Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1238/2016 AI generated

Suspension of fiscal execution denied: highest court upholds rejection for lack of well-justified case and imminent damage.

Case Number Decizia nr. 1238/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the claimant against the judgment of the Court of Appeal Timișoara, thereby upholding the lower court's decision to reject the request for interim suspension of execution of an administrative fiscal act (a record of irregularities establishing a budgetary debt of RON 642,471.90 related to EU rural development funding) pending the main annulment action. The dispute concerned the claimant's request under Law No. 554/2004 to suspend execution of the administrative act, which the lower court had denied for failure to prove a "well-justified case" and imminent damage. The High Court held that the conditions for suspension under Articles 14 and 2(1)(t) of Law No. 554/2004 are cumulative and that the claimant's arguments—challenging the merits of eligibility, alleged procedural violations, and the annulment of a similar act in another case—did not constitute apparent circumstances creating serious doubt as to the act's legality, and that an interim suspension cannot examine the merits of the annulment action; the lower court's reasoning was complete and satisfied fair-trial requirements, so no grounds for cassation under Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code existed.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 21 alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ; Suspension of fiscal execution denied: highest court upholds rejection for lack of well-justified case and imminent damage: The dispute concerned the claimant's request under Law No. 554/2004 to suspend execution of the administrative act, which the lower court had denied for failure to prove a "well-justified case" and imminent damage. The High Court held that the conditions for suspension under Articles 14 and 2(1)(t) of Law No. 554/2004 are cumulative and that the claimant's arguments—challenging the merits of eligibility, alleged procedural violations, and the annulment of a similar act in another case—did not constitute apparent circumstances creating serious doubt as to the act's legality, and that an interim suspension cannot examine the merits of the annulment action; the lower court's reasoning was complete and satisfied fair-trial requirements, so no grounds for cassation under Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code existed.

Keywords

AI generated
action for annulment fiscal law grounds for cassation action for failure to act civil judgment justified grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a dovedit existenţa unui caz bine justificat pentru luarea măsurii de suspendare solicitate, în sensul definit de art. 2 lit.
art. 21 alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011
art. 21 alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care nu a putut aprecia ca tardivă întocmirea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 01.10.2013 şi înregistrat sub nr.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
Dimpotrivă, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune analizarea cerinţei menţionate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Dimpotrivă, art. 14 din Legea nr.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 28 octombrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004
(1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Legal basis for dismissing the appeal against the suspension decision.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat

Procedural basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/59/2014 la 9.05.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 01.10.2013 şi înregistrat sub nr. x/02.10.2013 privind proiectul "Achiziţie de maşini şi echipamente agricole în cadrul S.C. A. S.R.L. pentru prestări servicii-Dumbrăviţa, jud. Timiş", cod proiect C x/27.07.2010, beneficiar A.S.R.L., cu sediul în loc. Pădureni, DN 59 E 70 KM 23, camera 10, jud. Timiş, emis de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care s-a instituit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei totale de 642.471,90 RON, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 128/59/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, având ca obiect anularea actului administrativ.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 178 din 19 iunie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a dovedit existenţa unui caz bine justificat pentru luarea măsurii de suspendare solicitate, în sensul definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, anume, împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.

Astfel, instanţa a apreciat că aspectele invocate de reclamantă cu privire la îndeplinirea condiţiilor cuprinse în Ghidul Solicitantului şi în Fişa tehnică în ceea ce priveşte eligibilitatea proiectului de finanţare, precum şi aspectele legate de lipsa prejudiciului şi lipsa abaterii prin raportare la constatările de fapt evidenţiate în cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 01.10.2013 şi înregistrat sub nr. 31290/02.10.2013 şi combătute prin argumentele expuse în cererea introductivă reprezintă o problemă de temeinicie a actului administrativ, iar nu de legalitate în sensul restrâns la care face referire art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu ar putea fi reţinute pentru a se stabili existenţa unui caz bine justificat de suspendare a executării, motiv pentru care nu vor fi analizate în detaliu.

A reţinut instanţa de fond că, ar putea fi, deci, supuse analizei în mod distinct doar susţinerile reclamantei referitoare la nerespectarea procedurii de întocmire a procesului-verbal în ceea ce priveşte condiţiile formale privitoare la respectarea termenului în care acesta a fost încheiat, încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, temeiul de drept ce a stat la baza acestuia, precum şi susţinerile legate de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a procedat la anularea unui proces-verbal întocmit în condiţii similare pentru o societate faţă de care aceeaşi pârâtă a reţinut suspiciuni de fraudă în urma unei acţiuni conjugate cu cea a reclamantei.

Instanţa a constatat astfel că susţinerile reclamantei asupra acestor motive de nelegalitate nu pot fi reţinute ca un caz bine justificat de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 01.10.2013 şi înregistrat sub nr. 31290/02.10.2013, întrucât, cel puţin în aparenţă, nu s-ar putea constata că acesta este lipsit de temei de drept în condiţiile în care în cuprinsul său sunt prevăzute la Cap. II în bază legală a verificării prevederile actelor normative apreciate a fi incidente în cauză, iar la temeiul de drept al măsurii dispuse sunt dezvoltate textele de lege apreciate ca fiind incidente, texte ce se regăsesc în Contractul de finanţare în regulamentul nr. 2988/1995, Regulamentul nr. 65/2011, Ordinul MEADR 54/2012 şi Regulamentul nr. 1998/2006.

În aparenţă instanţa a constatat că regulamentul în discuţie stabileşte normele de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 referitor la punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cadrul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală, Regulamentul CE nr. 1698/2005 beneficiind la momentul semnării contractului de finanţare de normele de aplicare cuprinse în Regulamentul nr. 1975/7.12.2006.

A apreciat instanţa de fond că atât Regulamentul nr. 1975/7.12.2006, cât şi Regulamentul nr. 65/27.01.2011 vizează normele de aplicare ale Regulamentului nr. 1698/2005 ce reglementează procedura de control în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, în vigoare la data semnării contractului de finanţare, iar trimiterile din Regulamentul CE nr. 1975/2006 se interpretează ca trimiteri la Regulamentul CE 65/2011, conform dispoziţiilor cuprinse la art. 34 pct. 2 din Regulamentul nr. 65/2012, rezultând aşadar că în speţă este vorba despre aplicarea unor norme de procedură ce sunt de aplicare imediată.

Curtea a constatat totodată că, în speţă, au fost incidente disp. art. 21 alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care nu a putut aprecia ca tardivă întocmirea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 01.10.2013 şi înregistrat sub nr. 31290/02.10.2013.

Referitor la condiţia cumulativă privind prevenirea procedurii unei pagube iminente a observat prima instanţă că în fapt reclamanta a invocat în susţinerea acestui aspect faptul că organele fiscale au procedat la punerea în executare a Titlului executoriu nr. 4071/17.04.2014 prin emiterea Somaţiei nr. 4072/17.04.2014, iar suma impusă prin actul administrativ în litigiu depăşeşte cu mult posibilităţile financiare imediate ale societăţii, astfel încât executarea silită ar conduce la intrarea societăţii în stare de insolvabilitate.

După cum s-a reţinut în practica judiciară, valoarea şi caracterul executoriu al actului administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării nu reprezintă, în sine, un motiv pentru acordarea suspendării şi nu fac dovada, prin ele însele, a îndeplinirii cerinţei referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente. Dimpotrivă, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune analizarea cerinţei menţionate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată.

În speţă, reclamanta nu a probat astfel de împrejurări concrete care ar justifica concluzia că executarea actului administrativ fiscal anterior soluţionării în fond a acţiunii în anularea actului administrativ fiscal ar fi de natură a-i crea o pagubă iminentă, ce nu ar mai putea fi reparată, instanţa observând că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune ca cerinţa posibilităţii de creare a unei pagube iminente să fie constatată în mod cumulativ cu cea vizând cazul bine justificat de suspendare, astfel încât, atâta vreme cât această din urmă condiţie nu a fost reţinută în speţă, devine superfluă analizarea detaliată a susţinerilor reclamantei referitoare la paguba iminentă ce i-ar putea fi cauzată prin executarea actului administrativ anterior analizării în fond a acţiunii în anularea sa.

Faţă de aceste considerente, a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cererea de suspendare a actului administrativ să se dispună suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 01.10.2013 şi înregistrat sub nr. 31290/02.10.2013 privind proiectul "Achiziţie de maşini şi echipamente agricole în cadrul S.C. A. S.R.L. pentru prestări servicii - Dumbrăviţa, jud. Timiş", cod proiect C 312M020953700149/27.07.2010, beneficiar A.S.R.L., cu sediul în loc. Pădureni, DN 59 E 70 KM 23, camera 10, jud. Timiş, emis de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care s-a instituit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei totale de 642.471,90 RON, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 128/59/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, având ca obiect anularea actului administrativ.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat a se avea în vedere că sentinţa recurată cuprinde numai motive străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material; recursul fiind încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului recurenta a susţinut că, în ceea ce priveşte dovedirea cazului bine justificat, examinarea acestei condiţii impune însăşi examinarea legalităţii actului administrativ atacat, în condiţiile în care instanţa trebuie să constate existenţa unor împrejurări care creează îndoieli serioase "în privinţa legalităţii actului administrativ".

În continuare, motivarea recursului reprezintă o reluare a aspectelor invocate de recurenta-reclamantă la judecata pe fond a prezentei cereri de suspendare a actului administrativ atacat, în integralitatea sa.

Totodată, recurenta solicită a se avea în vedere că, din toate probele existente la dosarul cauzei rezultă că societatea a făcut obiectul controlului din partea intimatei cu privire la pretinsa existenţă a unor neregularităţi ca urmare a creării unor condiţii artificiale pentru a putea accesa fonduri nerambursabile cu încălcarea regulii ajutorului " de minimis" şi având în vedere modalitatea în care intimata a procedat la verificarea simultană a celor 3 firme şi la întocmirea identică a celor 3 procese-verbale, invocându-se aceleaşi aspecte, apreciază că simplul motiv că s-a dispus de către o instanţă de fond anularea unuia din cele trei procese-verbale astfel întocmite reprezintă un caz bine justificat extrem de temeinic.

Solicită a se avea în vedere că, în ceea ce priveşte dovedirea pagubei iminente, prin cererea introductivă şi prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenţei acesteia iar punerea în executare a procesului-verbal a cărui suspendare o solicită şi obligarea societăţii la plata sumei de 642.471,90 RON, ar conduce nu doar la reducerea activităţii economice a acesteia ci efectiv la insolvenţa sa, cu toate consecinţele economice şi sociale ce decurg din aceasta.

O asemenea executare silită, care nu este doar iminentă, ci şi certă, ca urmare a declanşării procedurilor de către organul administrativ fiscal competent, întruneşte toate condiţiile existenţei pagubei iminente, respectiv un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării societăţii.

Solicită astfel a se constata că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi, în mod netemeinic instanţa de fond nu a procedat la analizarea tuturor aspectelor invocate, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecând cauza, să se dispună suspendarea executării actului administrativ atacat.

La data de 28.03.2016 recurenta a depus la dosar Note scrise în cuprinsul cărora solicită a se lua act de faptul că cererea a rămas fără obiect, ca urmare a soluţionării definitive a Dosarului nr. x/59/2014 al Tribunalului Timiş.

Apărările intimatei

Împotriva recursului a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit solicitând respingerea acestuia, ca nefondat şi menţinerea soluţiei dată de instanţa de fond, ca fiind legală şi temeinică; fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În prealabil autoritatea a solicitat, urmare a modificărilor legislative intervenite, respectiv O.U.G. nr. 41/2014, citarea în cauză a Agenţiei Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), în locul Agenţiei de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), reorganizată.

Pe fondul recursului, solicită a se constata că recurenta aduce doar argumente care antamează fondul cauzei iar susţinerile privind nerespectarea condiţiilor de formă a procesului-verbal contestat au fost analizate întru totul de instanţa de fond.

De asemenea, mai solicită a se constata că recurenta reclamantă nu aduce argumente pertinente de nelegalitate a sentinţei recurate, înţelegând doar să reitereze fondul acţiunii.

Solicită astfel a fi respinse susţinerile recurentei, ca nefondate, având în vedere faptul că, acestea nu aduc argumente relevante sau de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţi actului.

În concluzie, solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile recurate, ca fiind temeinică şi legală.

În şedinţa publică din 19.04.2016, reprezentantul intimatei-pârâte a formulat la rându-i concluzii de rămânere fără obiect a prezentului recurs, depunând la dosar şi decizia definitivă pronunţată în dosarul având ca obiect anularea aceluiaşi act administrativ ce face şi obiectul prezentei cereri de suspendare - Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 01.10.2013 şi înregistrat sub nr. 31.290/02.10.2013, dosar soluţionat în fond de Tribunalul Timiş şi în recurs de Curtea de Apel Timişoara.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 28 octombrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2016, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul recurentei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

În prealabil, în ceea ce priveşte invocarea lipsei de obiect a recursului, analizând din perspectiva legalităţii şi temeiniciei sentinţei recurate, prin prisma condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi art. 20 din aceeaşi lege, interesul reclamantei de a formula prezentul recurs, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia este justificată iar recursul nu este lipsit de obiect.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, în raport de considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Astfel, Înalta Curte analizând, constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reţinând în acest sens, în dezacord cu recurenta, că analiza motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a solicitat în cauză, nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură acesta.

Totodată, Înalta Curte, analizând sentinţa recurată nu a putut ajunge la concluzia că aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel cum susţine recurenta.

În primul rând, Înalta Curte constată că, astfel cum de altfel a constatat şi intimata-pârâtă, recurenta-reclamantă nu aduce argumente pertinente de nelegalitate a sentinţei recurate, nu critică în concret sentinţa recurată, înţelegând doar să reitereze fondul acţiunii; fără a se putea desprinde din considerentele recursului care sunt motivele străine de natura cauzei identificate de parte în cuprinsul hotărârii de fond şi în ce a constat efectiv încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că întotdeauna cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare).

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezenţa unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinţei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în raport de susţinerile părţilor, dar şi de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situaţiei de fapt şi de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat, în mod justificat, ca nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal în privinţa căruia s-a solicită suspendarea executării.

În acest sens, în mod corect instanţa de fond a reţinut, între altele, că susţinerile reclamantei referitoare la nerespectarea procedurii de întocmire a procesului-verbal, în ceea ce priveşte condiţiile formale privitoare la nerespectarea termenului în care acesta a fost încheiat, încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, temeiul de drept ce a stat la baza acestuia, precum şi susţinerile acesteia legate de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a procedat la anularea unui proces-verbal întocmit în condiţii similare pentru o societate faţă de care aceeaşi pârâtă a reţinut suspiciuni de fraudă în urma unei acţiuni conjugate cu cea a reclamantei, nu pot fi reţinute ca un caz bine justificat de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 01.10.2013, întrucât, cel puţin în aparenţă nu s-ar putea constata că acesta este lipsit de temei de drept în condiţiile în care în cuprinsul său sunt prevăzute la Cap. II în bază legală a verificării prevederile actelor normative apreciate a fi incidente în cauză, iar la temeiul de drept al măsurii dispuse sunt dezvoltate textele de lege apreciate ca fiind incidente, texte ce se regăsesc în contractul de finanţare în Regulamentul nr. 2988/1995, Regulamentul nr. 65/2011, Ordinul MEADR 54/2012 şi Regulamentul nr. 1998/2006.

În consecinţă, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că aspectele invocate de reclamantă în aprecierea cazului bine justificat nu constituie împrejurări vădite de fapt sau de drept care să aibă capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, ci reprezintă veritabile critici de legalitate care se analizează în cadrul acţiunii în anulare şi nu pot fundamenta soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării în limitele cadrul legal reglementat de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Nici faptul că prin Sentinţa civilă nr. 93/08.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara într-un alt dosar - Dosarul nr. x/59/2014, în care, calitate de reclamantă a avut-o societatea B. S.R.L., căreia i s-a întocmit un proces-verbal identic cu cel ce face obiectul prezentului dosar; autoritatea pârâtă reţinând aceleaşi suspiciuni privind crearea unor condiţii artificiale pentru accesarea fondurilor nerambursabile; acest argument fiind adus de reclamantă în dovedirea existenţei cazului bine justificat, nu constituie o împrejurare de natură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a procesului-verbal ce face obiectul acestui litigiu, instanţa de fond în mod temeinic reţinând că, pe de o parte, hotărârea în discuţie nu este irevocabilă, pentru ca cele consemnate în cuprinsul acesteia să capete putere de lucru judecat iar pe de altă parte, reţinând că, din lecturarea considerentelor sentinţei instanţa nu a analizat în vreun fel argumente legate de suspiciunea de creare a unor condiţii artificiale de către S.C. B. S.R.L. împreună cu S.C. A. S.R.L. pentru accesarea fondurilor nerambursabile în cadrul Măsurii 312.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

În considerentele hotărârii recurate, procedând la analiza îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă a combătut pe larg susţinerile reclamantei, argumentând soluţia dată, atât în fapt cât şi în drept, respectând întru totul limitele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că aceasta nu se mai impune a fi analizată, în esenţă, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în materia suspendării executării actului administrativ.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, astfel cum şi judecătorul fondului a reţinut, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma temeiurilor de drept invocate de recurentă, în cererea de recurs, respectiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru a se putea proceda la suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 01.10.2013 şi înregistrat sub nr. 31290/02.10.2013, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Judecătorul cauzei nu era învestit cu analiza susţinerilor reclamantei care formează obiectul acţiunii în anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, întrucât în cadrul soluţionării cererii de suspendare a executării actului administrativ nu se poate antama fondul dreptului, ce constituie obiectul altui proces, respectiv a litigiului de fond.

Înalta Curte reţine că, deşi a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta nu a adus critici concrete sentinţei de fond, nu a detaliat în ce au constat motivele contradictorii ori străine de natura cauzei cuprinse în hotărârea recurată, ci, în mare parte, a reluat susţinerile de la fond.

Instanţa de control judiciar constată că, în mod temeinic şi legal, prima instanţă a analizat motivele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi a înlăturat, motivat, argumentele aduse de către aceasta în dovedirea îndeplinirii cazului bine justificat, reţinând că obligaţia instanţei de judecată este aceea de a analiza toate motivele de nelegalitate formulate, iar nu de a răspunde fiecărui argument în parte invocat de reclamantă.

După cum s-a arătat anterior, instanţa de fond a examinat motivaţiile prezentate de recurenta-reclamantă prin prisma dispoziţiilor legale incidente, respectiv a art. 14, art. 15 şi art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, concluzionând, în raport de argumentele pe care societatea a înţeles să le invoce, că nu există motive de îndoială legitimă asupra legalităţii actelor contestate.

Motivarea clară şi accesibilă a judecătorului fondului răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005 în cauza Albina contra României.

Curtea a subliniat în această ultimă hotărâre că, potrivit practicii sale constante, exigenţa procesului echitabil este îndeplinită şi în cazul unei motivări a soluţiei pe scurt, concentrate, din care să rezulte însă că au fost examinate efectiv problemele esenţiale ridicate de părţi.

Prin urmare, chiar şi o motivare sumară, sintetică, a unei hotărâri judecătoreşti nu echivalează cu o nemotivare, sancţionabilă conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, şi îndeplineşte cerinţele unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind astfel incidente în speţă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu prevederile legale incidente în materie şi a realizat o încadrare juridică adecvată, neputându-se susţine că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici motivul de nelegalitate încadrat de recurentă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 nu este întemeiat; sentinţa pronunţată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept material la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Astfel, considerentele instanţei de fond corespund soluţiei adoptate în raport cu situaţia de fapt rezultată din împrejurarea că reclamanta nu a probat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. 31290/02.10.2013; respectiv nu a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 şi anume, existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat şi necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente.

În mod corect a apreciat prima instanţă, ţinând cont şi de practica judiciară, că valoarea şi caracterul executoriu al actului administrativ nu reprezintă în sine un motiv pentru acordarea suspendării şi nu pot face dovada prin ele însele a îndeplinirii cerinţei referitoare la prevenirea procedurii unei pagube iminente, ci se impune analizarea îndepliniri acestei condiţii pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept, neprobate de parte.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, sentinţa ce formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ., judecătorul fondului expunând în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Pădureni, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. Pădureni împotriva Sentinţei nr. 178 din 19 iunie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN