Loss of standing in tax dispute due to insolvency suspension of judicial actions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 mai 2015, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, înregistrată sub nr. F-MC 1850 din 31 martie 2015, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea aceleiaşi decizii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1923 din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1923 din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de inspecţia fiscală, înregistrată sub nr. F-MC 1850 din 31 martie 2015, până la pronunţarea instanţei de fond.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea instanţei de fond, arătând că în mod greşit s-a apreciat că în cauză nu este dovedită condiţia cazului bine justificat. A arătat pe larg situaţia de fapt a cauzei şi a concluzionat faptul că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, neobservând la analiza pur formală faptul că prin actul administrativ astfel emis se neagă dreptul de deducere al TVA, în baza unui raţionament vădit nefundamentat din punct de vedere legal, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în prezenţa unei operaţiuni supuse taxării inverse.

În susţinerea cazului bine justificat, arată că organul fiscal a încălcat atât legislaţia naţională, cât şi pe cea a Uniunii Europene (Directiva 2006/112//CE) în materia dreptului de deducere, în condiţiile în care practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene statuează că autorităţile nu pot refuza dreptul de deducere pe motiv că emitentul facturii ar avea un comportament fiscal neadecvat, fără ca autoritatea fiscală să dovedească că persoana impusă suplimentar a cunoscut că furnizorul său este implicat în vreo fraudă.

În esenţă, recurenta-reclamantă critică refuzul organului fiscal de a-i recunoaşte dreptul de deducere a TVA cu privire la anumite operaţiuni, în condiţiile în care facturile aferente acestor operaţiuni există şi au fost supuse controlului şi câtă vreme caracterul fictiv al operaţiunilor înscrise în decont nu a fost demonstrat de către autoritatea fiscală, deşi sarcina probei îi aparţinea, recurenta considerând că, în fapt, comportamentul fiscal al partenerilor contractuali nu conduce la concluzia nelegalităţii respectivelor operaţiuni.

De asemenea, consideră că organul fiscal şi-a depăşit atribuţiile atunci când s-a pronunţat cu privire la nerespectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte forma actelor pentru care dreptul de deducere a TVA i-a fost respins, considerând că în speţă, trebuia ţinut cont de faptul că documentele în discuţie au mai fost anterior supuse verificării.

Mai arată că au fost încălcate prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc., întrucât deşi este vorba despre o operaţiune taxabilă, se susţine că nu există documente justificative, în condiţiile în care singura condiţie pentru deducerea TVA o reprezintă deţinerea unei facturi fiscale care să conţină elementele prevăzute de art. 155 C. fisc.

4. Apărările intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, motivele invocate de către reclamantă în cererea de suspendare nu dovedesc îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce priveşte condiţia existenţei cazului bine justificat, argumentele reclamantei ţin de fondul dreptului litigios, iar în ceea ce priveşte condiţia iminenţei producerii unei pagube, consideră că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză, recurenta-reclamantă nefăcând nicio dovadă în acest sens.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 08 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamanta A. SRL ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului îndreptat împotriva Sentinţei civile nr. 1923 din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este lipsit de interes.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform căruia "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".

Pentru termenul din data de 4 octombrie 2017, recurenta-reclamată a formulat note scrise, prin care arată că s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă în ceea ce o priveşte şi că nu mai justifică interes în susţinerea cererii de suspendare a executării efectelor actului administrativ. A ataşat Încheierea nr. 1504 din 01 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

La acelaşi termen de judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a rămas în pronunţare cu privire la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului de faţă.

Înalta Curte reţine că prin Încheierea nr. 1504 din 01 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de societatea recurentă A. SRL.

Conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor."

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

În contextul arătat, se constată că în ceea ce priveşte prezenta cerere de suspendare a executării deciziei de impunere, formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi în ceea ce priveşte recursul declarat, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes atât timp cât, de la data deschiderii procedurii simplificate de insolvenţă, au fost suspendate, prin efectul legii, toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită iniţiate împotriva societăţii.

Lipsa de interes se opune cu prioritate recursului declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe, care a respins cererea de suspendare.

În consecinţă, reţinând că recursul declarat este lipsit de interes, nu mai este necesară analiza criticilor formulate de reclamantă, vizând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia lipsei de interes, excepţie care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ., o va admite şi va respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1923 din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1923 din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT