Extraordinary appeal in annulment dismissed for failing to meet statutory grounds: jurisdiction and inadmissibility objections barred
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the extraordinary appeal in annulment filed by a limited liability company, thereby upholding the previous decision that had annulled the company's appeal due to procedural non-compliance. The dispute centered on a civil administrative case where the company, having previously failed to include statutory grounds for cassation in its appeal brief as required by law, sought to revive the proceedings by claiming the lower court erroneously dismissed its plea of lack of material jurisdiction and failed to examine the inadmissibility of the action. The Court held that the company's arguments did not meet the strict, limited grounds for an extraordinary appeal in annulment, specifically ruling that the failure to raise the jurisdiction objection in the timely ordinary appeal foreclosed it from review, and that the inadmissibility plea was a matter of merits that did not constitute a violation of public order capable of justifying annulment. The decisive legal basis included the strict limitations of extraordinary appeals under Articles 317 and 318 of the Code of Civil Procedure, the requirement for ordinary appeals to contain specific legal grounds under Article 3021, and the procedural rule under Article 158 that jurisdictional challenges must be addressed via ordinary appeal after the merits are decided.
Legislator headnote
AI generatedart. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ, art. 306 alin. (1) C. proc. civ, art. 301 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ, art. 158 alin. (2) C. proc. civ, art. 132 din C. proc. civ; Extraordinary appeal in annulment dismissed for failing to meet statutory grounds: jurisdiction and inadmissibility objections barred: Astfel, împrejurarea că instanţa ar fi încălcat dispoziţiile de ordine publică privind competenţa instanţei, nu pot fi primite, întrucât instanţa de recurs a reţinut corect că în cauză, nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanţă, având în vedere dispoziţiile art. 158 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că "dacă instanţa se declară competentă, aceasta va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând face apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2.780 din 12 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat nulitatea recursului declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 848 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În raport de soluţia dată acţiunii prin hotărârea atacată, s-a reţinut că cererea de recurs formulată la 06.03.2013 nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.
A reţinut instanţa că potrivit dispoziţii cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor în care instanţa de recurs ar putea reţine din oficiu motive de casare de ordine publică".
Conchide instanţa, reţinând că în cauză, nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanţă.
Referitor la excepţiile necompetenţei materiale a instanţei de fond şi inadmisibilităţii acţiunii invocate de recurentă prin concluziile scrise, Înalta Curte constată că din analiza actelor de la dosar că instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei de necompetenţă prin încheierea din 20 iunie 2012 în sensul respingerii acesteia, astfel că recurenta putea formula critici cu privire la acest aspect prin cererea de recurs în termenul de recurs de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,
Împotriva acestei hotărâri contestatoarea SC "A." SRL a exercitat calea de atac a contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 şi art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., solicitând anularea ei şi rejudecarea recursului cu cercetarea tuturor motivelor de recurs pe care le-a invocat.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de recurs a aplicat în mod eronat regula "omisso medio" faţă de invocarea nerespectării unor norme imperative şi în condiţiile unui litigiu de contencios administrativ pentru care legea a prevăzut o singură cale de atac, respectiv recursul, nu şi calea intermediară a apelului.
S-a susţinut, de asemenea, că a fost menţinută în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în condiţiile în care instanţa nu a cercetat din eroare unul din motivele de recurs prin care s-a criticat soluţia primei instanţe sub acest aspect, încălcându-se un principiu de bază în desfăşurarea unui proces - cel al contradictorialităţii - ceea ce atrage nulitatea hotărârii.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că se impune adoptarea soluţiei de respingere a prezentei contestaţii în anulare pentru considerentele în continuare arătate.
În accepţiunea C. proc. civ., contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai pentru motivele indicate la art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 şi art. 318 C. proc. civ., texte care au următoarea redactare:
Art. 317:
"Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2.când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă."
Art. 318
"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Deşi formal contestatorul şi-a fundamentat cererea pe aceste dispoziţii legale, în realitate, aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.
Astfel, împrejurarea că instanţa ar fi încălcat dispoziţiile de ordine publică privind competenţa instanţei, nu pot fi primite, întrucât instanţa de recurs a reţinut corect că în cauză, nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanţă, având în vedere dispoziţiile art. 158 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că "dacă instanţa se declară competentă, aceasta va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând face apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului".
Aşadar, instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei de necompetenţă prin încheierea din 20 iunie 2012 în sensul respingerii acesteia, astfel că contestatoarea-recurenta ar fi putut să formuleze critici cu privire la acest aspect prin cererea de recurs în termenul de recurs de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Şi în ceea ce priveşte motivul contestaţiei în anulare privind omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, se constată de asemenea nici această excepţie nu este un motiv de ordine publică, fiind o excepţie de fond care putea fi ridicată doar în faţa instanţei de fond în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 115 şi cele ale art. 132 din C. proc. civ., aşa cum corect a reţinut instanţa de control judiciar.
Având în vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC "A." SRL împotriva Deciziei nr. 2.780 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2015.
Procesat de ED