Appeal against denial of suspension of Competition Council fine dismissed; lack of obvious illegality and imminent harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2/2014 la 31.03.2014, reclamanta A. S.A. B., în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei, a solicitat:

- atât anularea Deciziei nr. 53/23.12.2013 emisă de Consiliul Concurenţei şi comunicată în data de 28.02.2014 în urma finalizării investigaţiei declanşată prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 356/19.03.2013 având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi art. 101 alin. (1) din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene de către F. S.A. C. Sa, D. S.A. Holdings şi A. prin încheierea din anul 2003 a Contractului de credit - furnizor având ca obiect implementarea programului de video - loterie în România;

- cât şi suspendarea executării aceleiaşi decizii - Decizia nr. 53/23.12.2013, până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 02 iulie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 53/23.12.2013, formulată de reclamanta A. S.A. B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, dispunând şi restituirea cauţiunii achitate de reclamantă cu recipisa din 12.06.2014 emisă de E.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea în mod cumulativ a cerinţelor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării deciziei ce face obiectul litigiului, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi pericolul producerii unei pagube iminente, cerinţe imperative care denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ.

A reţinut prima instanţă că, potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazul bine justificat reprezintă "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ". Din interpretarea logică a acestui text legal rezultă că pentru a se proba cazul bine justificat nu este suficientă invocarea nelegalităţii unui act administrativ, ci este necesar a se dovedi existenţa unei aparenţe de nelegalitate.

A apreciat instanţa de fond că susţinerile reclamantei referitoare la eludarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, ca efect al greşitei stabiliri a cotelor de piaţă şi la modalitatea eronată de stabilire a cifrei de afaceri nu pot face obiectul analizei într-o cerere de suspendare a executării actului administrativ, cadru procesual în care nu se face decât o cercetare sumară a aparenţei dreptului, fără prejudecarea fondului litigiului. Susţinerile menţionate necesită o analiză aprofundată ce nu poate fi realizată decât în cadrul acţiunii în anularea deciziei emise de Consiliu.

Curtea de Apel a mai apreciat că nici greşita individualizare a amenzii aplicate nu poate constitui un caz bine justificat în înţelesul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 - doar aplicarea unei amenzi în afara limitelor legale ar fi putut reprezenta o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Totodată, a constatat că, în cauză, reclamanta nu a făcut nici dovada pericolului producerii unei pagube iminente în patrimoniul său, în condiţiile în care cuantumul ridicat al amenzii aplicate nu poate constitui prin el însuşi dovada pagubei iminente. A apreciat prima instanţă că, pentru a fi îndeplinită cerinţa pagubei iminente trebuie să fie dovedită existenţa unui prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat, în cazul în care actul administrativ ar fi pus în executare. Ca urmare, nu orice diminuare a resurselor financiare echivalează cu o pagubă iminentă în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, prima instanţă a reţinut că, aşa cum rezultă din informaţiile prezentate de reclamantă privind situaţia sa financiară în anul 2013, aceasta avea disponibilităţi cash mai mari de 5.000.000 euro şi provizioane de aproximativ 17.000.000 euro. Ca urmare, Curtea a apreciat că plata amenzii aplicate prin decizia a cărei suspendare se solicită (aproximativ 1.260.000 euro) nu este de natură a crea reclamantei o pagubă iminentă.

Faţă de considerentele mai sus expuse, Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 53/23.12.2013, iar în temeiul art. 1063 alin. (4) noul C. proc. civ. a dispus restituirea cauţiunii.

Cererea de recurs

Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. S.A. B. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea Încheierii recurate şi rejudecând cererea de suspendare a actului administrativ să se dispună admiterea acesteia şi pe cale de consecinţă suspendarea executării Deciziei nr. 53/2013 emisă de Consiliul Concurenţei.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat să se constate că sunt incidente în cauză motivele de casarea prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. încheierea recurată fiind pronunţată cu încălcarea normei imperative de procedură prevăzută de art. 425 lit. b) din C. proc. civ., respectiv, cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile.

În ceea ce priveşte primul motiv de casare, fundamentat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. solicită recurenta a se constata că Încheierea recurată nu respectă exigenţele impuse de art. 425 lit. b) C. proc. civ., nefiind indicate motivele ce fundamentează respectiva soluţie.

Susţine recurenta că, în considerentele mai mult decât sumare ale Încheierii atacate, contrar prevederilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., nu sunt analizate motivele invocate de societate în susţinerea cererii de suspendare şi nu sunt indicate motivele pentru care s-au înlăturat cererile acesteia, referitoare la vădita nelegalitate a actului administrativ contestat iar simpla menţiune făcută de instanţă, în sensul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu reprezintă în sine o motivare a înlăturării,ca netemeinice a motivelor invocate în susţinerea cererii de suspendare şi nu justifică în nici un caz neanalizarea lor de către instanţă.

Consideră recurenta că, instanţa a nesocotit norma de procedură reprezentată de art. 425 lit. b) C. proc. civ., omiţând să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare; instanţa motivându-şi soluţia pe un considerent extrem de general - acela că nu s-ar fi dovedit îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege pentru acordarea suspendării.

Mai susţine recurenta că, instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra motivului de nelegalitate vădită reprezentat de eludarea excepţiei instituite de art. 8(1) din Legea nr. 21/1996 şi de Comunicarea de minimis prin stabilirea pentru unul din participanţii la înţelegerea analizata, respectiv pentru C. S.A., a unei cote de piaţa de 100% (!!) prin raportare la piaţa furnizării de soluţii integrate pentru video-loterie, în condiţiile în care piaţa relevanta definita chiar de către Consiliu (cf. pct. 11.7.13 din decizie) este "piaţa exploatării maşinilor electronice cu câştiguri, care include atât exploatarea terminalelor slot-machine, cât şi exploatarea video-loterie".

Practic, Consiliul s-a raportat, pentru stabilirea cotei de piaţa a unuia dintre participanţii la înţelegerea analizată, la o altă piaţă decât cea definită chiar în cuprinsul deciziei, iar acest aspect putea fi stabilit de către instanţa fără a antama fondul cauzei, el rezultând dintr-o analiză sumară a actului administrativ contestat.

Nu este deci în niciun fel justificată sau justificabilă reţinerea instanţei potrivit căreia "susţinerile menţionate necesită o analiză aprofundată ce nu poate fi realizată decât în cadrul acţiunii în anularea deciziei emise de Consiliu". Subscrisa nu a solicitat instanţei, în cadrul cererii de suspendare, să procedeze la stabilirea cotelor de piaţă ale participanţilor la înţelegerea analizată de Consiliul Concurenţei, ci să constate că din însăşi motivarea deciziei contestate rezulta că respectivele cote nu au fost legal şi corect determinate de Consiliu, consecinţa fiind eludarea prevederilor art. 8(1) din Legea nr. 21/1996 şi ale Comunicării de minimis şi aplicarea unei amenzi lipsite de fundament legal.

Totodată, instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului ce viza stabilirea cotei de piaţa a CNLR nu pe baza de cifre obiective, ci pe baza unor date obţinute "prin extrapolare" de la agenţiile de profil - aspect recunoscut ca atare de Consiliu în conţinutul deciziei contestate - coroborate cu o interpretare eronată a datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. Aşa cum am arătat în motivarea acţiunii introductive, cota de piaţă a CNLR nu a fost stabilită de Consiliu prin raportare la cifra de afaceri obţinută în anul 2012 de către operatorii de slot-machines, respectiv 4.531.076.730 RON, aşa cum aceasta a fost furnizată clar în Anexa nr. 2 la Adresa MFP nr. 802.091/02.10.2013, ci prin raportare la suma de 601.061.342, suma comunicată de MFP ca reprezentând totalul taxelor aplicate veniturilor obţinute de operatorii de pe piaţa de profil. Din nou, acest aspect putea fi analizat de instanţă pe baza documentelor aflate la dosar şi fără a antama în niciun fel fondul cauzei.

Faţă de aceste considerente, apreciază recurenta că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea normelor de procedură ce obligă instanţa să-şi motiveze decizia sub toate aspectele.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicită recurenta a se constata că Încheierea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile.

Privitor la acest motiv de recurs, susţine recurenta că, instanţa a apreciat în mod greşit că nu este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru admiterea cererii de suspendare - existenţa unui caz bine justificat - în condiţiile în care nu a înţeles să analizeze motivele nelegalitate vădită invocate de subscrisa.

Solicită astfel recurenta a se constata că această primă condiţie este îndeplinită, întrucât, aşa cum se poate remarca din analiza sumară a deciziei contestate, autoritatea de concurenţă a eludat incidenţa excepţiei instituite de art. 8(1) din Legea nr. 21/1996 şi de Comunicarea de minimis, prin aceea că a sancţionat cu amenzi exorbitante, de peste 3 milioane de curo, o înţelegere care nu intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei sau art. 101 alin. (1) din Tratat, pentru simplul fapt că niciuna dintre părţile investigate nu are o cotă de piaţă mai mare de 15%.

În ceea ce priveşte C. S.A., a fost stabilită o cotă de piaţă de 100% (!!) prin raportare la piaţa furnizării de soluţii integrate pentru video-loterie, în condiţiile în care piaţa relevantă definită chiar de către Consiliu (cf. pct. 11.7.13 din decizie) este "piaţa exploatării maşinilor electronice cu câştiguri, care include atât exploatarea terminalelor slot-machine, cât şi exploatarea video-loteriei".

În ceea ce priveşte cota de piaţă a CNLR, aceasta a fost stabilită nu pe bază de cifre obiective, ci pe baza unor date obţinute "prin extrapolare" de la agenţiile de profil - aspect recunoscut ca atare de Consiliu în conţinutul deciziei contestate - coroborate cu o interpretare eronată a datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. Cota de piaţă a CNLR nu a fost stabilită de Consiliu prin raportare la cifra de afaceri obţinută în anul 2012 de către operatorii de slot-machines, respectiv 4.531.076.730 RON, aşa cum aceasta a fost furnizată clar în Anexa nr. 2 la Adresa MFP nr. 802.091/02.10.2013, ci prin raportare la suma de 601.061.342, suma comunicată de MFP ca reprezentând totalul taxelor aplicate veniturilor obţinute de operatorii de pe piaţa de profil.

Mai susţine recurenta că, în egală măsură, se poate observa din analiza deciziei atacate (pct. 15.4) că autoritatea de concurenţă a nesocotit prevederile art. 53 din Instrucţiunile privind definirea pieţei relevante, potrivit cărora nu doar valoarea vânzărilor, ci şi volumul acestora reprezintă informaţii utile pentru determinarea cotei de piaţă.

Apreciază recurenta că, o analiză sumară a deciziei contestate relevă greşita individualizare a sancţiunii contravenţionale aplicate subscrisei, fiind aplicate criterii de individualizare ce nu se regăsesc în normele legale incidente iar aceste aspecte sunt de natură a crea o puternică îndoială asupra legalităţii Deciziei nr. 53/200429.04.20211 emise de intimata-pârâtă, iar instanţa de fond se putea pronunţa asupra lor doar pe baza înscrisurilor ataşate acţiunii introductive.

Nu este de acord recurenta nici cu aprecierea făcută de instanţa de fond, potrivit căreia "greşita individualizare a amenzii aplicate nu poate constitui un caz bine justificat în înţelesul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 - doar aplicarea unei amenzi în afara limitelor legale ar fi putut reprezenta o împrejurare de natura să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ" (!!)

Pe de o parte, consideră recurenta, împrejurarea că societatea a înţeles să critice greşita individualizare a sancţiunii, în raport de aplicarea unor criterii de individualizare ce nu se regăsesc în lege, nu invalidează celelalte motive de nelegalitate vădita pe care a înţeles să le invoce, şi peste care instanţa de fond a trecut cu mare uşurinţă.

Pe de altă parte, prin considerentul citat, instanţa de fond admite practic ca printr-un act administrativ executoriu emis cu încălcarea flagrantă a legii, a fost aplicată o amendă într-un cuantum semnificativ mai mare decât cel legal, însă apreciază că un asemenea act poate fi pus în executare, cu vătămarea gravă a drepturilor subiectului de drept căruia îi este adresat. Consideră recurenta că, teza susţinută de instanţa de fond neagă însuşi principiul legalităţii ce stă la baza emiterii actelor administrative - principiu pe care se fundamentează caracterul executoriu al acestora - şi în acord cu care actele administrative se emit în temeiul şi în executarea legii.

Sub un al doilea aspect, în mod eronat şi fără o motivare pertinenta instanţă de fond a apreciat că nu este îndeplinită nici cea de a doua condiţie pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Privitor la acest aspecte, susţine recurenta că, astfel cum a dezvoltat pe larg în motivarea cererii de suspendare, în raport de cuantumul sumei stabilite în sarcina societăţii A., atât desfăşurarea normală a activităţii societăţii, cât şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate sau proiectele aflate în derulare, ar fi grav afectate în ipoteza trecerii la executarea silită. În acest sens, precizează că a făcut dovada, prin înscrisurile ataşate cererii introductive, pierderii financiare consistente ce a afectat exerciţiul financiar anterior, depunând ultima raportare financiară.

Consideră recurenta că, în mod greşit şi printr-o interpretare eronată a materialului probator depus s-a reţinut de către instanţa de fond că, potrivit raportării financiare depuse, societatea ar avea disponibilităţi cash mai mari de 5.000.000 euro. În realitate, aşa cum rezultă din Raportul financiar anual depus societatea a înregistrat o pierdere de 5.500.000 euro.

În ceea ce priveşte provizioanele a căror existenţă a fost reţinută de instanţa de fond, acestea sunt sume destinate acoperirii potenţialelor pierderi decurgând din situaţiile litigioase sau în curs de clarificare ce afectează un anumit exerciţiu financiar, iar constituirea lor este impusă de reglementările contabile europene. În niciun caz ele nu pot fi apreciate ca disponibil al societăţii care să diminueze pierderea suferită prin executarea actului administrativ atacat în prezenta cauză.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, casarea Încheierii recurate cu reţinerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată şi suspendarea executării Deciziei nr. 53/2013 emisă de Consiliul Concurenţei.

Apărările intimatei

Împotriva recursului a formulat întâmpinare intimatul-pârât Consiliul Concurenţei solicitând respingerea acestuia, ca nefondat şi menţinerea soluţiei dată de instanţa de fond, ca fiind legală şi temeinică; fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţine intimatul-pârât că nu-şi găseşte aplicarea în prezenta cauză, având în vedere că, în susţinerea acestui motiv, recurenta a încercat să acrediteze ideea că încheierea recurată ar fi insuficient motivată în fapt şi în drept. În realitate, susţine intimatul, instanţa de fond a arătat ca aserţiunile A. privind aspecte de fond complexe precum greşita definire a pieţei relevante sau greşita stabilire a cotelor de piaţă aferente părţilor la înţelegerea anticoncurenţială sancţionată sau chiar stabilirea cifrei de afaceri, în funcţie de care s-a calculat amenda recurentei, nu pot fi în mod obiectiv verificate în cadrul judecării cererii de suspendare, întrucât sunt aspecte ce antamează fondul cauzei şi ar exista pericolul prejudecării acestuia, astfel încât acestea nu sunt în măsură a contura o aparenţă de nelegalitate care să constituie un caz bine justificat suficient pentru a dispune suspendarea executării deciziei atacate.

Că aceste aspecte sunt complexe şi strâns legate de judecarea fondului cauzei, o dovedeşte însuşi faptul că A. a solicitat primei instanţe, administrarea în cauză atât a:

- unei expertize contabile având,ca obiectiv stabilirea cifrei de afaceri a A. aferente anului anului 2012 cât şi a

- punctului de vedere a unui specialist în concurenţă având ca obiective definirea pieţei relevante cât şi stabilirea cotei de piaţă pentru fiecare dintre părţile la înţelegerea anticoncurenţială sancţionată prin decizia atacată.

Aceste mijloace de probă, i-au fost încuviinţate recurentei în principiu de către instanţa de fond, administrarea acestora fiind în curs, la momentul prezentei întâmpinări.

Aşadar, este evidentă atitudinea contradictorie a recurentei care, pe de o parte, a susţinut în faţa primei instanţe că fără administrarea acestor probe nu se pot soluţiona respectivele aspecte de fond complexe iar, pe de altă parte, tinde a susţine în cadrul prezentului recurs că aceleaşi aspecte de fond nasc o aparenţă de nelegalitate suficient de puternică încât nu ar mai fi fost nevoie de verificarea acesteia de către Curtea de Apel Bucureşti pe calea administrării acestui probatoriu.

Cât priveşte îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susţine intimata că, prin chiar motivele de recurs, recurenta însăşi nu contestă existenţa unor provizioane constituite la nivelul întreprinderii, de 17 mil. euro, care potrivit propriilor afirmaţii ale A.. de la pag. 5 a recursului:

"sunt destinate acoperii potenţialelor pierderi decurgând din situaţiile litigioase".

Aşadar, apreciază intimatul-pârât că şi în această privinţă, instanţa de fond şi-a motivat în mod corect soluţia de respingere a cererii de suspendare când a constatat că, cel puţin din aceste provizioane, plata amenzii de cca. 1,26 mil.euro, poate fi suportată de A. fără a subzista pericolul unei pagube iminente, de felul celei avute în vedere de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine intimatul-pârât că nu-şi găseşte aplicarea în prezenta cauză, având în vedere că recurenta îşi circumscrie în mod formal şi acestui motiv de recurs aceleaşi aserţiuni de fond legate de ipotetica aparenţă de nelegalitate a deciziei Consiliului Concurenţei şi de existenţa unei afirmate dar neprobate pagube iminente pe care instanţa de fond le-ar fi înlăturat în mod greşit, prin aplicarea greşită a normelor de drept material; apărările anterior formulate fiind incidente şi în cazul acestui motiv de recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 19 noiembrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2016, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul recurentei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând Încheierea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului-pârât şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că ambele critici aduse hotărârii recurate, încadrate în drept la prevederile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate, recursul fiind nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În fapt, în cauză, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere ce vizează atât anularea Deciziei nr. 53/23.12.2013 emisă de Consiliul Concurenţei cât şi suspendarea acesteia, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea în tot sau în parte a actului atacat.

Criticile formulate de recurentă şi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, se referă la faptul că Încheierea recurată nu respectă exigenţele impuse de art. 425 lit. b) C. proc. civ., nefiind indicate motivele ce fundamentează respectiva hotărâre.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că nu au fost analizate motivele invocate de parte în dovedirea cererii de suspendare; nefiind indicate motivele pentru care s-au înlăturat cererile sale, referitoare la vădita nelegalitate a actului administrativ contestat iar simpla menţiune făcută de instanţă în sensul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu reprezintă în sine o motivare a înlăturării ca netemeinice a motivelor invocate în susţinerea cererii de suspendare şi nu justifică în nici un caz neanalizarea lor de către instanţă.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva acestor critici şi prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. conform cărora "hotărârea va cuprinde (…) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", instanţa de control judiciar constată că hotărârea/Încheierea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate; în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Astfel, Încheierea recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru a se putea proceda la suspendarea executării Deciziei nr. 53/2013 emisă de Consiliul Concurenţei, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că întotdeauna cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare).

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezenţa unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinţei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în raport de susţinerile părţilor, dar şi de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situaţiei de fapt şi de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat, în mod justificat, ca nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal a cărui suspendare a fost solicitată.

În acest sens, în mod corect instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamantei referitoare la eludarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, ca efect al greşitei stabiliri a cotelor de piaţă şi la modalitatea eronată a cifrei de afaceri, nu pot face obiectul analizei într-o cerere de suspendare a executării actului administrativ; cadru procesual în care nu se face decât o cercetare sumară a aparenţei dreptului, fără prejudecarea fondului litigiului.

În mod temeinic şi legal instanţa de fond a apreciat că argumentele aduse de recurenta-reclamantă în susţinerea cererii de suspendare necesită o analiză aprofundată ce nu poate fi realizată în acest cadru procesual; acestea neputând fi în mod obiectiv verificate în cadrul judecării cererii de suspendare deoarece sunt aspecte ce antamează fondul cauzei, existând pericolul prejudecării acestuia.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, nici susţinerea recurentei-reclamante referitoare la greşita individualizare a sancţiunii contravenţionale aplicate, nu poate constitui un caz bine justificat, în sensul definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, aparenţa de nelegalitate flagrantă putând fi constatată, fără a antama fondul cauzei, numai dacă s-ar fi aplicat o amendă în afara limitelor legale; numai dacă amenda ar fi depăşit plafoanele procentuale stabilite în raport cu cifra de afaceri a recurentei. Or, astfel cum se poate constata, recurenta nu susţine că amenda aplicată s-ar afla în afara limitelor legale, aspect ce ar fi putut fi cercetat în cadrul cererii de suspendare, putând reprezenta o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, ci, contestă modul de determinare a cifrei de afaceri; or, acest aspect, excede cadrului procesual în care nu se poate face decât o cercetare sumară a aparenţei dreptului, fără antamarea fondului cauzei; cum în mod judicios a stabilit şi instanţa de fond.

În consecinţă, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că aspectele invocate de reclamantă în aprecierea cazului bine justificat nu constituie împrejurări vădite de fapt sau de drept care să aibă capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, ci reprezintă veritabile critici de legalitate care se analizează în cadrul acţiunii în anulare şi nu pot fundamenta soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării în limitele cadrului legal reglementat de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i la soluţionarea acţiunii în anulare.

În considerentele hotărârii recurate, procedând la analiza îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă a combătut susţinerile reclamantei, argumentând soluţia dată, atât în fapt cât şi în drept, respectând întru totul limitele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Motivarea adecvată a hotărârii nu implică reluarea exhaustivă a tuturor susţinerilor părţilor, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le răspundă printr-un argument comun, cu o explicaţie clară, accesibilă, coerentă şi logică.

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se putea proceda la suspendarea executării Deciziei nr. 53/23.12.2013, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Este de observat că, reclamanta, în motivarea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, a invocat critici ce nu pot face obiectul analizei într-o cerere de suspendare a executării actului administrativ; acestea necesitând o analiză aprofundată, ce excede acestui cadru procesual.

În acest context, în mod corect instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu a invocat argumente de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, neputându-se pretinde instanţei de contencios administrativ ca în limitele acestei proceduri sumare să tranşeze motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în afirmarea existenţei condiţiei cazului bine justificat.

Judecătorul cauzei nu era învestit cu analiza susţinerilor reclamantei care formează obiectul cererii de anulare a deciziei, întrucât în cadrul soluţionării cererii de suspendare a executării actului administrativ nu se poate antama fondul dreptului, ce constituie obiectul altei judecăţi.

Astfel, criticile recurentei-reclamante referitoare la neanalizarea, în mod efectiv, de către prima instanţă a argumentelor prezentate în susţinerea cererii de suspendare, care în opinia sa, conţine argumente temeinice sub aspectul demonstrării existenţei cazului bine justificat, nu pot fi reţinute.

