Annulment of appeal for non-payment of judicial stamp duty in challenge to railway supplier authorization visa
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal as unstampable, thereby leaving the lower court’s dismissal of the claim in force and effectively rejecting the plaintiff's administrative challenge. The dispute arose from a request for a presidential order compelling the national railway authority to grant the annual visa for a Railway Supplier Authorization, a prerequisite the company claimed was necessary to avoid bankruptcy and block its operational activities. The decisive legal basis was the failure to pay the mandatory judicial stamp duty, with the court applying Article 486(2) and (3) of the Code of Civil Procedure as well as Articles 33 and 39 of Emergency Ordinance No. 80/2013, which stipulate that non-payment of court fees results in the nullity or annulment of the appeal and that the specific remedy of reexamination for tax disputes was not utilized by the appellant.
Legislator headnote
AI generatedart. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 197 C. proc. civ, art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Annulment of appeal for non-payment of judicial stamp duty in challenge to railway supplier authorization visa: Prin raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a prefigurat incidenţa dispoziţiilor alin. (5) al aceluiaşi articol, magistratul asistent apreciind că recursul este anulabil pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 486 alin. (2) teza I C. proc. civ., fiind netimbrat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 august 2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transportului - Autoritatea Feroviară Română - Organismul Notificat Feroviar Roman, obligarea acestuia, pe cale de ordonanţă preşedinţială, la acordarea vizei anuale pentru Autorizaţia de Furnizor Feroviar, seria AF nr. x, în conformitate cu prevederile O. M.T. nr. 290/2000, anexa nr. 1, lipsa acestei vize blocând total activitatea societăţii şi conducând la intrarea în faliment.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2400 din data de 16 septembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile necompetenţei materiale şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârât şi a respins ca neîntemeiată acţiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transportului - Autoritatea Feroviară Română.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii şi admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, astfel cum a fost formulată.
Calea de atac promovată a fost recalificată drept recurs, potrivit rezoluţiei din data de 10 decembrie 2014.
4. Procedura derulată în recurs
Prin raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a prefigurat incidenţa dispoziţiilor alin. (5) al aceluiaşi articol, magistratul asistent apreciind că recursul este anulabil pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 486 alin. (2) teza I C. proc. civ., fiind netimbrat.
După analiza raportului în completul de filtru, acesta a fost comunicat părţilor pentru a formula un punct de vedere.
Niciuna dintre părţi nu a formulat punct de vedere asupra raportului.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Prin adresa din 10 decembrie 2014 comunicată recurentei S.C. A. S.A. la data de 16 decembrie 2014, a fost adusă la cunoştinţa acesteia obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, obligaţie stabilită conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 33 din acelaşi act normativ taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, art. 197 C. proc. civ. statuează că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează acesteia, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrag anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condiţiile legii, iar dispoziţiile art. 486 alin. (2) stabilesc faptul că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit alin. (3) această cerinţă fiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menţionată.
Având în vedere faptul că recurenta-reclamantă nu a îndeplinit obligaţia achitării taxei judiciare de timbru, Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva Sentinţei nr. 2400 din data de 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2016.
Procesat de GGC - MM