Res judicata bar against repeated claims for executive enforcement sanctions under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin Acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11 aprilie 2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună sancţionarea pârâtului pentru refuzul cu rea credinţă de a pune în execuţie două hotărâri judecătoreşti definitive şi învestite cu formulă executorie.

Astfel, s-a arătat că, prin Decizia nr. 2098/04.06.2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a stabilit dreptul său fundamental de creanţă împotriva statului român. Cu această ocazie, instanţa a stabilit ca părţi responsabile civilmente printre alţii, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Deoarece acestea au refuzat să îi acorde o despăgubire legală, a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a să oblige CNVM să îl despăgubească cu valoarea acţiunilor deţinute la FNI, aşa cum se menţionează în dispozitivul deciziei de mai sus. Curtea de apel a respins această cerere şi l-a trimis pe calea executării silite, în această situaţie solicitând serviciile unui executor judecătoresc, care a poprit conturile CNVM.

Prin Decizia nr. 991/12.04.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a reţinut că executarea silită nu exonerează CNVM de obligaţia de a-i acorda despăgubirea arătată.

Între timp, prin Decizia nr. 2378/24.01.2011 pronunţată de CAB, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea reclamantului de obligare a AVAS să îi acorde despăgubirea arătată în dispozitivul Deciziei nr. 2098/2009; CNVM a fost preluat de AVAS.

Prin Petiţia nr. 35897/21.10.2013, a solicitat Preşedintelui AVAS să dispună măsurile adecvate ca în timp de 30 de zile de la înregistrarea acestei petiţii să fie despăgubit cu unităţile de fond deţinute la FNI, ceea ce acesta a refuzat.

În drept, au fost invocate prev. art. 24 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1897 din 13 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia netimbrării şi excepţia lipsei procedurii prealabile ca nefondate; admiţând excepţia autorităţii de lucru judecat şi respingând cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării acţiunii, invocată de autoritatea pârâtă, Curtea a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004 iar conform prev. art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, "sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor. (2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru."

Astfel, Curtea a aplicat dispoziţiile acestui articol pentru a constata scutirea de taxă judiciară de timbru a reclamantului, iar nu prev. art. 17 din Legea nr. 146/1997, care nu sunt aplicabile faţă de existenţa unei norme speciale. Astfel, excepţia netimbrării a fost respinsă, ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei plângerii prealabile, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prin Petiţia nr. 35897/21.10.2013, a solicitat Preşedintelui AVAS să dispună măsurile adecvate ca în timp de 30 de zile de la înregistrarea acestei petiţii să fie despăgubit cu unităţile de fond deţinute la FNI, ceea ce acesta a refuzat.

În esenţă, reclamantul a invocat prin această petiţie ceea ce a solicitat pe calea acţiunii de faţă, respectiv executarea de către bunăvoie sau silit de către AVAS prin Preşedinte a dispoziţiilor luate pe latură civilă prin Decizia penală nr. 2098/2009. Astfel, chiar dacă nu este intitulată plângere prealabilă şi nu conţine trimiteri la prevederile Legii nr. 554/2004 în cuprinsul său, această petiţie îndeplineşte condiţiile cerute pentru art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţia fiind respinsă, ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat mai întâi că reclamantul a solicitat sancţionarea pârâtului pentru refuzul cu rea-credinţă de a pune în execuţie două hotărâri judecătoreşti definitive şi învestite cu formulă executorie: Decizia nr. 2098/04.06.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi Decizia nr. 991/12.04.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu privire la ultima decizie, se constată că obiectul acesteia a fost contestaţia la executare depusă de CNVM de anulare a executării silite pornite în mai multe dosar, printre care şi cel al reclamantului (Dosar de executare nr. x/2010), executare silită pornită tot în baza Sentinţei penale nr. 423/2007 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, sentinţă ce a rămas definitivă prin Decizia nr. 2098 din 2009 pronunţată în recurs.

Prin urmare, ceea ce se solicită este aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004 faţă de Preşedintele AAAS (fostul AVAS), în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al CNVM prin efectul Legii nr. 113/2013.

Conform prev. art. 431 din noul C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect."

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Curtea a observat că toate hotărârile judecătoreşti invocate de pârâtă îndeplinesc cerinţele autorităţii de lucru judecat, respectiv Sentinţa civilă nr. 2912/13.09.2011 pronunţată în Dosar nr. x/3/CA/2011 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a; Decizia civilă nr. 4419/24.06.2011 pronunţată în Dosar nr. x/2/2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a; Sentinţa civilă nr. 1692/22.04.2011 pronunţată în Dosar nr. x/3/CA/2011 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a; Decizia civilă nr. 6987/22.11.2011 pronunţată în Dosar nr. x/2/2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a.

Ca urmare, în temeiul art. 430 din noul C. proc. civ., Curtea a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respinge cererea, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1897 din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, având în vedere că instanţa de fond a încălcat cu rea credinţă autoritatea de lucru judecat.

În susţinerea recursului, recurentul arată că instanţa de fond i-a confiscat proprietatea; ceea ce reprezintă o gravă atingere a dreptului fundamental de acces liber la justiţie, reglementat de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, mai susţine recurentul că instanţa a schimbat cu rea-credinţă obiectul cererii de chemare în judecată din "acordarea unui titlu executoriu" în "acordarea unui titlu de proprietate".

Apărările formulate de intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS).

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Intimata-reclamantă a arătat că situaţia de fapt şi de drept sesizată de recurentul-reclamant prin motivele de recurs a fost rezolvată de instanţe în mod irevocabil iar recurentul este cel ce dă dovadă de rea-credinţă, ignorând hotărârile judecătoreşti pronunţate până la acest moment iar cererea introductivă de instanţă formulată în dosarul mai sus rubricat este a XIII-a cerere a reclamantului cu acelaşi obiect, cauză şi părţi, astfel încât o asemenea atitudine trebuie sancţionată de instanţa de judecată cu atât mai mult cu cât recurentul a formulat în afara prezentei cauze alte cereri identice aflate în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Bucureşti şi al Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care nu s-a conformat obligaţiilor stabilite în mod legal de către instanţa de fond.

Solicită instanţei să ţină cont de principiul de drept potrivit căruia nimeni nu poate fi chemat în judecată în mai multe procese având aceleaşi părţi, cauză şi obiect, sens în care invocă prevederile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. ce dispun următoarele:

1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleaşi cauze şi pentru acelaşi obiect;

2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătura cu soluţionarea acestuia din urmă.

Mai susţine autoritatea intimată că şi anterior, în cursul anului 2011, recurentul - reclamant A. a solicitat instanţelor (Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu AVAS, actualmente AAAS - prin Preşedinte, aplicarea în sarcina acestuia a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea Deciziei nr. 2098/04.06.2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iar cererile formulate de reclamant au făcut obiectul mai multor dosare soluţionate în mod definitiv şi irevocabil. Faţă de aceste considerente, în mod corect instanţa de fond a anulat cererea introductivă a recurentului-reclamant.

Se mai arată de către intimata-pârâtă că, prin Decizia penală nr. 2098/2006 - Dosar nr. x/838/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămasă definitivă şi irevocabilă, nu a fost stabilită nicio obligaţie legală de plată în sarcina AVAS (în prezent AAAS) cu privire la sumele reprezentând despăgubiri pentru unităţile de fond FNI pe care reclamantul le-a deţinut.

Obligaţia de plată a sumelor reprezentând despăgubiri FNI a fost stabilită conform Sentinţei penale nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi Deciziei penale 164 A/18.06.2008 - Dosar nr. x/3/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, nu în sarcina AAAS ci a altor părţi.

Astfel, acţiunea recurentului-reclamant este nelegală faţă de dispoziţiile art. II din Legea nr. 113/2013.

Se solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică a sentinţei civile recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 octombrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, de apărările formulate de intimata-pârâtă, prin întâmpinare precum şi de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare:

În prealabil, Înalta Curte constată faptul că recurentul nu şi-a structurat motivele de recurs şi nu a dezvoltat argumente care să susţină motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Deşi recurentul-reclamant încadrează în drept recursul în prevederile art. 488 pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. singurele critici formulate constau în faptul că instanţa de fond a schimbat cu rea-credinţă obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv temeiul de drept al acţiunii, încălcând "cu rea-credinţă" autoritatea de lucru judecat şi dreptul fundamental privind accesul liber la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurent referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv la temeiul de drept al acţiunii, vor fi înlăturate de către instanţa de control judiciar, având în vedere conţinutul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept indicat expres de parte, respectiv art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Analizând sentinţa civilă recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a reţinut întocmai temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii în baza cărora reclamantul a solicitat "sancţionarea pârâtului pentru refuzul cu rea-credinţă de a pune în execuţie două hotărâri judecătoreşti definitive şi învestite cu formulă executorie: Decizia nr. 2098/04.06.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi Decizia nr. 991/12.04.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă", ambele decizii fiind menţionate de recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Astfel, instanţa de control judiciar apreciază criticile formulate de recurentul-reclamant referitoare la schimbarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată şi a obiectului acţiunii, ca fiind neîntemeiate; instanţa de fond reţinându-le întocmai cu petitul acţiunii, fără a schimba conţinutul sau denumirea lor.

În ceea ce priveşte critica referitoare la "încălcarea cu rea-credinţă a autorităţii de lucru judecat", Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, are în vedere dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. conform cărora:

"1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.", precum şi dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. ce prevăd următoarele:

"1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. 2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Autoritatea de lucru judecat constituie o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Deci, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice, nu este necesară existenţa triplei "identităţi de părţi, cauză şi obiect", ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecaţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Rezultă, deci, din prevederile legale mai sus menţionate că elementele care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat sunt identitatea de părţi, de obiect şi de cauză.

Pentru a ne afla în prezenţa primului element, nu este necesar ca obiectul din cea de-a doua acţiune să fie identic cu cel din prima acţiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Cauza reprezintă situaţia de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretenţiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleaşi motive de fapt şi de drept.

De asemenea, este îndeplinită condiţia privind identitatea de părţi, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părţilor, chiar dacă poziţia procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acţiuni şi chiar şi atunci când reclamantul, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acţiuni - alături de pârâtul din prima acţiune, un al doilea pârât.

Or, astfel cum şi instanţa se fond a constatat, în condiţiile în care recurentul-reclamant, a mai solicitat instanţelor judecătoreşti - Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu AVAS (actualmente AAAS) - prin Preşedinte, aplicarea în sarcina acestuia a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea Deciziei nr. 2098/04.06.2009, cererile sale concretizându-se prin înregistrarea pe rol a 4 dosare, soluţionate în mod definitiv şi irevocabil, rezultă, în mod evident tripla identitate, de obiect, de părţi şi de cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că există autoritate de lucru judecat, acţiunea formulată de reclamant având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză şi fiind între aceleaşi părţi ca şi cererile formulate, anterior, ce au făcut obiectul următoarelor dosare: Dosar nr. x/3/CA/2011 soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a prin Sentinţa civilă nr. 2912/13.09.2011; Dosarul nr. x/2/2011 soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a prin Decizia civilă nr. 4419/24.06.2011; Dosarul nr. x/3/CA/2011 soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a prin Sentinţa civilă nr. x/22.04.2011 şi Dosarul nr. 5939/2/2011 soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a prin Decizia civilă nr. 6987/22.11.2011.

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, data în alt proces".

Astfel, reţinându-se îndeplinirea în cauză a triplei identităţi cerute de dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă, respingând cererea de chemare în judecată a reclamantului, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Cât priveşte critica recurentului referitoare la îngrădirea, prin soluţia de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat şi încălcarea, astfel, a dreptului său la un proces echitabil guvernat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi accesul liber la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţia României, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, neputându-se concluziona că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 430 - 431 C. proc. civ., ce reglementează autoritatea de lucru judecat, se încalcă accesul liber la justiţie, respectiv dreptul la un proces echitabil.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii Sentinţei civile nr. 1897 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 1897 din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN