Competence to formally recognize domestic university degrees and admissibility of administrative litigation for validation of academic credentials

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 31 martie 2014, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să recunoască efectele diplomei şi suplimentului de diplomă eliberate reclamantei de Universitatea B..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 168 din 27 iunie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea hotărârii şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În cadrul primului motiv de recurs, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi a apreciat că este eronată reţinerea instanţei referitoare la faptul că ministerul pârât nu are în sfera de competenţe recunoaşterea diplomelor de licenţă, deşi în cadrul instituţiei este constituită Direcţia Generală de Învăţământ Superior, care are printre atribuţii formularea de răspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii şi a conţinutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învăţământ, a specializărilor şi statutul facultăţilor şi instituţiilor de învăţământ superior (acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu).

În cauză nu s-a dat curs principiului de drept "error comunis facit jus", având în vedere faptul că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea "B.", respectiv plata taxelor de studii, susţinerea şi promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licenţă.

Recurenta-reclamantă a invocat şi cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Astfel, diploma de licenţă eliberată reclamantei poartă antetul Ministerului Educaţiei Naţionale, este semnată şi ştampilată de reprezentantul acestuia şi reprezintă un act administrativ în fiinţă, nerevocat sau anulat în vreun mod.

Nerecunoscând această diplomă, pârâtul încalcă principii de drept şi drepturi fundamentale (dreptul la instruire, dreptul la educaţie), fiind pe deplin întemeiată acţiunea câtă vreme Universitatea B. a recunoscut că reclamanta a urmat cursuri organizate la forme de învăţământ legal stabilite şi a emis acte ce recunosc acest fapt şi calitatea de licenţiată în psihologie, iar Ministerul Educaţiei Naţionale nu a invocat nelegalităţi în organizarea studiilor reclamantei.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond, având în vedere faptul că nu există nicio dispoziţie legală care să reglementeze obligaţia sa de a emite un act prin care să recunoască, în mod formal, o diplomă de licenţă obţinută pe teritoriul României.

5. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 4 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, la data de 14 aprilie 2016.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind identificate critici care să poată fi subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat formal de către recurentă.

În cauză, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale la recunoaşterea studiilor şi a Diplomei de Licenţă Seria A nr. 0051340 în domeniul psihologiei, înregistrată sub nr. 20399 din 09.10.2009 şi a anexelor/suplimentelor la aceasta.

Înalta Curte apreciază că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi nici de un exces de putere din partea autorităţii publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte "recunoaşterea diplomei de licenţă", pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice neavând nicio competenţă în acest sens.

Raportat la normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi la reglementările legale relevante, Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantei, nu se poate reţine că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituţia de învăţământ superior, cu aprobarea intimatului-pârât, pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată definitiv prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea, fără a fi necesar vreun act de recunoaştere/validare a diplomei de către ministerul de resort. Prin urmare, o astfel de cerere nu poate forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, şi nu poate fi soluţionată de instanţă în una din modalităţile prevăzute de art. 18 alin. (1) - (6) din aceeaşi lege.

Diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalităţi.

În condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg dintr-o diplomă de licenţă, protejarea acestora se poate realiza la cererea părţii vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenţia Ministerului Educaţiei Naţionale pentru "recunoaşterea diplomei de licenţă".

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond a realizat o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 168 din 27 iunie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM