Agency appeal rejected; court upholds annulment of incompatibility finding, costs awarded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, declinată ulterior în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x din 12 martie 2014 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 3249 din 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului şi a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x din 12 martie 2014 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, obligând pârâta să achite reclamantului suma de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 3249 din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea contestaţiei şi menţinerea ca temeinic şi legal a raportului de evaluare.

În motivarea recursului, arată că hotărârea recurată este nelegală, deoarece reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării mandatului de deputat, începând cu 20 decembrie 2012, simultan cu funcţia de administrator la societăţile B. SRL şi C. SRL, astfel cum reiese din evidenţele O.N.R.C. Incompatibilitatea este prevăzută de dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi de art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006.

Dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevăd procedura declarării incompatibilităţii, stabilesc, prin alin. (1), că deputatul sau senatorul care la data intrării în exerciţiul mandatului se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute în statut sau în legi speciale, are un termen de 15 zile pentru a notifica Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate, după care acesta poate opta în termen de 30 de zile, între mandatul de deputat sau senator şi funcţiile incompatibile, iar în caz de demisie din aceste funcţii, demisia se aduce la cunoştinţa Biroului permanent al camerei din care face parte.

Potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, deputatul sau senatorul care nu şi-a exprimat opţiunea potrivit prevederilor alin. (1) din acelaşi articol, rămâne în stare de incompatibilitate.

Recurenta-pârâtă susţine că intimatul-reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 96/2006 şi că nu poate fi reţinut aspectul invocat de către prima instanţă, în sensul că reclamantul ar fi renunţat la calitatea sa de administrator la data de 27 decembrie 2012, de vreme ce efectele renunţării la calitatea de administrator se produc în momentul înscrierii Hotărârii Adunării generale a asociaţilor în Registrul comerţului, răspunderea intimatului-reclamant subzistând până la acea dată.

Astfel, dispoziţiile art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 prevăd că hotărârile adunărilor generale se depun în termen de 15 zile la O.N.R.C. pentru a fi menţionate în Registrul comerţului şi publicate în Monitorul oficial, pentru a fi opozabile terţilor.

În acelaşi sens, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, înmatricularea societăţilor şi menţiunile privitoare la acestea sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în Registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a sau în altă publicaţie, acolo unde legea prevede astfel, iar potrivit alin. (2), persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare, nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia.

Recurenta-pârâtă consideră că depunerea cererii de renunţare la mandatul de administrator nu este suficientă, dacă ulterior nu sunt aduse la îndeplinire şi procedurile legale de publicitate şi opozabilitate, motiv pentru care apreciază că reclamantul nu poate invoca înlocuirea sa din funcţia de administrator cu o altă persoană.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă critică hotărârea recurată şi pentru aceea că prima instanţă ar fi aplicat greşit prevederile de drept material, reprezentate de dispoziţiile Legii nr. 161/2003, de care prima instanţă nu ar fi ţinut cont, respectiv că prima instanţă a distins acolo unde art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 nu distinge. În plus, prevederile art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 26/1990 nu au fost coroborate cu cele ale art. 82 alin. (1) lit. a) şi urm. din Legea nr. 161/2003. Această situaţie atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

4. Apărările formulate de intimatul-reclamant A.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită, în principal, respingerea recursului, ca vădit nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la susţinerea că recursul este vădit nefondat, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, intimatul arată că singurul motiv de recurs invocat se referă la o interpretare a prevederilor legale ce a fost deja invalidată printr-o jurisprudenţă constantă şi o soluţie de principiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Intimatul-reclamant consideră că prin interpretarea dată textelor de lege invocate, recurenta-pârâtă încearcă să adauge la lege, susţinând că persoana în cauză ar avea nu numai obligaţia de a demisiona, dar şi pe aceea de a face înregistrarea menţiunii corespunzătoare în Registrul comerţului, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, conform cărora obligaţia de a efectua înregistrările în Registrul comerţului revine comercianţilor, în sensul dat acestei noţiuni de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.

Intimatul-reclamant şi-a depus demisia din funcţiile de administrator la cele două societăţi, îndeplinindu-şi obligaţia legală de a înlătura starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de lege.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 ianuarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de fond a anulat raportul de evaluare nr. x din 12 martie 2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, reţinând, în esenţă, că starea de incompatibilitate în care s-ar fi găsit reclamantul prin exercitarea concomitentă a mandatului de deputat şi a funcţiei de administrator la două societăţi cu activitate lucrativă a fost greşit stabilită, raportat la prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 16/2003 şi la prevederile art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 96/2006, întrucât prin patru înscrisuri administrate în cauză, atestate în ceea ce priveşte conţinutul lor, data întocmirii şi identitatea părţilor de către avocat D. din cadrul Baroului Bucureşti, s-a dovedit că reclamantul a renunţat în data de 27 decembrie 2012 la funcţia de administrator pe care o deţinea în cadrul societăţii B. SRL şi în cadrul societăţii C. SRL, mandatele de administrator fiind preluate de o altă persoană.

