Jurisdictional conflict over private-property concession: civil court competence for royalty payment notices and non-fiscal debts under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/1748/2012 pe rolul Judecătoriei Cornetu, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Pantelimon, Primăria Oraşului Pantelimon şi Oraşul Pantelimon, obligarea acestora din urmă la respectarea contractului de concesiune încheiat între părţi şi anularea înştiinţării de plată emisă ca urmare a nerespectării contractului de concesiune. Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Apărările formulate în cauză

Pârâta Primăria Oraşului Pantelimon, prin întâmpinarea a invocat invocând excepţia necompetenţei materiale a instanţei cu privire la capătul al doilea al cererii introductive, arătând că actul a cărui anulare se solicită intră în categoria actelor administrative, conform dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât revine Tribunalului competenţa materială de soluţionare a unei astfel de cereri.

Pârâta Primăria Oraşului Pantelimon, a formulat întâmpinare, invocând faţă de capătul al doilea al acţiunii introductive excepţia necompetenţei materiale având în vedere aceleaşi considerente expuse anterior.

Hotărârile pronunţate în cauză

Judecătoria Cornetu, prin Sentinţa civilă nr. 8.577 din 17 decembrie 2013 a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, având în vedere obiectul cauzei, respectiv legalitatea înştiinţării de plată.

Învestit cu soluţionarea cauzei Tribunalului Ilfov, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 635 pronunţată în data de 17 februarie 2014, a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Ilfov, astfel că a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) din C. proc. civ., tribunalele judecă în prima instanţă procesele şi cererile în materia de contencios administrativ, în afara de cele date în competenţa curţilor de apel.

Prezenta cauza are două capete de cerere, respectiv:

a. obligarea pârâtelor la respectarea contractului de concesiune;

b. anularea înştiinţării de plată emisă ca urmare a nerespectării contractului de concesiune dintre părţi.

Tribunalul a constatat că acest contract de concesiune încheiat de părţile are ca obiect concesionarea unei suprafeţe de teren situată pe teritoriul (intravilanul) oraşului Pantelimon, teren care aparţine domeniului privat al unităţii administrative-teritoriale.

Prin urmare, poate face obiectul controlului de legalitate de către instanţa de contencios administrative numai actele administrative, astfel cum sunt ele definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În fine, arată instanţa, având în vedere, pe de o parte, că înştiinţarea de plată nu reprezintă un act administrativ-fiscal, iar, pe de altă parte, că redevenţa născută dintr-un contract de concesiune având ca obiect un bun proprietate privată al unităţii administrativ-teritoriale nu are natura unei creanţe fiscale, ci comerciale.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1.501 din 14 mai 2014, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reţinând, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, competenţa materială nu aparţine instanţei de contencios administrativ, ci instanţei de drept comun (civile), întrucât contractul de concesiune având ca obiect un bun proprietate privată nu a fost asimilat de legiuitor unui act administrativ, urmând a fi guvernat de normele de drept privat.

Referitor la al doilea capăt de cerere, a reţinut că înştiinţarea de plată nu poate forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, întrucât redevenţa născută dintr-un contract de concesiune încheiat cu o autoritate publică locală asupra unui bun proprietate privată are natura juridică a unei chirii, nefiind vorba despre o creanţă fiscală, ci de una civilă, întrucât nu derivă dintr-un raport de drept fiscal, ci din convenţia părţilor supusă normelor de drept privat.

Pentru veniturile care provin din raporturile de drept privat (venituri din chirii, din dividende, din valorificarea unor bunuri din domeniul privat), C. proc. fisc. este inaplicabil, veniturile nefiscale ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt obţinute în regim de drept privat, fiind rezultatul activităţii economice pe care statul sau unitatea administrativ-teritorială o desfăşoară în calitate de persoană de drept privat.

Conchide instanţa arătând că, redevenţele obţinute în urma concesionării unui bun proprietate privată a unităţii administrativ-teritoriale, astfel cum este cazul în speţă, nu generează raporturi de drept fiscal, care să fie guvernate de C. proc. fisc. şi care să atragă competenţa specializată a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, ci rămân în sfera raporturilor de drept privat, ce atrag competenţa instanţei de drept comun.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Oraşul Pantelimon prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a invoca vreunul din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În argumentele prezentate în susţinerea căii de atac, recurentul a precizat că obiectul cererii îl constituie anularea înştiinţării de plată emisă de Consiliul Local Pantelimon - Serviciul de impozite şi taxe, care reprezintă un act administrativ de stabilire a unei taxe locale, în sensul prevederilor art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Astfel dispun şi dispoziţiile art. 26 alin. (10) şi Anexa nr. 1 la Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, conform cărora veniturile din concesiuni şi închirieri sunt venituri ale bugetelor locale.

Aşadar, recurenta a apreciat că suma datorată cu titlu de redevenţă constituie venit al bugetului local, contractul de concesiune fiind titlu de creanţă, iar, potrivit art. 141 alin. (12) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., titlul de creanţă a devenit executoriu prin depăşirea termenului de plată a redevenţei, aşa încât înştiinţarea de plată este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului.

Apărările intimatului-reclamant

Prin întâmpinarea formulată intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind astfel că, în cauză, Judecătoria Cornetu este competentă să soluţioneze pricina.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, îl reprezintă contractul de concesiune nr. x din 11 martie 2004, încheiat între Comuna Pantelimon, în calitate de concedent şi A., în calitate de concesionar, având ca obiect concesionarea, pentru o perioadă de 49 de ani, a terenului în suprafaţă de 300 mp, situat în comuna Pantelimon, aflat în proprietatea privată a concedentului, conform H.G. nr. 930/22.03.2002.

Plecând de la acest aspect precum şi de la împrejurarea că terenul ce face obiectul concesiunii este în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale comuna Pantelimon şi interpretând per a contrario prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 554/2004 ("sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică"), este de menţionat că actul de concesiune încheiat între părţi nu este asimilat unui act administrativ, ci are natura juridică a unui contract civil, reglementat de dreptul comun în materie, iar nu de Legea nr. 554/2004.

Mai mult decât atât, prin prezentul litigiu, reclamantul a solicitat, pe de o parte, obligarea pârâtului la respectarea contractului de concesiune, iar, pe de altă parte, anularea înştiinţării de plată cuprinzând valoarea redevenţei percepute în temeiul art. III din contractul de concesiune.

În raport de acestea, este de menţionat că, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, competenţa materială nu aparţine instanţei de contencios administrativ, ci instanţei de drept comun (civile), întrucât contractul de concesiune având ca obiect un bun proprietate privată nu a fost asimilat de legiuitor unui act administrativ, urmând a fi guvernat de normele de drept privat.

În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere, înştiinţarea de plată nu poate face obiectul controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, întrucât redevenţa născută dintr-un contract de concesiune încheiat cu o autoritate publică locală asupra unui bun proprietate privată are natura juridică a unei chirii, nefiind vorba despre o creanţă fiscală, ci de una civilă, întrucât nu derivă dintr-un raport de drept fiscal, ci din convenţia părţilor supusă normelor de drept privat.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1 din C. proc. fisc. care prevăd că acesta se aplică raporturilor juridice fiscale ce decurg din administrarea impozitelor şi taxelor cuvenite bugetului de stat şi bugetelor locale, drepturilor vamale şi creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat.

În această ultimă categorie ("alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat") nu intră şi veniturile nefiscale ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel că pentru veniturile care provin din raporturile de drept privat (spre exemplu, venituri din chirii, din dividende, din valorificarea unor bunuri din domeniul privat), C. proc. fisc. este inaplicabil.

Cu alte cuvinte, veniturile nefiscale ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt obţinute în regim de drept privat, fiind rezultatul activităţii economice pe care statul sau unitatea administrativ-teritorială o desfăşoară în calitate de persoană de drept privat (spre exemplu, atunci când vinde sau închiriază un bun din domeniul privat).

Prin urmare, redevenţele obţinute în urma concesionării unui bun proprietate privată a unităţii administrativ-teritoriale, astfel cum este cazul în speţă, nu generează raporturi de drept fiscal, care să fie guvernate de C. proc. fisc. şi care să atragă competenţa specializată a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, ci rămân în sfera raporturilor de drept privat, ce atrag competenţa instanţei de drept comun.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 precum şi al art. 3041 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Oraşul Pantelimon împotriva Sentinţei civile nr. 1.501 din 14 mai 2014 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2015.

Procesat de ED