Prescription of forest conservation compensation claims and the suspensive effect of EU state aid approval

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 17.09.2014, sub nr. x/54/2014, reclamanta A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE şi DEPARTAMENTUL PENTRU APE, PĂDURI ŞI PISCICULTURĂ, să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 327.095,37 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară, pentru suprafaţa de pădure de 1861,20 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T1 şi T2, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2007 dar şi la plata dobânzii aferentă debitului principal, calculată începând cu data de 20.02.2014, dată la care creanţa a devenit exigibilă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 14/13.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca nefondate excepţiile necompetenţei materiale, insuficientei timbrări, lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei şi prematurităţii cererii. A fost admisă în parte acţiunea şi obligat pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice la plata, către reclamantă, a sumei de 327.095,37 RON reprezentând contravaloare compensaţii aferente anului 2007 precum şi a dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data promovării cererii de chemare în judecată - 17.09.2014 şi până la achitarea integrală a debitului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 14/13.01.2015 a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esenţă, următoarele:

3.1. Cu privire la respingerea excepţiei dreptului material la acţiune, prima instanţă a făcut o interpretare defectuoasă a normelor de drept material incidente în cauză.

Apreciază judicios raţionamentul primei instanţe conform căruia acesta a constatat incidenţa termenului de 3 ani prevăzut art. 3 din Decretul nr. 167/1958 în speţa de faţă, însă, în ceea ce priveşte pretinsa incidenţă a unei condiţii suspensive care a amânat împlinirea termenului de prescripţie în speţa de faţă, aserţiunile instanţei sunt eronate.

Instanţa a considerat aşadar că "dreptul reclamantei la despăgubiri este unul afectat de o condiţie suspensivă, de îndeplinirea acesteia depinzând naşterea raportului juridic obligaţional" instanţa înţelegând de fapt prin publicarea în Jurnalul Uniunii Europene a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012 la 14 septembrie 2012 îndeplinirea respectivei condiţii.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, în ipoteza în care în care ar fi îndeplinite condiţiile cerute de lege în speţa de faţă pentru acordarea în favoarea reclamantei a compensaţiilor pretinse, naşterea dreptului acesteia nu este condiţionată sau influenţată de către Decizia Comisiei atât timp cât acest drept a fost prevăzut şi rezidă în dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic.

Prima instanţă face o confuzie în considerentele sentinţei atacate cu privire la actul normativ care stabileşte dreptul pentru obţinerea compensaţiilor urmare a unei interpretări eronate a dispoziţiilor H.G. nr. 861/2009 care, la art. 6 alin. (2), stipulează faptul că "Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Prevederile art. 6 alin. (2) din hotărârea menţionată de care se prevalează instanţa în susţinerea propriei teorii nu fac decât să amâne, cel mult, acordarea efectivă a acestor compensaţii nu să suspende dreptul persoanelor în a le solicita cum în mod eronat încearcă încearcă să se acrediteze.

Aşa cum am menţionat anterior, dreptul reclamantei, în situaţia în care sunt îndeplinite toate condiţiile necesare acordării acestor compensaţii, rezidă în dispoziţiile Codului Silvic (Legea nr. 46/2008) şi nu este şi nici nu a fost influenţat de emiterea Deciziei Comisiei.

Mai mult, chiar dacă prima instanţă nu s-ar fi aflat în eroare cu privire la actul normativ care stabileşte dreptul persoanelor îndreptăţite la obţinerea compensaţiilor şi ar fi considerat că acest drept îşi are izvorul în dispoziţiile art. 97 din Codul Silvic iar H.G. nr. 861/2009, prin art. 6 alin. (2), nu face decât să suspende acest drept, o astfel de interpretare ar fi de asemenea eronată ca urmare a eludării unor norme elementare de tehnică legislativă.

În atare situaţie, sunt evidente deficienţele soluţiei primei instanţe care s-a limitat în a analiza superficial normele de drept material în speţa de faţă şi a considerat că nu a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte solicitarea de către reclamantă a compensaţiilor pentru anul 2007 în temeiul Legii nr. 46/2008.

Pe de alta parte, Decizia nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012 are prevăzut în cuprinsul ei inclusiv un termen de aplicare, termen de aplicare care era de mult încetat la momentul introducerii de către reclamantă a cererii de chemare în judecată.

Simpla publicare a Deciziei în Jurnalul Uniunii Europene nu este de natură prin ea însăşi să influenţeze un eventual drept al persoanelor îndreptăţite în a solicita aceste compensaţii atât timp cât aplicarea Schemei de acordare a compensaţiilor era condiţionată de publicarea ei în Monitorul Oficial al României conform aceleiaşi rubrici din Decizie menţionate în alineatul precedent.

Având în vedere cele de mai sus, consideră evidentă lipsa unei temeinicii a considerentelor primei instanţe care să justifice respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantei.

3.2. În ceea ce priveşte fondul cauzei, se impune a se constata că sentinţa atacată este viciată prin prisma mai multor interpretări eronate ale normelor de drept material incidente în speţa de faţă.

Astfel, instanţa se rezumă în a considera justificată acţiunea formulată ca urmare a simplului fapt că a fost publicată Decizia Comisiei în Jurnalul Naţional al Uniunii Europene, condiţie suficientă pentru acordarea sumelor solicitate de parte cu titlu de compensaţii în temeiul prevederilor Codului Silvic.

Decizia amintită prevede şi cerinţele a căror îndeplinire condiţionează acordarea compensaţiilor cât şi perioada pentru care a fost emisă respectiva Decizie.

În acest sens, la rubrica "Durată şi buget" din cadrul Deciziei se indică expres că " Schema, care va expira ta 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României".

Or, în speţa de faţă Schema nici nu a fost publicată în Monitorul Oficial şi nici nu ne mai aflăm înăuntrul termenului care a expirat la data de 31 decembrie 2013.

Acordarea eventualelor compensaţii este condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe prevăzute expres de actul normativ, or, în prezenta speţa, în afara unor documente apreciate de reclamantă ca fiind relevante nu se regăsesc nici măcar documente care să ateste dreptul de proprietate sau copie de pe contractul de administrare care să ateste dreptul părţii de a solicita astfel de compensaţii.

În concluzie, recurentul-pârât a solicitat, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea recursului şi casarea Sentinţei civile nr. 14/3.01.2015 pronunţară de Curtea de Apel Craiova.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi preciza poziţia procesuală arătând însă, prin notele scrise cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, că există o jurisprudenţă constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care tranşează chestiunea ajutoarelor de stat pentru anii 2007 - 2009.

5. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din data de 21.06.2016 s-a constatat că raportul întocmit de magistratul - asistent respectă cerinţele art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi s-a dispus comunicarea acestuia, în temeiul art. 493 alin. (4) din acest act normativ, cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din data de 4.04.2017 s-a dispus, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., admiterea în principiu a recursului şi fixarea unui termen pentru judecata pe fond a acestuia la data de 3.10.2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Obiectul prezentei acţiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor şi Pădurilor) de acordare către intimata-reclamantă A. a despăgubirilor aferente anului 2007, în sumă de 327.095,37 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară, pentru suprafaţa de pădure de 1861,20 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T1 şi T2.

Prima instanţă a respins ca nefondate nefondate excepţiile necompetenţei materiale, insuficientei timbrări, lipsei calităţii procesuale pasive, prematurităţii acţiunii şi prescripţiei dreptului material la acţiune şi a admis în parte acţiunea reclamantei, obligând pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR la plata sumei de 327.095,37 RON reprezentând contravaloare compensaţii aferente anului 2007 precum şi a dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data promovării cererii de chemare în judecată - 17.09.2014 şi până la achitarea integrală a debitului.

În privinţa soluţiilor date excepţiilor necompetenţei materiale, insuficientei timbrări, lipsei calităţii procesuale pasive, prematurităţii, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost criticată prin motivele de recurs, împrejurare care face ca ele să intre în putere de lucru judecat.

În ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenta apreciază judicios raţionamentul instanţei de fond care a constatat incidenţa termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Ceea ce se contestă însă de către recurentă sunt aserţiunile primei instanţe referitoare la incidenţa unei condiţii suspensive care a amânat împlinirea termenului de prescripţie.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că raţionamentul instanţei de fond este confuz, judecătorul cauzei statuând că, în privinţa momentului de la care a început să curgă termenul general de prescripţie de 3 ani, dreptul reclamantei la despăgubiri este unul afectat de o condiţie suspensivă (intrarea în vigoare a H.G. nr. 861/2009 în interiorul termenului de prescripţie transformând dreptul reclamantei din pur şi simplu într-unul afectat de condiţie suspensivă), de îndeplinirea acesteia depinzând naşterea raportului juridic obligaţional, plata acestor compensaţii fiind condiţionată de obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Nu rezultă cu claritate din această motivare dacă judecătorul fondului s-a raportat, în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, la instituţia "obligaţiei sub condiţie suspensivă" prin trimiterea făcută la Decizia Comisiei sau a avut în vedere instituţia întreruperii/suspendării cursului prescripţiei extinctive, prin referirea la H.G. nr. 891/2009.

În acest sens, se impune a se lămuri dacă poate fi validat, raportat la dezlegările cuprinse în soluţia de principiu stabilită în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 12.06.2017, raţionamentul potrivit căruia, pentru despăgubirile solicitate de intimată pentru anul 2007, termenul de prescripţie pentru compensaţiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia, respectiv, de la data de 01.01.2008.

În măsura în care instanţa de fond apreciază că termenul de prescripţie a început să curgă la o altă dată, trebuie să argumenteze susţinerea potrivit căreia, în lipsa unor norme metodologice, termenul de prescripţie a început să curgă de la o altă dată.

De asemenea, se impune a se lămuri natura juridică a intervalelor scurse între 1.01.2008 şi momentul intrării în vigoare a H.G. nr. 861/2009 - 18.08.2009 respectiv 18.08.2009 - 19.07.2012, data publicării Deciziei nr. C-2012 5166.

Potrivit art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat: "Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul."

Instanta de fond trebuie să prezinte considerentele pentru care, în opinia sa, dreptul reclamantei la despăgubiri este unul afectat de o condiţiei suspensivă.

Relevante pentru problema de drept aflată în discuţie ar putea fi, în opinia instanţei de recurs, dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În raport de soluţia ce se va pronunţa pe problema prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de fond va analiza, în măsura în care se va impune, şi fondul pretenţiilor reclamantei.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva Sentinţei nr. 14 din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2017.

Procesat de GGC - GV