Annulment of cassation appeal for failure to articulate specific illegality grounds in Securitate service status action
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal, leaving the lower court’s decision in force and finding no further avenue for appeal. The case involved a civil action where a state authority sought to establish that the individual had served as a Securitate agent, a claim originally decided in favor of the state authority by the Court of Appeal of Bucharest. The appellant challenged the lower court judgment on procedural grounds, but the High Court determined that the appeal was legally defective because it failed to articulate specific grounds of illegality required by law, merely reiterating arguments from the first instance. The annulment was based on Article 493(5) of the Civil Procedure Code, citing that the appeal did not meet the formal requirements under Article 486(1)(d) and that the invoked motives did not fall within the statutory grounds for cassation under Article 488, rendering the appeal null under Article 489(2).
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 488 pct. 4 din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ; Annulment of cassation appeal for failure to articulate specific illegality grounds in Securitate service status action: Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat, în principal, nulitatea recursului, întrucât nu s-a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., fiind reluate aspecte susţinute şi în faţa primei instanţe, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca vădit nefondat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2265 din 3 septembrie 2014, a admis acţiunea formulată de reclamant, constatând calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., iar prin precizările aduse căii de atac, la solicitarea instanţei, potrivit rezoluţiei din 11 noiembrie 2014, a indicat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a reiterat împrejurările de fapt expuse şi în faţa primei instanţe, susţinând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală întrucât nu au fost examinate apărările sale, iar unele au fost examinate în mod trunchiat.
4. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat, în principal, nulitatea recursului, întrucât nu s-a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., fiind reluate aspecte susţinute şi în faţa primei instanţe, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca vădit nefondat.
5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod.
1.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În cauză, astfel cum s-a reţinut şi în raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.
Astfel, recurentul deşi indică art. 488 pct. 4 din C. proc. civ. nu dezvoltă vreunul din motivele de recurs prevăzute de acest text de lege şi nu aduce sentinţei atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele prevăzute de art. 488 din cod, preluând aceleaşi considerente invocate pe fondul cauzei.
Prin urmare, susţinerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 2265 din 3 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2016.
Procesat de GGC - CL