Validity of 1995 land property attestation certificate issued before annulment of prior donation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/45/24.09.2012 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, SC B. SA, Iaşi, şi SC C. SRL, societate aflată în procedură de insolvenţă, constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08, nr. 0101, emis la data de 10.08.1995, de către pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în favoarea pârâtei SC B. SA, cu obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este proprietar al suprafeţei de 805 mp teren, situat în Iaşi, teren pe care l-a dobândit prin moştenire de la defuncţii săi părinţi.

În anul 1978, prin contractul de donaţie nr. 2540/05.05.1978, terenul a trecut în proprietatea statului român, donaţie ulterior anulată prin Sentinţa civilă nr. 5946/05.04.2000, pronunţată de Judecătoria Iaşi.

A considerat reclamantul că, implicit prin anularea acestei donaţii nelegale, i s-a recunoscut şi redobândit dreptul de proprietate pentru terenul respectiv.

A formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate încă de la momentul apariţiei Legii nr. 18/1991, în speţă cererea nr. 8653/1991, a reformulat cererea în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 169/1997 şi a completat-o pe temeiurile juridice noi incluse în prevederile Legii nr. 1/2000.

Din anul 2000 şi până în anul 2011, cererea de reconstituire a reclamantului nu a fost soluţionată în nicio modalitate.

S-a adresat printr-o petiţie Comisiei Judeţene de Fond Funciar a Judeţului Iaşi, instituţie ce i-a comunicat faptul că la data de 25.09.2000, faţă de reclamant a fost emis Ordinul Prefectului nr. 779/29.05.2000, ordin care nu i-a fost însă comunicat în niciun moment.

Prin ordinul mai sus menţionat, cererea reclamantului de atribuire în natură a suprafeţei de teren mai sus precizate i-a fost respinsă sub pretextul că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată şi nici cele ale art. 34 din Legea nr. 1/2000.

S-a arătat în susţinerea acţiunii că, atâta vreme cât reclamantul îşi justifică dreptul de proprietate, cu acte autentice, certificate ca atare cu caracter irevocabil, implicit dreptul de proprietate reconstituit în favoarea pârâtei SC B. SA, este unul nelegal.

Întrucât situaţia juridică a terenului în discuţie nu era definitivată, fiind una incertă, având în vedere cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de către reclamant, terenul în discuţie nu putea fi atribuit în proprietate valabilă unei societăţi comerciale.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 113 din 17 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC B. SA, a prematurităţii, a lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesual active a reclamantului A.

S-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (în prezent Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului), SC B. SA, Iaşi, şi SC C. SRL, societate în procedură de insolvenţă, prin administrator judiciar, F. IPURL.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC B. SA, Iaşi suma de 1000 RON cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia prematurităţii că se impune a fi respinsă întrucât dosarul invocat este în prezent soluţionat prin decizie irevocabilă în sensul respingerii acţiunii, motivat de faptul că nu erau îndeplinite dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicata şi nici cele ale art. 34 din Legea nr. 1/2000, - din moment ce terenul se afla în proprietatea SC B. SA.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a interesului reclamantului, curtea de apel a considerat că acestea sunt nefondate întrucât reclamantul a fost proprietarul suprafeţei de 805 mp teren situat în Iaşi, pe care l-a dobândit prin moştenire, dar care în anul 1978 a trecut în proprietatea statului român prin contractul de donaţie nr. 2540/05.05.1978, donaţie ulterior anulata, la cererea reclamantului, prin Sentinţa civilă nr. 5946/05.04.2000, pronunţată de Judecătoria Iaşi.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC B. SA prima instanţă a reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M08 nr. 0101/1995, a fost emis în favoarea pârâtei SC B. SA, acesta fiind singurul act administrativ contestat.

Pe fondul cererii, s-a arătat în hotărârea atacată că la momentul emiterii certificatului contestat se aflau în patrimoniul societăţii comerciale SC B. SA potrivit situaţiei centralizatoare întocmite şi terenurile de 16475 mp, respectiv 23 724 mp din Iaşi, nr. 14, respectiv 12 pe care se aflau clădiri ale societăţii depozite şi magazine confecţii, dobândite potrivit OMIN 2280/1984 şi OMIN 419/1988 şi proceselor-verbale de predare-primire aferente.

S-a apreciat că este îndeplinită prima condiţie necesară pentru emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv cea ca terenurile să se afle în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării sale.

În ceea ce priveşte condiţia ca aceste terenuri să fie necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, curtea de apel a reţinut că şi din raportul de expertiză întocmit de expert D. în Dosarul nr. x/245/2011 a rezultat că întreg terenul deţinut anterior de reclamant este ocupat de detalii de sistematizare şi de construcţii supra şi subterane proprietate a SC B. SA.

S-a reţinut că reclamantul nu mai deţine la acest moment un titlu de proprietate valabil cu privire la suprafaţa de 805 mp, şi că nu este posibil în prezentul cadru procesual să se constate că un titlul al reclamantului este preferabil titlului pârâtei, compararea titlurilor de proprietate şi stabilirea celui care are întâietate, prin compararea modului originar de dobândire a bunului, făcându-se exclusiv în cazul acţiunilor în revendicare.

Nefiind constatate elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat acesta fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale şi a procedurii în vigoare la data emiterii sale, văzând în drept şi dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 s-a respins acţiunea formulată de reclamant.

Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării expertizei topografice, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În susţinerea motivelor de recurs, s-a arătat că prima instanţă a realizat o analiză parţială şi părtinitoare a înscrisurilor deduse judecăţii, argumentând legalitatea actului care conferă atributul proprietăţii pârâtei SC B. SA, fără a ţine cont de situaţia de fapt învederată în acţiunea introductivă de instanţă şi dovedită prin probele administrate în cauză.

Astfel, în mod greşit s-a constatat că sunt îndeplinite cele două condiţii, respectiv existenţa terenurilor în patrimoniul societăţii şi importanţa lor în vederea desfăşurării activităţii societăţii.

A arătat reclamantul că s-a omis a se constata că la momentul anului 2000 reclamantul a anulat contractul de donaţie abuziv încheiat, iar în condiţiile în care situaţia juridică a imobilului era incertă, având în vedere cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, terenul nu putea fi atribuit valabil unei societăţi comerciale.

Referitor la concluzia instanţei de fond în sensul că terenul era necesar desfăşurării activităţii societăţii comerciale conform obiectului acesteia de activitate, s-a arătat că împrejurarea înstrăinării acestuia, face dovada contrară.

S-a susţinut că instanţa de judecată nu avea posibilitatea legală şi faptică să opineze în sensul inexistenţei unui titlu de proprietate valabil al recurentului, în condiţiile în care urmarea firească a anulării contractului de donaţie, o reprezintă restabilirea situaţie anterioare.

Apărările intimaţilor.

Prin concluziile scrise depuse la dosar intimatul-pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor Mediului de Afaceri a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamantul a formulat acţiune vizând constatarea nulităţii absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0101/10.08.1995, emis de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în favoarea pârâtei SC B. SA, Iaşi pentru suprafaţa totală de 56.000 mp, în care s-ar afla inclus şi terenul de 805 mp, care i-a aparţinut anterior.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0101/10.08.1995 emis în considerarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 care stipula că bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia şi în baza art. 1 din H.G. nr. 834/1991 potrivit căruia terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determina, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort.

În temeiul art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este chemată să analizeze legalitatea acestui certificat de atestare emis în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi a Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat.

Constată instanţa de recurs că actul administrativ contestat a fost adoptat în cadrul acestei proceduri, ea având la bază o serie de înscrisuri, situaţii centralizatoare a terenurilor aflate în patrimoniul societăţii cu capital de stat, procese-verbale întocmite de comisia constituită conform art. 2 din H.G. nr. 834/1991

Ceea ce fundamentează forţa juridică a efectelor pe care le produc actele administrative este prezumţia că ele au fost emise cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de lege, în accepţiunea lato sensu, pentru emiterea lor şi care îmbracă trei forme: prezumţia de legalitate, prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate.

Ceea ce prezintă interes în pricina supusă judecăţii este prezumţia de legalitate, prin care este subînţeleasă condiţia actului administrativ de a corespunde Constituţiei, legii şi actelor juridice emise în baza legii.

Este o prezumţie relativă, o prezumţie iuris tantum, care poate fi răsturnată în situaţia în care actul administrativ este atacat în instanţa de contencios administrativ.

Prin urmare, persoana care se consideră vătămată în drepturile ori interesele sale legitime, în calitate de titular al acţiunii în contencios administrativ, are obligaţia de a dovedi pretinsele elemente de nelegalitate pe care îşi întemeiază demersul judiciar.

Or, în fapt, reclamantul invocă ca motiv de nelegalitate a actului administrativ nesocotirea dreptului de proprietate, asupra terenului trecut în mod abuziv în proprietatea statului român prin contactul de donaţie nr. 2540/5.0.51978, deşi la momentul emiterii acestuia, respectiv anul 1995, nu obţinuse în instanţă anularea acestui contract, care a survenit în anul 2000 prin Sentinţa civilă nr. 5946/5.04.2000 pronunţată de Judecătoria Iaşi.

Doar existenţa unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv 8653/1991, nu poate conduce la concluzia că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0101/10.08.1995 a fost emis în mod nelegal.

Cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, avându-se în vedere că la data emiterii certificatului, din probele administrate în cauză, rezultă că este îndeplinită condiţia ca terenul să fie necesar desfăşurării obiectului de activitate al SC B. SA, raportul de expertiză depus la dosar atestând că pe suprafaţa de 805 mp se află investiţii supraterane ( parte din construcţie) şi reţea de canalizare, reţea de gaz şi reţea de alimentare cu apă hidranţi.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia judecătorul fondului nu a analizat aspectele invocate care dovedesc nelegalitatea dreptului de proprietate al pârâtei, constată instanţa de control judiciar, că în mod judicios Curtea de apel a analizat legalitatea actului administrativ prin prisma dispoziţiilor contenciosului administrativ, întrucât nu se poate realiza în această procedură o comparare a titlurilor de proprietate, ci doar în cadrul unei acţiuni în revendicare, potrivit dreptului comun.

Din aceeaşi perspectivă, nici solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize topografice nu poate fi primită de către instanţa de control judiciar, proba nefiind concludentă.

Cum în cauză reclamantul nu a dovedit încălcarea vreunor prevederi legale în emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci s-a prevalat de existenţa unui drept de proprietate asupra căruia nu deţinea un titlu la momentul emiterii actului, Înalta Curte reţine că în mod judicios acţiunea în contencios administrativ promovată de aceasta a fost respinsă în primă instanţă.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E. împotriva Sentinţei nr. 113 din 17 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV