Police hazard bonus eligibility: limits on sub-delegated administrative definition of personnel categories under Law 38/2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.11.2013, sub nr. x/2/2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, obligarea pârâtului la modificarea prevederilor pct. 2 lit. b) din Nota Raport nr. x/11.08.2008 privind categoriile de personal şi cuantumul sporului de pericol deosebit în Poliţia Română, în sensul prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 38/2003, cât şi OMAI nr. 121 şi OMAI nr. 122/18.01.2007, care fac trimitere la poliţişti şi nu la ofiţeri, aşa cum s-a reţinut în notă.

Totodată, s-a solicitat îndreptarea greşelii materiale din Nota Raport nr. x/11.08.2008, în sensul că O.G. nr. 38/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, este O.U.G. nr. 38/2003, precum şi acordarea sporului de 25% pentru condiţii de pericol deosebit, începând cu data de 05.02.2010 şi până în prezent, având în vedere activităţile desfăşurate privind organizarea, coordonarea, îndrumarea, conducerea şi controlul, precum şi activităţii logistice de achiziţie, conform fişei postului.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1038/08.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1038/08.04.2015 a declarat recurs în termen legal reclamantul A., aducând critici de nelegalitate care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute la art. 488 pct. 3, 5 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esenţă, următoarele:

3.1. În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 pct. 3 C. proc. civ. se susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, raportat la prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, astfel cum a fost modificată prin art. IV din Legea nr. 2/2013.

Art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, astfel cum a fost modificată prin art. IV din Legea nr. 2/2013, dispune:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Totodată, art. 1 alin. (1) prima teză din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, prevede că:

"Poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special (...)".

Faţa de cele arătate în precedent, se apreciază că revine Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 109 prima teză din Legea nr. 188/1999 republicată, competenţa materială de soluţionare a cauzei de faţă, fiind una ce priveşte raportul de serviciu al funcţionarului public, respectiv, în condiţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţă teritorială ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se află atât domiciliul său cât şi sediul părţii pârâte.

Într-adevăr, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că se soluţionează de secţiile se contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, însă nu trebuie omis faptul că această normă juridică are valoare de drept comun în raport de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 republicată, care la art. 109 prevede o normă specială de competenţă materială.

3.2. În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 pct. 5 C. proc. civ. reclamantul susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere nr. 1 aşa cum a fost modificat prin cererea din 30.04.2014 prin care s-a solicitat înlocuirea sintagmei "Ofiţeri" de la pct. 2, lit. b) din Nota Raport nr. x/11.08.2008 cu sintagma "poliţişti" aşa cum este prevăzut în O.U.G. nr. 38/2003 şi la pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMAI nr. 122/18.01.2007 şi nu s-a pronunţat asupra capătului 2 din cererea de chemare în judecată de îndreptarea a greşelii materiale din nota raport menţionată. Se mai susţine în acest context că instanţa de fond nu a reţinut mai multe susţineri ale reclamantului referitoare la caracterul nelegal, imoral şi discriminatoriu al normelor cuprinse în Nota Raport nr. x/11.08.2008, că la elaborarea acestora nu s-au respectat normele de tehnică legislativă, respectiv art. 77, 78 şi 81 din Legea nr. 24/2000.

3.3. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurentul susţine că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 77, 78 şi 81 din Legea nr. 24/2000, deoarece nu a ţinut cont de aceste dispoziţii legale atunci când a analizat Nota Raport nr. x/11.08.2008.

S-a mai susţinut că instanţa de judecată a apreciat greşit capătul 3 din cererea de chemare în judecată, atunci când a afirmat ca "fiind admisibil doar dacă instanţa admitea primul capăt de cerere, ca o consecinţă a acestui lucru", dispunând în consecinţă că "reclamantul urmează să solicite acest lucru autorităţii pârâte, iar, în caz de refuz apreciat a fi nejustificat" reclamantul să se adreseze din nou instanţei.

În realitate, prin capătul 3 din cererea de chemare în judecată, am solicitat:

"Acordarea sporului în cuantum de 25% pentru condiţii de pericol deosebit, începând cu data de 05.02.2010 şi până în prezent, având în vedere activităţile desfăşurate privind: organizarea, coordonarea, îndrumarea, conducerea şi controlul, precum şi activităţii logistice de achiziţie, pe care le desfăşor conform fişei postului" şi nu ca urmare a admiterii capătului 1 din cererea de chemare în judecată. Prin adresa din 21.05.2013 am solicitat "acest lucru autorităţii pârâte", aceasta refuzând să acorde sporul. Urmare a refuzului nejustificat de acordare a sporului în cuantum de 25% pentru condiţii de pericol deosebit, pentru activităţile desfăşurate privind, organizarea, coordonarea, îndrumarea, conducere şi control, precum şi activităţii logistice de achiziţie, pe care le desfăşoară conform fişei postului, s-a adresat instanţei de judecată.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 483 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române nu a formulat întâmpinare în cauză.

5. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din data de 30 martie 2017 s-a constatat că raportul întocmit de magistratul - asistent respectă cerinţele art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi s-a dispus comunicarea acestuia, în temeiul art. 493 alin. (4) din acest act normativ, cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din data de 25 mai 2015 s-a dispus, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., admiterea în principiu a recursului şi fixarea unui termen pentru judecata pe fond a acestuia la data de 28 septembrie 2015.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Procedând la o analiză punctuală a motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit acestei norme poate fi atacată cu recurs hotărârea care a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Acest motiv de casare nu vizează decât încălcarea normelor de competenţă de ordine publică, iar sub aspectul condiţiilor de invocare, trebuie avut în vedere regimul invocării excepţiei de necompetenţă absolută, prevăzut de art. 130 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit căruia, necompetenţă materială, trebuie invocată de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, excepţie asupra căreia judecătorul se pronunţă printr-o încheiere interlocutorie.

Din cele ce preced rezultă că, invocarea motivului de nelegalitate referitor la necompetenţa absolută este condiţionată de invocarea excepţiei corespunzătoare în faţa instanţei de fond, în termenele de decădere prescrise, excepţie care să fi fost respinsă sau asupra căreia instanţa de fond să fi omis a se pronunţa, din acest punct de vedere fiind justificat şi interesul invocării pe calea recursului a acestui motiv de nelegalitate.

Cu alte cuvinte, necompetenţa materială nu se poate invoca direct în recurs, nici de către părţi şi nici de către instanţă din oficiu.

Din această perspectivă, criticile reclamantului referitoare la nelegalitatea hotărârii pe motiv de necompetenţă sunt neîntemeiate. Reclamantul, pârâtul sau instanţa din oficiu, nu au invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, aşa încât această instanţă şi-a consolidat competenţa de soluţionare a cauzei, aspect care nu mai poate fi pus în discuţie în căile de atac.

2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Reclamantul a mai invocat ca motiv de nelegalitate împrejurarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra a două capete de cerere.

Acest pretins neajuns al hotărârii atacate poate fi înlăturat numai prin procedura de completare a hotărârii prevăzută la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căreia "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare."

Completarea hotărârii prin această procedură este obligatorie potrivit art. 445 C. proc. civ., acest aspect neputând fi valorificat direct în recurs de partea interesată, cum a procedat reclamantul recurent în cauză.

3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin capătul de cerere principal din acţiunea introductivă reclamantul a învestit instanţa cu cererea în anulare/modificare a prevederilor pct. 2 lit. b) din Nota-raport nr. 19594475/11.08.2008 privind categoriile de personal şi cuantumul sporului de pericol deosebit în Poliţia Română, în sensul prevederilor art. 21 din O.G. nr. 38/2003, cât şi OMAI nr. 121 şi OMAI nr. 122/18.01.2007, care fac trimitere la poliţişti şi nu la ofiţeri, solicitând în esenţă înlocuirea sintagmei "ofiţeri" cu sintagma "poliţişti".

Nota raport nr. 19594475/11.08.2008 privind categoriile de personal şi cuantumul sporului de pericol deosebit în Poliţia Română a fost emisă în temeiul art. 21 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 38/2003 prin care se dispune că "Poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază" şi că "Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne".

Nota raport a avut ca temei, sub aspectul competenţei, şi OMAI nr. 122/2007 care modifică Ordinul OMAI nr. 132/2004, care prevede că "pentru poliţiştii din cadrul inspectoratelor generale şi din unităţile subordonate acestora, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin note - raport, vizate pentru controlul financiar preventiv propriu de organele de specialitate proprii, aprobate de ordonatorii secundari de credite."

Legiuitorul a stabilit nivelul maximal de 30% al sporului de risc ori de condiţii de pericol, conferind prin delegare legiuitorului secundar o marjă largă de apreciere în a determina prin acte administrative subsecvente unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului pentru fiecare categorie în parte.

În dezacord cu instanţa de fond, instanţa de control judiciar consideră că O.G. nr. 38/2003 se aplica, aşa cum rezultă din art. 1, numai funcţionarilor publici cu statut special, denumiţi în continuare poliţişti, din unităţile Ministerului de Interne aflate sub incidenţa Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, nefiind incluşi în această categorie militarii, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Cu toate acestea, O.G. nr. 38/2003 foloseşte termenul generic de poliţişti, categorie în care intră, conform art. 14 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, atât ofiţerii cât şi agenţii de poliţie.

Emitentul Notei Raport nr. x/11.08.2008 a ales la pct. 2 lit. b) ca sporul de 25% să fie acordat doar la "Ofiţerii cu sarcini de conducere, organizare, coordonare, executare, îndrumare şi control al activităţilor măsurilor şi acţiunilor în vederea îndeplinirii misiunilor specifice, din structurile neoperative", conduită ce se înscrie în limitele delegării date de legiuitor, care prin expresia "categoriile de personal ... se stabilesc" a permis distincţiile între diferitele categorii de personal, respectiv poliţişti, funcţie de criteriile prevăzute de art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003, caracterizante sub aspectul riscului profesional ori condiţiilor de pericol în care lucrează.

Aşa fiind, se poate aprecia, în acord cu judecătorul fondului că, Nota Raport nr. x/11.08.2008 este legală din perspectiva criticilor formulate, respectând principiul ierarhiei actelor normative, fiind emisă în limitele şi potrivit normelor care o ordonă, în sensul art. 4 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normelor juridice.

Cererea privind acordarea sporului de 25% este un capăt de cerere accesoriu, întrucât motivele de fapt şi de drept expuse în cererea de chemare în judecată se referă exclusiv şi fundamentează cererea de anulare/modificare/îndreptare eroare materială din pct. 2 lit. b) din Nota-raport nr. 19594475/11.08.2008 care este o cerere principală. Respingerea primul capăt de cerere justifică respingerea cererii accesorii, considerentele decizorii de natură a fundamenta soluţia dată cererii principale fiind suficiente şi necesare întregii soluţii de respingere a acţiunii reclamantului.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 1038 din 8 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.

Procesat de GGC - GV