Inadmissibility of appeal against irrevocable court of appeal decision on complaint for annulment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal's 2015 decision rejecting the prior complaint for annulment in force. The dispute involved a challenge to a final judicial decision issued by a court of appeal, where the respondent public finance directorate raised a peremptory exception of inadmissibility regarding the availability of extraordinary remedies against such rulings. The court held that under the principle of the legality of appeals and specific procedural codes, decisions rendered by a court of appeal after ruling on a complaint for annulment are irrevocable and do not fall within the categories of judgments susceptible to appeal; consequently, the appeal was rejected based on the inapplicability of the statutory provisions governing appeals against lower court or specific jurisdictional decisions.
Legislator headnote
AI generatedart. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against irrevocable court of appeal decision on complaint for annulment: Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1011/2015 din 29 noiembrie 2015 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 1/2015 pronunţată la data de 28.01.2015 de Curtea de Apel Iaşi.
Împotriva acestei hotărâri contestatorul A. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia şi anularea hotărârii atacate.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Astfel cum se poate observa recursul de faţă priveşte Decizia civilă nr. 1011/2015 din 29 noiembrie 2015 prin care Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare formulată de recurentul din prezenta cauză împotriva Deciziei civile nr. 1/2015 pronunţată la data de 28.01.2015 de aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Iaşi; hotărârea pronunţată de instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare fiind irevocabilă, ca şi hotărârea atacată, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.
Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, aplicabil în prezenta speţă, sunt supuse recursului "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
Din interpretarea textului de lege menţionat rezultă că hotărârile judecătoreşti care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs.
Cum Decizia nr. 1011/2015 din 29 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil.
În concluzie, faţă de considerentele expuse, având în vedere că inadmisibilitatea se situează în categoria excepţiilor peremptorii, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 137 alin. (1) din acelaşi Cod, raportate la art. 299 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac exercitată de recurent, invocată de intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, cu consecinţa respingerii recursului, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1011 din 29 septembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2016.
Procesat de GGC - NN