Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1213/2016 AI generated

Military housing land transfer: admissibility of third-party joinder for state funding obligations

Case Number Decizia nr. 1213/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the appellate court's ruling that rejected the defendant authorities' request to join a third party into the litigation. The dispute concerned a Ministry of National Defense claim against a local municipality and city council, seeking the return of a large land parcel from municipal public domain to state public domain or, alternatively, the execution of a cooperation protocol pursuant to a 2010 Government Order that had previously transferred the property for the construction of military housing. The local authorities sought to bring a national housing agency into the proceedings as a guarantor, arguing the agency was exclusively responsible for funding the construction of 200 apartment units. The Court held that the procedure of "chemare în garanție" (bringing a third party into the case) was inadmissible under Article 72(1) of the Code of Civil Procedure because the requested participation did not stem from a liability of guarantee or indemnity; furthermore, the Court noted that the national housing agency lacked the legal competence to disburse the specific funds claimed, as such financing programs were approved by the Ministry of Regional Development, not the agency, thereby establishing no valid legal link between the original claim and the third-party request.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 73 alin. (3) din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 72 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Military housing land transfer: admissibility of third-party joinder for state funding obligations: Au apreciat recurenţii, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că este admisibilă cererea de chemare în garanţie în condiţiile art. 72 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme construirea celor 200 unităţi locative nu era în sarcina lor, această obligaţie aparţinând Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe .

Keywords

AI generated
land law third-party proceedings joinder of claims law of obligations cooperation procedure civil dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
art. 73 alin. (3) din C. proc. civ
Mureş au formulat cerere de chemare în garanţie, în baza art. 73 alin. (3) din C. proc. civ., solicitând obligarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe la virarea sumelor de bani necesare, în vederea construirii celor 200 de locuinţe A.N.L.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Referitor la calea de atac exercitată, astfel cum s-a menţionat şi în practicaua prezentei decizii, în raport cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi art.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ calea de atac a apelului, iar cererile de apel formulate în temeiul dispoziţiilor C.
art. 72 alin. (1) C. proc. civ
Instituţia "chemării în garanţie" este reglementată de dispoziţiile art. 72 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că " partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri."
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenţi pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
art. 496 C. proc. civ
Faţă de aceste considerente, constatând că în mod legal instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de chemare în garanţie şi nu există motive care să atragă casarea încheierii pronunţate în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş sub nr. x/43/2015, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Târgu Mureş, prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş să adopte o hotărâre prin care imobilul cu numărul 542 Târgu Mureş - integral - înscris în C.F. nr. x Târgu Mureş, număr cadastral x cu suprafaţa din acte 64094 mp şi suprafaţa măsurată de 56697 mp, situat în municipiul Târgu Mureş, să revină (în aceleaşi condiţii în care a fost predat) din domeniul public al municipiului Târgu Mureş şi din administrarea Consiliului Local al municipiului Târgu Mureş, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, obligarea pârâţilor la încheierea unui protocol de colaborare şi asumarea acestuia, care să conţină un termen de îndeplinire a obligaţiilor de către Municipiul Târgu Mureş şi Consiliul local al municipiului Târgu Mureş potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1147/2010.

La data de 28 ianuarie 2015, pârâţii Consiliul Local municipal Tg. Mureş şi Municipiul Tg. Mureş au formulat cerere de chemare în garanţie, în baza art. 73 alin. (3) din C. proc. civ., solicitând obligarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe la virarea sumelor de bani necesare, în vederea construirii celor 200 de locuinţe A.N.L. pentru armată.

Prin încheierea din data de 4 martie 2016 Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de Consiliul Local municipal Târgu Mureş şi Municipiul Târgu Mureş în contradictoriu cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi au acordat termen pentru continuarea judecăţii la data de 1 aprilie 2016.

2. Calea de atac exercitată. Apărările intimaţilor

Împotriva acestei încheieri au declarat apel Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş şi Municipiul Târgu Mureş, solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea în tot a încheierii, în sensul obligării chematei în garanţie Agenţia Naţionale pentru Locuinţe la virarea sumelor de bani necesare construirii celor 200 de locuinţe pentru armată.

Referitor la calea de atac exercitată, astfel cum s-a menţionat şi în practicaua prezentei decizii, în raport cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ calea de atac a apelului, iar cererile de apel formulate în temeiul dispoziţiilor C. proc. civ. împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, ca instanţe de contencios administrativ, reprezintă cereri de recurs.

În motivarea recursului s-a arătat că prin H.G. nr. 1147/2010 s-a aprobat transmiterea imobilului care face obiectul prezentului litigiu (având datele de identificare prevăzute în anexa hotărârii), din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Târgu Mureş şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureş.

Au apreciat recurenţii, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că este admisibilă cererea de chemare în garanţie în condiţiile art. 72 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme construirea celor 200 unităţi locative nu era în sarcina lor, această obligaţie aparţinând Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe .

Recurenţii-pârâţi au încunoştinţat ministerul reclamant despre îndeplinirea obligaţiilor rezultate din adoptarea H.G. nr. 1147/2010, inclusiv înscrierea imobilului situat în Târgu Mureş, în CF nr. x în favoarea municipiului . În bugetul pe anii 2013, 2014 şi 2015 s-au prevăzut sumele necesare pentru achitarea studiilor de fezabilitate, precum şi pentru începerea lucrărilor de execuţie a lucrărilor de amenajări exterioare şi branşamente care cad în sarcina acestora.

Cu toate acestea, chemata în garanţie Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu a procedat la alocarea sumelor de bani necesare realizării investiţiei, obligaţie ce îi revenea în exclusivitate şi i-a împiedicat pe recurenţi să ducă la îndeplinire obligaţiile rezultate din H.G. nr. 1147/2010.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenţi pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe au depus fiecare întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea căii de atac promovate şi menţinerea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie, în mod corect instanţa de fond apreciind că aceasta nu se fundamentează pe o obligaţie de garanţie sau de despăgubire din partea terţei persoane.

3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Reclamantul Ministerul Apărării Naţionale a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având două capete de cerere: unul principal, ce vizează obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş să adopte o hotărâre prin care imobilul cu numărul x Târgu Mureş - integral - înscris în C.F. nr. x Târgu Mureş, număr cadastral x cu suprafaţa din acte 64094 mp şi suprafaţa măsurată de 56697 mp, situat în municipiul Târgu Mureş, să revină (în aceleaşi condiţii în care a fost predat) din domeniul public al municipiului Târgu Mureş şi din administrarea Consiliului Local al municipiului Târgu Mureş, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi un al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâţilor la încheierea unui protocol de colaborare şi asumarea acestuia, care să conţină un termen de îndeplinire a obligaţiilor de către Municipiul Târgu Mureş şi Consiliul local al municipiului Târgu Mureş potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1147/2010.

Instituţia "chemării în garanţie" este reglementată de dispoziţiile art. 72 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că " partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri."

Acest mijloc procesual de atragere a unui terţ într-un proces deja iniţiat, este admisibil atunci când se fundamentează pe o obligaţie de garanţie, precum şi atunci când partea care ar cădea în pretenţii ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut, respectiv pentru obligaţia ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.

Principala critică formulată de recurenţii din prezenta cauză vizează legătura care există, în opinia acestora, între obiectul acţiunii reclamantului şi cel al cererii de chemare în garanţie. Astfel, recurenţii apreciază că eventuala admitere a cererii de chemare în judecată şi obligarea la adoptarea unei hotărâri de consiliu local sau la încheierea unui protocol de colaborare, va genera obligaţia de a preda cele 200 de locuinţe pentru armată, astfel că se impune obligarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe să vireze sumele de bani necesare construirii acestora.

Această susţinere este însă nefondată, este evidentă lipsa unei legături între cele două cereri, câtă vreme obiectul cererii de chemare în garanţie se întemeiază pe o altă obligaţie decât cea pe care o pretinde reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, în cauză neputându-se vorbi nici despre vreo obligaţie de garanţie sau de despăgubire din partea unei terţe persoane.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1147/2010 sunt foarte clare. Ele obligă Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş să transmită, conform legii, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, un număr de 200 de unităţi locative, împreună cu terenul aferent, în ansambluri de locuinţe realizate prin programe derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pe un teren pus la dispoziţie de către Primăria Municipiului Târgu Mureş, în timp ce legislaţia în domeniu stabileşte că programul anual de finanţare a construcţiei de locuinţe se aprobă de ordonatorul principal de credite - Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi nu de către A.N.L., aceasta din urmă neavând nici un fel de competenţă legală în ceea ce priveşte virarea sumelor pretinse prin cererea de chemare în garanţie.

Faţă de aceste considerente, constatând că în mod legal instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de chemare în garanţie şi nu există motive care să atragă casarea încheierii pronunţate în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Municipiul Târgu Mureş, prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş împotriva încheierii din data de 4 martie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM