Inadmissibility of revision for contradictory decisions lacking triple identity in public-sector wage restitution

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 152/CA/15.01.2014, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Codlea şi, în consecinţă, a anulat Dispoziţia nr. 164/08.02.2011 emisă de pârât; a respins restul pretenţiilor; a respins cererea de intervenţie în nume propriu precizată şi completată, formulată de intervenienta UAT Municipiul Codlea în interesul pârâtului; a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 164/08.02.2011 emisă de Primarul Municipiului Codlea, în baza Deciziei Curţii de Conturi nr. 36/2010, s-a dispus reţinerea din salariul reclamantului a sumei de reprezentând 15,5% din salariul mediu lunar acordat acesteia pentru luna noiembrie şi decembrie 2009, sumă actualizată cu dobânda BNR, iar prin Dispoziţia nr. 210/09.02.2011 emisă de acelaşi pârât în baza Deciziei nr. 36/2010 a Camerei de Conturi Braşov, s-a dispus recuperarea sumelor acordate necuvenit, cu titlu de spor de dificultate, în perioada 01.01.2009 - 31.12.2009, în cuantum de 8986 RON, la care se adaugă dobânda BNR de la data plăţii acesteia.

Prin Decizia civilă nr. 1942 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 152/CA/15.01.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a modificat-o în parte şi, în consecinţă:

A constatat că, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 84/2012, reclamantul A. este exonerat de la plata sumelor prevăzute în Dispoziţia nr. 74/01.02.2011 emisă de către Primarul Municipiului Codlea.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

A reţinut instanţa de recurs că hotărârile judecătoreşti pronunţate cu privire la legalitatea actelor Curţii de Conturi, acte care au determinat emiterea dispoziţiilor contestate în prezenta cauză, stabilesc, cu titlu de prezumţie, nelegalitatea plăţii în anii 2008 şi 2009, în baza contractelor colective de muncă, a sporurilor: ajutor de sărbători, o masă gratuită pe zi lucrătoare în valoare de 13 RON/zi, contravaloarea unei ţinute pe an reprezentând contravaloarea unui salariu mediu brut, ajutoare de naştere şi deces în limita a trei salarii medii brute, respectiv, neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009.

Instanţa de fond a constatat că cele reţinute prin aceste hotărâri judecătoreşti nu mai pot fi contrazise, astfel că actele administrative contestate - dispoziţiile de primar emise în executarea actelor Curţii de Conturi şi în baza art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999, prin care se dispune recuperarea acestor sume plătite nelegal - sunt legale numai în măsura stabilită de aceste hotărâri.

Faţă de această situaţie, este evident că reţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat a fost o etapă a valorificării probatoriului administrat în cauză, probatoriu administrat la solicitarea părţilor, iar valorificarea şi aprecierea probatoriului nu putea avea loc. decât la momentul deliberării asupra cauzei, în condiţiile art. 256 din C. proc. civ., astfel cum prima instanţă a şi procedat.

Curtea de apel a mai reţinut că reclamantul avea cunoştinţă de aceste înscrisuri - hotărâri judecătoreşti, deoarece aceasta a solicitat, prin acţiunea introductivă, suspendarea judecăţii în prezenta cauză, în condiţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarelor în care acestea au fost pronunţate.

Cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la aplicarea greşită a Legii nr. 84/2012 de către prima instanţă deoarece, deşi a fost investită cu o cerere de constatare a aplicării acestui act normativ, nu a soluţionat-o favorabil, se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. şi este fondat, dar numai cu privire la Dispoziţia nr. 74/2011.

Astfel, legalitatea şi temeinicia unui act administrativ se analizează în funcţie de cadrul legal existent la momentul emiterii acestuia, aceasta fiind regula generală în materia nulităţilor, deoarece nulitatea este o sancţiune care intervine pentru nerespectarea unor dispoziţii legale la momentul emiterii actului. Împrejurarea că ulterior emiterii deciziei intervine o modificare a cadrului legal nu este de natură să atragă nulitatea deciziei, ci doar să modifice efectele pe care le produce respectivul act.

În consecinţă, în mod corect, Tribunalul a reţinut că apariţia Legii nr. 84/2012 nu poate constitui motiv de nelegalitate a dispoziţiilor atacate.

Însă, Legea nr. 84/2012, intrată în vigoare la data de 18.06.2012, influenţează, în mod evident, efectele pe care aceste acte administrative le produc, deoarece la art. 2 alin. (1) stabileşte că "se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condiţiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii".

În cauză, în faţa instanţei de fond, prin cererea de repunere pe rol formulată după data intrării în vigoare a acestui act normativ, reclamanta a solicitat expres primei instanţe să constate exonerarea sa de la plata sumelor reprezentând drepturi salariale acordate în temeiul contractelor colective de muncă şi a unor acte administrative, sume stabilite prin dispoziţiile de primar contestate. Cu privire la această cerere instanţa de fond s-a pronunţat în sensul respingerii şi motivarea acestei soluţii a fost în sensul că apariţia Legii nr. 84/2012 nu duce la anularea actului administrativ respectiv, ci numai la neexecutarea lui şi numai în măsura în care acesta nu a fost executat, conform art. 2 alin. (2).

Această soluţie, deşi pleacă de la premisa corectă că apariţia Legii nr. 84/2012 nu atrage anularea chiar a actului administrativ emis anterior, este însă greşită, deoarece nu dă eficienţă dispoziţiilor art. 2, cu toate că reclamanta a solicitat expres aceasta.

Astfel, cererea recurentei reclamante de constatare a exonerării sale de la plata sumelor stabilite în sarcina sa prin dispoziţiile contestate este admisibilă şi întemeiată numai cu privire la Dispoziţia nr. 74/2011 emisă de Primarul Mun. Codlea, deoarece numai aceasta are ca obiect drepturi de natură salarială plătite în anii 2008 şi 2009, în baza contractelor colective de muncă, în condiţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 84/2012.

Dispoziţia nr. 164/2011 emisă de Primarul Mun. Codlea, constatată a fi nelegală numai cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 şi 2, cuantumul corect al acestora fiind de 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv 15,5% în luna decembrie 2009, conform Deciziei nr. 5005/R/2012 a Curţii de Apel Braşov (Dosar nr. x/2010) nu intră sub incidenţa Legii nr. 84/2012, deoarece sumele stabilite prin aceasta vizează neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009 şi nu se încadrează în nici una din ipotezele art. 1 lit. a) - c) din Legea nr. 84/2012, astfel că nu se poate aplica art. 2 din acest act normativ. Faptul că instanţa de fond a anulat în întregime această dispoziţie şi nu doar cu privire la cuantumul sumelor stabilite nu poate fi avut în vedere de instanţa de control judiciar, întrucât nu există un motiv de recurs invocat în acest sens, iar pârâtul primarul Municipiului Codlea nu a declarat recurs.

În ce priveşte Dispoziţia nr. 210/09.02.2011, având ca obiect recuperarea sumelor încasate de reclamant cu titlu de spor de dificultate pentru activitatea desfăşurată în comisiile de aplicare a legilor fondului funciar şi a legii nr. 10/2001, Curtea de apel a apreciat că legalitatea acesteia se întemeiază pe cele reţinute, cu putere de lucru judecat, prin Decizia nr. 5005/R/21.11.2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2010, conform cărora acordarea acestui spor pentru anul 2009 este nelegală. Prin urmare, soluţia instanţei de fond cu privire la această dispoziţie este temeinică şi legală.

Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei civile nr. 1942 din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., pe care a înregistrat-o pe rolul Curţii de Apel Braşov.

Prin Decizia civilă nr. 2418/R din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. şi a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În susţinerea motivului de revizuire invocat, revizuentul arată că decizia a cărei revizuire se solicită este contrară altor două decizii pronunţate de Curtea de Apel Braşov, respectiv Decizia civilă nr. 361/R/05.02.2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2011 şi Decizia civilă nr. 1633/20.05.2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2011. Afirmă revizuentul că aceste două decizii au soluţionat cauze cu obiect similar cu cel al prezentei speţe şi au avut ca părţi reclamante, colegii de serviciu ai revizuentului, ale căror acţiuni au fost soluţionate favorabil, fiind exoneraţi de plata tuturor sumelor stabilite în sarcina lor.

Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., aplicate la situaţia de fapt dedusă judecăţii, precum şi la dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti invocate ca fiind potrivnice, Înalta Curte constată că nu este întrunită ipoteza textului procedural menţionat pentru următoarele considerente:

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: există hotărâri definitive contradictorii, hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină, hotărârile să fie date în dosare diferite, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei, să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Prin urmare, trebuie mai întâi analizată îndeplinirea condiţiei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, care, potrivit dispoziţiilor art. 1201 din C. civ. din 1864, neabrogat potrivit dispoziţiilor art. 230 din C. civ. nou (în prezent autoritatea de lucru judecat fiind reglementată în Noul C. proc. civ., neaplicabil însă prezentei cauze), reprezintă elementele autorităţii de lucru judecat.

Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de textul menţionat o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare, în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În asemenea situaţii, executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

În cauza de faţă, revizuentul a înţeles să invoce soluţiile potrivnice pronunţate de aceeaşi instanţă, în cauze diferite, având ca părţi persoane diferite (acest fapt este de altfel asumat chiar de către revizuent, care în dezvoltarea motivelor cererii sale de revizuire arată că soluţiile potrivnice celei date în hotărârea a cărei revizuire o cere, au fost pronunţate de Curtea de Apel Braşov în ceea ce priveşte acţiuni formulate de alţi funcţionari publici, având ca obiect o pretenţie similară cu cea formulată de el în Dosarul nr. x/2011, respectiv, anularea unor dispoziţii emise de Primarul Municipiului Codlea privind imputarea unor sume de bani acordate nelegal).

Astfel, în condiţiile în care revizuentul nu a avut calitatea de parte în celelalte dosare, soluţionate diferit în raport de prezentul dosar, Înalta Curte constată că hotărârile judecătoreşti invocate nu sunt hotărâri potrivnice în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu sunt date în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză pentru a se pretinde de către revizuent o încălcare a principiului autorităţii de lucru judecat.

Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3), Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1942/R din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 06 mai 2015.

Procesat de GGC - GV