a dispus suspendarea executării actelor menţionate până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Curtea de Apel Oradea a soluţionat în fond şi acţiunea în anulare, prin Sentinţa nr. 102 din 21 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, dispunând anularea în parte a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 257088/13 din 19 mai 2015 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2015.

Excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului se întemeiază pe efectele suspensive de executare ale Sentinţei nr. 164/2015, care ar face nerelevantă soarta prezentului demers judiciar reprezentat de cererea de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că Sentinţa nr. 164/2015 a Curţii de Apel Oradea nu este definitivă, fiind atacată cu recurs de către autoritatea pârâtă şi că, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condiţiile art. 14 se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 alin. (1), Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului este nefondată. Astfel, câtă vreme soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu este definitivă, soarta litigiului având ca obiect cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din aceeaşi lege continuă să aibă relevanţă şi să fie de interes pentru părţi.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Trecând la analiza motivelor de recurs, constată că argumentele întemeiate de recurent pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate. Sentinţa recurată răspunde exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând motivele pentru care a fost admisă cererea de suspendare a executării actului administrativ, raportat la condiţiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cât priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le constată, de asemenea, nefondate.

Deşi solicitarea recurentului este, în principal, aceea de casare a hotărârii şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca inadmisibilă, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici referitoare la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii pronunţată de instanţa de fond (motivată în cadrul părţii introductive a sentinţei recurate, prin care s-a reţinut că s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, depunându-se, de altfel, chiar dovada soluţionării contestaţiei administrative, respectiv Decizia nr. 257088/13 din 19 mai 2015 a autorităţii pârâte).

Celelalte susţineri ale pârâtului referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de suspendare a executării actului administrativ au fost corect calificate de prima instanţă ca apărări de fond şi tratate ca atare.

Reluând identic apărările din întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, cererea de recurs se referă şi la verificarea plăţii cauţiunii care se impune a fi consemnată pentru soluţionarea cererii de suspendare, în temeiul art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011. Nu se decelează însă nicio critică cu privire la constatarea de către instanţa de fond a îndeplinirii acestei condiţii a cererii de suspendare (o cauţiune în sumă de 40.000 RON, fixată de instanţă, fiind consemnată cu recipisa nr. 766786/1 din 22 iunie 2015).

Principala critică a recurentului întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea suspendării.

Această critică este nefondată. Prima instanţă a analizat aparenţa dreptului pretins, respectiv a procedat la o analiză prima facie a motivelor de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a cerut, pe baza căreia a concluzionat că există o îndoială cu privire la legalitatea acestora.

Înalta Curte are în vedere că, prin Sentinţa nr. 102 din 21 iulie 2017, Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat în fond asupra acţiunii în anularea aceloraşi acte administrative, anulând în parte procesul-verbal menţionat.

Conform practicii sale, Înalta Curte reţine că soluţia favorabilă părţii reclamante, pronunţată în fond de instanţa îndrituită cu analiza acţiunii în anulare, constituie caz bine justificat, apt să conducă la suspendarea executării actului administrativ-fiscal.

Prima instanţă a analizat, în egală măsură, şi condiţia iminenţei producerii unei pagube, apreciind corect că executarea creanţei bugetare constituită prin procesul-verbal nr. x din 11 martie 2015, prin prisma valorii sale, precum şi împrejurarea că această creanţă bugetară a fost înscrisă în cazierul fiscal al societăţii sunt de natură să producă acesteia un prejudiciu viitor şi previzibil, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 107/CA/2015-P.I. din 26 iunie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimata-reclamantă A. SRL.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 107/CA/2015-P.I. din 26 iunie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT