CNSAS secret agent status review petition dismissed for failing to meet re-judgment conditions.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for review filed by the applicant, thereby upholding the prior final decision that had rejected the applicant's appeal against the first-instance judgment. The dispute concerned a civil action regarding the status of the applicant as a former secret agent, specifically challenging the National Council for the Study of the Securitate Archives (CNSAS) and the measures taken against him prior to 1989, such as systematic contact, verification through information networks, and interception of communications. The applicant invoked the grounds of re-judgment under Article 322, paragraph 2 of the Code of Civil Procedure, alleging that the court of appeal had failed to pronounce on a requested matter or had distorted the interpretation of fundamental rights restrictions. The Court held that the conditions for this extraordinary remedy were not met, clarifying that "matter requested" under Article 322, paragraph 2 is limited to claims that fixed the framework of the dispute and did not include arguments for a new substantive analysis; consequently, the court found no violation of the principle of procedural availability or the requirement of new demonstrative documents, rendering a further examination of the merits unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 2 C. proc. civ, art. 322 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 326 alin. (1) C. proc. civ, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 322 pct. 2 din C. proc. civ; CNSAS secret agent status review petition dismissed for failing to meet re-judgment conditions: Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", corelate cu cele ale art. 326 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată", aplicabile şi în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Obiectul cererii de revizuire
Prin Decizia nr. 3.061 din 26 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 3.546 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Argumentând soluţia pronunţată, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă că sub aspectul criticilor formulate în legătură cu procedura prealabilă desfăşurată în cadrul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, acestea sunt neîntemeiate, deoarece cererile persoanelor urmărite (B. şi C.) cuprind manifestarea de voinţă valabilă a acestora de a se face verificări cu privire la calitatea de lucrător al securităţii a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului lor, nefiind necesară nominalizarea acestora.
În ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a petentului C. aceasta este o problemă nerelevantă în cauză, deoarece materialul probator reţinut de instanţa de fond se referă în mod exclusiv la dosarul de urmărire al celuilalt petent, respectiv B.
De asemenea, mai reţine instanţa, concluziile instanţei de fond nu au fost fundamentate pe unele documente cu caracter secret depuse pe parcursul procesului de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, astfel că recurentul nu a fost vătămat în privinţa drepturilor sale procesuale, din acest motiv.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte caracterul măsurilor dispuse de pârâtul-recurent, este evidentă încălcarea dreptului la viaţă privată şi a libertăţii de gândire în privinţa numitului B., chiar dacă informaţiile obţinute nu au condus la o condamnare penală a acestuia. Astfel, pârâtul a propus următoarele măsuri:
- "Trecerea la contactarea sistematică a lui D. de către E. şi A., urmărindu-se atât exploatarea informativă, cât şi apropierea sa faţă de organele noastre, în vederea creării condiţiilor pentru recrutare";
- "întreprinderea unor măsuri complexe de verificare, folosindu-se reţeaua informativă existentă şi mijloacele speciale, precum şi iniţierea unor combinaţii împreună cu unitatea de profil din F. Bucureşti";
Aşadar, concluzionează instanţa, măsurile propuse de către pârât au fost puse în aplicare aşa cum rezultă şi din materialele depuse în probatoriu, asupra persoanei în cauză fiind luate măsuri de contactare de către pârât, verificări prin reţeaua informativă, verificarea prin mijloace speciale: interceptarea convorbirilor şi discuţiilor interioare prin intermediul telefonului (I.C.D.T.).
S-a constatat, de asemenea, că recurentul a mai invocat cadrul legal în vigoare anterior anului 1989, arătând că art. 19 alin. (3) pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile, dar şi alte acte normative prevedeau limitări ale drepturilor omului pentru considerente ce ţineau de securitatea naţională, ordinea publică, sănătatea şi morala publică. În speţă, însă, activitatea în sistemul de informaţii a avut drept scop, în special apărarea regimului comunist de posibile influenţe negative din Occident, iar acest lucru este sancţionat de O.U.G. nr. 24/2008, chiar dacă anterior anului 1989 aceste activităţi aveau o bază legală.
Apărările formulate în cauză
Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, nu a înţeles să formuleze întâmpinare în cauză.
Motivele şi temeiul legal al cererii de revizuire
Înalta Curte la data de 10 iulie 2011 a fost învestită cu soluţionarea cererii de revizuire formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3.061 din 26 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, modificarea în tot a deciziei atacate şi, rejudecând în fond cauza, respingerea acţiunii ca nefondată.
În esenţă, după o descriere a situaţiei de fapt şi drept, revizuentul reluând argumentele expuse în cererea de recurs a susţinut că în practica constată a Înaltei Curţi privind acţiunile în constatare promovate de CNSAS, un capitol distinct al deciziei l-a constituit analiza in extenso în fapt şi în drept a Notei de Constatare sub aspectul celor două amendamente ale O.U.G. nr. 24/2008 şi anume de a fi ofiţer de securitate şi de a fi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale, cu respectarea strictă a parcursului procedural impus de O.U.G. nr. 244/2008 şi Hot. nr. 2/2008.
De asemenea, revizuentul a mai susţinut că sub aspectul interpretat denaturat de pretinse îngrădiri de drepturi şi libertăţi fundamentale rezultate din valorificarea datelor şi informaţiilor din mijloace tehnice, instanţa nu a reţinut nici un aspect esenţial, astfel că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", corelate cu cele ale art. 326 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată", aplicabile şi în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 322 pct. 2 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere când instanţa "s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
Acest motiv de revizuire constituie o exigenţă a principiului disponibilităţii procesuale, principiu în conformitate cu care instanţa este "în drept" să statueze numai în limitele în care a fost sesizată, fiind obligată, potrivit art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să hotărască asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunţe asupra unui lucru cerut.
Nerespectarea acestor exigenţe poate conduce la exercitarea revizuirii în condiţiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ., însă cererea de revizuire nu declanşează un litigiu nou, ci reprezintă o fază procesuală a aceluiaşi litigiu, care se desfăşoară în cadrul procesual conturat de etapele anterioare.
În această situaţie, revizuirea formulată cu scopul de a obţine o nouă analiză şi rejudecare a cauzei nu poate fi primită, întrucât ar interveni o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice care implică respectarea principiului res iudicata.
De altfel, în astfel de situaţii şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că "o cale extraordinară de atac introdusă de una din părţile în proces, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea în absenţa unui "defect fundamental".
Mai mult decât atât, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prin "lucru cerut"trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii.
În speţă, nu există niciun dubiu în privinţa soluţionării cererii de învestire a instanţei.
Aşadar, verificând susţinerile revizuentului, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. în sensul existenţei unui "plus petita" şi condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în sensul existenţei unor "înscrisuri noi doveditoare" de natură a infirma situaţia de fapt şi temeinicia soluţiei instanţei de recurs, care a apreciat ca fiind nefondat recursul.
Curtea apreciază că soluţia supusă revizuirii nu a fost dată cu încălcarea principiului disponibilităţii prevăzute de art. 129 alin. final C. proc. civ., în sensul pronunţării pe cereri care nu au făcut obiectul litigiului.
Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea pe fond a cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3.061 din 26 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2015.
Procesat de ED