Recursul pârâtei se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referindu-se la greşita interpretare a prevederilor legale anterior menţionate, care reglementează starea de incompatibilitate, coroborate cu prevederile Legii nr. 26/1990. Astfel, recurenta susţine că starea de incompatibilitate nu este înlăturată prin renunţarea la mandatul de administrator în cadrul celor două societăţi, câtă vreme nu a fost respectat regimul de publicitate şi opozabilitate al acestor menţiuni prevăzut în Legea nr. 26/1990.

Prin urmare, criticile recurentei se axează pe inopozabilitatea actului de demisie al intimatului-reclamant din funcţia de administrator, datorită neînregistrării în Registrul Comerţului a menţiunilor referitoare la încetarea acestui mandat, respectiv la desemnarea unui nou administrator.

Sancţiunea inopozabilităţii faţă de terţi a menţiunilor neînregistrate, care rezultă din art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului şi din art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, nu este aplicabilă şi în cazul raportului juridic dedus judecăţii, care se referă la evaluarea stării de incompatibilitate privind demnităţile publice.

Conform art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice;

În raportul de drept public referitor la evaluarea stării de incompatibilitate relevantă este deţinerea/exercitarea concomitentă a demnităţii publice şi a funcţiei de administrator într-o societate.

În aplicarea prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Agenţia Naţională de Integritate nu se găseşte în poziţia terţului căruia nu îi este opozabil actul de demisie datorită neînregistrării menţiunilor corespunzătoare în Registrul Comerţului (situaţie specifică raporturilor juridice de drept civil privat), ci este autoritatea statului învestită cu atribuţia verificării existenţei incompatibilităţii, prin raportare la prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Incompatibilitatea este generată de deţinerea/exercitarea funcţiei/calităţii în cadrul unei societăţi, prevăzută ca fiind incompatibilă cu o funcţie/demnitate publică. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, există o practică constantă, consolidată, conform căreia starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 nu există dacă se face dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voinţă exprimată (practică judiciară creată în urma soluţiei de unificare a jurisprudenţei din 7 noiembrie 2013).

Astfel, recurenta-pârâtă era datoare să cerceteze dacă în speţă este întrunită ipoteza unei astfel de deţineri/exercitări, de către intimatul-reclamant, a funcţiei de administrator în perioada reţinută prin raportul de evaluare, cercetare care nu se poate limita la menţiunile din Registrul Comerţului.

Pe cale de consecinţă, în mod corect, prima instanţă s-a raportat la actul de renunţare la mandat invocat de către intimatul-reclamant, în considerarea prevederilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, conform cărora funcţia de administrator se exercită în condiţiile unui contract de mandat, încetând, deci, prin renunţarea mandatarului la mandat, adică prin demisia administratorului.

În concluzie, Curtea constată că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 96/2006 raportat la situaţia de fapt, constatând, în mod legal şi temeinic, că nu a existat starea de incompatibilitate, dată fiind producerea efectelor juridice ale actelor de demisie în termenul prevăzut de art. 17 din Legea nr. 96/2006.

Cât priveşte susţinerile orale ale reprezentantului recurentei în cadrul concluziilor asupra recursului, Înalta Curte constată că acestea, parţial, exced motivelor de recurs invocate, respectiv în măsura în care se referă la neregularităţile înscrisurilor atestate în privinţa conţinutului, a datei certe şi a identităţii părţilor de către avocat D.. Aceste susţineri orale, care reprezintă veritabile motive noi de recurs, neinvocate prin cererea de recurs, nu vor fi analizate, excedând cadrului procesual stabilit în calea de atac prin conţinutul cererii de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va obliga recurenta-pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca parte ce a pierdut procesul, la plata către intimatul-pârât A. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocat, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Pentru reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariul apărătorului de la 15.475 RON la 3.000 RON, Înalta Curte are în vedere complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de apărător în cauză, în etapa procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 3249 din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâta Agenţia Naţională de Integritate la plata către intimatul-pârât A. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocat, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT