Misclassification of judicial seniority for salary calculations: jurisdictional conflict between administrative contest of re-grading orders and civil action for unpaid wage differences
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal, set aside the Court of Appeal of Bucharest’s decision, and remanded the case to the Bihor County Court (specialized in labor litigation), thereby ruling in favor of the appellants (judges) on procedural grounds without resolving the merits. The dispute centered on whether the court of appeal was materially competent to hear a civil action filed by two judges against the Ministry of Justice and other entities, claiming unpaid salary differences due to erroneous salary grading under the new salary framework. The key legal issue was the distinction between challenging a specific administrative order establishing salaries (which falls under administrative jurisdiction) and a general claim for labor benefits resulting from incorrect application of seniority rules; the ICCJ held that because the plaintiffs did not challenge the re-grading order itself but rather the calculation methodology for their pay, the specialized administrative norms (Art. 7 of Annex VI to Law 284/2010 and Art. 7 of Law 285/2010) did not apply. Consequently, invoking the principle of availability and the proper characterization of the suit as a labor dispute, the ICCJ determined that the specialized labor division of the Bihor County Court was the competent jurisdiction for first instance.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (4) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 330/2009, art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, art. 1 din Legea nr. 285/2010; Misclassification of judicial seniority for salary calculations: jurisdictional conflict between administrative contest of re-grading orders and civil action for unpaid wage differences: Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor, în baza prevederilor art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI a Legii nr. 284/2010.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată şi apărările formulate în cauză
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 10.01.2012, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Justiţiei, solicitând:
1. să se constatate că la data de 31.12.2010 reclamanţii se încadrau în tranşa de vechime în muncă de 5 - 10 ani şi tranşa de vechime în funcţie de 5 - 10 ani, situaţie menţinută până la data de 01.08.2011 în privinţa reclamantului A. şi până la data de 01.11.2011 în privinţa reclamantului B. şi, în consecinţă, să se constatate că reclamantul A. în intervalul de timp 01.01.2011 - 31.07.2011 şi reclamantul B. în intervalul de timp 01.01.2011 - 31.10.2011 se încadrau în gradaţia 2, clasa de salarizare 97.
2. să se constate că reclamantul A. pentru perioada 01.08.2011 - 31.10.2011 se încadra în tranşa de vechime în muncă de 10 - 15 ani şi tranşa de vechime în funcţie de 5 - 10 ani şi, în consecinţă, să se constatate că în respectivul intervalul de timp se încadra în gradaţia 3, clasa de salarizare 99.
3. să se constatate că reclamanţii, începând cu data de 01.11.2011, se încadrau în tranşa de vechime în muncă de 10 - 15 ani şi tranşa de vechime în funcţie de 10 - 15 ani şi, în consecinţă, să se constate că începând cu data de 01.11.2011 se încadrau în gradaţia 3, clasa de salarizare 100.
4. să fie obligaţi pârâţii la plata diferenţelor de drepturi salariale neîncasate de către reclamanţi, după cum urmează:
- pentru reclamantul A., diferenţa de drepturi salariale neîncasate pentru perioada 01.06.2011 - 31.07.2011, rezultată ca urmare a calculării salariului prin încadrarea corectă în clasa de salarizare 97 şi nu în clasele de salarizare 95 pentru luna iunie 2011 şi 96 pentru luna iulie 2011, cum în mod greşit am fost încadrat, adică în concret prin calcularea corectă a salariului prin aplicarea în prealabil, corespunzător tranşei de vechime în funcţie de 5 - 10 ani, a majorării de 15% în mod direct asupra indemnizaţiei de încadrare brute lunare acordate în luna octombrie 2010 şi în mod implicit determinând o majorare în mod corespunzător a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi respectiv a sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi cel pentru păstrarea confidenţialităţii, urmând ca asupra sumelor astfel rezultate să se aplice majorarea de 15% prevăzută de dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 1 din Legea 285/2010;
- pentru reclamantul A., diferenţa de drepturi salariale neîncasate pentru perioada 01.08.2011 - 31.10.2011, rezultată ca urmare a calculării salariului prin încadrarea corectă în clasa de salarizare 99 şi nu în clasa de salarizare 96, cum în mod greşit a fost încadrat, adică în concret prin calcularea corectă a salariului prin aplicarea majorării de 5% asupra indemnizaţiei brute lunare rezultată în final conform celor mai sus solicitate pentru perioada 01.06.2011 - 31.07.2011 la care se adaugă în cuantumul mai sus descris sporurile mai sus indicate;
- pentru reclamantul A., diferenţa de drepturi salariale neîncasate pentru perioada cuprinsă între 01.11.2011 şi până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti în prezenta cauză, rezultată ca urmare a calculării salariului prin încadrarea corectă în clasa de salarizare 100 şi nu în clasa de salarizare 98, cum în mod greşit a fost încadrat, adică în concret prin calcularea corectă a salariului prin aplicarea majorării de 2,5% asupra indemnizaţiei brute lunare rezultată în final conform celor mai sus solicitate, pentru perioada 01.08.2011 - 31.10.2011 la care se adaugă în cuantumul mai sus descris sporurile mai sus indicate;