Răspunzând criticilor formulate de recurentă sub acest aspect, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a analizat motivele invocate de reclamantă prin cererea de suspendare a executării actului administrativ şi a înlăturat, motivat, argumentele aduse de către aceasta în dovedirea îndeplinirii cazului bine justificat, reţinând că obligaţia instanţei de judecată este aceea de a analiza toate motivele de nelegalitate formulate, iar nu de a răspunde fiecărui argument în parte invocat de reclamantă.

În aceste condiţii, faptul că în cauză nu a fost analizat fiecare argument prezentat de reclamantă, cu referire în concret la cele invocate în cuprinsul cererii depuse la dosar, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

După cum s-a arătat anterior, instanţa de fond a examinat motivaţiile prezentate de recurenta-reclamantă prin prisma dispoziţiilor legale incidente, respectiv a art. 14, art. 15 şi art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, concluzionând, în raport de argumentele pe care societatea a înţeles să le invoce, că nu există motive de îndoială legitimă asupra legalităţii actului contestat.

Motivarea clară şi accesibilă a judecătorului fondului răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005 în cauza Albina contra României.

Curtea a subliniat în această ultimă hotărâre că, potrivit practicii sale constante, exigenţa procesului echitabil este îndeplinită şi în cazul unei motivări a soluţiei pe scurt, concentrate, din care să rezulte însă că au fost examinate efectiv problemele esenţiale ridicate de părţi.

Prin urmare, chiar şi o motivare sumară, sintetică, a unei hotărâri judecătoreşti nu echivalează cu o nemotivare, sancţionabilă conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, şi îndeplineşte cerinţele unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind astfel incidente în speţă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În concluzie, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, este nefondat.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulate cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte le apreciază de asemenea, ca fiind nefondate, instanţa analizând cererea de suspendare în limitele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a arătat anterior, instanţa de fond a examinat motivaţiile prezentate de recurenta-reclamantă prin prisma dispoziţiilor legale incidente, respectiv a art. 14, art. 15 şi art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, concluzionând, în raport de argumentele pe care societatea a înţeles să le invoce, că nu există motive de îndoială legitimă asupra legalităţii actelor contestate; reclamanta nefăcând nici dovada pericolului procedurii unei pagube iminente în patrimoniul său.

În conformitate cu art. 14, pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

De asemenea, în conformitate cu art. 15 din acelaşi act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond, dispoziţiile art. 14 alin. (2) - (7) aplicându-se în mod corespunzător.

Prin urmare, pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, trebuie sa fie întrunite cumulativ condiţiile prevăzute expres de lege, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, precum şi să se formuleze acţiune în anularea actului.

În plus, în materie fiscală, este necesară îndeplinirea condiţiei suplimentare prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., respectiv depunerea unei cauţiuni.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ în limitele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004; Încheierea recurată nefiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, cum greşit susţine recurenta.

Se observă că instanţa a procedat la o analiză sumară a motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea cererii de suspendare, reţinând în mod judicios că acestea nu constituie aspecte de o evidentă nelegalitate, că ele nu se circumscriu noţiunii de caz bine justificat, astfel cum aceasta a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, examinarea lor necesitând administrarea şi aprecierea unui probatoriu ce excede procedurii suspendării reglementate de art. 15 din lege.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat inclusiv îndeplinirea condiţiei referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente, prin prisma susţinerilor reclamantei, deşi aceasta nu se mai impunea a fi analizată, în esenţă, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în materia suspendării executării actului administrativ.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Chiar dacă în cauză s-ar fi putut reţine existenţa pagubei iminente (în raport de prejudiciul material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care actul administrativ ar fi pus în executare), Înalta Curtea constată că neîndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 determină caracterul neîntemeiat al cererii de suspendare a executării deciziei atacate

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, sentinţa ce formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ., judecătorul fondului expunând în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.A. B., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică, a încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti la data de 02.07.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. B. împotriva încheierii din 2 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN