Tax litigation admissibility: failure to exhaust administrative appeal procedures prior to judicial review

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 5439 din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva hotărârii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs A. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, recurenta a susţinut că sentinţa recurată, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, prima instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii motivând ca doar împotriva deciziei soluţionare a contestaţiei subscrisă ar avea deschisă calea acţiunii în faţa instanţei de judecată şi doar în această fază se poate analiza temeinicia şi legalitatea deciziei de impunere.

Recurenta a apreciat că susţinerile instanţei sunt neîntemeiate având în vedere că, după îndeplinirea procedurii prealabile, respectiv înregistrarea contestaţiei la organul emitent împotriva Deciziei de impunere nr. F-MC 519 din 25 iunie 2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.06.2013, sub nr. y din 12.07.2013, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MC 519/25.06.2013 şi a Raportului inspecţie fiscală nr. x/25.06.2013, cerere care a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea nr. 2332 din 19.08.2013, pronunţată în dosarul cu nr. x/2013.

3. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 octombrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 decembrie 2014, completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) Noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamanta a solicitat instanţei anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală în baza căruia i-au fost stabilite obligaţii fiscale reprezentând TVA şi accesorii, pentru că - deşi a formulat contestaţie conform art. 205 C. proc. fisc., aceasta nu a fost încă soluţionată.

Prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 205 din C. proc. fisc., împotriva actelor administrativ-fiscale se poate formula contestaţie, aceasta reprezentând o cale administrativă de atac care nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau în lipsa acestuia, în condiţiile legii.

Conform dispoziţiilor art. 218 din C. proc. fisc. pot forma obiectul acţiunii în contencios administrativ numai deciziile emise în procedura administrativă de soluţionare a contestaţiilor împotriva acestor acte, conform Titlului IX "Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale".

Aşa cum a statuat în mod repetat Curtea Constituţională această procedură din O.G. nr. 92/2003, este o cale administrativă de atac, fără caracter jurisdicţional şi în consecinţă parcurgerea ei este obligatorie.

Cum recurenta-reclamantă s-a adresat direct instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea actelor administrativ-fiscale, înainte de soluţionarea prin decizie a contestaţiei formulate, conform procedurii administrative prevăzute de dispoziţiile C. proc. fisc. - dispoziţii cu caracter special - şi fără a notifica decizia sa de renunţare la jurisdicţia administrativă specială, organului administrativ-jurisdicţional, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte apreciază că, în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei.

Nu pot fi reţinute criticile recurentei-reclamante, potrivit cărora cererea de chemare în judecată era admisibilă, pe motiv că a obţinut suspendarea executării deciziei de impunere şi este obligată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să introducă acţiunea în anularea actului, întrucât reclamanta a formulat contestaţia administrativă la 12 iulie 2013, iar organul fiscal avea la dispoziţie un termen de 45 de zile pentru soluţionarea acesteia.

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la 26 iulie 2013, cu mult înainte de împlinirea acestui termen şi chiar a termenului prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ (care s-ar fi împlinit la 19 octombrie 2013).

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 5439 din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL