Lawfulness of vehicle plate seizure as distinct administrative measure versus contravention sanction in delictual liability claims

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, reclamata A. SRL a solicitat, în contradictoriu, cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., obligarea acesteia din urmă la plata despăgubirilor în cuantum de 90.000 RON, reprezentând despăgubire pentru prejudiciul cauzat societăţii ca urmate a sancţionării abuzive pentru presupusa faptă contravenţională, sancţiune care a fost anulată de instanţă.

Hotărârile pronunţate în cauză

Prin Sentinţa civilă nr. 13.965/17.06.2013 pronunţată în dosar nr. x/2013, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că, prin cerere se solicită plata unei sume de bani care nu are ca temei juridic răspunderea civilă delictuală ci răspunderea autorităţii publice decurgând din emiterea unui act administrativ, respectiv a procesului-verbal de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare nr. x/17.03.2011.

La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3.409/05.11.2013 pronunţată în dosar x/2013, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, constatând conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 197/17.01.2014 pronunţată în dosar x/2013, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că procesul-verbal este emis de o autoritate publică centrală (Autoritatea Rutieră Română), astfel că revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 05.03.2014 sub nr. de dosar x/2013

Prin Sentinţa nr. 1.488 din 13 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, analizând probele administrate în cauză că instanţa a reţinut că procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare nr. x încheiat la data de 17.03.2011 nu a fost anulat de instanţa de contencios administrativ.

A mai constatat instanţa că reclamanta nu a formulat acţiune în anularea acestui act deşi, în cuprinsul acestuia, se arătă în mod expres faptul că procesul-verbal se poate ataca la instanţa de contencios administrativ în condiţiile prevăzute de legea contenciosului administrativ.

S-a reţinut că reclamanta a formulat o cerere de suspendare a actului pe calea ordonanţei preşedinţiale care, însă, a fost anulată datorită netimbrării, prin Sentinţa civilă nr. 5.123/14.09.2011.

Instanţa a mai reţinut că susţinerea potrivit căreia procesul-verbal în discuţie ar fi fost emis în temeiul procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/17.03.2011, potrivit art. 62 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2005, în vigoare la data dispunerii măsurii, este nereală.

Faptul că în procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare se face vorbire de procesul-verbal de contravenţie nu poate conduce la concluzia că ridicarea plăcuţelor de înmatriculare ar fi subsecventă sancţiunii contravenţionale, cât timp legea nu dispune în acest mod.

În fine, concluzionează instanţa că, referitor la condiţiile reglementate de C. civ. pentru angajarea răspunderii delictuale acestea sunt cumulative iar neîndeplinirea uneia dintre acestea conduce la respingerea acţiunii.

Recursul reclamantei A. SRL.

Împotriva soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs, reclamata A. SRL, susţinând critici care se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a solicitat, modificarea hotărârii şi, rejudecând în fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În expunerea criticilor recurenta-reclamanta, arată că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, susţinând în esenţă că instanţa a reţinut greşit normele legale aplicabile în materia contravenţiilor, respectiv a transporturilor rutiere de persoane în trafic naţional.

Recurenta a precizat, faptul că instanţa nu a constatat că toate aceste pierderi materiale, în cuantumul precizat în acţiune, pe care le-a suferit, prin blocarea acestei maşini timp de 6 luni de către pârâtă se impune a fi achitate de către aceasta.

Mai mult, în condiţiile în care, chiar instanţa de judecată a anulat procesul-verbal de contravenţie, susţine că intimata-pârâta se face vinovată de săvârşirea acesteia.

În concluzie, recurenta a susţinut că în mod eronat prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, în condiţiile în care nu are nicio vină, fiind clară situaţia că măsurile dispuse de respectivul agent pentru sancţionarea presupusei fapte sunt lovite de nulitate.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, dar şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În speţă, recurentei-reclamante, ca urmare a constatării săvârşirii faptei contravenţionale, i-au fost reţinute plăcuţele cu numărul de înmatriculare x şi certificatul de înmatriculare al vehiculului cu care se efectua transportul la acea data, potrivit procesului-verbal de reţinere nr. x din 17 martie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2005.

Pornind de la aceste dispoziţii incidente instanţa apreciază că niciunul din motivele invocate de recurentă în susţinerea recursului nu subzistă, întrucât instanţa de fond a analizat normele ce s-au pretins a fi fost încălcate, la încheierea contravenţiei, în opinia reclamantei.

Potrivit dispoziţiilor art. 572 lit. a) din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, constituie contravenţie efectuarea transportului rutier sau a activităţilor conexe acestuia fără a deţine licenţa de transport, certificat de transport în cont propriu, licenţa pentru activităţi conexe, licenţa de traseu sau autorizaţie de transport internaţional, document de transport pentru transportul de persoane prin servicii ocazionale, respectiv retrase, expirate sau declarate pierdute, după caz.

Totodată, dispoziţiile art. 62 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere prevăd că, "în cazul utilizării pentru transport a unui vehicul fără a se putea face dovada ca se deţin următoarele documente valabile, după caz: licenţa de transport, copia conforma a acesteia, certificat de transport în cont propriu, copia conforma a acestuia, licenţa de traseu, autorizaţia speciala de transport, autorizaţia de transport internaţional sau documentul de transport persoane prin servicii ocazionale, după caz, se suspendă dreptul de utilizare a autovehiculului prin reţinerea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, aplicându-se şi sancţiunea contravenţională corespunzătoare."

Iar, potrivit art. 62 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere prevede că "inspectorii de trafic, precum şi ofiţerii şi/sau agenţii de politie din cadrul Politiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri au dreptul să reţină documentele prevăzute la alin. (1) şi (11), dacă acestea au valabilitatea depăşita sau nu sunt conforme cu transportul efectuat, precum şi plăcutele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare".

Aşadar, instanţa de fond, în raport de dispoziţiile mai sus menţionate a reţinut în mod corect că ambele măsuri (una administrativă de reţinere a plăcuţelor de înmatriculare şi cea de a doua care are natură contravenţională), decurg din acelaşi fapt, respectiv efectuarea transportului rutier sau a activităţilor conexe acestuia fără a deţine licenţa de transport, certificat de transport în cont propriu, licenţa pentru activităţi conexe, licenţa de traseu sau autorizaţie de transport internaţional, document de transport pentru transportul de persoane ...

Şi cum just a concluzionat instanţa fondului că, atâta timp cât partea titulară a unui drept ori a unui interes legitim care se pretinde vătămată printr-un act administrativ, nu a introdus acţiune pentru apărarea acestui interes legitim, nu se poate vorbi de un fapt ilicit.

Mai mult decât atât, susţinerile recurentei în sensul că judecătorul fondului nu a observat că a fost aplicată o amendă pentru o faptă care nu a comis-o şi că astfel sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, nu pot fi primite.

În principiu, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, aşa cum pretinde recurenta, cuantumul daunelor morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Din actele dosarului şi, în raport de dispoziţiile legale aplicabile răspunderii civile delictuale, rezultă că recurenta-reclamantă nu a uzat de faptul că împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare al vehiculului se poate formula plângere la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004, aceasta fiind singura în măsură să se pronunţe la cu privire la legătura dintre actul anulat şi alte acte care sunt supuse cenzurii.

Soluţia adoptată în recurs şi temeiul de drept al acesteia

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1.488 din 13 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2015.

Procesat de ED