- pentru reclamantul B., diferenţa de drepturi salariale neîncasate pentru perioada 01.01.2011 - 30.06.2011, rezultată ca urmare a calculării salariului prin încadrarea corectă în clasa de salarizare 97 şi nu în clasa de salarizare 95, cum în mod greşit a fost încadrat, adică în concret prin calcularea corectă a salariului prin aplicarea în prealabil, corespunzător tranşei de vechime în funcţie de 5 - 10 ani, a majorării de 15% în mod direct asupra indemnizaţiei de încadrate brute lunare acordate în luna octombrie 2010 şi în mod implicit determinând o majorare în mod corespunzător a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi respectiv a sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi cel pentru păstrarea confidenţialităţii, urmând ca asupra sumelor astfel rezultate sa se aplice majorarea 15% prevăzută de dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 1 din Legea 285/2010;
- pentru reclamantul B., diferenţa de drepturi salariale neîncasate pentru perioada 01.07.2011 - 31.10 .2011, rezultată ca urmare a calculării salariului prin încadrarea corectă în clasa de salarizare 97 şi nu în clasa de salarizare 96, cum în mod greşit a fost încadrat, adică în concret prin calcularea corectă a salariului conform celor mai sus solicitate pentru perioada 01.01.2011 - 30.06.2011;
- pentru reclamantul B., diferenţa de drepturi salariale neîncasate pentru perioada cuprinsă între 01.11.2011 şi până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti în prezenta cauză, rezultată ca urmare a calculării salariului prin încadrarea corectă în clasa de salarizare 100 şi nu în clasa de salarizare 98, cum în mod greşit a fost încadrat, adică în concret prin calcularea corectă a salariului prin aplicarea majorării de 7,5% asupra indemnizaţiei brute lunare rezultată în final conform celor mai sus solicitate pentru perioada 01.01.2011 - 31.10.2011 la care se adaugă în cuantumul mai sus descris sporurile mai sus indicate.
5. să fie obligaţi pârâţii să plătească sumele de bani mai sus solicitate actualizate în raport cu rata indicelui de inflaţie aplicabilă la data plăţii efective şi totodată să plătească dobânda legală penalizatoare aplicată la sumele de bani mai sus solicitate, calculată de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a respectivelor sume de bani.
6. să fie obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor pentru viitor, începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la trecerea într-o clasă superioară de salarizare sau până la intervenirea unor modificări legislative, drepturile salariale calculate prin încadrarea corectă în clasa de salarizare 100, adică în concret să plătească drepturile salariale calculate prin utilizarea cuantumului indemnizaţiei brute lunare rezultat în final conform celor mai sus solicitate pentru perioada cuprinsă între 01.11.2011 şi până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti în prezenta cauză la care se adaugă în cuantumul mai sus descris sporurile mai sus indicate.
7.să fie obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant câte un ordin de salarizare corespunzător solicitărilor mai sus enunţate, respectiv corespunzător dispozitivului hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în cauză.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor, în baza prevederilor art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI a Legii nr. 284/2010.
Hotărârile intermediare pronunţate în cauză
Prin Sentinţa civilă nr. 380/13.04.2012, Tribunalul Bihor a admis cererea reclamanţilor aşa cum a fost formulată, referindu-se în considerente şi la respingerea excepţiei de necompetenţă materială, cu argumentul că nu se contestă ordine emise de Ministerul Justiţiei, respectiv modul de stabilire a drepturilor salariale, ci greşita aplicare a vechimii în funcţie.
Prin Decizia civilă nr. 3213/28.05.2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis recursul Ministerului Justiţiei, a casat sentinţa Tribunalului Bihor şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând incidenţa prevederilor art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI a Legii nr. 284/2010.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 27.06.2013, iar prin încheierea din 14.11.2013, cauza a fost scoasă de pe rol şi înaintată secţiei a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în considerarea aceloraşi prevederi legale anterior citate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.11.2013.
Hotărârea şi considerentele Curţii de Apel Bucureşti
Prin Sentinţa civilă nr. 958 din 21 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Justiţiei.
Cât priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a constatat că este competentă să soluţioneze cauza în raport de prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 285/2010 coroborat cu art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI a Legii nr. 284/2010, cererea fiind îndreptată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanţilor prin ordinul de reîncadrare emis de Ministerul Justiţiei nr. 341/C/09.02.2011.
Pe fond a reţinut că reclamanţii contestă reîncadrarea lor în funcţie în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 1 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010, reîncadrare care a avut loc. prin OMJ nr. 341/C/09.02.2011.
Reclamanţii, prin cererea lor, au afirmat că Ministerul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de reîncadrare a personalului începând cu 01.01.2011, afirmaţie care se dovedeşte nefondată în raport de probatoriul administrat în cauză.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010,iar potrivit art. 1 alin. (3) din lege, Cuantumul brut al drepturilor (...) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.
Pe parcursul anului 2010, respectiv în decembrie 2010, tranşele de vechime în funcţie au fost stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31.12.2009, cu adăugarea sporurilor şi majorărilor prevăzute în notele la anexe corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 330/2009.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată expres prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, iar dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 nu au fost aplicate în determinarea indemnizaţiilor judecătorilor în anul 2010.
Potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 (pct. 1 al notei de la Capitolul I al Anexei VI) prin vechime în funcţie se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora sau magistrat-asistent.
De asemenea, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, pe baza căreia s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor în anul 2010, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi au beneficiat de majorări ale indemnizaţiei numai în raport cu vechimea exclusiv în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, vechimea în funcţie dobândită de reclamanţi în condiţiile legii până la data de 1 decembrie 2010 este vechimea în funcţia de judecător, la care nu se adaugă vechimea în funcţia de avocat sau de consilier juridic.
Deci, reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2011 a fost corect făcută în considerarea vechimii în funcţie a reclamanţilor de 0 - 3 ani.
Aceeaşi este situaţia indemnizaţiei lunare brute de încadrare şi a sporurilor prevăzute de lege, avute în vedere la reîncadrare, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010 şi care nu s-au calculat conform Anexei VI/1 din Legea nr. 330/2009.
Pe de altă parte, vechimea în funcţie necesară calculării indemnizaţiei brute lunare nu a reprezentat-o vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, ci vechimea în funcţia de judecător, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recurenţii invocă necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea pricinii ca primă instanţă, solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor, secţia I civilă (complet specializat litigii de muncă).
Se susţine că, prima instanţă a respins în mod nelegal excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamanţi în faţa acesteia, printr-o motivare contradictorie, în sensul că, deşi reţine că Ordinul MJ nr. 341/09.02.2011 nu le-a fost comunicat, totuşi, apreciază că, în fapt, reclamanţii contestă reîncadrarea făcută prin acest ordin, motiv pentru care se consideră competentă material să soluţioneze litigiul.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenţii invocă încălcarea principiului neretroactivităţii legii, precum şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente speţei. Din această perspectivă solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de control judiciar constată că recursul este întemeiat, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., după cum se va arăta în continuare.
Prin sentinţa criticată, instanţa de fond reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 cât şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 285/2010, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a apreciat, în mod eronat, că cererea reclamanţilor este îndreptată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale la reîncadrare, chiar dacă nu s-a solicitat, în mod explicit, anularea ordinului de reîncadrare.
Astfel, din actele dosarului rezultă, astfel cum şi prima instanţă a reţinut, că reclamanţilor nu le-a fost comunicat ordinul colectiv de reîncadrare, emis în temeiul Legilor nr. 284/2010 şi nr. 285/2010, iar în susţinerea demersului lor judiciar au arătat că, după ce au primit ordinele individuale de salarizare la trecerea într-o altă tranşă de vechime în muncă şi, respectiv în funcţie, au realizat că fuseseră greşit încadraţi anterior, începând cu data de 1.01.2011, prin Ordinul MJ nr. 341/C/2010.
Prin nicio susţinere scrisă sau verbală, reclamanţii nu au înţeles să conteste vreun ordin prin care le-au fost stabilite indemnizaţiile de judecători.
În cauza dedusă judecăţii, recurenţii - reclamanţi contestă în fapt, modalitatea de calcul a indemnizaţiei, invocând faptul că acest calcul nu s-a efectuat potrivit normelor legale prevăzute de Legea nr. 330/2009 şi, ulterior de Legile nr. 284/2010 şi nr. 285/2010, referitoare la stabilirea vechimii în funcţie prin luarea în considerare şi a vechimii în profesia juridică dobândită anterior numirii în funcţia de judecători.
Prin urmare faţă de considerentele expuse în cererea de chemare în judecată rezultă cu evidenţă că reclamanţii nu au contestat modul de stabilire a drepturilor sale salariale, astfel că în cauză nu sunt incidente normele de competenţă şi procedură specială prevăzute de dispoziţiile art. 7 Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, respectiv dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 285/2010, avute în vedere de curtea de apel, atunci când a apreciat că este competentă să soluţioneze prezenta cauză.
Pentru aceste motive, instanţa de control judiciar constată incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel procedând la judecarea cauzei cu aprecierea greşită a obiectului propriu-zis al demersului judiciar şi a temeiului juridic, încălcând principiul disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă în limitele învestirii.
Dând eficienţă principiului disponibilităţii, Înalta Curte constată că prezenta acţiune este una de drept comun, având ca obiect plata unor diferenţe salariale rezultate dintr-o pretinsă încadrare nelegală şi deci, competenţa de soluţionare în primă instanţă revine secţiei specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Bihor, în circumscripţia căruia îşi au domiciliul reclamanţii.
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) -(3) C. proc. civ. va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia civilă - complet specializat pe litigii de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 958 din 21 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor, secţia civilă - complet specializat pe litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 06 mai 2015.
Procesat de GGC - GV