Negative jurisdictional conflict over ASF administrative decisions resolved in favor of the plaintiffs' chosen court under general administrative litigation rules

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin acţiunea în contencios administrativ, înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/64/2014, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat să se dispună: anularea Deciziilor nr. 455, 456 şi 457 din 30 mai 2014 emise de pârâtă, ca fiind nelegale şi netemeinice; obligarea pârâtei, în solidar cu persoanele vinovate de formularea propunerilor şi de luarea deciziilor de sancţionare a căror anulare se solicită, la plata către fiecare dintre reclamanţi a unor despăgubiri de câte 100.000 euro, pentru acoperirea daunelor morale pricinuite; suspendarea, în temeiul prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, a tuturor efectelor deciziilor atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei; cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat în principal excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Braşov în soluţionarea cauzei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa nr. 157/28.10.2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Braşov a reţinut că obiectul cauzei îl constituie cererea reclamanţilor de anulare şi de suspendare a executării unor decizii emis de pârâtă în temeiul prevederilor Legii nr. 297/004 privind piaţa de capital.

Aşa fiind, Curtea de Apel Braşov a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti.

A apreciat că aceste dispoziţii imperative şi derogatorii constituie lege specială faţă de prevederile legii contenciosului administrativ şi sunt, astfel, aplicabile prioritar.

De asemenea, a reţinut că dispoziţiile art. 213 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, potrivit cărora "Deciziile şi orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare", nu conţin o normă de stabilire a unei competenţe speciale pentru acest tip de litigii, ci trimit la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, faţă de care dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 constituie norme derogatorii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.10.2014.

2.2. Prin Sentinţa nr. 3.368 din 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în favoarea Curţii de Apel Braşov, trimiţând cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că potrivit art. 213 din O.U.G. nr. 93/2012 "deciziile şi orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare", iar potrivit art. 10 alin. (3) din acest din urmă act normativ "reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului."

A apreciat că în cauză nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, întrucât acestea au fost abrogate implicit prin art. 213 din O.U.G. nr. 93/2012 mai sus menţionate.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin O.U.G. nr. 94/2013 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, a fost introdus art. 213 din O.U.G. nr. 93/2012, potrivit căruia "Deciziile şi orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Înalta Curte consideră judicioasă interpretarea dată de Curtea de Apel Bucureşti, care a reţinut că aceste dispoziţii legale au abrogat implicit prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, care stabileau o competenţă exclusivă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea litigiilor născute cu privire la actele emise de A.S.F. şi a căror incidenţă în cauză nu mai poate fi astfel fi reţinută.

Este ştiut că o regulă de interpretare a legii este aceea că textele de lege trebuie să fie interpretate în sensul în care produc efecte şi nu în sensul în care ar fi lipsite de astfel de efecte. Astfel, s-ar înfrânge principiul exprimat în adagiul latin "Actus interpretandus est potius us valeat, quam ut pereat" ceea ce înseamnă că, norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul care să nu se aplice.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, în materia contenciosului administrativ, normele care stabilesc competenţa sunt de ordine publică, atât în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd posibilitatea reclamantului de a se adresa fie instanţei de la domiciliul său, fie instanţei de la domiciliul pârâtului.

Aşadar, în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială nu este o competenţă alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competenţă deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziţie de forţă inferioară faţă de autoritatea publică, de a opta între cele două instanţe la momentul formulării cererii.

Înalta Curte constată faptul că reclamanţii au făcut alegerea de domiciliu în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii la Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe A., B., C. şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 aprilie 2015.

Procesat de ED