Incompatibility of municipal councilor holding directorship in mayor’s specialized service under Law 176/2010

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia contestată

Prin Decizia nr. 2.437 din 27 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 6.287 din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:

Autoritatea intimată a efectuat ambele proceduri de comunicare faţă de recurenta-reclamantă, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire la adresa sa de domiciliu, aceasta neputându-se prevala de împrejurarea că nu şi-a ridicat corespondenţa, întrucât, potrivit unui principiu de drept, nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă.

Pe fondul cauzei, instanţa de recurs a apreciat că, întrucât Serviciul "Pavaje - Spaţii Verzi" din cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi face parte din aparatul de specialitate al primarului, iar Consiliul local exercită, potrivit art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local, în mod corect s-a reţinut că ocuparea funcţiei de director al acestui serviciu, pe durata mandatului de consilier în Consiliul Local al Municipiului Călăraşi, constituie în ceea ce o priveşte pe recurentă o incompatibilitate, în sensul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 176/2010.

Împotriva acestei decizii recurenta a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 318 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs nu a cercetat motivele de modificare a soluţiei primei instanţe, precizând că motivele contestaţiei le va formula după redactarea hotărârii atacate.

Totodată, a solicitat suspendarea executării deciziei atacate cu contestaţie în anulare, în temeiul art. 319 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu a fost depusă dovada achitării unei cauţiuni în sumă de 500 RON, conform art. 403 din C. proc. civ., pentru cererea de suspendare a executării hotărârii contestate.

Totodată, deşi hotărârea atacată a fost redactată, până la termenul de judecată din 23 aprilie 2015 contestatoarea nu a depus la dosar motivele contestaţiei în anulare, aceasta formulând doar afirmaţii generale, fără a indica în ce au constat motivele care nu ar fi fost verificate de instanţa de recurs.

Din conţinutul hotărârii contestate, rezultă că instanţa de recurs a analizat şi totodată a răspuns criticilor formulate împotriva sentinţei care a format obiectul recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în contestaţia în anulare

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 319 şi 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a executării deciziei atacate, ca inadmisibilă, şi contestaţia în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a executării deciziei atacate, ca inadmisibilă.

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2.437 din 27 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2015.

Procesat de ED